Tomaso

Este vorba despre articolul „The Military Situation In The Ukraine” (Situația militară din Ucraina), al cărui autor este Jacques Baud, fost colonel în armata elvețiană, analist strategic. Articolul a apărut în revista „The Postil Magazine” din 1 aprilie 2023 și își păstrează perfect actualitatea. Articolul este însoțit și de o fișă sintetică despre autor: „Jacques Baud este un fost colonel al Statului Major General, fost membru al informațiilor strategice elvețiene, specialist în țările din Est. A fost instruit în serviciile de informații americane și britanice. El a fost șef de politici pentru operațiunile de pace ale Națiunilor Unite. În calitate de expert ONU în statul de drept și instituțiile de securitate, el a proiectat și a condus prima unitate de informații multidimensională a ONU din Sudan. A lucrat pentru Uniunea Africană și a fost timp de 5 ani responsabil pentru lupta, la NATO, împotriva proliferării armelor de calibru mic. El a fost implicat în discuții cu cei mai înalți oficiali ai armatei și a informațiilor ruse imediat după căderea URSS. În cadrul NATO, a urmărit criza ucraineană din 2014 și, ulterior, a participat la programe de asistare a Ucrainei. Este autorul mai multor cărți despre informații, război și terorism, în special „Le Détournement” publicat de SIGEST, „Gouverner par les fake news”, „L’affaire Navalny”. Cea mai recentă carte a lui este „Poutine, maître du jeu?” publicat de Max Milo”. „SITUAȚIA MILITARĂ DIN UCRAINA" Prima parte: Drumul către război Să examinăm rădăcinile conflictului ucrainean. Se începe cu cei care în ultimii opt ani vorbesc despre „separațiști” sau „independenți” din Donbass. Aceasta este o denumire greșită. Referendumurile desfășurate de cele două republici autoproclamate Donețk și Lugansk în mai 2014, nu au fost referendumuri de „independență” (независимость), așa cum au susținut unii jurnaliști fără scrupule, ci referendumuri de „autodeterminare” sau „autonomie” (самсолстьня ). Calificativul „pro-rus” sugerează că Rusia a fost parte la conflict, ceea ce nu a fost cazul, iar termenul „vorbitori de rusă” ar fi fost mai sincer. Mai mult, aceste referendumuri au fost făcute împotriva sfaturilor lui Vladimir Putin. De fapt, aceste republici nu căutau să se separe de Ucraina, ci să aibă un statut de autonomie, garantându-le folosirea limbii ruse ca limbă oficială — deoarece primul act legislativ al noului guvern rezultat în urma răsturnării susținute de americani. a președintelui [alesul democratic] Ianukovici, a fost abolirea, la 23 februarie 2014, a legii Kivalov-Kolesnichenko din 2012 care a făcut din limba rusă limba oficială în Ucraina. Un pic cam cum ar fi ca putschiști germani elvețieni să decidă că franceza și italiana nu vor mai fi limbi oficiale în Elveția. Această decizie a provocat o furtună în populația de limbă rusă. Rezultatul a fost o represiune acerbă împotriva regiunilor de limbă rusă (Odesa, Dnepropetrovsk, Harkov, Lugansk și Donețk), care a fost efectuată începând cu februarie 2014 și a dus la o militarizare a situației și la unele masacre oribile ale populației ruse (la Odesa și Mariupol, cel mai notabil). În acest stadiu, prea rigid și absorbit într-o abordare doctrinară a operațiunilor, statul major ucrainean a supus inamicul, dar fără a reuși să învingă efectiv. Războiul purtat de autonomiști a constat în operațiuni extrem de mobile, desfășurate cu mijloace ușoare. Cu o abordare mai flexibilă și mai puțin doctrinară, rebelii au reușit să exploateze inerția forțelor ucrainene pentru a-i „prinde” în mod repetat. În 2014, când eram la NATO, eram responsabil pentru lupta împotriva proliferării armelor de calibru mic, iar noi încercam să detectăm livrările de arme rusești către rebeli, să vedem dacă Moscova este implicată. Informațiile pe care le-am primit atunci proveneau aproape în întregime de la serviciile de informații poloneze și nu „se potriveau” cu informațiile venite de la OSCE [Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa] – și, în ciuda acuzațiilor destul de grosolane, nu au existat livrări de arme și echipament militar din Rusia. Rebelii au fost înarmați datorită dezertării unităților ucrainene de limbă rusă care au trecut de partea rebelă. Pe măsură ce eșecurile ucrainene au continuat, batalioanele de tancuri, artilerie și antiaeriene au crescut rândurile autonomiștilor. Acesta este motivul care i-a împins pe ucraineni să se angajeze în Acordurile de la Minsk. Dar imediat după semnarea Acordurilor de la Minsk 1, președintele ucrainean Petro Poroșenko a lansat o nouă „operațiune antiteroristă” masivă (ATO/Антитерористична операція) împotriva Donbasului. Prost sfătuiți de ofițerii NATO, ucrainenii au suferit o înfrângere zdrobitoare la Debaltsevo, ceea ce i-a forțat să se angajeze în Acordurile Minsk 2. Este esențial să reamintim aici că Acordurile Minsk 1 (septembrie 2014) și Minsk 2 (februarie 2015) nu prevedeau separarea sau independența republicilor, ci autonomia acestora în cadrul Ucrainei. Cei care au citit Acordurile (sunt foarte puțini care au citit defapt) vor observa că este scris că statutul Republicilor urma să fie negociat între Kiev și reprezentanții Republicilor, pentru o soluție internă în cadrul Ucrainei. De aceea, din 2014, Rusia a cerut sistematic implementarea Acordurilor de la Minsk, refuzând în același timp să fie parte la negocieri, deoarece era o chestiune internă a Ucrainei. Pe de altă parte, Occidentul – condus de Franța – a încercat sistematic să înlocuiască Acordurile de la Minsk cu „formatul Normandiei”, care i-a pus față în față pe ruși și ucraineni. Cu toate acestea, să ne amintim că nu au existat niciodată trupe rusești în Donbass înainte de 23-24 februarie 2022. În plus, observatorii OSCE nu au observat niciodată nici cea mai mică urmă de unități rusești care să opereze în Donbass, până atunci. De exemplu, harta serviciilor de informații americane publicată de Washington Post pe 3 decembrie 2021 nu arată trupe rusești în Donbass. În octombrie 2015, Vasyl Hrytsak, directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a mărturisit că doar 56 de luptători ruși au fost observați în Donbass. Acest lucru este exact comparabil cu elvețienii care mergeau să lupte în Bosnia în weekend, în anii 1990, sau cu francezii care merg astăzi să lupte în Ucraina. Armata ucraineană se afla atunci într-o stare deplorabilă. În octombrie 2018, după patru ani de război, procurorul-șef militar ucrainean, Anatoly Matios, a declarat că Ucraina a pierdut 2.700 de bărbați în Donbass: 891 din cauza bolilor, 318 din accidente rutiere, 177 din alte accidente, 175 din otrăviri (alcool, droguri), 172 din manipularea neglijentă a armelor, 101 din încălcarea reglementărilor de securitate, 228 din crime și 615 din sinucideri. De altfel, armata ucraineană a fost subminată de corupția cadrelor sale și nu se mai bucura de sprijinul populației. Potrivit unui raport al Ministerului de Interne britanic, în rechemarea din martie/aprilie 2014 a rezerviștilor, 70% nu s-au prezentat la prima sesiune, 80% la a doua, 90% la a treia și 95% la a patra. În octombrie/noiembrie 2017, 70% dintre recruți nu s-au prezentat la campania de rechemare „Toamna 2017”. Aici nu se iau în calcul sinuciderile și dezertările (adesea peste autonomiști), care au ajuns la 30 la sută din forța de muncă din zona ATO. Tinerii ucraineni au refuzat să meargă să lupte în Donbass și au preferat emigrarea, ceea ce explică și, cel puțin parțial, deficitul demografic al țării. Ministerul ucrainean al Apărării a apelat apoi la NATO pentru a-și face forțele armate mai „atractive”. După ce am lucrat deja la proiecte similare în cadrul Națiunilor Unite, am fost solicitat de NATO să particip la un program de restabilire a imaginii forțelor armate ucrainene. Dar acesta este un proces pe termen lung și ucrainenii au vrut să se miște rapid. Așadar, pentru a compensa lipsa de soldați, guvernul ucrainean a apelat la milițiile paramilitare. În 2020, ei reprezentau aproximativ 40% din forțele ucrainene și numărau aproximativ 102.000 de oameni, potrivit Reuters. Au fost înarmați, finanțați și antrenați de Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Franța. Au fost peste 19 naționalități. Aceste miliții operau în Donbass din 2014, cu sprijin occidental. Chiar dacă se poate argumenta cu privire la termenul „nazist”, rămâne faptul că aceste miliții sunt violente, transmit o ideologie greațoasă, sunt virulent antisemite…[și] sunt compuse din indivizi fanatici și brutali. Cel mai cunoscut dintre aceste miliții este Regimentul Azov, a cărui emblemă amintește de Divizia a 2-a SS Das Reich Panzer, care este venerată în Ucraina pentru eliberarea Harkovului de sub sovietici în 1943, înainte de a efectua masacrul de la Oradour-sur-Glane din 1944, din Franţa. Caracterizarea paramilitarilor ucraineni drept „nazi” sau „neonazişti” este considerată propagandă rusă. Dar aceasta nu este punctul de vedere al Times of Israel sau al Centrului de luptă împotriva terorismului al Academiei West Point. În 2014, revista Newsweek părea că îi asociază mai mult cu… Statul Islamic. Așadar, Occidentul a sprijinit și a continuat să înarmeze milițiile care s-au făcut vinovate de numeroase crime împotriva populațiilor civile din 2014: viol, tortură și masacre… Integrarea acestor forțe paramilitare în Garda Națională a Ucrainei nu a fost deloc însoțită de un „denazificare”, după cum susțin unii. În 2022, foarte schematic, forțele armate ucrainene care luptau în ofensiva rusă au fost organizate astfel: * Armata, aflată în subordinea Ministerului Apărării. Este formată din 3 corpuri de armată și compusă din formațiuni de manevră (tancuri, artilerie grea, rachete etc.). * Garda Națională, care depinde de Ministerul de Interne și este organizată în 5 comenzi teritoriale. * Garda Națională este așadar o forță de apărare teritorială care nu face parte din armata ucraineană. Include miliții paramilitare, numite „batalioane de voluntari” (добровольчі батальйоні), cunoscute și sub numele evocator de „batalioane de represalii” și compuse din infanterie. Antrenați în primul rând pentru luptă urbană, pentru apărarea unor orașe ca Harkov, Mariupol, Odesa, Kiev etc. Partea a doua: Războiul În calitate de fost șef de analiză al forțelor Pactului de la Varșovia în serviciul de informații strategice elvețiene, observ cu tristețe – dar nu este uimire — că serviciile noastre nu mai sunt capabile să înțeleagă situația militară din Ucraina. „Experții” autoproclamați care defilează pe ecranele noastre TV transmit neobosit aceleași informații modulate de afirmația că Rusia – și Vladimir Putin – sunt iraționale. Izbucnirea războiului Din noiembrie 2021, americanii amenință în mod constant cu o invazie rusă a Ucrainei. Cu toate acestea, ucrainenii la început nu păreau să fie de acord. De ce? Trebuie să ne întoarcem la 24 martie 2021. În acea zi, Volodymyr Zelensky a emis un decret pentru recucerirea Crimeei și a început să-și desfășoare forțele în sudul țării. În același timp, între Marea Neagră și Marea Baltică s-au desfășurat mai multe exerciții NATO, însoțite de o creștere semnificativă a zborurilor de recunoaștere de-a lungul graniței cu Rusia. Rusia a efectuat apoi mai multe exerciții pentru a testa pregătirea operațională a trupelor sale și pentru a arăta că urmărește evoluția situației. Lucrurile s-au calmat până în octombrie-noiembrie odată cu încheierea exercițiilor ZAPAD 21, ale căror mișcări de trupe au fost interpretate ca o întărire pentru o ofensivă împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, chiar și autoritățile ucrainene au respins ideea pregătirilor rusești pentru un război, iar Oleksiy Reznikov, ministrul ucrainean al apărării, afirmă că nu a avut loc nicio schimbare la granița sa din primăvară. Cu încălcarea Acordurilor de la Minsk, Ucraina desfășura operațiuni aeriene în Donbass folosind drone, inclusiv cel puțin o lovitură împotriva unui depozit de combustibil din Donețk în octombrie 2021. Presa americană a remarcat acest lucru, dar nu și europenii; și nimeni nu a condamnat aceste încălcări. În februarie 2022, evenimentele au ajuns la un capăt. Pe 7 februarie, în timpul vizitei sale la Moscova, Emmanuel Macron i-a reafirmat lui Vladimir Putin angajamentul său față de Acordurile de la Minsk, angajament pe care îl va repeta după întâlnirea cu Volodymyr Zelensky a doua zi. Dar pe 11 februarie, la Berlin, după nouă ore de muncă, întâlnirea consilierilor politici ai liderilor „formatului Normandia” s-a încheiat fără niciun rezultat concret: ucrainenii au refuzat în continuare să aplice Acordurile de la Minsk, aparent sub presiunea SUA. Vladimir Putin a remarcat că Macron a făcut promisiuni goale și că Occidentul nu este pregătit să pună în aplicare acordurile, aceeași opoziție față de o înțelegere pe care o manifestase timp de opt ani. Pregătirile ucrainene în zona de contact au continuat. Parlamentul rus s-a alarmat; iar pe 15 februarie i-a cerut lui Vladimir Putin să recunoască independența republicilor, ceea ce a refuzat inițial să o facă. La 17 februarie, președintele Joe Biden a anunțat că Rusia va ataca Ucraina în următoarele zile. De unde știa el asta? Este un mister. Dar din 16 februarie, bombardamentele de artilerie asupra populației din Donbass au crescut dramatic, așa cum arată rapoartele zilnice ale observatorilor OSCE. Desigur, nici mass-media, nici Uniunea Europeană, nici NATO, nici vreun guvern occidental nu a reacţionat sau intervenit. Se spunea mai târziu că aceasta a fost o dezinformare rusă. De altfel, se pare că Uniunea Europeană și unele țări au păstrat în mod deliberat tăcerea cu privire la masacrul populației din Donbass, știind că acest lucru ar provoca o intervenție rusă. În același timp, au existat rapoarte de sabotaj în Donbass. Pe 18 ianuarie, luptătorii din Donbass au interceptat sabotori, care vorbeau poloneză și erau echipați cu echipamente occidentale și care încercau să creeze incidente chimice în Gorlivka. Ar fi putut fi mercenari CIA, conduși sau „sfătuiți” de americani și alcătuiți din luptători ucraineni sau europeni, pentru a desfășura acțiuni de sabotaj în Republicile Donbass. De fapt, încă din 16 februarie, Joe Biden știa că ucrainenii au început să bombardeze intens populația civilă din Donbass, forțându-l pe Vladimir Putin să facă o alegere dificilă: să ajute Donbass-ul din punct de vedere militar și să creeze o problemă internațională sau să stea deoparte și să privească cum poporul rusofon din Donbass este zdrobit. Dacă ar decide să intervină, Putin ar putea invoca obligația internațională de „responsabilitate de a proteja” (R2P). Dar știa că, indiferent de natura sau amploarea ei, intervenția va declanșa o furtună de sancțiuni. Prin urmare, indiferent dacă intervenția rusă s-a limitat la Donbass sau a mers mai departe pentru a pune presiune asupra Occidentului și asupra statutului Ucrainei, prețul de plătit ar fi fost același. Așa a explicat în discursul său din 21 februarie. În acea zi, a fost de acord cu cererea Dumei și a recunoscut independența celor două Republici Donbass și, în același timp, a semnat cu acestea tratate de prietenie și asistență. Bombardamentul de artilerie ucrainean asupra populației Donbass a continuat și, la 23 februarie, cele două republici au cerut asistență militară Rusiei. La 24 februarie, Vladimir Putin a invocat articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care prevede asistență militară reciprocă în cadrul unei alianțe defensive. Pentru a face ca intervenția rusă să pară total ilegală în ochii publicului, puterile occidentale au ascuns în mod deliberat faptul că războiul a început efectiv pe 16 februarie. Armata ucraineană se pregătea să atace Donbasul încă din 2021, întrucât unii ruși și serviciile europene de informații erau conștiente. În discursul său din 24 februarie, Vladimir Putin a afirmat cele două obiective ale operațiunii sale: „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Deci, nu era vorba de preluarea Ucrainei, nici măcar, probabil, de ocuparea ei; și cu siguranță nu de a o distruge. De atunci, cunoștințele noastre despre cursul operațiunii sunt limitate: rușii au o securitate excelentă pentru operațiunile lor (OPSEC) și detaliile planificării lor nu sunt cunoscute. Însă, cursul operațiunii ne permite să înțelegem cum s-au transpus obiectivele strategice la nivel operațional. Demilitarizare: * distrugerea la sol a aviației ucrainene, a sistemelor de apărare aeriană și a mijloacelor de recunoaștere; * neutralizarea structurilor de comandă și informații (C3I), precum și a principalelor rute logistice din adâncimea teritoriului; încercuirea majorității armatei ucrainene în masa în sud-estul țării. Denazificare: * distrugerea sau neutralizarea batalioanelor de voluntari care operează în orașele Odesa, Harkov și Mariupol, precum și în diferite instalații din teritoriu. Demilitarizarea Ofensiva rusă s-a desfășurat într-o manieră foarte „clasică”. Inițial – așa cum făcuseră israelienii în 1967 – cu distrugerea la sol a forțelor aeriene în primele ore. Apoi, am asistat la o progresie simultană de-a lungul mai multor axe după principiul „apă curgătoare”: înaintați peste tot unde rezistența a fost slabă și lăsați orașele (foarte solicitante în ceea ce privește trupele regulate) pentru mai târziu. În nord, centrala de la Cernobîl a fost ocupată imediat pentru a preveni actele de sabotaj. Imaginile soldaților ucraineni și ruși care păzesc împreună fabrica nu sunt, desigur, afișate. Ideea că Rusia încearcă să preia Kievul, capitala, pentru a-l elimina pe Zelensky, vine din Occident. Dar Vladimir Putin nu a intenționat niciodată să-l împuște sau să-l răstoarne pe Zelensky. În schimb, Rusia a căutat să-l mențină la putere, împingându-l să negocieze, înconjurând Kievul. Rușii vor să obțină neutralitatea Ucrainei. Mulți comentatori occidentali au fost surprinși de faptul că rușii au continuat să caute o soluție negociată în timp ce desfășurau operațiuni militare. Explicația constă în perspectiva strategică a Rusiei încă din epoca sovietică. Pentru Occident, războiul începe când politica se termină. Totuși, abordarea rusă urmează o inspirație clauusewitziană: războiul este continuitatea politicii și se poate trece fluid de la unul la altul, chiar și în timpul luptei. Acest lucru permite să creeze presiune asupra adversarului și să-l împingă să negocieze. Din punct de vedere operațional, ofensiva rusă a fost un exemplu de acțiune și planificare militară anterioară: în șase zile, rușii au ocupat un teritoriu la fel de mare precum Regatul Unit, cu o viteză de înaintare mai mare decât cea realizată Wehrmacht-ul în 1940. Cea mai mare parte a armatei ucrainene a fost desfășurată în sudul țării în pregătirea unei operațiuni majore împotriva Donbasului. Acesta este motivul pentru care forțele ruse au reușit să încercuiască de la începutul lunii martie în „căldarea” dintre Slaviansk, Kramatorsk și Severodonetsk, cu o orientare dinspre Est prin Harkov și alta dinspre Sud din Crimeea. Trupele din Republicile Donețk (DPR) și Lugansk (LPR) completează forțele ruse cu o direcție și dinspre Est. În această etapă, forțele ruse strâng încet lațul, dar nu mai sunt sub nicio presiune de timp sau program. Scopul lor de demilitarizare este aproape atins, iar forțele ucrainene rămase nu mai au o structură de comandă operațională și strategică. „Încetinirea” pe care „experții” noștri o atribuie unei logisticii proaste este doar consecința faptului că și-au atins obiectivele. Rusia nu vrea să se angajeze într-o ocupare a întregului teritoriu ucrainean. De fapt, se pare că Rusia încearcă să-și limiteze avansul la granița lingvistică a țării. Presa noastră vorbește despre bombardamentele fără discernământ împotriva populației civile, în special în Harkov, iar imaginile îngrozitoare sunt difuzate pe scară largă. Cu toate acestea, Gonzalo Lira, un corespondent latino-american care locuiește acolo, ne prezintă un oraș liniștit pe 10 și 11 martie. Este adevărat că este un oraș mare și nu vedem totul — dar asta pare să indice că suntem nu în razboiul total cu care suntem serviți continuu pe ecranele noastre TV. Cât despre Republicile Donbass, acestea și-au „eliberat” propriile teritorii și luptă în orașul Mariupol. Denazificarea În orașe precum Harkov, Mariupol și Odesa, apărarea Ucrainei este asigurată de milițiile paramilitare. Ei știu că obiectivul „denazificării” îi vizează în primul rând. Pentru un atacator dintr-o zonă urbanizată, civilii sunt o problemă. Acesta este motivul pentru care Rusia caută să creeze coridoare umanitare pentru a goli orașele de civili și a lăsa doar milițiile, pentru a lupta mai ușor. În schimb, aceste miliții caută să împiedice evacuarea civililor din orașe pentru a descuraja armata rusă să lupte acolo. Acesta este motivul pentru care sunt reticenți în a implementa aceste coridoare și fac totul pentru a se asigura că eforturile ruse nu au succes – folosesc populația civilă ca „scuturi umane”. Videoclipurile care prezintă civili care încearcă să părăsească Mariupol și sunt bătuți de luptătorii regimentului Azov sunt, desigur, cenzurate cu atenție de presa occidentală. Pe Facebook, grupul Azov a fost considerat în aceeași categorie cu Statul Islamic [ISIS] și supus „politicii platformei privind indivizii și organizațiile periculoase”. Prin urmare, era interzisă glorificarea activităților sale, iar „posturile” care îi erau favorabile erau interzise sistematic. Dar pe 24 februarie, Facebook și-a schimbat politica și a permis postări favorabile miliției. În același spirit, în martie, platforma a autorizat, în fostele țări din Est, solicitări pentru uciderea soldaților și liderilor ruși. Atât despre valorile care ne inspiră liderii. Mass-media noastră propagă o imagine romantică a rezistenței populare a poporului ucrainean. Această imagine a determinat Uniunea Europeană să finanțeze distribuirea de arme către populația civilă. În calitatea mea de șef al menținerii păcii la ONU, am lucrat la problema protecției civile. Am constatat că violența împotriva civililor a avut loc în contexte foarte specifice. În special, atunci când armele sunt abundente și nu există structuri de comandă. Aceste structuri de comandă sunt esența armatelor: funcția lor este de a canaliza folosirea forței către un obiectiv. Înarmând cetățenii într-o manieră întâmplătoare, așa cum se întâmplă în prezent, UE îi transformă în combatanți, cu efectul în consecință de a-i transforma în potențiale ținte. Mai mult decât atât, fără comandă, fără scopuri operaționale, distribuirea armelor duce inevitabil la aranjarea de scoruri, banditism și acțiuni mai mult mortale decât eficiente. Războiul devine o chestiune de emoții. Forța devine violență. Așa s-a întâmplat în Tawarga (Libia) în perioada 11-13 august 2011, unde 30.000 de africani de culoare au fost masacrați cu arme parașutate (ilegal) de Franța. Apropo, Institutul Regal Britanic pentru Studii Strategice (RUSI) nu vede nicio valoare adăugată în aceste livrări de arme. Mai mult, livrând arme unei țări aflate în război, cineva se expune la a fi considerat un beligerant. Grevele rusești din 13 martie 2022 împotriva bazei aeriene Mykolayev urmează avertismentelor rusești că transporturile de arme vor fi tratate ca ținte ostile. UE repetă experiența dezastruoasă a celui de-al Treilea Reich în ultimele ore ale bătăliei de la Berlin. Războiul trebuie lăsat în sarcina armatei și atunci când o parte a pierdut, trebuie admis. Iar dacă trebuie să existe rezistență, aceasta trebuie condusă și structurată. Dar facem exact invers – împingem cetățenii să meargă să lupte și, în același timp, Facebook autorizează apeluri pentru uciderea soldaților și liderilor ruși. Atât despre valorile care ne inspiră. Unele servicii de informații văd această decizie iresponsabilă ca pe o modalitate de a folosi populația ucraineană drept carne de tun pentru a lupta împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. Ar fi fost mai bine să se angajeze în negocieri și să obțină astfel garanții pentru populația civilă decât să se pună combustibil în foc. Este ușor să fii combativ cu sângele altora. Maternitatea de la Mariupol Este important să înțelegem dinainte că nu armata ucraineană a apărat Mariupol, ci miliția Azov, formată din mercenari străini. În rezumatul situației din 7 martie 2022, misiunea rusă a ONU din New York a declarat că „Rezidenții raportează că forțele armate ucrainene au expulzat personalul din spitalul de nașteri nr. 1 din Mariupol și au înființat un post de tragere în interiorul unității”. Pe 8 martie, presa independentă rusă Lenta.ru , a publicat mărturia unor civili din Mariupol care au povestit că maternitatea a fost preluată de miliția regimentului Azov, și care i-au alungat pe ocupanții civili amenințăndu-i cu armele. Aceștia au confirmat declarațiile ambasadorului rus cu câteva ore mai devreme. Spitalul din Mariupol ocupă o poziţie dominantă, perfect potrivit pentru instalarea de arme antitanc şi pentru observare. Pe 9 martie, forțele ruse au lovit clădirea. Potrivit CNN, 17 persoane au fost rănite, însă imaginile nu arată nicio victimă în clădire și nu există dovezi că victimele menționate ar fi legate de aceast atac. Se vorbește despre copii, dar, în realitate, nu există nimic. Acest lucru nu îi împiedică pe liderii UE să vadă asta ca pe o crimă de război. Și acest lucru îi permite lui Zelensky să solicite o zonă interzisă de zbor deasupra Ucrainei. În realitate, nu știm exact ce s-a întâmplat. Dar succesiunea evenimentelor tinde să confirme că forțele ruse au lovit o poziție a regimentului Azov și că maternitatea era atunci liberă de civili. Problema este că milițiile paramilitare care apără orașele sunt încurajate de comunitatea internațională să nu respecte regulile războiului. Se pare că ucrainenii au reluat scenariul maternității din Kuweit City în 1990, care a fost pus în scenă total de firma Hill & Knowlton pentru 10,7 milioane de dolari pentru a convinge Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite să intervină în Irak pentru operațiunea Desert Shield/Storm. Politicienii occidentali au acceptat atacurile asupra civililor în Donbass timp de opt ani fără a adopta nicio sancțiune împotriva guvernului ucrainean. Am intrat de mult într-o dinamică în care politicienii occidentali au fost de acord să sacrifice dreptul internațional pentru scopul lor de a slăbi Rusia. Partea a treia: Concluzii Ca fost profesionist de informații, primul lucru care mă frapează este absența totală a serviciilor de informații occidentale în a reprezenta cu exactitate situația din ultimul an. De fapt, se pare că în întreaga lume occidentală serviciile de informații au fost copleșite de politicieni. Problema este că politicienii sunt cei care decid — cel mai bun serviciu de informații din lume este inutil dacă decidentul nu ascultă. Iată ce s-a întâmplat în această criză. Acestea fiind spuse, în timp ce câteva servicii de informații aveau o imagine foarte precisă și rațională a situației, altele aveau în mod clar aceeași imagine ca cea propagată de media noastră. Problema este că, din experiență, le-am găsit extrem de proaste la nivel analitic — doctrinar, le lipsește independența intelectuală și politică necesară pentru a evalua o situație cu specific militar. În al doilea rând, se pare că în unele țări europene, politicienii au răspuns în mod deliberat ideologic la situație. De aceea această criză a fost irațională de la început. De menționat că toate documentele care au fost prezentate publicului în această criză au fost prezentate de politicieni pe baza unor surse comerciale. Unii politicieni occidentali au vrut, evident, să existe un conflict. În Statele Unite, scenariile de atac prezentate de Anthony Blinken Consiliului de Securitate al ONU au fost doar produsul imaginației unei echipe Tiger care lucra pentru el – el a făcut exact așa cum a făcut Donald Rumsfeld în 2002, care a „ocolit” CIA și alte serviciile de informații care erau mult mai puțin aservite cu privire la armele chimice irakiene. Evoluțiile dramatice la care asistăm astăzi au cauze despre care știam, dar am refuzat să le vedem: * la nivel strategic, extinderea NATO (de care nu ne-am ocupat aici); * la nivel politic, refuzul occidental de a implementa Acordurile de la Minsk; * și operațional, atacurile continue și repetate asupra populației civile din Donbass în ultimii ani și creșterea dramatică la sfârșitul lunii februarie 2022. Cu alte cuvinte, putem deplora și condamna în mod firesc atacul rusesc. Dar NOI (adică Statele Unite, Franța și Uniunea Europeană în frunte) am creat condițiile pentru izbucnirea unui conflict. Arătăm compasiune pentru poporul ucrainean și pentru cele două milioane de refugiați. Asta este bine. Dar dacă am fi avut un pic de compasiune pentru același număr de refugiați din populațiile ucrainene din Donbass masacrate de propriul guvern și care au căutat refugiu în Rusia timp de opt ani, probabil că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Dacă termenul „genocid” se aplică abuzurilor suferite de oamenii din Donbass este o întrebare deschisă. Termenul este în general rezervat cazurilor de amploare mai mare (Holocaust etc.). Dar definiția dată de Convenția privind genocidul este probabil suficient de largă pentru a se aplica și acestui caz. În mod clar, acest conflict ne-a condus în isterie. Sancțiunile par să fi devenit instrumentul preferat al politicii noastre externe. Dacă am fi insistat ca Ucraina să respecte Acordurile de la Minsk, pe care le-am negociat și aprobat, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Condamnarea lui Vladimir Putin este și a noastră. Nu are rost să ne plângem după – ar fi trebuit să acționăm mai devreme. Totuși, nici Emmanuel Macron (în calitate de garant și membru al Consiliului de Securitate al ONU), nici Olaf Scholz, nici Volodymyr Zelensky nu și-au respectat angajamentele. Până la urmă, adevărata înfrângere este cea a celor care nu au voce. Uniunea Europeană nu a fost în măsură să promoveze punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk – dimpotrivă, nu a reacționat atunci când Ucraina își bombarda propria populație în Donbass. Dacă ar fi făcut-o, Vladimir Putin nu ar fi trebuit să reacționeze. Absentă din faza diplomatică, UE s-a remarcat prin alimentarea conflictului. Pe 27 februarie, guvernul ucrainean a fost de acord să intre în negocieri cu Rusia. Dar câteva ore mai târziu, Uniunea Europeană a votat un buget de 450 de milioane de euro pentru a furniza arme Ucrainei, adăugând combustibil incendiului. De atunci, ucrainenii au simțit că nu trebuie să ajungă la o înțelegere. Rezistența miliției Azov de la Mariupol a dus chiar și la un spor de 500 de milioane de euro pentru arme. În Ucraina, cu binecuvântarea țărilor occidentale, cei care sunt în favoarea unei negocieri au fost eliminați. Este cazul lui Denis Kireyev, unul dintre negociatorii ucraineni, asasinat pe 5 martie de serviciile secrete ucrainene (SBU) pentru că era prea favorabil Rusiei și era considerat un trădător. Aceeași soartă a avut-o și Dmitri Demyanenko, fostul șef adjunct al direcției principale a SBU pentru Kiev și regiunea sa, care a fost asasinat pe 10 martie pentru că era prea favorabil unui acord cu Rusia — a fost împușcat de miliția Mirotvorets („Făcător de pace”). . Această miliție este asociată cu site-ul Mirotvorets, care listează „dușmanii Ucrainei”, cu datele lor personale, adresele și numerele de telefon, astfel încât să poată fi hărțuiți sau chiar eliminați; o practică care este pedepsită în multe țări, dar nu în Ucraina. ONU și unele țări europene au cerut închiderea acestui site, dar această cerere a fost refuzată de Rada [parlamentul ucrainean]. În cele din urmă, prețul va fi mare, dar Vladimir Putin va atinge probabil obiectivele pe care și le-a propus. L-am împins în brațele Chinei. Legăturile lui cu Beijingul s-au consolidat. China devine un mediator în conflict. Americanii trebuie să le ceară petrol Venezuelei și Iranului pentru a ieși din impasul energetic în care s-au băgat – iar Statele Unite ale Americii trebuie să se întoarcă cu jale la sancțiunile impuse inamicilor săi. Miniștrii occidentali care încearcă să prăbușească economia rusă și să facă poporul rus să sufere, sau chiar cheamă la asasinarea lui Putin, arată (chiar dacă și-au inversat parțial forma cuvintelor, dar nu și substanța!) că liderii noștri nu sunt mai bine decât cei pe care îi urâm — sancționarea sportivilor ruși la Jocurile Paraolimpice sau a artiștilor ruși nu are nimic de-a face cu lupta cu Putin. Ce face conflictul din Ucraina mai blamabil decât războaiele noastre din Irak, Afganistan sau Libia? Ce sancțiuni am adoptat împotriva celor care au mințit în mod deliberat comunitatea internațională pentru a duce războaie nedrepte, nejustificate și criminale? Am adoptat o singură sancțiune împotriva țărilor, companiilor sau politicienilor care furnizează arme pentru conflictul din Yemen, considerat a fi „cel mai mare dezastru umanitar din lume?” A pune întrebarea înseamnă a-i răspunde… și răspunsul nu este frumos."

Stai puţin. Tu ai impresia că eu nu ştiu că Putin vrea să refacă măcar o parte din URSS? Păi asta am spus tot timpul, de dinainte de 2014. Mie mi s-a părut logic ca toată lumea să accepte acest dat. Da, ruşii vor asta şi probabil că vor reuşi parţial. Nu văd niciun motiv de debate. Deci, DA, asta este situaţia. O acceptăm aşa cum este sau ne tăvălim în spume de nervi? Credea cineva că ruşii vor accepta expansiunea NATO la infinit? Eu unul nu am crezut asta şi de aceea nici nu m-am mirat atunci când au intrat peste ucraineni. Era previzibil. Mă rog, postez un articol scrius de Jaques Baud care explică la rece despre război, cum a evoluat conflictul înainte de primele acţiuni militare.

UE îl sancționează pe colonelul în retragere al armatei elvețiene și fostul consilier NATO, Jacques Baud, care a lucrat anterior la Studii de Neutralitate. Este unul dintre cei mai calmi și bine informați analiști. Motivul: Baud răspândește propagandă rusească, spune UE. Este o nebunie. Sancțiunile UE nu fac parte din puterea judiciară. Sunt pedepse care vin direct de la puterea executivă (biroul Kajei Kallas este responsabil pentru compilarea și propunerea acestora). Sancțiunile împotriva unor persoane care nu au fost niciodată găsite vinovate de nicio instanță judecătorească nu ar trebui să fie posibile. Și mai rău, Baud locuiește într-o țară a UE și are acum toate activele înghețate și o interdicție de călătorie pentru întreaga Uniune (Elveția nu face parte din UE). Am luat legătura cu Baud ieri și în prezent evaluează implicațiile legale pentru el: „Da, am fost sancționat pentru «propagandă rusească».” Faptul că nu folosesc niciodată material rusesc pentru cărțile mele, ci exclusiv informații ucrainene și occidentale și că, în consecință, am refuzat invitații din partea presei rusești, tot sunt un „propagandist rus”! Așa cum menționez în cărțile mele, munca mea nu se referă la cine este bun și cine este rău, ci la modul în care presa proastă reflectă realitățile de pe teren. Am vrut să arăt că, chiar și fără informații rusești, poți avea o mai bună înțelegere a conflictului. Ideea este că modul în care înțelegi o criză definește modul de a o rezolva! Nu mi-am dat seama câtă dreptate aveam” Omul este informat, scrie cărţi care se vând în toată lumea. Doar un exemplu de la noi, de la Editura Libris, se găseşte de cumpărat online.

Volkswagen își va închide uzina din Dresda MÂINE pentru prima dată în 88 de ani. În perioada de vârf, uzina din Dresda producea până la 200.000 de mașini pe an. Închiderea a fost determinată de criza economică și energetică, care a dus la concedierea a 35.000 de angajați.

Cu alte cuvinte, dacă această tipă îi supără atât de tare pe haştagi, înseamnă că este o judecătoare ok. Din ceea ce citesc, mie aşa îmi pare.

Discuţiile despre Lia Savonea au şi o altă consecinţă. Oamenii cercetează de ce se tăvălesc reziştii, ce anume îi supără. Şi apar chestiuni interesante. Aha!! "1. E șefa ICCJ doar de 5 luni. La cum urlă ăștia, ai fi zis că e de 20 de ani! Nu, taică. 5 luni. 2. Da, dar alde Declic o mușcau de cur încă de când era la Curtea de Apel, apoi la CSM etc., pe motiv că era „apropiată de Dragnea” și că l-ar fi exclus pe karatistul de Dănileț din magistratură, și nu numai. 3. „Apropierea de Dragnea” se manifesta prin sprijinirea modificărilor legilor justiției care au fost modificate de fapt de PNL în 2022, la ani-lumină după ce Dragnea nu mai însemna nimic. 4. Iar „modificarea” care îi „doare” cel mai mult pe #rezisti, și cea mai importantă, de fapt, adusă de aceste legi, e aceea legată de mutarea controlului asupra magistraților cu probleme în interiorul profesiei - practic, nu mai poate veni un politician să sune la DNA și să pună să fie ridicat de pe stradă judecătorul X că așa vrea mușchii lui, cum a făcut Băse cu judecătorul Mustață (care a și murit). 5. De asemenea, Savonea era acuzată de ani de zile că e „eminența cenușie” din diverse organisme ale Justiției care i-a „persecutat” pe judecătorii „incomozi”, aka #rezist, alde Dănileț, Panioglu etc. - controlați cel mai probabil de binoamele, trinoamele și pizdamasiioamele SRI-ului din urmă cu câțiva ani. Pe scurt spus, ăștia vor s-o dea jos pe această Savonea fiindcă pare să apere sincer „independența” Justiției și ani de zile li s-a opus, nefiind „una de-a lor”. Faptul că de atâția și atâția ani o tot mușcă de cur fără să fi reușit să-i oprească ascensiunea profesională - cu un dosărel, un pliculeț, o chestie, ceva, dacă nu ei măcar lui bărbat'su, care e avocat... - arată că de fapt nu prea au ce să-i facă, în afară de circ și atmosferă negativă. Și mai arată un lucru: că se tem de ea. Mai ales că încep să vină și peste #reziști dosare grele. Și că ar dori să fie în locul ei cineva mai „prietenos”, ca să zic așa." Opinie preluată de pe X

Despre cum manipulează Recorder.

Eu cred că ruşii vor ajunge la Dunăre şi că ne vom învecina cu ei. Judecând la rece mie doar aşa mi se pare că se va termina. Şi asta nu o spun acum, ci de mai bine de doi ani de zile. Cred că pentru ruşi este prea puţin importantă intrarea Finlandei în NATO. Aveau o graniţă stabilită după WWII şi acum nimic nu s-a schimbat pentru ei. În schimb, alta este discuţia despre Ucraina. O cu totul altă poveste.

Din punctul meu de vedere, Ervin Molnar şi PNL şi ceilalţi pe care i-ai numit, sunt nişte paraziţi. Nu am nici cea mai mică simpatie pentru penelişti sau pesedişti ori udemerişti. Îi consider groparii acestei ţări. Ei au fost la putere tot timpul. Aşa că, din partea mea, să se ducă dracului ei şi cu tot neamul lor de lichele.

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=10236012640470829&id=1067952347&rdid=FC0kL3rmjElU7nhg

Deocamdată, Realitatea este unicul post TV unde opoziţia îşi poate exprima ideile. În rest, doar "Coaliţia TV". Este un dezechilibru major în plan media. Tu ce îţi doreşti? Unanimitate?

Grindeanu a fost şi este omul securiştilor. Rostul acestuia este să distrugă PSD şi să susţină puterea în lovitura de stat securistă. De asta a fost afară în guvernarea Dragnea. Exact pentru apartenţa la statul paralel. Este atât de evident!

Cu greu reuşesc să mă abţin. Vă dispreţuiesc, nenorociţilor.

Cu aşa ceva ne confruntăm. Fizic la protest şi execuţie remote de acasă. Câţi oare dintre cei cu care ne confruntăm oare nu fac parte din asemenea structuri? Toţi cei care aţi votat cu ND, le-aţi dat ăstora cale liberă. Nici nu se mai ascund, recutează agenţi fără nicio perdea. Aţi făcut un rău imens.

La protestele organizate vineri seara au participat și elevi de liceu din Sibiu, care au venit împreună cu profesoara lor, "ca urmare a unor discuții care au avut loc la ora de dirigenție." Ce scrie in Legea 272/2004, articolul 27, aliniat 4: ,,Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către parinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice”. Că tot a fost un protest anti Justiție, există prin țară asta, pe undeva, cineva, care să depună o plângere, sau vreun procuror de bună credință care să se autosesizeze și să o cheme la audieri pe aceasta doamna profesoară, ce în mod evident, s'a folosit de niște minori "în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice"! Sursa Se pare că asistăm la o adevărată ofensivă contra sistemul legal şi constituţional. Este un atac pe faţă, susţinut de entităţi străine. Acesteau au ajuns să facă recrutări online. Cu ce bani?

Scandal în tabăra Rezist pe semnăturile demersului USR contra Justiției. Judecătoarea Sorina Marinaș a schimbat textul protestului iar semnatarii s-au revoltat: „Sper că nu faceți așa și cu declarațiile de martori în penal” Activista useristă care a făcut lista aceea cu care se împăunează tefeliştii a minţit oamenii. Apoi, pe şest, a schimbat textul listei. Şi a ieşit scandal, normal. Căcaţii ăştia îşi arogă cinstea şi adevărul Nişte penibili.

Nu am încredere în declaraţiile lor. Vor să se disculpe. Toate aceste abuzuri li se vor întoarce în faţă politicienilor aflaţi acum la putere. Dar încă nu îşi dau seama, sunt idoţi. Organele acţionează la îndemnul politicului.

Ilie Bolojan: Încă 70 de kilometri din autostrada Transilvaniei vor fi deschiși anul viitor. În 2027 se va termina tronsonul înspre granița cu Ungaria | Site-ul de stiri al TVR Ilie Bolojan, a anunțat finalizarea a încă 70 de kilometri din Autostrada Transilvania pe teritoriul județelor Cluj, Sălaj și Bihor, precizând că, până la jumătatea anului 2027, va fi asigurată aproape integral continuitatea autostrăzii până la granița cu Ungaria, cu o soluție provizorie pentru zona Meseș–Zalău.

Justiția din România se află sub un asediu prelungit, iar cei care s-au aliniat în spatele Ilie Bolojan și Nicușor Dan – după ce a fost publicat controversatul documentar realizat de Recorder – sunt „soldații” din „armata Rezist”. Cuvântul de ordine, după ce s-a dat „alarma” și atacul a fost declanșat, este „corupția”. Acuzațiile se intersectează, se cer demisii, sunt vizați Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Marius Voineag, șeful Direcției Naționale Anticorupție (DNA), procurorul general al României, Alex Florența, dar și Liana Nicoleta Arsenie, care conduce Curtea de Apel București (CAB). Totuși, ce se află în culisele acestui asalt fără precedent împotriva sistemului de justiție din România? Tabăra #rezist s-a activat instantaneu după documentarul Recorder – „Justiție capturată” -, acționează organizat, luările de poziție au invadat spațiul online, degetele acuzatoare sunt îndreptate către nivelurile cele mai înalte ale sistemului de justiție din România. Președintele Nicușor Dan este „chemat” să facă ordine și să rezolve situația. Bineînțeles, șeful statului – consecvent atitudinii pe care o avea și atunci când era reprezentantul de seamă al ONG-urilor progresiste – a răspuns pozitiv și chiar i-a invitat pe magistrați la discuții, în data de 22 decembrie. „Eroina Recorder” – judecătoarea Daniela Panioglu – a acuzat „corupția din Justiție” după ce a fost exclusă din magistratură, iar Gândul a prezentat înregistrări audio în care aceasta făcea un „circ” total în ședințele de judecată, iar avocaților nu le venea să creadă ce aud. (mai multe detalii AICI) Gândul a publicat și informații despre un alt „erou Recorder”, procurorul Liviu Lascu, cel care se plânge că i-a încetat delegarea din DNA, este un fan al premierului Bolojan, un cunoscut al purtătoarei de cuvânt Ioana Ene Dogioiu și apropiat de PNL Un scenariu tensionat și două ipoteze de lucru Cine vrea, cu adevărat, să „captureze” Justiția din România și care este marea miză? Nu în ultimul rând, de ce se întâmplă totul chiar acum? Inevitabil, două ipoteze de lucru apar în prim-planul întregului scenariu tensionat. Se urmărește un vot favorabil la CCR pentru legea pe care insistă premierul Bolojan, respectiv pensionarea magistraților? Se urmărește crearea unei mase critice pentru raportul lui Nicușor Dan pe Justiție, care să justifice/ceară schimbarea procurorilor șefi ai PG și DNA – ale căror mandate expiră în martie 2026? Gândul a adresat aceste întrebări unor specialiști în domeniu, iar concluziile trase de aceștia, în exclusivitate, sunt alarmante și nu lasă loc interpretărilor. Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR: „Nicușor Dan se joacă cu focul” La solicitarea Gândul, Petre Lăzăroiu – fost judecător CCR – a declarat, în exclusivitate, că acest „asediu” a fost declanșat acum tocmai pentru a fi pusă presiune pe CCR, pentru a accepta actul normativ propus de premierul Ilie Bolojan. „De ce s-a declanșat acum (n.red – acest „asediu” asupra sistemului de justiție din România)? Ca să se pună presiune pe Curtea Constituțională a României, să accepte actul normativ emis de Ilie Bolojan. Asta este cert. Probabil că da (n.red. – s-ar pregăti „terenul” pentru Raportul pe Justiție pe care îl va prezenta Nicușor Dan în luna martie 2026), dar Nicușor Dan se joacă cu focul. El deja mai are niște antecedente cu imixtiunea în justiție. Să ne lămurim, pentru mine a fost o surpriză totală faptul că acest material (n.red. – documentarul realizat de Recorder) a fost dat pe TVR, timp de două ore. Păi eu plătesc impozite și taxe nu ca să văd minciunile unora spuse pe TVR 1. Cine este acest Recorder, nu cumva sunt cei care au zis că Liviu Dragnea are casă în Brazilia și procurorii și alți specialiști au pierdut vreo două luni să-i caute casa în Brazilia? Am înnebunit cu toții? Să fim serioși, or fi unii fraieri, care pun botu`, dar nu toată lumea pune botu`. Nici chiar așa… De ce s-au apucat să o ia în tărbacă pe Lia (n.red. – Savonea, președinte ICCJ)? Pentru că Lia este inflexibilă și nu ai succes la ea când te duci cu matrapazlâcuri. De pe Marte se vede că sunt numai minciuni”, a declarat Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, pentru Gândul. Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, a declarat pentru Gândul că înțelege foarte greu tot ceea ce se întâmplă acum în România, dar a precizat că, dintotdeauna, oamenii au fost „nemulțumiți de justiție”, iar scandalurile nu sunt rezolvate, ci mor prin nașterea altor scandaluri. În același timp, Augustin Zegrean a avertizat că în România există o „inflație legislativă”, iar a fi judecător într-un astfel de sistem legislativ este aproape imposibil. „Mi-e greu să înțeleg, se întâmplă mereu chestii de-astea. În România, niciun scandal nu se rezolvă. Orice scandal moare prin nașterea altui scandal. Poate au vrut să acopere un alt scandal și l-au inventat pe ăsta. Altfel nu îmi explic ce se întâmplă. Justiția nu-i nici mai rea, nici mai bună decât acum 10 ani, acum 20 de ani, acum 100 de ani, acum 1000 de ani. Niciodată oamenii nu au fost mulțumiți de justiție, justiția este în permanentă reformă. Orice lege înseamnă o reformare în justiție. Avem ani în care s-au adoptat peste 1000 de legi. Știu o lege, nr. 960, de exemplu, de prin două mii și ceva. Din `90 și până astăzi, noi adoptăm legi. Cred că s-au adoptat cam 1000 de legi pe an. După 35 de ani, 35.000 de legi. La fiecare lege se dă o hotărâre de guvern de punere în aplicare, cel puțin una, normele de aplicare, cel puțin una, iar după aceea vin ordinele de miniștri, cel puțin unu, două, trei, zece… Nu se abrogă alte legi. Se adoptă o lege, astăzi, prin care se modifică o lege de acum 30 de ani, dar nu scrie nicăieri în lege că acea lege se modifică sau se abrogă. Este un lucru incredibil de greu, pentru judecători în primul rând. Și nu am terminat, pentru că mai sunt și ordonanțele de urgență. Au fost ani în care, pe lângă cele 1000 de legi, au fost date și vreo 900 de ordonanțe. Este imposibil să fii judecător într-un asemenea sistem legislativ”, a declarat Augustin Zegrean, în exclusivitate pentru Gândul. Elena Iordache, fost procuror, a declarat – în exclusivitate pentru Gândul – că se dorește înlăturarea de la șefia ICCJ a Liei Savonea, dar și că USR dorește să preia portofoliul Justiției de la PSD. Și asta cu atât mai mult cu cât Nicușor Dan, încă de la preluarea mandatului, s-a declarat nemulțumit de Alex Florența – procuror general al României – și Marius Voineag, șeful DNA. „Încă de la instalare, domnul președinte Nicușor Dan a menționat în mod special că nu e mulțumit de Florența si Voineag, dar nu îi schimbă – de parcă ar fi putut el să îi schimbe! – pentru ca mai sint 7 luni până când mandatele lor ajung la termen! Oricum, concursurile acelea sunt de fatadă. Se dorește înlăturarea presedintei ICCJ, Lia Savonea. De fapt, eu cred ca USR-ul doreste să preia Justiția de la PSD, cu înlăturarea ministrului actual. Părerea mea este – și cred că nu greșesc – că asistăm la un asalt al USR-ului pentru șefia marilor parchete. Reportajul Recorder este făcut impecabil. Dar de ce se discută doar despre ultimii 3 ani? Nimeni nu face referire la ce-a fost înainte de ultimii 3 ani. La ce s-a întâmplat în perioada când a fost doamna Kovesi. Dar se vorbește doar de ultimii 3 ani. Pe de altă parte, ce-au povestit acolo (n.red. – în documentarul Recorder) este doar spuma. Realitatea de dedesubt este crâncenă. Mie îmi pare foarte rău că aceia care pot să vorbească nu ies să vorbească. Le este frică. Uitați-vă la doamna judecător Moroșanu, este un om extraordinar de muncitor, chiar moare pe dosare muncind… N-am nimic cu domnul Claudiu Sandu (n.red. – vicepreședintele CSM), îi cunosc toate opinii, toate teoriile, tot zbuciumul, că are mai mult un zbucium personal, și miza este șefia Parchetului General, ca să fim foarte sinceri. Dincolo de asta, ce-a spus este un adevăr. Domnul Bologa de ce vorbește? Păi domnul Bologa a condus DNA-ul. Au murit dosarele când era dumnealui acolo. Pentru mine nu este credibil, a fost acolo, a avut legea, legea i-a dat pârghii și forță să acționeze. N-a făcut-o”, a declarat fostul procuror Elena Iordache, în exclusivitate pentru Gândul. În exclusivitate pentru Gândul, avocatul Toni Neacșu, fost judecător CSM, a declarat că „asistăm la o încercare de resubordonare a justiției unei viziuni de tip SRI-DNA”. Potrivit avocatului Toni Neacșu, întreg scenariul se dezvoltă în contextul în care Nicușor Dan a devenit președintele României și se desfășoară, practic, „o revoltă a celor ce si-au pierdut influența după 2018-2022”. „Dincolo de instrumentalizarea lui de către politicieni si sfere de influență, conflictul din interiorul sistemului judiciar este unul real si are o baza fundamental ideologică. În perioada 2010-2020, perioada protocoloalelor, mare parte din justiția penală a funcționat ca o anexă a SRI, abuzând de legi și pervertind rolul justiției. Justiția televizată, condamnările nelegale, completele cu dedicație si judecățile cu dinții scrâșnind dateaza din acea perioadă. Binomul SRI-DNA și-a impus teroarea judiciară atât prin controlul pe scară largă a magistraților – prin intermediul unor măsuri de supraveghere nelegale si a construirii artificiale a unor dosare – cât și prin complicitatea asumată a unor judecători și procurori. Aceasta din urmă minoritate a fost privilegiată atunci si a ajuns să dețin întreaga putere administrativă și de conducere la vârful sistemului judiciar, ei fiind în aceleași timp si vedete media si eroi ai ONG-urilor. După 2018, până în 2022, cand s-au finalizat noile legi ale justiției, lucrurile s-au schimbat radical. Protocoalele au fost anulate, binomul a fost desființat și încet, încet, Justitia a început sa revină la o funcționare normală. Modificarea legilor a dus si la o concentrare a puterilor sefilor din instante si parchete, dar si la o întărire a Inspecției Judiciare, astfel încat în sistem să existe o mai mare coerenta si ordine, iar comportamentele individuale arbitrare sa fie controlate. Efectul a fost izolarea sau chiar plecarea din sistem a foștilor autori si colaboratori ai terorii judiciare facute de SRI-DNA-ICCJ si curțile de apel. Au fost desființate o parte din condamnarile nelegale, unii magistrati au fost sancționați disciplinar pentru abuzuri sau chiar eliminați din magistratura, iar puterea administrativă in sistem a fost preluata de cei care militau pentru o justiție facuta fara ura, strict in baza legii si care accepta sa dea si alte solutii decat doar sa confirme orice solicitare a procurorilor. Victoria în alegeri a lui Nicușor Dan a dus la încurajarea taberei nostalgice după Justitia aplicată resentimentar, cu ura si în aplauzele mulțimilor din strada. Aceasta e cauza profundă a conflictului din justitie si motivul pentru care sustin că falia dintre tabere e una de natură ideologică. Asistăm la o încercare de resubordonare a justiției unei viziuni de tip SRI-DNA, adică la o revoltă a celor ce si-au pierdut influența după 2018-2022 si nu întâmplător singurul obiectiv declarat este rescrierea acelor legi ale justiției care atunci au salvat-o. Reușita acestei revolte depinde de cum o vor instrumentaliza partidele politice si dacă Nicușor Dan va ceda sau nu tentației de a si-o subordona si a o folosi în interes propriu”, a declarat avocatul Toni Neacșu, în exclusivitate pentru Gândul. Exclusiv | Juriști marcanți și magistrați celebri descifrează asaltul taberei #rezist asupra Justiției: „Nicușor Dan se joacă cu focul! Cine este acest Recorder, nu cumva sunt cei căutau case în Brazilia și ne-am pierdut 2 luni? Am înnebunit cu toții?”/„Asistăm la un asalt al USR-ului pentru șefia marilor parchete/ Au murit dosarele când Bologa a condus DNA”/ „Asistăm la o încercare de resubordonare a Justiției”

b49e4e6e673fbea42b8f4602985eaeae430d215a.mov No, eu nu mă tem de respingerea socială. Ba chiar mi se rupe de ceea ce cred alții despe mine. Contează doar ce cred eu despre alții. De aceea nu are influență propaganda în ceea ce mă privește.

Nu a bruscat pe nimeni.