Sari la conținut

Tomaso

Forumist
  • Postări

    4.817
  • Înregistrat

Orice postat de Tomaso

  1. În afară de decăderea formatului tip forum, ceva rău s-a mai petrecut în toţi aceşti ani. Am îmbătrânit cu toţii. În 2004 aveam cu 22 de ani mai puţini ani ca acum. O tanti care are acum 57 de ani, avea 35 de ani acum 22 de ani. Socializa altfel, era alt om, avea o altă gândire. Avea şi ciclu. La fel şi noi. Ne-am boşorogit şi am devenit mai puţin toleranţi. Mă uit la mine. Sunt tolerant, înţeleg şi accept ideea diversităţii. Atât doar că am cam obosit. De cele mai multe ori evit subiectele care nu-mi plac. Chiar dacă mă interesează, chiar dacă aş avea ce spune, chiar dacă am idei, evit discuţiile unde nu-mi place atmosfera. Din ce în ce mai mulţi oameni cunoscuţi pe forum încep să dispară. Unul câte unul. Se duc şi nimeni nu mai ştie nimic de soarta lor. Cam la fel cum este cu colegii de la şcoală sau din armată. Viaţa ne înstrăinează. Atunci când am intrat pe X cu numele acesta "Tomaso", am rămas uimit de câţi foşti softpedişti am putut reîntâlni acolo. Pe unii îi ştiam, pe alţii nu. Majoritatea au încă user pe softpedia, dar nu mai intră acolo. Nici parolele nu şi le mai aduc aminte cei mai mulţi dintre ei. Au plecat şi atraşi de noutatea reţelelor, dar şi pentru că erau sătui de tăcere şi de modul în care au fost trataţi de către moderatori. De revenit pe SP este exclus. Nu-i mai interesează ideea de forum. Aici au un loc ideal, dar în afară de câţiva, majoritatea celor plecaţi s-au obişnuit cu socializarea de pe reţele. S-au schimbat. Tocmai de aceea politica de represiune practicată de softpedia mi se pare ilogic de sinistră. După ce că majoritatea au plecat, ce fac ei? Închid forumul userilor noi. Şi se comportă de parcă ar fi o năvală de useri dintre care ei vor să selecteze. Este total aberant! Cineva, acum nişte ani, mi-a spus că clasa socială a moderatorilor softpedia se comporta asemenea apărătorilor unei cetăţi asediate. Adică erau ei, moderatorii, asediaţi de userii cei răi, care îi deranjau şi care nu puteau pricepe de ce trebuie să fie docili şi supuşi. Moderatorii fiind asemenea unor feudali cu drept de viaţă şi de moarte pe moşia lor. Pe Aria 52, locul ascuns userilor, acolo unde moderatorii şi smeii, leii şi paraleii discută între ei, exista pe "vremea mea" un topic numit "ne spălăm rufele în familie". Adică moderatorii sunt o familie. Şi că orice conflict între ei nu trebuie să fie cunoscut de plebe aka. useri. Cam asta era atitudinea. Aveau şi o cafenea unde socializau între ei ca şi când ar fi fost oameni normali, cu sângele roşu, nu albastru. Cam asta era pe atunci atmosfera. Şi cam aşa arătau userii deveniţi moderatori. Unii se complăceau în atmosfera asta. Bine, nu toţi. Mulţi au plecat, alţii au plecat trântind uşa, alţii au fost îndepărtaţi. Dar toţi moderatorii care au rămas au fost mai loiali castei moderatorilor decât clasei sociale a userilor. În mod normal, atunci când asişti la nişte chestii naşpa, nu ai prea multe opţiuni. Ori te opui, ori devii părtaş. Chiar dacă nu eşti moderator abuziv, chiar dacă eşti model, chiar dacă eşti ză mazăr en ză fazăr ca moderator, adevărul este că tot complice eşti. Că ai închis ochii, că ai privit în altă parte atunci când semenii tăi ucid oameni nevinovaţi, eşti tot complice. Da, nu dai tu cu jungherul, dar asta nu îţi scuză tăcerea şi acceptarea.
  2. Mărirea este întotdeauna iluzorie. Nimeni nu a fost "mare" forever. Forumurile au rămas în istoria socializării. Sunt la final de existenţă. Şi asta chiar dacă reprezintă formatul ideal pentru debate şi discuţii. Reţelele de socializare, vorba vine "socializare", au distrus forumurile. Fenomen global, peste tot este la fel. Userii care erau pe forumuri au plecat spre aceste reţele. Este un ciclu natural al vieţii, mereu a fost la fel. Şi nu întotdeauna formatul cel mai bun a fost cel ales de consumator. Diferenţa faţă de forum este majoră. Cam ca între o cafenea de cartier unde oamenii se cunosc între ei, socializând cu plăcere, şi autoservirea Ikea. Şi acolo socializezi, dar o faci mai mult de nevoie. Nu vorbeşti cu oameni pentru că nu îi poţi cunoaşte. Poţi doar să scrii ce gândeşti şi să ai rudimente de discuţii. Văd cum merge treaba pe X, adică pe cel mai evoluat sistem de socializare existent la ora actuală. Este ok, informativ, are multe avantaje, dar, din păcate, dezavantajele socializării de masă nu pot fi ignorate. Mie îmi place mult X. Aproape că nu mai citesc presa, preferând să mă informez din ceea ce citesc acolo. Mă simt ca peştele prin apă, sunt în elementul meu. Dar ceea ce îmi lipseşte este zvâcul pe care doar un debate ţi-l induce. Confruntarea minţilor. Formatul tip reţea este modern, dar pentru mine nu reprezintă varianta ideală. Rămân fan pentru formatul de forum. Şi cât o să simt nevoia de a scrie în felul acesta o să o fac aici şi din când în când pe X. Îmi pare rău de softpedia. Pentru mine va rămâne ca amintire a unei părţi din viaţa mea. Cu bune şi cu rele. O bucată de 20 de ani. Am cunoscut mai mulţi oameni pe acolo faţă de câţi aş fi crezut iniţial. Am trăit poveşti de viaţă pe care nu mi le închipuiam posibile. Am înfiinţat acest forum pentru mine, pentru sufletul meu. Şi pentru cei care gândesc asemenea mie.
  3. Mă gândeam la Astrul. Un user care mereu a scris chestii interesante, meseriaş în domeniul lui, creator de conţinut original. Fost moderator ... etc. Bun. Şi într-o zi este banat pentru opinii. Este scos de la moderare pentru că nu acceptă să creadă în narativul pe care grupul cenzorilor îl susține. Şi nici să tacă în faţa lor. Ce plm înseamnă asta? Ce atitudine este asta? Cum adică? Vine un neica nimeni, un oarecare (mă refer la Argonaut) care în viaţa lui nu a fost capabil să producă şi ceva conţinut pentru forum şi îl banează? Arogându-şi rolul de gâde şi şef de post? Cine plm e ăsta ca să îşi permită asemenea aroganţe faţă de oameni care au contribuit efectiv la conţinutul pentru care softpedia şi-a arogat titlul de marele forum? Iar acesta este un sigur exemplu dintre multe altele. Da, ştiu, am aflat că a fost debanat. Dar asta nu scuză atitudinea, aroganţa şi agresivitatea manifestată în numele Softpedia.
  4. M-am gândit la motivele pentru care au acţionat în felul ăsta. Explicaţia simplă ar fi că după închiderea celorlalte forumuri pe unde se mai şi scriau opinii, softpedia a rămas singur pe spaţiul ăsta şi că fiind cel mai mare forum rămas, de ce să nu profite? Pumnii şi cureaua lată ... Şi atunci, poate că au decis ei să treacă la cenzură în ideea că servesc o cauză. Asta ar fi o explicaţie romantică, adică să prezumăm buna intenţie, că aşa au crezut ei în sufletul lor că fac ceva de bine. Şi că noi nu ne-am ridicat la înălţimea idealurilor lor politice useriste, fiind astfel decăzuţi din dreptul de a scrie ce gândim pe forumul LOR. Dar după ce am văzut cum Facebook & Meta au recunoscut că au fost cărăbite de securişti, că cenzura le-a fost impusă cu japca de către stat, apoi, acelaşi mod de operare l-a devoalat şi X, apoi Google şi cam toată media online, am început să mă gândesc mai departe. Care om normal la cap, chiar şi cel mai prost om de afacere ever, îşi ucide vacile care dau lapte şi face colecţie de măgari şi capre care doar behăie? Unde o fi logica? Asta dacă nu o exista o altă logică absconsă pe care noi nu o cunoaştem, dar pentru că suntem sprinţari la gând o putem gândi.
  5. Şi eu care am fost mereu cu politeţea în discuţii, cu vorbitul respectuos faţă de cei cu care mă iluzionam eu că aş fi în vreun debate. Ha, ha, ha!!!!!!! Debate ... visele mele. Marine, ăsta este nivelul userilor rămaşi. După cum ai remarcat, este liber la înjurat "inamicii" doctrinari ai momentului. Nu este valabil şi pentru ceilalţi. Asta pentru că forumul a fost preluat de către ei, ăştia cu usereaua şi mai nou cu bolojean. Tribul iubitorilor de securişti. Atunci când a venit pe aici, Atreides a vorbit urât, zice nasoale, floci, chestii din astea. S-a atacat atunci când i-am explicat că din punctul meu de vedere nu are cum existat vreo cociliere între tabăra lor şi a noastră. Cu toate că nu exista nicio referire la persoană, omul a luat-o personal şi pe urmă se dădea rănit. Ceea ce mi s-a părut o reacţie stranie pentru un om care ar trebui să aibă un registru de înţelegere extins, dar, mă rog, sunt opiniile lui şi asta este. Dacă au dispărut mesaje înseamnă că unul dintre moderatori a ascuns mesajele cu pricina. Zici de voievozi. Marine, ăştia ne-au trădat nu acum, ne-au trădat acum nişte ani. Atunci când au decis să pună forumul la dispoziţia tefeliştilor care apoi să-l folosească pentu propagandă şi interesele lor politice. De atunci a început rahatul ăsta, de prin 2016-2017. Uite că mai este puţin şi se fac 10 ani în care cu acceptul lor au fost reduşi la tăcere toţi userii normali. Să nu credem într-o poveste similară cu cea de pe vremea lui Ceauşescu, timp în care mulţi oameni îşi închipuiau că Ceauşescu nu ştia ce se petrece în ţară. Aşa şi ei, văd mizerii, cenzura şi abuzurile. Dacă ar vrea ar putea să le stopeze imediat. Dar este clar şi limpede că nu doresc asta şi că patronează ceea ce se petrece acolo. Tot acel bullshit cu "noi nu facem politică, libertatea de exprimare" pus în fruntea Poienii lui Iocan este doar o chestiune istorică fără legătură cu prezentul şi trecutul recent. Forumul face politica usereului şi a securiştilor de la putere. Tot timpul doar aşa a fost după 2017. Am mai spus, orice temă impusă de guvern a devenit lege pe forum. În pandemie, cu războiul, cu koveşi, cu AUR şi CG, acum cu Bolojan şi guvernul lor de tiriplici securişti băloşi. Mai ţii minte cum curgeau sancţiunile contra unor opinii? Parcă erau nebuni la cap. Sau teleghidaţi. Iar vina este a moderatorilor. Au acceptat să devină uneltele represiunii. Uneltele cenzurii. Iar unii au manifestat exces de zel în a cenzura şi a aplica represiunea contra userilor. Mai priveşte şi la faptul că majoritatea userilor cu care ei şi-au ridicat forumul au fost banaţi, îndepărtaţi, reduşi la tăcere. Oameni care au înţeles să se exprime în acord cu propriile lor idei şi opinii. Şi care nu au vrut să accepte băgarea pumnului în gură. Pentru toţi aceştia, ceea ce au făcut cu forumul este o trădare. Dacă ar fi să fac o parabolă, este ca şi cum ar fi să fii printre primii clienţi ai unei firme, să le fii cumpărător fidel mulţi ani de zile şi la un moment dat, după ce cresc, să înceapă a-şi fute clienţii cu care au început afacerea. Să le spună "bhăăă... ne pişăm pe voi ... ne doare la banană, fraierilor, nu avem nevoie de voi, alea alea". Sunt multe cazuri din astea. Începuturi îmbăloşate de pupături şi finaluri tip golden showers.
  6. Arata interesant tabelul cu donatii pt ND Conform legislației românești privind finanțarea campaniilor electorale (Legea 334/2006 și ghidurile AEP), există praguri care declanșează cerințe birocratice mai mari: • Donațiile peste 25.000 lei trebuie făcute prin înscris autentic (notar). • Există și alte praguri (ex. peste ~40.500 lei în unele contexte) care impun cont bancar dedicat sau alte condiții. Donatorii (sau coordonatorii campaniei) aleg adesea exact 24.900 lei ca să rămână sub pragul de 25.000 lei. Asta simplifică procesul: donație prin virament bancar cu documente simple (declarație sub semnătură privată + copie CI), fără notar.
  7. Există posibilitate tehnică, dar este complexă, parțială și în plină evoluție în 2026. Nu este infailibilă, mai ales în scenariul VPN non-UE + site non-UE. Informaţii clare, tehnice și la concret, pe baza cadrului legal actual din UE (DSA + ghiduri Comisiei Europene + implementări naționale). 1. Cadrul legal actual în UE (2026) Digital Services Act (DSA) — Articolul 28 obligă platformele online accesibile minorilor să ia măsuri „adecvate și proporționale” pentru siguranța, confidențialitatea și securitatea minorilor. Asta include age assurance/verification ca măsură de atenuare a riscurilor (mai ales pentru conținut adult, gambling sau când există risc ridicat pentru minori). Ghidurile Comisiei Europene din iulie 2025 (pe Art. 28 DSA) recomandă explicit age verification robustă pentru: Conținut pornografic/adult. Servicii cu vârstă minimă legală (ex. social media în unele state membre). Cazuri cu risc ridicat unde alte măsuri (ex. estimare facială AI) nu sunt suficiente. Multe state membre (Franța, Italia, Danemarca, Grecia etc.) merg mai departe: Franța are lege strictă (SREN Act) din 2025 cu „double anonymity” (verificatorul de vârstă nu știe ce site vizitezi, site-ul nu știe cine ești). Italia a introdus recent obligații similare pentru site-uri adulte. Există presiuni pentru vârstă minimă la social media (15 sau 16 ani) cu verificare obligatorie. Soluția tehnică oficială UE: EU Age Verification Blueprint („mini-wallet” / app). Tehnic ready din 15 aprilie 2026. Bazat pe EU Digital Identity Wallet (eIDAS). Folosește Zero-Knowledge Proofs (ZKP): dovedești criptografic „sunt peste 18 ani” (sau alt prag) fără să trimiți nume, CNP, poză buletin sau alte date platformei. Issuer-ul (statul) nu știe ce site vizitezi. Flux simplu: instalezi app-ul (sau e integrat în wallet-ul național) → verifici o singură dată cu buletin/eID → la acces pe site, app-ul trimite doar dovada „da, peste 18”. Statele membre trebuie să-l facă disponibil până la finalul 2026. Platformele sunt încurajate/ obligate să-l integreze pentru conformitate DSA. 3. Scenariul concret: VPN non-UE + site non-UE În prezent (2026): VPN-ul funcționează bine ca bypass. Schimbi IP-ul în non-UE → site-ul vede IP străin → dacă verificarea e trigger-uită doar de geolocalizare IP, nu apare nicio cerere de ID. Exact ce s-a întâmplat în Franța cu Pornhub și alte site-uri adulte: utilizatorii au migrat masiv la VPN. Cum se poate opri concret (măsuri tehnice posibile): Cea mai eficientă pe termen mediu/lung: Verificare independentă de IP Site-ul (chiar non-UE) este obligat sau presat să integreze EU Age Verification Blueprint (sau metodă echivalentă robustă, ex. ID verificat la crearea contului). Prompt-ul vine de la dispozitivul tău (app sau browser), nu de la serverul site-ului care vede IP-ul. Chiar dacă ești pe VPN non-UE, site-ul poate cere dovada de vârstă pentru acces, cont nou sau funcții. Dacă site-ul refuză, devine non-conform cu DSA (dacă are utilizatori UE) → riscă amenzi sau blocare în UE. Blocarea site-ului la nivel de rețea în statele membre Dacă site-ul nu implementează age verification conform cerințelor, autoritatea națională poate ordona blocarea (DNS + IP). Fără VPN: utilizatorul din UE nu accesează ușor. Cu VPN non-UE: ocolesc parțial blocările simple de DNS (rezolvă prin serverul VPN). Totuși, dacă blocarea e combinată cu presiuni pe hosting/CDN global sau cu cerințe ca platforma să geo-blocheze traficul „suspect”, eficacitatea crește. În practică, pentru multe site-uri adulte din Franța, VPN-ul a rămas o soluție de bypass. Alte măsuri tehnice avansate în discuție Analiză comportamentală + provocări periodice de verificare (nu doar la primul acces). „Age signals” de la dispozitiv/OS/browser + combinare cu verificarea criptografică. Presiune pe platformele mari de socializare să facă verificare la nivel de cont (legat de identitate verificată), nu doar IP. Odată verificat adult, accesul e permis indiferent de IP ulterior. Reglementarea indirectă a VPN-urilor Raportul EPRS (Parlamentul European, 2026) numește explicit VPN-urile „loophole ce trebuie închis”. Se discută: Verificare de vârstă pentru utilizatorii de VPN (doar 18+ pot folosi servicii comerciale în anumite contexte). Interzicerea promovării VPN-urilor ca workaround (unele țări au deja asta pentru site-uri adulte). Modificări la Cybersecurity Act. Limitări și realitate Nu este 100% eficient. VPN-uri bune, proxy rezidențiale sau Tor complică și mai mult lucrurile. Blocările la ISP pot fi ocolite tehnic. Confidențialitate vs. eficacitate: Soluția UE cu ZKP e proiectată să fie privacy-friendly (nu trimite date inutile), dar implementarea națională variază și ridică critici (EFF, privacy advocates). Site-uri mici/non-UE: Mai greu de forțat direct. Soluția principală rămâne blocarea + presiune economică (amenzi dacă au active/prezență în UE). Site-uri mari de socializare: Vor implementa probabil verificări mai robuste (la cont) pentru a evita probleme cu DSA, deci bypass-ul cu VPN va deveni mai puțin util pe termen lung. Concluzie scurtă: Da, se poate impune tehnic verificarea de vârstă/ID în UE, cel mai promițător prin standardul UE de age verification bazat pe dispozitiv/app (independent de IP) + blocări legale ale site-urilor non-conforme. VPN-ul non-UE ocolește metodele vechi bazate pe IP, dar devine mai puțin eficient pe măsură ce platformele adoptă metode robuste la nivel de cont/dispozitiv și autoritățile aplică amenzi/blocări. Situația e dinamică (rollout-ul app-ului UE e în 2026). -------------------------------------------- Reglementarea serviciilor VPN în UE (2026) este încă relativ permisivă, dar se află sub presiune din cauza protecției minorilor, retenției de date și securității cibernetice. Nu există o interdicție generală sau restricții drastice la nivel UE, dar situația evoluează rapid. Statut general actual VPN-urile sunt legale în toate statele membre ale UE. Nu există o interdicție la nivel european, spre deosebire de unele țări autoritare (ex. Rusia, China, Iran). Furnizorii de VPN trebuie să respecte GDPR (confidențialitate, prelucrarea datelor), DSA (Digital Services Act – dacă oferă servicii care pot afecta minori sau conținut online) și reguli generale de securitate cibernetică. Mulți furnizori „no-log” (fără înregistrare de activitate) operează legal în UE (ex. Mullvad în Suedia, ProtonVPN în Elveția – deși Elveția nu e UE, influențează). Presiuni și evoluții recente (2025-2026) Principalul context este protecția minorilor prin age verification (DSA Art. 28, ghiduri CE, app-ul UE de verificare a vârstei): Raport EPRS (Parlamentul European, 2026): VPN-urile sunt descrise ca un „loophole (breșă) în legislație care trebuie închis”. Ele permit ocolirea verificărilor de vârstă pentru conținut adult sau social media. Se menționează posibilitatea ca accesul la VPN-uri să fie restricționat la utilizatori verificați peste 18 ani (inspirat din propuneri din UK). Nu există propunere oficială de interdicție: Comisia Europeană și oficiali au clarificat (ex. fact-check Euronews, mai 2026) că nu se pregătește o restricționare generală a VPN-urilor. Scopul este să facă sistemele de age verification mai greu de ocolit, nu să interzică tool-uri de confidențialitate. Revised Cybersecurity Act și data retention: Se discută introducerea de criterii de „child-safety” care ar putea afecta furnizorii de VPN (ex. prevenirea utilizării pentru bypass de protecții legale). Propuneri de retenție de date (metadata: IP, timpi de conexiune, volum trafic) pentru servicii OTT, inclusiv VPN-uri. O propunere legislativă era așteptată în prima jumătate a 2026. Acest lucru ar afecta modelul „no-log”. La nivel național Franța, Italia, Germania etc.: Legi stricte pentru age verification pe site-uri adulte (blocări ISP, amenzi). VPN-urile rămân legale, dar sunt folosite masiv ca bypass. Unele state membre (ex. Suedia) discută cerințe mai stricte de logging sau backdoor-uri pentru criptare (propuneri controversate). Ce înseamnă practic pentru utilizatori și furnizori? Utilizatori: Poți folosi VPN-uri legale fără probleme pentru confidențialitate, streaming, securitate pe WiFi public etc. Riscul principal este ca unele site-uri/platforme să detecteze și să blocheze IP-uri de VPN cunoscute. Furnizori: Trebuie să respecte GDPR (nu pot vinde date). Dacă devin „Very Large Online Platforms” sau oferă servicii cu impact asupra minorilor, intră sub DSA. Modelele no-log sunt încă viabile, dar sub presiune. Viitor probabil: Mai multă supraveghere asupra retenției de date și posibile obligații de age verification pentru servicii VPN (ex. la înregistrare), dar nu o interdicție totală. Accent pe „proporționalitate” și respectarea drepturilor fundamentale (Carta Drepturilor Fundamentale a UE). Surse oficiale recomandate Raport EPRS: „Virtual private networks and the protection of children online”. Site-ul Comisiei Europene pentru DSA și age verification. Fact-check-uri recente (Euronews, mai 2026) care dezmint zvonurile de „interdicție VPN”.
  8. Am văzut pe ultimele sondaje că o parte din votanţii USR au migrat către SENS. Partid asumat al comunităţii LGBT/woke şi de extremă stângă, eco shit etc O parte importantă din voturile useriştilor venea de la elghebetişti. Acum, dacă li s-a făcut partid, ăia se duc la ai lor. USR a scăzut sub 10% şi nici nu are şanse de a se redresa atât timp cât vine cu mesaje pro război, pro Ucraina, pro europene. Nici modul în care se zborşesc la toată lumea şi se rup în băşini mesianice nu-i ajută să câştige adepţi.
  9. Este vorba despre o măsură luată la nivel UE. Adică toţi cetăţenii din UE vor trebui să dea cu mutra. Vor interzice şi să intri cu VPN. Deja asta se discută acum. Vezi cum au făcut cu site-urile de pariuri. Cine nu se va supune va fi oprit pe teritoriul UE. Asta mişculează acum, caută mijloace de a impune verificarea asta obligatorie care va anula anonimitatea. Eu sper să nu le iasă.
  10. Progresismul este cel mai rău cancer al ultimilor 50 de ani. Nu pentru că este „de stânga”. Pentru că a furat un cuvânt — progres — pentru a vinde exact contrariul său. Aceasta este teza lui Thiel. În anii ’60, Occidentul construia. Mergeam pe Lună. Construiam centrale nucleare, avioane supersonice, vorbeam serios despre colonizarea lui Marte și despre înfrângerea cancerului în zece ani. Progresul însemna atomi: energie mai ieftină, transporturi mai rapide, vieți mai lungi. Apoi ceva s-a rupt în jurul anului 1971. Inovația în lumea fizică s-a oprit brusc. Concorde-ul a fost retras — zburăm mai lent astăzi decât acum 50 de ani. Nuclearul a fost ucis de frică. Salariul median real a stagnat timp de o jumătate de secol. „Ni s-a promis mașini zburătoare, am primit 140 de caractere.” Dar omul are nevoie să creadă că avansează. Atunci progresismul a făcut un lucru genial și terifiant: a mutat cuvântul „progres” din lumea atomilor în lumea simbolurilor. Deoarece nu mai știam să mărim prăjitura, am decretat că singura luptă care contează este să o redistribuim. Nu mai e creștere de promis? Promitem redistribuire, penitență, comisii, etichete, norme. Mașina de creat a fost înlocuită cu mașina de gestionat declinul — și am numit asta „partea bună a Istoriei”. Progresismul nu este o politică, este o religie secularizată. A păstrat toate mecanismele creștinismului — păcatul, vinovăția, spovedania, țapul ispășitor de sacrificat — dar a aruncat răscumpărarea și transcendența. Rezultat: o religie care nu știe decât să desemneze vinovați. Niciodată să ierte. Niciodată să construiască. Iar vinovații desemnați sunt întotdeauna aceiași: cei care construiesc. Antreprenorul, inginerul, fondatorul, cel care își asumă riscuri și creează ceva din nimic. Între timp, ridicăm în eroi comentatorul, regulatorul, consultantul — cel care nu produce nimic, dar distribuie puncte morale. De aceea este un cancer, în sens propriu. O celulă canceroasă nu este un invadator extern. Este o celulă din propriul tău corp care își uită funcția, refuză să moară și începe să crească fără să producă nimic util — până când sufocă organele care țin în viață întregul. Progresismul este exact asta: o parte a societății care a încetat să creeze valoare, care se hrănește din cea a altora și care numește asta virtute. Vestea bună este că un cancer se poate vindeca. Leacul nu este nostalgia. Este să redăm cuvântului „progres” sensul său originar: să construim lucruri reale. Energie abundentă. Granițe noi. Fondatori pe care îi celebrăm în loc să-i judecăm. Viitorul nu aparține celor care redistribuie prăjitura. Aparține celor care o fac mai mare.
  11. Poate stopa accesul la servere. Dacă şi în România se va ajunge la mizeria asta, îmi iau Starlink şi micţionez pe pretenţiile lor.
  12. Argonaut, uite mai jos cum arată propaganda. Să înţelegi şi tu diferenţa dintre opinie şi propagandă. Şi în limba română: Televiziunea publică germană ARD face propagandă anti-aer condiționat chiar în mijlocul unei valuri de căldură record. Între timp, germanii se topesc, iar doar 6% dintre locuințe au aer condiționat. Ruşii!! Ruşii sunt de vină. Dacă vrei să răcoreşti eşti de extremă dreapta, se ştie. Legionar!!!
  13. 35 °C în camerele unui azil de bătrâni din NRW, clădirea a trebuit evacuată. Großeinsätze in NRW: Seniorenheim-Bewohner kollabieren wegen Hitze - ntv.de
  14. În Marea Britanie, în timpul unui val istoric de căldură cu temperaturi de până la 40°C, inspectorii obligă proprietarii de locuințe să-și demonteze unitățile de aer condiționat. Motivul oficial: prea mult CO2, o încălcare a reglementărilor „net zero”. Locuitorii din North London și Camden primesc ordine să demonteze totul în favoarea ventilatoarelor și a ferestrelor deschise, deși doar 3% dintre gospodăriile britanice au aer condiționat, comparativ cu 90% în Statele Unite. Ideologia verde primează asupra supraviețuirii cetățenilor. Pură nebunie. Un medic turc din Germania vorbește pe tema valului de căldură care expune spitalele care funcționează fără aer condiționat, chiar și în secțiile de terapie intensivă. „Pacienții care sunt deja în stare critică acum trebuie să facă față și căldurii.” Personalul medical transpiră prin halate, mănuși și măști, adesea fără o secundă pentru a le șterge. În alte părți, personalul din unitățile de cardiologie recurge la veste de răcire umplute cu gheață, familiile fiind rugate să aducă pachete de gheață de acasă pentru a menține în siguranță pacienții cardiaci post-operatorii. Una dintre cele mai bogate țări de pe pământ, și iată unde au ajuns.
  15. Primesc refugiate climatic. Să fim umani!! Până atunci să ne amuzăm un pic cu retardaţii de la Bruxelles
  16. Eu chiar nu pot intelege ce este in mintea celor care au votat Nicusor. Mi s-a spus ca votul a fost contra lui Simion. Tot nu pricep. Simion era o varianta mult mai buna. Cum pot oare oamenii sa voteze o haita care ne distruge tara? O haita care ne face rau de atat de mult timp. In mod repetat.
  17. Demența instituțională bifează un nou peak în sinistru. Am verificat știrea, mi se părea exagerată. Nope. Este reală. EUROPA SE SINUCIDE PENTRU NET ZERO În Regatul Unit, în timpul unui val de căldură istoric de 40 °C, inspectorii obligă proprietarii să demonteze aparatele lor de aer condiționat instalate acasă. Motiv oficial: prea mult CO2, încălcare a regulilor „net zero”. Locuitorii din North London și Camden primesc ordinul să îndepărteze totul în favoarea ventilatoarelor și ferestrelor deschise, în timp ce doar 3 % dintre gospodăriile britanice au aer condiționat, față de 90 % în Statele Unite. Ideologia verde trece înaintea supraviețuirii cetățenilor. Pură nebunie.
  18. Tomaso

    Căţei

    Am o căţeluşă medie ca mărime. Foc de deşteaptă!! Este membru în familie. Unul de vază, nu aşaaa, şi ea pe acolo. Nuuu! Îmi pare rău că nu am atât timp cât ar merita şi că nu o pot plimba suficient. Loialitatea şi atenţia ei este greu de descris în cuvinte. Îmbogăţeşte viaţa.
  19. Nu ţin minte să fi văzut chestii antisemite. Poate mi-au scăpat mie. În orice caz, Naoto a fost mereu atentă la chestiunea asta.
  20. Nu doar un exemplu! Zeci de exemple. Citeşte-i cartea. Vei înţelege mult mai mult din culisele războiului cu statul paralel. La cea vreme CCR a fost instituţia care a ţinut piept ofensivei securiştilor lui Coldea. Pe atunci spuneam că CCR rămăsese unica redută a statului de drept. Iar Daniel Morar a fost cel care a coordonat opoziţia faţă de agresiunea sri & shit. Între timp, CCR a fost distrusă, a devenit un instrument al securiştilor. Nu mai avem niciun Daniel Morar pe acolo. Să le spună NU. Îmi pare rău că D.M. nu vrea să se mai implice în politică. Ar fi cel mai bun preşedinte pe care România ar putea să îl aibă. Dar nu avem noi norocul ăsta. cartea https://humanitas.ro/humanitas/carte/putea-sa-fie-altcumva
  21. Daniel Morar nu face parte din rândul celor cu cătuşele, nu a fost paraditor de destine. Dimpotrivă. Băsescu a fost slab şi prost. S-a lăsat ademenit de către statul paralel pe care l-a folosit în lupta politică. Nu a rezistat tentaţiei. Şi asta l-a distrus. Koveşi este creaţia lui Coldea. I-a fost adusă lui Băsescu, nu el a pus-o acolo. Lui Daniel Morar îi datorăm opoziţia faţă de mesianici. Fără el ar fi fost dezastru, acum eram mai rău ca britanicii.
  22. O să te pună să-ţi fac selfie & shit. Să le dai un ID, paşaport, etc. Exact ce se întâmplă acum prin occident.
  23. Nivelul ridicat în intenţia de vot este doar o consecinţă a stării de revoltă a oamenilor normali. Eu pe asta mă bazez şi - sincer - mi se rupe dacă se numeşte AUR. Nu partidul mă interesează, ci ideologia pe care acesta se sprijină. AUR este singurul partid din România. Partid în sensul clasic. Deocamdată prestează foarte bine. Nu perfect, dar mai bine decât mă aşteptam. Din exterior noi putem vedea foarte puţin. Nu strică să fim rezervaţi. Am un mesaj pentru Argonaut. Coane, citeşte cu atenţie cele scrise mai sus. Să îţi explic. Ceea ce citeşti reprezintă opinii. Nu este propagandă. Ştiu că tu ai nişte probleme de înţelegere şi faci confuzie între propagandă şi opinie. În fapt, ţie îţi este teamă de argumente. Nu ai capacitatea şi nici nu te duce mintea să porţi o discuţie. Nu poţi, eşti limitat. Atunci când nu vei mai avea butoane o să îţi revii.
×
×
  • Creează nouă...