Tomaso

Şoşoacă are o tehnică de a ieşi în evidenţă prin gesturi extreme. Mie nu îmi place, chiar dacă m-am bucurat când a intrat în CE. Acea adunătură fetidă, parlamentul europei, (nu merită majuscule) avea nevoie de o şoşoacă. Ar trebui mult mai mulţi ca ea. Mă rog. Din păcate pe România, Şoşoacă acţionează în favoarea puterii actuale. Cum şi de ce, pot bănui, dar nu am niciun argument. S-a văzut la alegeri şi se vede că ori de câte ori există vreun moment în care opoziţia ar trebui să fie unită, muierea asta loveşte şi bagă beţe în roate acelora pe care ar trebui să îi sprijine. Naşpa. A furat voturi de la conservatori şi acum, chiar dacă nu mai are vreo reprezentativitate reală dpdv electoral, se foloseşte de rezultatele trecute pentru a lovi tot în opoziţie. ----------- În opinia mea, varianta cu premier tehnocrat este o eroare. Şi pentru cine o numeşte dar şi pentru patidele care îi vor da votul de încredere. Un tehnocrat nu răspunde în faţa alegătorilor. Este total separat şi asta nu e deloc ok, pentru că poate comite toate mârşăviile. Nu are nicio datorie faţă de cetăţean, eventual are o datorie faţă de acela care l-a numit. Este un fel de pielea polii.

Ideea de parcări subterane nu este deloc rea. Ca idee. Acum, chestiuni de oportunitate şi locaţie .. în ceea ce priveşte Bucureştiul eu nu am de ce să mă pronunţ pentru că nu cunosc în detaliu oraşul. Vin ca vizitator de câteva ori pe an şi folosesc parcările subterane plătite. Foarte utile şi practice, în opinia mea.

Foarte tare!!

Guvernarea asta este susţinută de către micii comunişti neasumaţi. Adică cine este un fel de comunist undercover apreciază măsurile comuniste adoptate spre răul economiei libere. Ăştia suferă după comunistul Bolojan. Uite de ce le bese mintea aia de comunişti pro europene: Deci, dacă vrei să aduci la piaţă nişte pepeni, trebuie să faci o târnă de acte pe e-transport. Ce-i asta, băi bolojeniştilor? Raus în plm cu bolojanul vostru, creaturi nemernice! Cu cât această dejecţie de om pleacă mai repede, cu atât mai bine.

https://x.com/TimelessTrvlr/status/2055731936123916622/video/1?s=61

Charles Dickens și-a combătut depresia prin plimbări nocturne prin Londra. Într-un octombrie, a pornit la drum la ora 2 dimineața și a mers 30 de mile, până la casa sa de la țară din Kent. În 1860, a scris despre motivul pentru care funcționa. A durat încă 150 de ani ca psihologia să prindă din urmă. Dickens își numea episoadele proaste „spectre”. Ele reveneau de fiecare dată când începea un roman nou și uneori persistau timp de luni întregi. Starea sa sufletească se destrăma, somnul i se prăbușea, iar singurul lucru care îl scotea din impas era mersul pe jos. Și-a explicat metoda într-un eseu intitulat „Plimbări nocturne”, publicat pe 21 iulie 1860 în revista sa săptămânală All the Year Round. Încercase să-și combată insomnia din pat și pierduse. Așa că a schimbat planul. Soluția, scria el, era „să te ridici imediat după ce te-ai întins, să ieși afară și să te întorci acasă obosit în zori”. O minte neliniștită nu se poate vindeca prin îngrijorare suplimentară în pat. Trebuie să te ridici și să te miști. În majoritatea nopților, mergea 12-20 de mile. Un prieten numea asta „mers violent”. Dickens scria că, în aceste plimbări, eul său rătăcitor avea „multe mile de străzi în care putea, și într-adevăr avea, drumul său solitar”. Astăzi, mersul pe jos este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le au doctorii împotriva depresiei. În 2012, o echipă de cercetători a adunat opt studii de calitate superioară despre mersul pe jos ca tratament pentru depresie. Efectul a fost la fel de puternic precum antidepresivele pe care doctorii le prescriu cu adevărat. Cea mai mare testare a venit de la Universitatea Duke. Studiul SMILE a implicat 202 de adulți cu depresie severă, împărțiți în patru grupuri: exerciții supravegheate, exerciții acasă, medicamentul Zoloft sau o pastilă placebo. După 16 săptămâni, cei care au făcut exerciții au avut rezultate la fel de bune ca cei care au luat Zoloft. O revizuire din 2024 a 75 de studii care au acoperit 8.636 de pacienți a confirmat acest lucru. Mersul pe jos ar trebui să fie una dintre primele lucruri pe care le încearcă doctorii. Motivul este ceea ce Dickens a descoperit bâjbâind în întuneric. Depresia funcționează pe bază de ruminație, acele gânduri rele care se învârt în buclă și macină oamenii în cele mai grele perioade. În 2015, cercetători de la Stanford au scanat creierele oamenilor înainte și după o plimbare de 90 de minute într-un parc liniștit. Mersul pe jos a redus activitatea într-o zonă a creierului numită cortexul prefrontal subgenual. Acea zonă, adânc în spatele frunții, este bucla de îngrijorare a creierului. După plimbare, bucla de îngrijorare s-a potolit. Mersul pe jos a făcut ca oamenii să se simtă mai puțin blocați în propriile capete. Scanările cerebrale au fost de acord. Un corp în mișcare potolește o minte zgomotoasă. Strada captează atenția, ritmul mersului umple capul, iar episoadele întunecate își pierd strânsoarea. Dickens numea străzile leacul său pentru că îi ofereau creierului său un alt loc unde să fie. Știința, 150 de ani mai târziu, spune că a avut dreptate. Depresia urăște un creier care se mișcă.

Germania nu are destui copii pentru a plăti pensiile și serviciile medicale în viitor, iar aproape o treime dintre copiii pe care îi are sunt pe un drum drept către un ajutor social permanent.

Ernest Hemingway a spus odată: « O pisică posedă o onestitate emoțională absolută. Ființele umane, dintr-un motiv sau altul, pot ascunde ceea ce simt; o pisică, însă, nu face asta. Ea nu cunoaște nici falsitatea, nici prefăcătoria. Ceea ce vezi este ceea ce este: seninătate, dispreț, afecțiune sau distanță. Este un suflet liber, loial doar adevărului său. Poate tocmai de aceea pisicile nu aparțin nimănui și, totuși, spun totul fără cuvinte. »

Comisia Juridică a Senatului a avizat favorabil marți un proiect de lege inițiat de AUR, prin care ONG-URILE sa publice identitatea celor care donează Dacă USR-iștii au ajuns să facă spume la gură pe legea asta, înseamnă că legea e bună!

Absurditatea sistemului de asistență socială german, vizualizată grafic. Oamenii cu copii sunt semnificativ mai bine situați pe ajutor social decât atunci când lucrează. Nu e de mirare că atât de mulți decid să nu lucreze. Este cineva surprins că atât de mulți migranți aleg Germania în detrimentul altor țări?

Este vorba despre bani, de fapt. Ăştia de la UE vor ei musai-musai-musai să facem piste de biciclete. Musai-musai. Românii sunt bine instruiţi. Pupă-l în bot şi i-ai tot. În fond, la o adică, pistele alea pot redeveni rapid benzi pentru maşini.

Sunteți niște proști 2 Inițial, lucrurile mi se păreau de o claritate aproape jenantă. Iei o arteră cu două benzi pe sens, dintre care una este, prin marcaj rutier, monopolizată de 5 autobuze pe oră, și pretinzi că ai făcut o reformă civilizată. În realitate, ai înjumătățit capacitatea drumului. Mașinile rămase se aglomerează pe singura bandă disponibilă, timpii de călătorie se dublează sau se triplează, motoarele merg la ralanti pe sute de metri în spatele unui semafor, iar emisiile cresc semnificativ, paradoxul fiind că exact instrumentul prezentat ca soluție pentru poluare ajunge, pe segmentele saturate, să o agraveze. Ambulanțele și mașinile de pompieri pierd minute prețioase blocate în spatele unui zid de tablă, fiindcă banda din dreapta, „dedicată”, e ocupată de un autobuz care a oprit în stație. Comercianții de pe artere își pierd clienții care nu mai au unde să tragă pe dreapta. Frustrarea șoferilor, departe de a-i converti la transportul public, îi împinge să caute rute alternative prin cartiere liniștite, mutând traficul și haosul în zone rezidențiale, pe lângă școli și grădinițe, unde nimeni nu măsoară nimic. Toate aceste lucruri nu sunt secrete. Sunt verificabile cu un cronometru, o stație meteo și niște senzori din comerț. Au pornit campanii întregi pe rețelele de socializare, articole acuzatoare, ironii, atacuri la persoană la Digi24, orchestrate vizibil de structurile de propagandă afiliate USR și de fauna ONG-istă „pentru orașe vii”, „pentru mobilitate activă”, „pentru o capitală europeană”. Nu eram un cetățean cu o opinie. Eram „dușman al modernizării”, „șofer abuziv”, „retrograd”, „inamic al planetei”. Doar etichete morale. Mi s-a întâmplat să fiu vizată de campanii mai dure pentru poziții cu adevărat sensibile, juridic sau politic. Aici, însă, intensitatea era altceva. Părea că am scuturat o cușcă pe care nici nu o știam acolo. Răspunsul a venit dintr-o întâmplare. Un cunoscut, jumătate ironic, jumătate amuzat, mi-a amintit de pistele de biciclete de pe ulițele satelor. Sate cu populație îmbătrânită, cu drumuri de pământ paralele, cu doi-trei oameni pe stradă în orele de vârf, dar cu o pistă de biciclete impecabilă, marcată regulamentar, șerpuind printre case. Nimeni nu o folosea. Nimeni nu o ceruse. Și totuși existase un proiect, un buget, un constructor, o recepție și o panglică tăiată. M-am gândit imediat: așa ceva nu apare din inițiativa primarului de comună, om practic, care știe că oamenii lui au nevoie de canalizare, nu de pistă pentru biciclete. Asta vine de undeva mai de sus. Probabil de la Bruxelles. Iar dacă același lanț decizional explică pista din Cătunul Cucu, atunci el ar putea explica și înverșunarea pentru banda de autobuz de pe bulevardele bucureștene. Am început să caut. Iar ce am găsit a confirmat intuiția, ba a depășit-o. La nivel european, există un edificiu normativ întreg, construit progresiv din 2013 încoace, care împinge orașele spre o anumită paradigmă de mobilitate. Regulamentul (UE) 2024/1679 privind rețeaua transeuropeană de transport obligă cele 431 de „noduri urbane” europene, printre care și orașele mari din România, să adopte, până în 2027, un Plan de Mobilitate Urbană Durabilă, prescurtat SUMP. SUMP-ul, instrument inițial prezentat ca „recomandare blândă” la pachetul de mobilitate urbană din 2013, a fost treptat transformat într-o veritabilă condiționalitate financiară: Curtea de Conturi Europeană a recomandat ca accesul la Fondul European de Dezvoltare Regională și la Fondul de Coeziune să fie condiționat de existența unui SUMP. Comisia Europeană, prin „Cadrul de Mobilitate Urbană” din decembrie 2021, a transformat recomandarea în practică: orașele fără SUMP primesc mai greu finanțare, sau deloc. SUMP-ul, în sine, este un document. Dar conținutul lui este puternic prefabricat. „Ghidurile europene SUMP”, actualizate în 2019 și 2023, prescriu un model ideologic foarte precis: bicicleta înainte de toate, transportul public prioritizat fizic, deci, în mod recurent și aproape obligatoriu, prin benzi dedicate, zone cu emisii reduse, restricționarea progresivă a autoturismului, eliminarea locurilor de parcare. Cine se abate, riscă să nu fie eligibil pentru bani. Apoi vine etajul al doilea, mai brutal: Mecanismul de Redresare și Reziliență, instituit prin Regulamentul (UE) 2021/241, și, prin el, PNRR-ul României. Aici lucrurile devin spectaculoase, fiindcă România a făcut ceva ce puține state au făcut la fel de explicit: a inclus, ca angajament asumat formal în fața Comisiei și a Consiliului UE, condiționalitatea directă PNRR „bandă dedicată pentru transport public = bani europeni”. Componenta 10 — Fondul Local, prin Ghidul specific aprobat cu Ordinul MDLPA nr. 999/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 467 bis din 10 mai 2022, prevede negru pe alb: niciun primar nu poate cumpăra autobuze electrice, troleibuze, tramvaie sau stații de încărcare din PNRR dacă nu prezintă, la dosarul de finanțare, un raport care demonstrează „planificarea benzilor și traseelor dedicate autobuzelor, pe arterele cele mai frecventate și congestionate”, cu obligația specifică pentru orice UAT care deține străzi sau bulevarde cu cel puțin două benzi pe sens. Componenta 4 — Transport Sustenabil merge în aceeași logică. Cu alte cuvinte: dacă primarul nu desenează benzi dedicate pe hartă, banii nu vin. Dacă nu construiește piste de biciclete, fie ele și pe ulițe pustii, ratează tranșe. Iar dacă România în ansamblul ei nu îndeplinește jaloanele, Comisia blochează cererile de plată. PNRR-ul, atenție, nu este un simplu acord politic. Este aprobat printr-o Decizie de punere în aplicare a Consiliului Uniunii Europene, decizia inițială din 29 octombrie 2021, modificată substanțial în 8 decembrie 2023, apoi revizuită din nou în 17 noiembrie 2025. Este, juridic, un act european obligatoriu. Pe baza lui, statul român s-a obligat. Pe baza lui, ministerele emit ordine. Pe baza acestor ordine, primarii, fie din convingere, fie din oportunism, fie din simplă disperare bugetară, își transformă orașele. Acum, dintr-o dată, lucrurile încep să capete sens. Înverșunarea pe care am întâlnit-o atunci când am cerut eliminarea unei singure benzi de autobuz, departe de a fi pasiunea autentică a unor cetățeni îndrăgostiți de oraș, este, în bună parte, interes administrativ și politic îmbrăcat în haine morale. Există un întreg ecosistem — primari și viceprimari care își fac campanie pe „verde”, consilieri locali, ONG-uri „de specialitate” finanțate, direct sau indirect, din aceleași fonduri europene, firme de consultanță care fac SUMP-uri pe bandă rulantă cu sume frumoase pe contract, jurnaliști afiliați, „experți” de televiziune — care depinde organic de menținerea și înmulțirea acestor benzi și piste. Pentru ei, un cetățean care cere desființarea unei benzi de autobuz nu este un cetățean cu o nemulțumire legitimă. Este o amenințare la un jalon european. Este, în fapt, o amenințare la o tranșă de plată. De aici intensitatea. De aici reacția care depășește cu mult orice dezbatere tehnică rezonabilă. De aici lipirea de etichete și absența argumentelor. Există însă și un al doilea strat, mai subtil și, dacă vreți, mai grav. Bruxelles-ul nu impune doar inginerie. Impune și o lectură morală a acestei inginerii. Pista de biciclete nu mai este o opțiune urbanistică între altele, devine simbol de civilizație. Banda de autobuz nu mai este o decizie de management al traficului, evaluabilă cu argumente, devine semn de progres. Mașina personală, dimpotrivă, este marcată ideologic ca relicvă mizerabilă, ca egoism antisocial, ca expresie a unei mentalități învechite. Această încărcătură este difuzată sistematic, finanțată din aceleași fonduri europene prin programe de „awareness” și „campanii de schimbare comportamentală”, și preluată cuminte de propaganda politică internă, în special de spectrul progresist urban, care a făcut din mobilitatea „durabilă” un test de apartenență identitară. Așa se face că pe o uliță din Teleorman, unde nu trece nimeni cu bicicleta, se așterne pistă, iar pe vreun bulevard bucureștean, când îndrăznești să spui că o bandă blocată produce mai mult monoxid decât economisește, ești ras pe rețelele sociale ca un dușman al planetei. Concluzia mea este una pe care o livrez cu amărăciune. Nu sunt nici împotriva autobuzelor, nici împotriva bicicletelor, nici împotriva ideii că orașele ar trebui să respire mai bine. Sunt împotriva minciunii. Politica urbană a României nu mai este o decizie a comunităților locale, fundamentată pe trafic real, pe geometrie de stradă, pe nevoile măsurabile ale oamenilor care locuiesc, lucrează și se mișcă efectiv în acel oraș. Este o politică importată, condiționată financiar, încărcată ideologic și executată cuminte de o clasă administrativă care își apără cu fervoare nu strada, ci jalonul. Iar cetățeanul care îndrăznește să spună „dar la noi, pe artera asta, în condițiile astea, soluția nu funcționează” descoperă, surprins, că nu a contrazis un primar. A contrazis o cerință de la Bruxelles. De acolo, înverșunarea. De acolo, hărțuiala. De acolo, lecția pe care v-o las acum, scrisă, pentru cine mai are răbdarea de a citi până la capăt.

*** Are cineva vreo îndoială că acei 21 de ucraineni care au adus CASH peste o jumătate de miliard de € ar fi persoane private, nu agenți ai serviciilor secrete din Ucraina? Are cineva vreo îndoială că banii aceștia au venit fără complicitatea unor instituții ale statului român (fără majuscule)? Aș pune pariu că orice votant de nicușor va spune că e de bine. Și va susține TOT.

Analizele au fost realizate în cursul acțiunii Corpului de Control al Ministerului Finanțelor derulate împreună cu Autoritatea Vamală Română și au urmărit evoluția declarațiilor de numerar depuse la frontierele României în perioadele 2024-2025. Acestea au evidențiat existența unor tipare recurente de transport transfrontalier de numerar, concentrarea unor volume foarte mari de bani la nivelul unui număr restrâns de persoane și utilizarea repetată a acelorași rute și puncte de frontieră. Verificările au depistat faptul că un grup restrâns de persoane a efectuat în mod repetat transporturi de numerar de valori foarte mari. Din totalul de 1.464 de declarații aferente persoanelor care au intrat în UE din Ucraina, 943 de declarații – reprezentând 64% – au fost depuse de doar 21 de persoane.

O nouă guvernare, atunci când va fi dacă va fi una ne-securistă, va trebui să investigheze sumele de ordinul a sute de milioane de euro aduse cu sacoșa în România din Ucraina. Peste o jumătate de miliard de euro în cash intrat în România și rămas aici. Totul în perioada alegerilor. https://www.national.ro/politica/pe-cine-a-finantat-zelenski-in-romania-sute-de-milioane-de-euro-cash-carate-cu-sacosa-fix-in-preajma-alegerilor-prezidentiale-872919.html/ Poate că asta este explicația pentru talibanismul slăvar din politică și din media. De meditat. Ești jurnalist amărât, câștigi 1000-1500€ lunar lucrând la vreo publicație care depinde de banii veniți de pe la vreun partid. Și apoi vine cineva de prin servicii care îți oferă 500k€ la sacoșă pt. a înființa un site de investigații civice în care să slăvești, să heitărești orice nu este fin bula slăvarilor. Ai de ales între a munci pentru 15k€ un an de zile, sau de a face o muncă de mercenar media pe 500k€ grămadă. Ce vei alege? Ai 45-55 de ani, lucrezi în presă de 25+ ani, șansele de a câștiga mai mult sunt doar teoretice. Oricum te prostituezi și pentru acești 15K. De ce nu te-ai prostitua pt 500k€? Îi perioada alegerilor au existat niște tranzacții în media online absolut spectaculoase. Bani foarte mulți pentru niște publicații online dubioase. Înființări de publicații stranii și apoi împinse la fel de dubios. Banii rușilor nu sunt de găsit. Banii ucrainenilor sunt cert documentați de ANAF. Nu există nimic neclar, au fost introduși în România prn vamă, cash, cu plasa. Trebuie doar să aflăm unde s-au dus banii. Și apoi, vânătoarea lui Octombrie Roșu pentru cine a fost cumpărat cu banii slăvarilor. Nici în gaură de șarpe să nu scape.

Omul securiștilor infiltrat în PNL.

Nu am urărit ediția aceasta

Extremiste stângiste. Asta înseamnă usere. Cine crede că vreunui userist îi pasă de bunăstarea românilor își face iluzii.

“Sunt mai mulți profesori universitari în AUR decât în toate celelalte partide la un loc!”

Pentru mine nu Simion era miza, CG ar fi fost ceva interesant. CG vs. ND. Spectacol! Făcea AVC Honeybee

Nu toţi supermoderatorii sau moderatorii au comportament abuziv. Unii sunt foarte fair şi se comportă exact cum este normal şi regulamentar. Este important să spun asta pentru că vreau să fiu corect faţă de oameni pe care îi cunosc şi îi respect. Când eram moderator puteam să văd IP-urile userilor care postau pe aria unde moderam. Chestiunea asta s-a oprit odată cu intrarea în vigoare a prevederilor GDPR. Adresa de email a userului nu a fost niciodată vizibilă. Eu nu am avut acces.

Nu au fugit deloc.

Asta mi-a scăpat aseară. Poţi să îmi arăţi în regulamentul SP unde există sancţiunea aferentă răzbunării? Regulamentul defineşte limitele din cadrul forumului. Adică pentru ceea ce scrii pe SP. Nu există nicio prevedere pentru sancţiuni aplicate membrilor forumului softpedia pentru ceea ce scriu aceştia prin alte locuri de pe internet. Au spus că nu ai voie să faci asta, asta, asta şi asta. Dar nu au spus că poţi fi banat pentru că un moderator sau super moderator este deranajat că un cetăţean român îşi exprimă nişte opinii undeva pe internet. Moderarea are un regulament destul de clar pe care eu îl cunosc bine. Niciunde în acest regulament nu există vreo prevedere care să acopere acordarea de 10 puncte pentru delictul de gândire exprimat altundeva. Ideea de răzbunare este cu mai multe sensuri. Iar odată pornit, nu se ştie în ce fel se poate opri. Dacă se mai poate opri. Eu înţeleg ce spui. Însă Argonaut nu are vreo scuză pentru ceea ce a făcut şi pentru ceea ce face. A trecut demult de limitele reacţiilor normale şi acum se comportă ca un om anormal, lipsit de discernământ şi auto control. Eu unul nu l-am înjurat de mamă, nu l-am insultat niciodată, doar l-am criticat ca moderator. Nimic mai mult. Am scris ce consider eu că face greşit şi am argumentat. Recunosc că îmi este simplu să o fac pentru că el insistă să mă ajute cu noi şi noi abuzuri, care mai de care mai tembele. Ok. A banat un user care oricum nu scria de un an de zile. În afară că este un gest inutil, mie îmi arată că nu greşesc atunci când afirm că prezenţa acestui om la butoane este o eroare. Ceea ce tu consideri o răzbunare, pe mine m-a eliberat. Mi-a fost o confirmare a faptului că nu am exagerat şi că Argonaut este o catastrofă în materie de moderare. Răzbunarea asta inutilă îl arată ca om lipsit de moderaţie. Iar moderatorii trebuie să fie moderaţi în relaţia cu userii.

Da, le-am citit. Îl ştiu de mult timp Două chestiuni. 1. Marin este un user care are ideile lui, la fel cum alţii au ideile lor. Are tot dreptul să şi le exprime şi este irelevant faptul că îi irită pe alţii. Aşa cum este şi pe X, există posibilitatea de a ignora un user care nu scrie pe placul cuiva anume. Dreptul de a exprima idei este suprem. Dacă un singur user scrie ceva şi un miliard de useri sunt deranjaţi, dreptul userului unic este superior tuturor, a miliardului de useri. A celor 100 de miliarde, mai precis. Miliardul să ignore şi cu asta basta. 2. Şi eu sper pentru că este un user cu idei interesante, are haz şi cel mai important, are nervii tari, face faţă oricărei discuţii. 3. Nu mi se pare deloc pervers. Dimpotrivă. Este un bărbat normal. Dacă te deranjează, poţi să nu îi răspunzi, poţi să nu conversezi cu el. Aşa arată un forum normal. În general, atunci când sunt banaţi userii cu discursuri nepopulare, este demonstrat matematic, mai devreme sau mai târziu se ajunge la un fel de dictatură a majorităţii, indiferent cât ar fi de mare sau de mică. Un grup de useri poate da raporturi grămadă şi manipula moderatorii să-i baneze pe userii care nu consonează cu ei. Ne dorim aşa ceva? Unanimităţi? Eu nu-mi doresc şi prefer diveristatea de idei. Cu orice preţ.