Tomaso

De parcă nu știm că digi este firma sri

Csf ncsf!

Sursa hărţii Harta proiectelor de infrastructură din România Detalii:

Pe 3 iunie 2026, Digi Communications a transmis Bursei de Valori București un raport curent prin care anunța că filiala sa românească semnase un acord-cadru cu Serviciul Român de Informații, pentru dezvoltarea unui centru de date și a unei platforme de evaluare a unor modele de inteligență artificială specializate în securitate cibernetică, în valoare de până la 196 de milioane de euro.1 Privit ca document izolat, raportul descrie o achiziție publică între un furnizor de infrastructură și o instituție a statului. Privit în contextul lui real, el ridică o întrebare de interes public: ce se întâmplă cu independența unui post de știri atunci când grupul din care face parte încasează o sumă importantă de la o autoritate pe care presa, prin natura ei, are datoria să o supravegheze? Acest articol nu pornește nici de la ideea că o asemenea influență există, nici de la ideea că este exclusă. Își propune să explice, pe înțelesul tuturor, de ce o achiziție ajunge să fie o problemă de libertate a presei, ce obligație constituțională este pusă în joc, ce spune și mai ales ce nu spune dreptul european aplicabil, dacă o eventuală influență editorială poate fi în vreun fel dovedită și ce căi reale are la dispoziție un cetățean sau un profesionist din presă. Pe parcurs, distincția care contează cel mai mult este aceea dintre o aparență care justifică întrebări și o faptă care ar justifica o sancțiune. 1. Ce s-a întâmplat, mai exact Potrivit raportului transmis pieței, Digi Romania S.A., fostul RCS & RDS, a semnat cu SRI un acord-cadru derulat prin programul european SAFE/Readiness 2030, care include atât componente hardware, cât și software și urmează să fie implementat etapizat pe parcursul a patru ani.2 Compania a precizat că proiectul vizează o platformă de evaluare a unor modele de tip LLM cu aplicabilitate în securitatea cibernetică și că a îndeplinit cerințele procedurii de achiziție publică, conform legislației în vigoare.3 Guvernul a confirmat că este vorba despre un contract gestionat la nivelul SRI. O nuanță tehnică merită păstrată ca semn de igienă a discuției. A construi o platformă care evaluează modele de inteligență artificială nu este același lucru cu a construi un model. Distincția pare măruntă, dar schimbă obiectul contractului, iar confuziile care au circulat deja în spațiul public arată cât de repede o achiziție tehnică se transformă într-un simbol politic. Pentru analiza de față, conținutul tehnic al contractului contează mai puțin decât un singur fapt incontestabil: o relație financiară semnificativă leagă o instituție a statului de un grup care, pe lângă telecomunicații, deține presă. 2. De ce un contract de infrastructură devine o întrebare despre presă Răspunsul stă în structura grupului. Digi Communications deține, alături de serviciile de telecomunicații, posturi de televiziune precum Digi24, dar și posturi de radio precum Digi FM.4 Beneficiarul contractului, Digi Romania S.A., și televiziunea de știri Digi24 se află, prin urmare, în același grup, controlat în ultimă instanță de aceiași acționari. Contextul concret întărește întrebarea, fără să o transforme în acuzație. Potrivit relatărilor de presă, premierul Ilie Bolojan a avut, în perioada mandatului său, apariții frecvente și interviuri mai degrabă favorabile pe canalele grupului, între care Digi24, iar relația dintre administrația sa și fostul RCS & RDS are un istoric mai vechi, de la proiecte de infrastructură până la colaborări locale.5 Pe acest fundal, anunțul unui contract public de 196 de milioane de euro, gestionat la nivelul SRI, către același grup nu mai poate fi citit ca o simplă achiziție de servere. Devine un punct în care banul public, o instituție de forță a statului și o televiziune de știri se întâlnesc, iar întrebarea despre independența editorială se pune de la sine. Problema nu ține de conținutul vreunei știri anume, ci de o vulnerabilitate de structură. Un grup media care obține venituri importante din contracte cu statul dobândește un interes care nu este scris nicăieri și nici nu trebuie să fie: acela de a nu intra în coliziune frontală cu instituția care îi este client. Mecanismul nu funcționează, de regulă, printr-un telefon de la putere care dictează un titlu. Funcționează mai discret, înclinând alegerile editoriale fără să lase urme. Cel mai simplu este să ne imaginăm paznicul de noapte al unei clădiri, plătit să o supravegheze, al cărui salariu este completat în tăcere de unul dintre chiriașii pe care tocmai el ar trebui să îi țină sub observație. Paznicul poate fi un om perfect onest și își poate face treaba ireproșabil. Dar simpla existență a acelei plăți schimbă felul în care ceilalți chiriași privesc rondurile lui de noapte și, în timp, poate schimba și felul în care el însuși decide pe cine controlează mai atent și pe cine mai puțin. Întrebarea publică nu este, așadar, dacă paznicul a greșit, ci dacă aranjamentul care îl pune într-o asemenea poziție este transparent și verificabil. 3. Obligația constituțională a presei private de a informa corect Din articolul 31 al Constituției, un singur alineat este cu adevărat relevant pentru situația de față, și acela privește direct presa privată. Alineatul (4) prevede că mijloacele de informare în masă, publice și private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Cuvântul care contează este „private”. Obligația de a informa corect nu este o curtoazie rezervată televiziunii de stat; ea apasă, ca normă constituțională, și asupra unui post comercial precum Digi24. Întrebarea devine atunci precisă: ce se întâmplă cu această obligație atunci când grupul din spatele postului are de încasat 196 de milioane de euro de la o instituție a statului? Constituția nu interzice o asemenea relație, dar ridică, prin chiar formularea alineatului (4), exigența față de corectitudinea informării într-un context în care postul are un motiv structural de a menaja un client public. Norma nu cere doar absența minciunii, ci o informare corectă, adică echilibrată și completă, inclusiv atunci când subiectul incomod este chiar relația grupului cu statul. 4. Cadrul european: ce interzice și ce nu interzice EMFA Instrumentul cel mai fin pentru acest tip de situație nu este Constituția, ci Regulamentul (UE) 2024/1083, cunoscut drept European Media Freedom Act. El se aplică direct și are avantajul de a vorbi explicit despre exact genul de relație din cazul de față. Trei articole contează, fiecare cu rolul lui. Articolul 4 fixează standardul de fond. Obligă statele membre să respecte libertatea și independența editorială efectivă a furnizorilor de servicii media în exercitarea activităților lor profesionale.6 Dacă o influență asupra deciziilor editoriale s-ar produce, ea ar fi tratată ca o problemă de independență, nu ca o simplă chestiune de imagine. Articolul 6 este, în acest caz, cel mai grăitor, fiindcă atinge direct ideea de conflict de interese. Pe lângă obligația de transparență privind proprietatea, inclusiv beneficiarul real, articolul cere furnizorilor de servicii media să ia măsuri interne prin care, pe de o parte, să garanteze că deciziile editoriale pot fi luate liber în limitele liniei editoriale stabilite și, pe de altă parte, să asigure dezvăluirea oricărui conflict de interese, actual sau potențial, care ar putea afecta producerea conținutului de știri și de actualități.7 Tradus în cazul Digi, un contract major între grup și un serviciu de informații este tocmai genul de relație care, în logica acestui articol, ar trebui să fie cunoscută publicului ca posibil conflict de interese, nu pentru că dovedește ceva, ci pentru ca publicul să poată judeca singur. Articolul 25 închide cercul, și el este adesea citat greșit ca privind doar publicitatea de stat. Titlul lui complet spune mai mult: reglementează alocarea de fonduri publice pentru publicitate de stat și pentru contracte de furnizare sau de servicii.8 Un contract de furnizare între o autoritate publică și o entitate din sfera media intră, așadar, explicit în vizorul regulamentului. Mecanismul nu este o interdicție, ci o obligație clară de transparență: autoritățile naționale competente trebuie să monitorizeze și să raporteze anual, public, alocarea cheltuielilor publice către furnizorii de servicii media. Concluzia juridică este mai sobră decât și-ar dori orice tabără. EMFA nu declară ilegal un contract între un grup media și statul. Un asemenea raport economic devine o problemă de drept abia atunci când produce, sau poate produce, o influență nejustificată asupra liniei editoriale, ori atunci când legăturile financiare sunt ascunse. Existența contractului nu este o încălcare. Este însă exact tipul de relație pe care regulamentul cere să o aducă la vedere, tocmai pentru ca întrebarea despre independență să poată fi pusă și să primească un răspuns verificabil. 5. Se poate dovedi, de fapt, o influență editorială? Aceasta este întrebarea decisivă, iar răspunsul cinstit este: în parte, da, dar foarte greu, și niciodată pe baza unei singure impresii. Ce nu dovedește nimic, luat singur, este existența contractului. Un raport financiar între grup și stat creează o aparență și un risc de structură, dar nu este, prin el însuși, dovada că vreo știre ar fi fost modelată. A trece automat de la „există un contract” la „deci linia editorială este aservită” înseamnă a confunda un conflict de interese posibil cu unul demonstrat, ceea ce este la fel de incorect ca a ignora cu totul problema. Ce ar putea, în schimb, să susțină o asemenea afirmație este un tipar observabil în timp, documentat metodic, nu invocat din memorie. Pentru a fi credibilă, o ipoteză de influență editorială ar trebui să arate că acoperirea Digi24 pe temele care privesc clientul, adică SRI, guvernul sau programul prin care a venit finanțarea, se abate sistematic și într-o singură direcție de la felul în care aceleași teme sunt tratate de redacții comparabile, fără ca abaterea să se explice prin alte cauze firești. Iar cauzele firești sunt multe: o linie editorială asumată public, alegerea legitimă a unghiurilor, disponibilitatea surselor sau pur și simplu agenda zilei. O analiză serioasă ar compara, pe un interval suficient de lung, ce intră și ce nu intră pe post, cum sunt formulate titlurile și cine este invitat să comenteze, raportând totul la un grup de control de alte publicații. Tot aici se vede și limita oricărei asemenea analize. Ea poate, în cel mai bun caz, să măsoare un efect, de pildă un tratament constant mai blând al unui subiect. Nu poate citi intenția din spatele lui. Diferența dintre o decizie deliberată de a menaja un client și o coincidență de linie editorială onestă nu se vede direct în date. De aceea, chiar și o documentare riguroasă ajunge, de regulă, la concluzii despre tipare și probabilități, nu la o dovadă de vinovăție. Aceasta nu este o slăbiciune a metodei, ci o trăsătură a întregului domeniu: influența editorială prin presiune economică este, prin natura ei, greu de prins asupra faptului. 6. Cine se poate plânge, unde și cu ce efect Un aspect practic, dar important, privește căile reale, fiindcă ele sunt mai puține și mai indirecte decât și-ar imagina mulți. Cetățeanul are, în logica EMFA, un drept material de a beneficia de o presă independentă și pluralistă, dar regulamentul nu îi pune la dispoziție un mecanism prin care un simplu consumator de servicii media să formuleze o plângere directă la nivel european. Remediile procedurale sunt orientate mai ales către furnizorii de servicii media, către autoritățile naționale de reglementare și către Comitetul european pentru servicii mass-media.9 În practică, drumul firesc al unui cetățean trece prin autoritatea națională competentă. Pentru audiovizual, în România, această autoritate este Consiliul Național al Audiovizualului, la care se pot depune sesizări privind conținutul difuzat de un post de radio sau de televiziune.10 Aici intervine însă o limită care nu poate fi trecută cu vederea: CNA este o autoritate profund politizată prin chiar modul în care este alcătuită. Cei 11 membri sunt numiți de Parlament la propunerea Senatului, a Camerei Deputaților, a Președintelui și a Guvernului, adică exclusiv de actori politici, iar majoritatea din consiliu reflectă, în practică, raportul de forțe din politică.11 Faptul că aceeași putere care a aprobat contractul are pârghii și asupra autorității chemate să sancționeze eventualele derapaje editoriale slăbește serios încrederea că o sesizare împotriva unui post apropiat de guvern ar fi tratată fără menajamente. O sesizare la CNA rămâne primul punct realist de intrare, dar tocmai compoziția politică a instituției explică de ce, în cazuri sensibile, calea cu adevărat eficace urcă mai degrabă la nivel european. Atunci când o măsură națională afectează pluralismul ori independența editorială și are potențial să afecteze semnificativ piața internă, furnizorul media direct vizat poate cere o opinie a Comitetului european pentru servicii mass-media, care poate interveni inclusiv din proprie inițiativă sau la cererea Comisiei Europene.12 În paralel, acolo unde o măsură administrativă sau de reglementare îl afectează direct, furnizorul are dreptul la o cale de atac în fața unui organism de apel independent, care poate fi chiar o instanță.13 Efectul unei sesizări admise depinde de materie. El poate merge de la corectarea unei situații de netransparență și publicarea informațiilor lipsă, până la revizuirea unei măsuri ori la anularea sau suspendarea ei pe calea contenciosului național, atunci când dreptul intern oferă această cale.14 Regulamentul nu instituie un mecanism unic de amenzi pentru orice încălcare; sancțiunile concrete rămân în sarcina autorității competente și a dreptului național aplicabil. Concluzie: o întrebare legitimă, instrumente care există deja, o influență greu de dovedit Întrebarea ridicată de acest contract este legitimă și atinge un drept real: acela ca publicul să se poată informa corect și ca o televiziune privată să își exercite independența fără o presiune economică ascunsă care să o încline spre client. Puterea unui asemenea aranjament nu vine din cenzura pe față, ci din felul în care dependența financiară poate modela, discret, ce este ușor și ce este incomod de spus. În același timp, existența contractului, oricât de mare ar fi suma, nu dovedește prin sine o influență editorială. Constituția, prin articolul 31 alineatul (4), obligă presa privată să asigure informarea corectă a opiniei publice și ridică această exigență într-un context ca acesta. EMFA aduce instrumentul mai precis: nu interzice contractul, ci cere ca el să fie transparent, ca eventualele conflicte de interese să fie dezvăluite și ca alocarea de fonduri publice către media să fie monitorizată și raportată public.15 Pe datele de astăzi, poziția rezonabilă nu este nici să primim ipoteza unei influențe drept fapt dovedit, nici să o respingem ca imposibilă. Este să cerem exact ceea ce dreptul deja promite: transparența relației financiare în limitele permise de securitatea națională, dezvăluirea conflictului de interese potențial și posibilitatea de a verifica, prin observarea metodică a conținutului, dacă aparența se transformă vreodată în tipar. Distanța dintre „există o aparență care justifică scrutinul” și „există o influență dovedită” este exact spațiul în care se joacă onestitatea unei analize, și pe care o presă care vrea să își merite alineatul (4) are datoria să nu îl umple cu certitudini pe care nu le are. 1 Digi Communications N.V., Raport curent transmis Bursei de Valori București, „Acord-cadru”, 3 iunie 2026, publicat pe bvb.ro. Conținutul raportului este reluat de relatări de presă concordante, între care Agerpres, „Acord-cadru între Digi Romania și SRI, pentru dezvoltarea unui centru de date și a unei platforme de evaluare a modelelor de AI”, 3 iunie 2026. 2 Idem. Acordul-cadru este derulat prin programul european SAFE/Readiness 2030, are o valoare de până la 196 milioane de euro, include componente hardware și software și se implementează etapizat pe o perioadă de patru ani. 3 Precizările Digi România privind obiectul contractului și conformitatea procedurii de achiziție, reluate în relatări din 3-4 iunie 2026 (între altele, răspunsul companiei pentru DCBusiness/DCNews și pentru HotNews). Guvernul a confirmat că este vorba despre un contract gestionat la nivelul SRI. 4 Digi Communications N.V. (Grupul Digi) deține, pe lângă serviciile de telecomunicații, posturi de televiziune precum Digi Sport și Digi24 și posturi de radio precum Digi FM. Lanțul de control al televiziunii Digi24 urcă, prin Campus Media TV S.R.L. și Digi Romania S.A. (fostul RCS & RDS), la Digi Communications N.V., societate listată la BVB. A se vedea secțiunea de contact/informații a digi24.ro și înregistrarea societății. 5 Relatări de presă din iunie 2026 privind aparițiile premierului Ilie Bolojan pe canalele grupului Digi în perioada mandatului și istoricul relației dintre administrația sa și fostul RCS & RDS. Caracterizarea drept „favorabile” aparține acelor relatări și reprezintă o apreciere editorială, nu o constatare verificată independent în prezenta analiză. 6 Relatări de presă din iunie 2026 privind aparițiile premierului Ilie Bolojan pe canalele grupului Digi în perioada mandatului și istoricul relației dintre administrația sa și fostul RCS & RDS. Caracterizarea drept „favorabile” aparține acelor relatări și reprezintă o apreciere editorială, nu o constatare verificată independent în prezenta analiză. 7 Regulamentul (UE) 2024/1083 (EMFA), art. 6. Pe lângă obligațiile de transparență privind proprietatea, inclusiv beneficiarul real, art. 6 alin. (3) cere furnizorilor de servicii media să adopte măsuri prin care (a) să garanteze că deciziile editoriale pot fi luate liber în limitele liniei editoriale stabilite și (b) să asigure dezvăluirea oricărui conflict de interese, actual sau potențial, care ar putea afecta producerea conținutului de știri și de actualități. 8 Regulamentul (UE) 2024/1083 (EMFA), art. 25, „Alocarea de fonduri publice pentru publicitate de stat și pentru contracte de furnizare sau de servicii”. Autoritățile naționale de reglementare sau alte autorități independente competente monitorizează și raportează anual, public, alocarea cheltuielilor de stat către furnizorii de servicii media și către furnizorii de platforme online. 9 Regulamentul (UE) 2024/1083 (EMFA): cetățenii, ca destinatari ai serviciilor media, au un drept material la pluralitatea conținutului media editorial independent (art. 3), însă remediile procedurale ale regulamentului se adresează în principal furnizorilor de servicii media, autorităților naționale de reglementare și Comitetului european pentru servicii mass-media, fără un mecanism direct de plângere individuală la nivel european. 10 Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) este autoritatea de reglementare în domeniul audiovizual din România și primește sesizări privind conținutul difuzat de posturile de radio și de televiziune (cna.ro). 11 CNA este o autoritate publică autonomă aflată sub control parlamentar, condusă de un consiliu de 11 membri numiți de Parlament pentru un mandat de șase ani, la propunerea Senatului (3), a Camerei Deputaților (3), a Președintelui României (2) și a Guvernului (3), deci exclusiv de actori politici. Modul de desemnare a făcut obiectul unor critici constante privind politizarea instituției și tendința deciziilor de a urma raportul de forțe din politică; majoritatea din consiliu reflectă, de regulă, coaliția aflată la guvernare. 12 Regulamentul (UE) 2024/1083 (EMFA): furnizorul de servicii media direct și individual afectat de o măsură națională susceptibilă să afecteze pluralismul sau independența editorială și funcționarea pieței interne poate solicita o opinie a Comitetului european pentru servicii mass-media; Comitetul poate acționa și din proprie inițiativă ori la cererea Comisiei. 13 Regulamentul (UE) 2024/1083 (EMFA): furnizorul afectat direct de o măsură administrativă sau de reglementare are dreptul la o cale de atac în fața unui organism de apel independent, care poate fi o instanță. 14 Efectele unei sesizări admise variază după materie (transparență, încetarea ingerinței, revizuirea sau anularea măsurii pe calea contenciosului național). Regulamentul nu instituie un regim unic de amenzi pentru orice încălcare; sancțiunile depind de autoritatea competentă și de dreptul național aplicabil. 15 Recapitulare a domeniului de aplicare relevant: standardul de independență editorială revine art. 4; dezvăluirea conflictelor de interese și transparența proprietății revin art. 6; monitorizarea și raportarea publică a alocării de fonduri publice, inclusiv prin contracte de furnizare sau de servicii, revin art. 25. Garanțiile speciale privind serviciul public media (art. 5) nu sunt aplicabile unui operator privat precum Digi24 și nu fac obiectul prezentei analize. Sursa: Bani publici, un serviciu secret și o televiziune de știri în același grup / Public Money, a Secret Service and a News Channel in the Same Group

ANALIZA LUI RADU GEORGESCU PE RAPORTUL ERSTE BANK: 1 Consumul populației din aprilie 2026 a scăzut accelerat Este cea mai mare scadere a consumului din ultimii 15 ani. Ultima dată când consumul a scăzut atât de mult și atât de lung era 2010-2011 — în plin haos post-criză financiară globală. 2 Încrederea populației în economie, record negativ minius 34,9 Minus treizeci și patru virgulă nouă. Ultima dată când indicatorul a fost atât de jos a fost în 2010. Adică Erste Bank ne spune, politicos și în termeni tehnici, că românii simt exact ce simt oamenii într-o criză economică profundă. Romanii nu anticipează o criză. O simt deja. 3 Între timp, în România… In Romania nu vorbeste nimeni despre aceste date economice În România, subiectele zilei sunt complet altele. Se așteaptă votarea noului prim-ministru. Habar nu am cine va fi Dar sper că nu s-a uitat pe datele publicate azi de Erste Bank. Pentru că trebuie să ai mult curaj — sau mult optimism — să accepți această poziție în situația economică actuală a României. Concluzii Dați scroll mai departe. Nu este nimic interesant aici. Sunt doar informații despre economie. Despre consumul care scade accelerat Despre încrederea populației la minimul ultimilor 15 ani. Despre rapoarte ale băncilor europene care pun România pe primul loc — dar nu din motive bune.

De ce urăsc intelectualii capitalismul? Bertrand de Jouvenel, în analiza sa asupra relației dintre intelectuali și capitalism, susține că mulți dintre ei tind să respingă sistemul capitalist datorită naturii sale impersonale și a percepției că promovează inegalități. De Jouvenel argumentează că această respingere își are originea în dorința intelectualilor de a avea un rol central în societate, ceva ce capitalismul nu le garantează neapărat. Jesús Huerta de Soto extinde această critică subliniind că ura intelectualilor față de capitalism se bazează pe patru factori: ignoranță, trufie, resentiment și invidie. Ignoranța se manifestă printr-o lipsă de înțelegere a modului în care capitalismul încurajează binele general; trufia, printr-o atitudine de superioritate morală față de piață; resentimentul, pentru că nu sunt recunoscuți ca actori cheie în sistem; invidia, față de cei care prosperă într-un model care privilegiază meritul și inovația. Aceste critici reflectă un dezacord profund cu principiile economiei de piață, care apreciază descentralizarea și competiția, în opoziție cu controlul centralizat pe care mulți intelectuali îl preferă.

Acesta va fi viitorul UE. « Americanii și europenii nu vor rezista imigrației masive și înlocuirii populației. Știți, ideea asta că vor lua armele sau altceva de genul ăsta. Asta nu se va întâmpla. Absolut deloc. Ce va urma să se întâmple este exact ce s-a întâmplat în Africa de Sud. Vor sfârși prin a admite că și-au pierdut puterea și țara pentru totdeauna. Apoi, vor rămâne liniștiți acasă, construind tot mai multe sârmă ghimpată și garduri electrice, până când vor fi în cele din urmă exterminați în cadrul unui mare pogrom. Asta este viitorul. Asta li se va întâmpla copiilor voștri.» (Curtis Yarvin)

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru formarea noului Guvern, iar în următoarele zece zile vor avea loc negocieri pentru alcătuirea echipei guvernamentale și obținerea sprijinului necesar în Parlament. După desemnarea oficială a lui Eugen Tomac, negocierile pentru viitorul cabinet intră într-o etapă decisivă. Potrivit informațiilor vehiculate în mediul politic, pe lista persoanelor analizate pentru funcții ministeriale și de conducere în Executiv se află diplomați, economiști, profesori universitari, arhitecți și actuali consilieri prezidențiali. În paralel cu stabilirea componenței Guvernului, premierul desemnat trebuie să pregătească programul de guvernare și să obțină susținerea unei majorități parlamentare. Pentru învestire sunt necesare minimum 233 de voturi, iar discuțiile ar urma să fie purtate cu PSD, PNL, USR și UDMR. Misiunea este una complicată, în condițiile în care lideri ai principalelor formațiuni au respins public ideea unui guvern alcătuit exclusiv din tehnocrați. Dacă viitorul cabinet nu va obține votul de încredere al Parlamentului sau dacă Eugen Tomac va renunța la mandat înaintea votului, procedura de desemnare a unui nou premier va trebui reluată.

Nu ştiu ce drac de negocieri ştiu ăştia să facă, dar dacă eram eu in charge, să mor io dacă nu îl scoteam cu 3,5 milioane. Omul a fost o viaţă salariat la stat, de unde drac să ştie ceva pentru care nu s-a format?

Ceea ce nu pricep aceşti neo marxişti este faptul că prin tot ceea ce fac se tot afundă. Intră în lupte fără sens. În afară de asta o ţin langa cu ruşii. Au o obsesie pe tema asta. Nu înţeleg că românii nu îi văd pe ruşi ca pe un pericol. Dar ei tot insistă şi insistă, parcă sunt nebuni ori drogaţi. Românii nici nu-i mai ascultă, vorbesc singuri, au zero credibilitate în afara bulei lor compusă din câteva procente de fani.

https://evz.ro/cum-a-inventat-usr-o-legatura-fictiva-intre-corina-incrosnatu-si-ideologul-rus-aleksandr-dughin-pentru-a-bloca-icr.html Nu-i pot înţelege pe userişti. De ce trebuie să mintă atât de stupid?

Mostră de jurnalim la sri tv.

P.S. Să nu mai spun cât de urât se vede atunci când cineva dă like unei sancţiuni abuzive. Sau când cineva susţine un moderator care a dat o sancţiune nemotivată. Like-ul real trebuie să fie pozitiv. Să exprime admiraţie pentru cineva care scrie ceva fain. Aşa ar fi sensul corect. Like-ul dat pentru a face rău este asemenea unei diformităţi. Este o formă non-verbală de a exprima tot ceea ce gândeşti rău şi nu poţi să o faci prin cuvinte. Alegi să apeşi un buton. Concluzia finală pentru mine este următoarea. Nu laşi userului buton de like la îndemână pe vreo arie unde se notifică sancţiuni. O chestiune care ţine strict de administrarea smart a unei reţele sociale, grup, club, server ori forum, ce-o fi. Nu prezumi că oamenii sunt bine intenţionaţi, că joacă fair, că sunt onorabili. Nu! Mai bine să nu ştii ce clocoteşte în mintea cuiva. Este mult mai safe aşa.

Mă rog, chestia asta cu like dat sancţiunilor mi s-a părut de porc. Acum mult timp am dat şi eu like unor sancţiuni pe care le consideram corecte şi îndreptăţite. Eram şi moderator, iar prin like doream să întăresc suportul pentru acţiunea de moderare. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama că nu este fair faţă de user şi că orice like dat de către moderator la o sancţiune, chiar şi corectă, chiar şi îndreptăţită, este o formă de a te comporta ca şi când eşti într-o castă şi că îţi susţii grupul. M-am trezit în conştiinţă, aşa cum se spune mai nou. Şi după aceea nu am mai dat like sancţiunilor. Ca user nu am dat like la sancţiuni. Sau, nu reţin să fie dat. Sunt useri care dau like în mod constat moderatorilor care suspendă useri sau banează. Înţeleg patima din spatele acelui like dat "morţii" unui user. Pentru că asta este. Să te bucuri pentru că unui user îi este luată posibilitatea de a mai scrie într-un loc este o excuţie. Una care poate fi pe deplin întemeiată, nu contest. A face haită cu moderarea şi a le da like atunci când sancţionează un user, sau şi mai rău, pe care îl banează, mie mi se pare a fi cel mai de jos mod de a te manifesta pe un forum. Este semnul patimii de a-i vedea reduşi la tăcere pe cei pe care nu-i suporţi. Te duci pe un forum sau pe o reţea de socializare pentru a comunica cu alţi oameni. Dacă este un loc liber, atunci vei avea parte şi de oameni care scriu chestiuni care nu-ţi plac. Şi atunci ai de ales între a suporta dreptul celuilalt de a scrie ce gândeşte, sau de a nu citi userii cu care nu eşti într-o consonanţă. Nu-ţi place, nu-l citi. Dar atunci când îl vrei "ucis" pe acela ale cărui posturi te enervează, problema este la "tine". Cum adică? Vrei să te duci într-un loc liber, accesibil tuturor, dar să îţi impui propriile idei prin forţă? Să nu mai scrie nimeni decât ceea ce vrei tu să citeşti? Iar apoi să dai like moderatorului care ţi-a îndeplinit vrerea. Nu este deloc ok. Şi nici un semn că ai caracter şi că eşti un om care ţine la fair play, sau că ai onoare. În ochii mei, a face aşa ceva, a da like din acesta, este semn de rău. Cu tot ceea ce implică acest rău. Cu toate consecinţele ulterioare. Un gest care poate părea mărunt, un "mic" răutăcism, poate fi un "a fi sau a nu fi". Sunt convins că multora nu le pasă şi dau like-uri ca într-o criză de parkinson. Habar nu au ce fac. Cu un like poţi să faci şi mult bine şi mult rău. Depinde de situaţie.

Pentru cine vrea să discute pe tema aceasta există două posibilităţi. Aici, pe epolitic.eu, sau pe X:

Cazul recent de incursiune a unei drone ruseşti şi lovirea unei clădiri civile din Galaţi a provocat polemici aprinse. Mulţi cetăţeni români sunt revoltaţi pentru că - în opinia lor - armata nu a lovit acea dronă. Polemica se încinge atunci când se discută cauzele. Am studiat cu harta în faţă dacă a fost lipsă de voinţă sau lipsă de putinţă. Concluzia mea este că a fost lipsă de putinţă. Iată de ce: Armată Română dispune la ora actuală doar de o singură armă eficientă contra dronelor de atac: Sistemul Gepard 1A2/B2L https://ro.wikipedia.org/wiki/Gepard Acest sistem are o rază de acţiune semisferică cu raza eficientă de 3,5 - 4km. Nu luăm în considerare bătaia maximă de 5,5km pentru că este o măsură în condiţii optime, doar pe o traiectorie de un anumit unghi. Irelevant pentru un foc eficient şi controlat. Să calculăm. Avem un sistem AA tip Gepard (cel de mai sus). Acesta trebuie să lovească o dronă Geran 2 care vine cu o viteză de 160Km/h la o altitudine faţă de sol de 60m. Ţinând cont de relieful solului, de copaci şi de alte diferite obstacole, să calculăm într-un mod realist anumiţi parametri de tragere. Calcul realist pentru interceptarea unei drone Geran-2 (Shahed-136) cu un Gepard. Date de intrare (bazate pe specificații reale): Drona Geran-2: Viteză: 160 km/h (≈ 44,4 m/s). Altitudine: 60 m (foarte joasă, nap-of-the-earth). Profil tipic: zboară drept, lent, la altitudini mici (20-200 m) pentru a evita radarele și obstacolele. Gepard (35 mm Oerlikon KDA): Rază efectivă utilă împotriva dronelor lente: 3,5 – 4,5 km (maxim teoretic ~5-5,5 km cu muniție FAPDS). Viteză proiectil: ~1.150 – 1.440 m/s (FAPDS ~1.400+ m/s). Radar supraveghere: detectare până la ~15 km (dar la 60 m altitudine și cu relief/obstacole, detectarea reală e mai redusă: adesea 8-12 km în condiții bune). Timp de reacție (detection → lock → tragere): 4-8 secunde (foarte bun pentru un sistem vechi). Cadență: 1.100 lovituri/minut (două tunuri). Factori care reduc raza utilă (relief, copaci, obstacole): La 60 m altitudine, linia de vizibilitate (line-of-sight) este limitată de teren. În România (dealuri, păduri, zone rurale): Distanța orizontală utilă până la pierderea liniei de vedere: 2 – 4 km (în teren plat/puțin ondulat). Copaci înalți (20-30 m), clădiri, dealuri mici → reduc raza efectivă la 2,5 – 3,5 km în multe scenarii. Gepardul trebuie să aibă vizibilitate directă (radar optic + tunuri). Dacă drona vine pe vale sau după o linie de copaci, detectarea se face târziu. Rază practică de angajare utilă în condiții reale românești: 2,5 – 3,5 km. Calcul timp și distanță (scenariu tipic) Să presupunem un scenariu optimist-moderat: Detectare la 10 km (posibil cu radar, dar redus de altitudine mică). Angajare efectivă începe la 3 km (datorită obstacolelor). Drona parcurge 3 km la 160 km/h → timp disponibil: 3.000 m / 44,4 m/s ≈ 67,5 secunde. Timp de zbor proiectil Gepard la 3 km: Viteză medie ~1.300 m/s → ~2,3 secunde (aproape instant pentru operator). Timpul de reacție total (detection → lock → tragere) pentru Gepard împotriva unei drone Geran-2 la 60 m altitudine. Estimare realistă: Timp total de reacție tipic al sistemului Gepard: 4 – 8 secunde în condiții bune (varianta modernizată B2L/1A2). Detectare cu radar de supraveghere (S-band): aproape instant (sub 1-2 secunde) dacă drona intră în raza de detecție (~8-12 km la altitudine joasă, redus de relief). Achiziție și lock cu radar de urmărire (Ku-band) + calcul balistic automat: 2-4 secunde. Rotire turret + deschiderea focului: 1-3 secunde Distanța față de sistemul Gepard (distanța utilă de angajare) în scenariul pe care îl studiem: În condițiile date (dronă Geran-2 la 60 m altitudine, viteză 160 km/h, relief românesc cu copaci, dealuri și obstacole), distanța efectivă la care Gepardul poate detecta și lovi drona este limitată. Estimare realistă: Distanța practică utilă în teren românesc (cu obstacole): 2.500 – 3.500 m (cel mai probabil interval). De ce se reduce distanța? La doar 60 m altitudine, linia de vedere (radar optic + tunuri) este blocată rapid de copaci (20-30 m înălțime), dealuri mici, clădiri sau văi → "terrain masking". Radarul de supraveghere Gepard (până la 15-16 km în condiții ideale) detectează drona târziu la altitudine joasă: realist 6-10 km maxim, dar adesea mai puțin din cauza clutter-ului de sol și obstacolelor. Pentru lock și tragere precisă, sistemul are nevoie de vizibilitate directă → angajarea începe de obicei sub 4 km. Exemplu de calcul în scenariu: Presupunem un teren tipic (dealuri ușoare + vegetație): Gepardul detectează drona la ~8 km (optimist). Datorită obstacolelor, lock-ul și deschiderea focului se fac la ~3 km. La această distanță, drona (44,4 m/s) ajunge la Gepard în ~68 de secunde (dacă nu este lovită). Concluzie practică: Distanța utilă față de AA la care se poate aștepta o lovitură eficientă este aprox. 2,5 – 3,5 km. Dincolo de 4 km, probabilitatea scade puternic din cauza reliefului. Gepardul excelează exact în acest "ultim zid" de apărare de rază foarte scurtă, așa cum s-a văzut în Ucraina împotriva Shahed/Geran. Aşadar, în mod realist, avem un maxim de 4km rază de lovire. Poate mai puţin de atât, dar dacă amplasăm artileria într-o reţea întreţesută, eficienţa creşte. Să vedem pe hartă cam câte sisteme Gepard ar fi necesare pentru apărarea AA a teritoriului. Un factor pe care trebuie să-l luăm în considerare este faptul că dronele urmează traiectorii care pot să "taie" anumite porţiuni din teritorul României. Acele porţiuni sunt pe traseul de zbor către ţintele din Ucraina. Amplasare unor sisteme AA pe aceste culoare de zbor pot - teoretic - să prevină zborul prin România. În fapt, dacă sunt porţiuni deschise, fără apărare AA, atunci dronele pot să facă ocol şi să urmeze traseul optim, adică exact prin zonele în care AA nu există sau sunt ineficiente. Dronele au multiple sisteme de control al zborului. Sunt controlate manual de către operatori, dar sunt şi preprogramate să urmeze un traseu controlat prin GPS sau inerţial, atunci când semnalele GPS sunt bruiate puternic. Diagramă AA antidronă..pdf În mod evident, rezultă că ar fi necesare un număr mare de tunuri AA. 25 de unităţi pentru un minim necesar care să asigure apărarea AA. 32 de unităţi pentru a închide zonele neacoperite şi 37 sau mai multe unităţi pentru o apărare eficientă. Concluzie: România nu are capacitate de ripostă AA eficientă. Dacă toate unităţile Gepard deţinute de România ar fi aduse la graniţa cu Ucraina, atunci ar putea să existe o apărare eficientă. Însă, în mod realist, aceste unităţi AA nu pot fi transferate integral doar pentru o singură misiune de acest tip. Sistemele Gepard sunt absolut necesare pentru apărarea unor obiective militare strategice, cu mult mai importante decât graniţa cu Ucraina. Mă refer la aeroporturi militare, sisteme radar operaţionale integrate în reţeaua NATO, baza de rachete amplasată la Deveselu ... etc...etc. România nu îşi permite să lase fără apărare un aeroport militar, precum ar fi cel de la Turda, de exemplu, acolo de unde NATO îşi controlează dronele de supravegehere, sau ca bază pentru cisternele de alimentare în zbor a avioanelor care fac naveta dinspre SUA către Iran sau alte zone în conflict. Câte unităţi ar putea fi deplasate în regiune, măcar pentru a lovi dronele care se îndreaptă către Galaţi, cel mai mare oraş din zonă? Probabil că în jur de 4-6 unităţi, cel mult. Dacă privim din nou pe hartă, rezultă că ar fi şi nu ar prea fi. Mai este un aspect foarte important. Dacă sunt puţine unităţi AA şi drona trece fără a fi lovită, atunci pot apărea alte probleme ce ţin de imaginea apărării teritoriului. În plus, Rusia ar putea să se folosească de oportunitate pentru a distruge credibilitatea unităţilor noastre de luptă pentru apărarea AA a teritoriului.

Vestul a creat o religie de stat complet malefică în care o acuzație de „rasism” este cea mai gravă infracțiune care poate fi comisă, chiar mai rea decât violul sau crima! Deci, dacă poliția apare la locul unei infracțiuni și un băiat britanic zace în sânge și un imigrant spune că băiatul britanic este rasist, polițiștii îl vor încătușa pe băiatul britanic muribund.

Eu obişnuiesc să răspund la întrebări. Dacă cineva îmi cere să răspund, atunci răspund concret, nu-l trimit să se documenteze el. Dar aşa sunt eu, asta este firea mea, alţi oameni sunt diferiţi, nu acceptă ideea de a-şi spune opinia. Fiecare cu stilul lui. Aşadar, nu ştiu despre ce este vorba în povestea asta şi nici nu vreau să mă documentez. Dacă nu primesc un răspuns, asta este, bag pl în transportoarele lor şi nu-mi bat capul.

Ar fi un lucru grozav dacă ar fi adoptat acest proiect. Corectează o nedreptate pe care pesediștii au pus-o în spinarea economiei. Și un mare ajutor pt cei care vor să lucreze suplimentar.

Nu am înţeles nimic. Spune tu în câteva cuvinte care-i faza.

Profesorul de la Harvard Arthur Brooks, specialist în probleme de fericire, explică faptul că oamenii de stânga sunt mai nefericiți decât oamenii de dreapta conservatoare și că, în special, femeile tinere de stânga sunt cele care au cele mai multe patologii mentale și niveluri mai ridicate de nefericire. Aici se văd efectele ideologiilor progresiste parazitare, cum ar fi feminismul, care produce probleme serioase de sănătate mintală. La fel cum marxismul le produce, mai ales la bărbați. În sinteză, există o corelație ridicată între a fi de stânga și a avea o sănătate mintală proastă. În parte, aceasta explică tendința lor spre violență, spre feminism și spre isterie Transcrierea completă a fragmentului de interviu (în română): Intervievator” “Acum vreo 10 ani ai scris că femeile conservatoare par să fie deosebit de binecuvântate. Aproape 40 % spun că sunt foarte fericite și asta le face puțin mai fericite decât pe bărbații conservatori. Iar semnificativ mai puțin fericite sunt femeile liberale (de stânga). Da, cei mai nefericiți din lume sunt bărbații liberali. Doar o treime se consideră la fel de fericiți. Asta e valabil de vreo zece ani. Femeile liberale le-au depășit pe bărbații liberali ca grupul cel mai nefericit.” Arthur Brooks (profesor la Harvard) “Mai ales în cazul femeilor tinere… Există niște date noi foarte interesante care arată că majoritatea femeilor albe sub 30 de ani au aproape 6 din 10 șanse să fi fost diagnosticate cu o boală mintală. Asta se întâmplă în America azi. Este extrem de grav. O problemă cu adevărat mare. Există multă speculație despre ce are legătură cu politica, cu genul, cu mediul etc. Dar se constată că acest grup suferă foarte mult. Și ne doare pentru că nu e bine pentru ei. Nu e bine nici pentru societatea lor. Asta vedem. Nu cred că a fi conservator politic este o rețetă magică pentru fericire. Dar observăm disproporția acestor efecte de fericire și nefericire în diferite părți ale populației. Cu siguranță.” Pentru conformitate:

Nu asta este problema, în viziunea mea. Performanțele punctuale există și eu nu am de gând să contest (ever) realizări. Not me! Problema reală constă în orientarea ideologică a acestui partid. Ceea ce vrea să impună cetățenilor români. ATENȚIE! Mijloacele prin care vor să o facă! Calea pe care se zbat să ne trimită. Aici este problema! De aceea este atât de grav faptul că acestui partid minoritar, de nișă, i s-a permis accesul la niște puteri care nu li se cuveneau dpdv democratic. La fel a fost și în cazul ridicării partidului național socialist în Germania anilor 30. Usere urmează exact același traseu, dar exact exact! Pentru mine, usere reprezintă cea mai mare amenințare pentru România în clipa de față. Una existențială.

Awwww!! Mi-am închipuit imaginea

Poți detalia? Acum costă 10 milioane? Față de 4 acum câteva luni?

Nu ştiu, poate că mi-au scăpat mie, să mă corectezi dacă greşesc. Tu ai văzut vreo useristă care să se comporte ca o femeie normală, fără istericale şi fără harfe feministe? Dracu ştie, poate or fi, dar eu nu reţin să fi văzut vreuna.