Tomaso

Nu am nimic contra.

Daaaa!!!!! Mă rog, merge şi invers. Important este să se rezolve problema.

Pe bune!?!?! Nu am niciun dubiu, trebuie striviţi ca nişte gândaci. Micţionez pe dreptul lor la viaţă.

Păi rebeliuni fac cei care iau bani de la stat, aşa cum tot spui. Angajaţii de la privat au treabă şi nu aşteptă nimic de la stat. Spuneam că dacă se termină banii, cei care iau bani de la stat pot face şi mama rebeliunii, pot da foc, pot să se sinucidă pe stadion, bani tot nu vor mai fi. De unde să ia statul dacă nimeni nu mai împrumută? Uite, eu de exemplu, pot să închid firma şi mâine dacă nu-mi convine ceva. Angajaţii intră în şomaj şi eu trăiesc din rezerve. Pot supravieţui mult timp aşa. În orice caz, mai mult decât cei care iau bani de la stat. Iar statul pierde şi banii care ar venit de la noi. TVA, contribuţii, taxe diverse. Foarte bine, să dea foc Bucureştiului dacă aşa vor. Noi ne vom uita pe net la cum arde.

„Au venit pregătiți. Aveau adresele primăriilor. Aveau adresele proprietarilor de magazine evreiești. Pe o stradă din Marsilia, toate afacerile deținute de evrei au fost date foc. Afacerile conduse de musulmani nu au fost.” (jurnalist francez Paul Amar) Poate a venim momentul să se răspund cu foc de voie în mulţime. Bagu-mi pl în palestina lor şi în gaza şi în burka mămicilor lor.

Probabil ai văzut videoclipul. O tânără franțuzoaică în Paris, în lacrimi, implorând hoții să se oprească. „De ce faceți asta? Nu asta reprezintă noi.” Unele conturi o ridiculizează. „A votat pentru asta.” Eu nu o fac. Pentru că ceea ce vezi pe fața ei nu este prostie. Este o boală care a infectat întregul Vest, și are un nume: empatie sinucigașă. Termenul vine de la Gad Saad, un om de știință în comportament evolutiv la Universitatea Concordia din Montreal. Un bărbat care a fugit din războiul civil libanez în copilărie și care știe cum arată o societate când se destramă. Noua sa carte, Empatie sinucigașă: Murind să fii bun, este continuarea cărții Mintea parazitară. Autor articolului este acest francez: Iată teza și de ce ne privește pe fiecare dintre noi. Empatia este unul dintre cele mai bune lucruri ale noastre. S-a dezvoltat dintr-un motiv: pentru a avea grijă de copiii noștri, de rudele noastre, de tribul nostru. Era calibrată pentru o lume în care oamenii pentru care simțeai erau cei din jurul tău, iar empatia venea întotdeauna însoțită de contragreutate: instinctul de a-ți proteja ai tăi și de a recunoaște o amenințare. Empatia sinucigașă este ceea ce se întâmplă când acel mecanism dă greș. Când se declanșează asupra țintelor greșite, în cantități greșite, fără frână. Când simțim mai mult pentru criminal decât pentru victima lui. Mai mult pentru străinul care încalcă regulile decât pentru cetățeanul care le respectă. Mai mult pentru cât de compătimiți părem decât pentru ceea ce produce de fapt compasiunea noastră. De unde vine? Patru straturi. În primul rând, biologia. Empatia este un reflector, așa cum a spus-o psihologul Paul Bloom. Iluminează o singură față din fața ta și lasă totul în întuneric. Migrantul plângând pe barcă este vizibil. Mii de viitoare victime ale unui sistem spart sunt statistici. Un reflector este un instrument groaznic pentru a conduce o țară. În al doilea rând, propria noastră civilizație. Vestul este civilizația care a pus victima în centrul moralității sale. Creștinismul ne-a învățat să avem grijă de străin, de sărac, de slab. A fost una dintre cele mai mari revoluții morale din istorie. Dar ruptă de cealaltă jumătate – justiție, responsabilitate, datoria de a-ți proteja ai tăi – se transformă în altceva. În al treilea rând, ideologia. În Mintea parazitară, Saad a descris patogeni ideatici, idei care deturnează raționamentul nostru. Empatia sinucigașă este echivalentul emoțional: o ideologie care deturnează compasiunea noastră. Împarte lumea în opresori și victime, apoi cere empatie nelimitată pentru oricine se califică drept victimă, indiferent ce face. În al patrulea rând, statutul. În epoca rețelelor sociale, empatia a devenit un spectacol. Postarea „refugiați bineveniți” nu costă nimic și câștigă aplauze. Factura ajunge la altcineva: clasa muncitoare, suburbiile, femeile care merg pe jos acasă noaptea. Rezultatele sunt peste tot. Criminali tratați ca victime ale societății. Agresiuni sexuale comise de migranți întâmpinate cu pedepse blânde. Autoapărarea etichetată ca agresiune. Granițele tratate ca cruzime. Concluzia lui Saad este simplă: o societate moare când preferă să afișeze toleranță infinită decât să-și folosească instinctul de supraviețuire. Acum partea pe care o adaug eu însumi și pe care puțini îndrăznesc s-o spună. În medie, femeile au scoruri mai mari decât bărbații la măsurătorile empatiei. Este una dintre cele mai consistente descoperiri în psihologie, peste culturi, și are un sens evolutiv perfect: pentru cea mai mare parte a istoriei umane, supraviețuirea copiilor depindea de ea. Este o putere. Dar înseamnă că o ideologie care armează empatia va lovi femeile mai tare. Și datele o arată: țară după țară, femeile tinere s-au deplasat brusc la stânga bărbaților tineri, mai ales în privința imigrației. Aici bărbații au o responsabilitate. Nu să ridiculizeze. Nu să țină prelegeri. Nu să spună „a meritat”. Empatia a avut întotdeauna nevoie de o contragreutate, iar acea contragreutate era instinctul protector: cel care trasează linii, spune nu și stă între amenințare și oamenii pe care îi iubește. Bărbații au abandonat acel rol. Li s-a spus că este toxic, iar mulți au crezut. Așa că au rămas tăcuți la masa de seară, la serviciu, cu partenerele, surorile, fiicele și prietenele lor. Bărbații trebuie să aibă această conversație, sincer și cu respect: compasiunea care nu poate spune nu nu este compasiune. Este capitulare. Și primele care plătesc pentru asta sunt femeile. Multe femei înțeleg asta deja mai bine decât oricine. Unele dintre cele mai curajoase voci în această luptă sunt femei, tocmai pentru că ele sunt primele care simt pericolul pe stradă. O civilizație se sprijină pe un echilibru: compasiune și forță, deschidere și granițe, milă și justiție. Când o parte înghite cealaltă, fundațiile se crapă. Ceea ce vedem în Europa este ceea ce se întâmplă când empatia nu mai are contragreutate. Privește din nou la acea tânără. Nu este inamicul. Este ceea ce a făcut această ideologie dintr-o generație căreia i s-a spus că bunătatea va fi de ajuns. Treaba noastră este să ne asigurăm că ea este ultima generație care trebuie să învețe asta în felul ăsta.

Noi, provincialii, nu ne dăm foc la orașe! Suntem noi niște țărani, știu. Dacă nu ne ajung banii nu ne ducem să dăm foc primăriei sau prefecturii. Preferăm să mergem la muncă. Citeam zilele trecute o statistică din care am aflat că din județul meu cam 35-38% din cetățeni sunt în străinătate, la muncă. Trimit bani acasă în cuantum mai mare decât dă statul. De exemplu, copiii plecați la muncă trimit lunar cam 400-600€ părinților pensionari care au grijă de case, de copiii mici acolo unde aceștia nu au plecat cu părinții. Aș vrea să-ți spun că noi, țăranii inevoluați din provincie, nu am luat niciodată în calcul violențele ca formă de presiune îndreptată contra guvernanților de orice fel. Am preferat varianta soft, să reglăm prin vot ceea ceea ce se poate regla.

Marin, teoria ta cu oamenii care iau bani de la stat poate fi discutată și ar merita un debate. În principiu tu ai dreptate, statul român este construit pe o formulă în care pacea socială a fost cumpărată cu bani publici. Ceea ce mi se pare a fi de discutat este legat de potențialul violent al acestui “popor” care “ia bani de la stat.” Mie mi se pare că deal-ul este doar despre voturi. Un fel de înțelegere nerostită în care obiectul afacerii constă în voturi contra “bani de la stat”. Teoria ta este că dacă umbli la acești bani acest popor va face prăpăd, va da foc. În România eu nu cred că este posibilă o rebeliune ca cea pe care o vedem în Franța zilele astea. Iar dacă ar fi, TOTUL ar fi împotriva celor care iau bani de la stat. Rebeliunile anarhice vor anula posibilitatea statului de a se mai împrumuta. Afacerile se vor închide în mod voluntar sau din necesitate, ori pentru că sunt distruse în rebeliune. Astfel vor dispărea banii celor care iau bani de la stat. Și atunci statului îi va fi imposibil să mai dea bani. Poate să ardă tot Bucureștiul, banii de la stst nu mai pot veni. În provincie să știi că noi o rezolvăm în stil clasic, ne descurcăm. Apoi punem miliții cetățenești la intrările în oraș și va fi pace. În București va fi mai complicat. Noi, poporul celor care nu iau bani de stat vom privi cu interes cum veți da foc ministerelor, iar a doua zi cum veți face coadă la merdenelele lui Nea Mihai.

Către fiecare american și către toți cei care privesc Franța arzând de peste hotare: Nu învinuiți poporul francez pentru asta. Noi nu am cerut-o niciodată. Nu am votat niciodată pentru ea. Și singura dată când ni s-a cerut clar, am spus nu. Iată cifrele pe care presa voastră nu vi le va arăta. 70% dintre francezi spun că sunt prea mulți imigranți în Franța astăzi. 79% vor o politică de imigrare mai dură. 77% nu sunt de acord cu bilanțul guvernului în privința imigrației. 83% vor ca infractorii străini și străinii șomeri de lungă durată să fie trimiși acasă. Și nu, nu e doar o chestie de bătrâni. 69% dintre francezii de 18-24 de ani susțin suspendarea imigrației legale pentru trei ani. Asta nu e o extremă. Asta e poporul francez. În 2005, ni s-a pus întrebarea dacă vrem Constituția Europeană. 55% au votat nu. Trei ani mai târziu, politicienii noștri au adoptat același text sub alt nume, prin parlament, fără să ne mai întrebe vreodată. Asta e Franța modernă într-o singură propoziție. Poporul spune nu. Elita o face oricum. Deci cine e responsabil? Politicienii care ne-au mințit. O clasă de lideri formați în aceleași școli, aceleași forumuri, aceleași rețele, loiali unii altora înainte de a fi loiali națiunilor lor. În 2017, la Harvard, Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, s-a lăudat cu programul său Young Global Leaders în patru cuvinte: „Pătrundem în cabinete.” A adăugat că e adevărat în Franța. Emmanuel Macron a fost unul dintre Young Global Leaders ai lui. E același proiect la Bruxelles cu Ursula von der Leyen și la Paris cu Macron. Frontierele tratate ca un obstacol. Națiunile tratate ca niște relicve. Popoarele tratate ca o problemă de gestionat. Ce vedeți în Franța nu e poporul francez care eșuează. E sfârșitul proiectului globalist, un vis abject, cvasicomunist, al unei lumi conduse de planificatori nealeși. Se prăbușește peste tot în Europa deodată, iar Vestul trebuie să taie acest cancer înainte să ia cu el restul corpului. Popoarele Europei nu vor asta. Nu au vrut niciodată. Deci când vedeți primăriile noastre arzând, nu spuneți „francezii au ales asta”. Francezii n-au ales niciodată asta. Au fost siliți s-o accepte. Dacă ești francez și ești de acord, repostează asta ca lumea să audă de la noi. Dacă ești american, privește-ne cu atenție. Apoi alege diferit pe 3 noiembrie.

Cataclismic! Comisia Europeană refuză cu încăpățânare cele 6 noi centrale nucleare franceze EPR2: totul este blocat! Șantierul nu avansează absolut deloc, și asta de deja 1 an. Cu Germania care face presiune din spate pentru a anihila proiectul și a slăbi la maximum EDF. Les Échos dezvăluie: « Discuțiile purtate de mai mult de un an cu Bruxelles-ul sunt tensionate, conform mai multor surse. « Serviciile de concurență consideră că EDF este prea mare, în timp ce nu este vina noastră că nu există un operator energetic de mărimea noastră în Germania sau în Italia », estimează una dintre ele, apropiată de grupul public. În legătură cu sprijinul Statului francez și eventualele contrepartide acordate de EDF, « se poate argumenta timp de cincisprezece ore... sau timp de cincisprezece ani », continuă sursa! « Comisia Europeană și serviciile sale raționează în termeni de piață comercială, fără a lua în considerare caracterul strategic al politicii energetice franceze », adaugă un alt interlocutor! » (cf : https://lesechos.fr/industrie-services/energie-environnement/nucleaire-letat-et-edf-sous-pression-pour-securiser-le-projet-epr2-avant-la-fin-de-lannee-2256986) Franța trebuie să înceteze să se supună acestei entități europeniste, concepută în întregime pentru a o distruge. Franța trebuie să iasă din UE și să o distrugă definitiv.

Chiar vreau să o văd şi pe asta!!!

Pentru cine este interesat de cartea Psihologia totalitarismul o poate descărca dintr-o sursă publică: https://dokumen.pub/qdownload/the-psychology-of-totalitarianism-1425114679-9781425114671.html Sau o poate cumpăra de aici: https://libris.to/media/jacket/38797198o.jpg https://www.libristo.ro/ro/carte/the-psychology-of-totalitarianism_38797198?gad_source=1&gad_campaignid=6456083512&gclid=EAIaIQobChMIoLqOtJ_BlwMVHZpoCR0rVyBeEAQYAiABEgLri_D_BwE

Mattias Desmet, profesor belgian de psihologie clinică și autor al cărții Psihologia totalitarismului, analizează modul în care propaganda devine eficientă odată ce singurătatea și anxietatea liberă au pregătit o populație să o accepte. El susține că trecerea rapidă de la narativa COVID la războiul din Ucraina demonstrează mecanismul formării de masă, iar că doar o minoritate dispusă să continue să vorbească poate împiedica procesul să ajungă la stadiul său cel mai distructiv. „Cred că democrația modernă a fost de fapt, de la început, un sistem de stat în care propaganda era principiul organizator. Liderii geopolitici moderni au la dispoziție o uriașă mașinărie, precum internetul, pentru a manipula opinia publică. Acesta este un aspect important al propagandei. Dar există un al doilea. Ai nevoie de o populație care să o accepte, iar pentru asta ai nevoie de o populație singură. Narativa Corona a fost dominantă la nivel psihologic în cultura occidentală. Apoi, brusc, a început războiul din Ucraina și aproape peste noapte ai putut vedea cum narativa Corona și-a pierdut puterea la începutul anului 2022. Narativa Ucrainei, care în multe privințe cred că a fost la fel de absurdă ca narativa corona, a înlocuit acea funcție. Oamenii au găsit un nou obiect de anxietate, iar toată anxietatea, frustrarea și agresivitatea s-au mutat de la virusul corona la Putin. În același mod, am putut vedea că mai întâi oamenii erau dispuși să se sacrifice pentru a lupta împotriva virusului corona, iar apoi, în același mod ciudat, erau dispuși să se sacrifice pentru a lupta împotriva lui Putin. Întotdeauna există un grup de oameni, de obicei mic, care este rezistent la ea și nu cade pradă formării de masă. Întotdeauna există trei grupuri. Ai un grup care este cu adevărat într-un stadiu hipnotic, hipnotizat de formarea de masă. Asta e cam 30%, de obicei. Acesta este grupul cu adevărat totalitar – grupul care crede cu adevărat și cumpără orbește narativa. Apoi există un al doilea grup foarte mare, 50–60% dintre oameni, care știu că ceva nu este în regulă cu narativa, dar care vor rămâne tăcuți pentru că vor să aleagă calea ușoară. Și apoi există un grup foarte mic de oameni, între 1% și 10%, care văd că ceva nu este în regulă cu narativa dominantă și care aleg să vorbească, care refuză să rămână tăcuți. Gustav Le Bon a remarcat ceva foarte important. A spus că atunci când apare o formare de masă, întotdeauna există un grup de oameni care încearcă să vorbească și care încearcă să trezească masele. Ei vor fi de obicei foarte dezamăgiți, pentru că vor vedea că oamenii nu vor să se trezească, că vor să continue să accepte narativa și că devin chiar foarte agresivi împotriva celor care vorbesc. El a menționat asta deja în opera sa seminală Psihologia mulțimii, dar observă, de asemenea, că acest grup de oameni, chiar dacă nu reușește să trezească masele, are totuși un efect foarte important. Când acești oameni continuă să vorbească, formarea de masă de obicei nu va merge mai adânc și nu va ajunge la ultimul stadiu în care masele încep să distrugă pe toată lumea care nu le urmează. Când acest grup alege să continue să vorbească, indiferent dacă masele se trezesc sau nu, formarea de masă de obicei nu va ajunge la faza ultimă și distructivă.” Pericolul nu constă doar în propaganda de sus, ci într-o populație condiționată să o accepte. Datoria celor care recunosc manipularea este să continue să vorbească, chiar și atunci când majoritatea refuză să asculte.

Multipolaritatea și România: Consecințe globale, economice și strategice ale unei lumi în schimbare Trecerea de la momentul unipolar de după Războiul Rece la un sistem multipolar, marcată în special din jurul anului 2017, a modificat fundamental regulile jocului internațional. Puterea relativă s-a redistribuit, ordinea liberală a slăbit, iar competiția dintre marile puteri a revenit în prim-plan. Pentru România, membru al UE și NATO aflat pe flancul estic, aceste schimbări nu sunt abstracte: ele se traduc în presiuni economice concrete, riscuri de securitate la Marea Neagră și oportunități limitate, dar reale, de a-și consolida poziția regională. Impactul global al multipolarității Sistemul actual este caracterizat mai degrabă de o concentrare bipolară a puterii între Statele Unite și China decât de o multipolaritate perfect simetrică. Nominal, SUA rămâne cea mai mare economie (aproximativ 30–32 trilioane USD, circa 26% din PIB-ul mondial), iar China ocupă locul doi (aproximativ 19–21 trilioane). Împreună dețin peste 42% din producția globală. La paritatea puterii de cumpărare, China conduce, urmată de SUA și India. În producția industrială și în cercetare-dezvoltare, ponderea combinată a celor două mari puteri a crescut semnificativ. Această concentrare a redus capacitatea Occidentului de a impune unilateral reguli. Instituțiile globale (ONU, OMC) sunt adesea blocate, iar alternative precum BRICS extins, sistemele de plată locale sau mecanismele de tip mBridge câștigă teren. Dolarul își păstrează rolul structural dominant, însă ponderea sa în rezerve a scăzut, iar comerțul în monede locale s-a intensificat în anumite regiuni. Din perspectivă realistă, multipolaritatea a adus înapoi logica balanței de putere: statele își prioritizează securitatea și interesele materiale, iar conflictele prelungite (Ucraina, tensiunile din Asia de Est, Orientul Mijlociu) devin mai probabile. Dimensiunea economică Fragmentarea economică este unul dintre cele mai vizibile efecte. Barierele comerciale, sancțiunile, controlul exporturilor de tehnologie și reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare au crescut costurile și au redus eficiența globalizării de tip post-1991. Statele care pot oferi alternative (China pe partea de producție și minerale critice, Statele Unite pe partea de tehnologie avansată și finanțe) dețin pârghii mai puternice. Middle powers câștigă spațiu de manevră, dar nu pot dicta singure rezultatele globale. Pentru economiile deschise și integrate în piețele europene, costurile sunt duble: volatilitatea prețurilor la energie și materii prime, pe de o parte, și presiunea de a se alinia politic și comercial cu unul dintre polii majori, pe de alta. Investițiile se orientează către zone percepute ca mai sigure sau strategic mai relevante, iar finanțarea internațională devine mai selectivă. Impactul asupra României România resimte multipolaritatea atât prin canale economice, cât și prin riscuri directe de securitate. Pe plan economic, țara traversează o perioadă de încetinire. Creșterea reală a PIB a fost modestă în 2025 (0,8%), iar pentru 2026 atât FMI, cât și Banca Mondială estimează o contracție de aproximativ 0,5%, influențată de consolidarea fiscală, costurile ridicate ale energiei și reducerea consumului intern. Deficitul de cont curent rămâne ridicat, iar inflația a fost revizuită în sus. Industria a pierdut competitivitate, în timp ce construcțiile, susținute în mare parte de fonduri publice și europene, au fost principalul motor de creștere. Există însă puncte de sprijin potențiale. Proiectul Neptun Deep, programat să înceapă producția în 2027, ar putea dubla producția internă de gaze și transforma România în cel mai mare producător din UE. Acest lucru ar reduce vulnerabilitatea energetică regională și ar putea oferi volume suplimentare pentru export sau pentru industria internă. România beneficiază, de asemenea, de alocări substanțiale prin programul SAFE pentru apărare (circa 16,7 miliarde de euro) și de proiecte de diversificare energetică (LNG american, regenerabile, nuclear). Acestea pot susține industria locală pe termen mediu, dar necesită execuție eficientă și un cadru reglementar stabil. Pe planul securității, poziția geografică a României amplifică riscurile. Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră, inclusiv în apropierea apelor teritoriale românești și bulgare, au transformat zona într-un spațiu de competiție hibridă. România a cerut o adaptare a posturii NATO, inclusiv prin propuneri de comandament comun al statelor riverane, și își extinde capacitățile (inclusiv baza Mihail Kogălniceanu). Sprijinul pentru Ucraina rămâne ferm, dar tensiunile dintre Washington și Kiev, precum și posibila reorientare americană către Asia, cresc incertitudinea privind nivelul pe termen lung al angajamentului transatlantic. Concluzie Multipolaritatea nu a egalizat puterea globală, ci a concentrat-o în principal în jurul SUA și Chinei, reducând influența unipolară occidentală și amplificând competiția strategică. Pentru România, impactul este dual: pe termen scurt, costuri economice mai mari, volatilitate energetică și riscuri de securitate la Marea Neagră; pe termen mediu, oportunități legate de resursele energetice interne, de investițiile în apărare și de rolul de nod regional. Capacitatea țării de a gestiona aceste tensiuni va depinde de coerența politicilor interne, de menținerea ancorării în UE și NATO și de abilitatea de a transforma resursele locale într-un avantaj de securitate și competitivitate, într-un mediu internațional mai puțin predictibil.

Rezumat al interviului Glenn Diesen – John Mearsheimer (17 octombrie 2026): „Russia’s Existential War & the Rise of a Post-Western World” Interviul (≈61 de minute) analizează trecerea de la momentul unipolar post-Război Rece la o lume multipolară și consecințele pentru războiul din Ucraina și pentru Europa. Trecerea de la unipolaritate la multipolaritate După colapsul URSS și teza lui Francis Fukuyama despre „sfârșitul istoriei”, SUA a devenit singura superputere și a încercat să impună o ordine liberală internațională. În jurul anului 2017, sistemul a devenit multipolar, cu trei mari puteri: SUA, China și Rusia. Doar SUA este democrație liberală, deci ordinea liberală creată în momentul unipolar nu poate fi menținută. Războaiele interminabile de după 11 septembrie și, mai ales, implicarea Occidentului în Gaza (descrisă de Mearsheimer ca genocid) au erodat și mai mult pretențiile de superioritate morală ale Vestului. Războiul din Ucraina – amenințare existențială pentru Rusia Conflictul a început în 2014, în plin moment unipolar, din cauza politicii occidentale de a aduce Ucraina în NATO și de a o transforma într-un bastion anti-rus. Din perspectiva Rusiei, aceasta reprezintă o amenințare existențială. Prin urmare, Rusia nu își poate permite să piardă războiul și va lua măsuri extraordinare pentru a elimina amenințarea. Mearsheimer susține că politica actuală a europenilor (care încurajează Ucraina să reziste) este contraproductivă și duce la o înfrângere zdrobitoare pentru Ucraina, Europa și NATO. Rusia va obține o „victorie urâtă”, iar Ucraina va rămâne un stat fragil și disfuncțional. Situația Europei Europa se confruntă cu două probleme majore pe termen lung: - Relațiile cu Rusia vor rămâne profund otrăvite, indiferent de rezultatul războiului. - SUA se reorientează strategic spre Asia (China fiind prioritatea principală), reducând angajamentul față de Europa. „Pacifier-ul” american (umbreluța de securitate NATO) se retrage treptat. Pentru europeni, scenariul ideal (o Ucraină puternică, anti-rusă, susținută de un angajament american solid) este tot mai puțin probabil. Rezultatul este un viitor european mai instabil și mai vulnerabil decât în perioada Războiului Rece sau în momentul unipolar. Contextul actual (Trump) Trump dorește să încheie războiul și să îmbunătățească relațiile cu Rusia, dar se lovește de rezistența europenilor și a lui Zelenski. Acordul privind motorina (diesel deal) între SUA și Rusia ilustrează tensiunile continue și arată că prioritățile americane nu coincid neapărat cu cele europene. Concluzie generală Mearsheimer argumentează că lumea a revenit la competiția clasică dintre marile puteri. Realismul a înlocuit liberalismul ca logică dominantă. Politica occidentală față de Ucraina, născută în momentul unipolar, este văzută ca o greșeală strategică majoră care se întoarce împotriva Vestului.

Glenn Diesen (profesor norvegian, specialist în politica externă rusă) Glenn Diesen răspunde unui articol din Khrono care relatează că Universitatea din Sud-Estul Norvegiei (USN) i-a refuzat cererea de a ține cursuri online despre geoeconomie pentru o inițiativă americano-rusă condusă de fostul disident sovietic Edward Lozansky. Scopul proiectului era, potrivit lui Diesen, îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și Occident. Diesen explică că a întrebat universitatea, dar aceasta a fost împotrivă din cauza riscului de „probleme”. El susține că refuzul face parte dintr-o campanie mai largă de intimidare de șase ani de când s-a întors în Norvegia: articole care îl atacă personal, presiuni asupra angajatorului, anularea evenimentelor și etichetarea oricărei voci critice drept „propagandă rusă”. Argumentul său principal este că Rusia consideră extinderea NATO o amenințare existențială – o poziție pe care o numește necontroversată dacă se ține cont de documentele existente. El avertizează că, fără o soluție diplomatică care să ia în considerare preocupările de securitate rusești, Rusia va continua să ocupe teritorii strategice în Ucraina și să distrugă infrastructura, iar riscul unui conflict mai larg (inclusiv nuclear) crește. Critică faptul că în Norvegia dezbaterea este redusă la o narațiune de „bine vs. rău”, unde diplomația este prezentată ca slăbiciune, iar jurnalismul a devenit mai degrabă o investigație a celor care discută punctul de vedere al celeilalte părți decât o discuție a argumentelor. Diesen face o paralelă cu piesa "Un dușman al poporului" a lui Henrik Ibsen și încheie cu un sfat către tinerii academicieni norvegieni care au opinii diferite de consensul mediatic-politic: să plece din țară, pentru că în exterior există încă spațiu pentru dezbatere reală. Postarea reflectă frustrarea unui academic față de restrângerea discursului public pe teme de securitate în Norvegia și mai larg în Occident după 2022. Postarea mai jos, citată integral: "Cunosc mai mulți disidenți sovietici foști, precum Edward Lozansky, care s-a mutat în Statele Unite, unde a lucrat cu foști președinți americani. Lozansky m-a întrebat dacă aș putea produce niște prelegeri online înregistrate despre geoeconomie. L-am întrebat pe universitatea mea de aici din Norvegia, dar ei s-au opus ideii, deoarece ar putea cauza multe probleme. I-am spus lui Lozansky că nu pot contribui, deoarece înregistrarea de prelegeri online pentru o universitate americano-rusă înființată pentru a îmbunătăți relațiile dintre Rusia și Vest i-ar oferi jurnaliștilor norvegieni prea multă muniție pentru defăimări și pentru a amenința reputația universității mele. Care este scopul articolelor de genul acesta? Ce anume au reușit ei să mă prindă cu ceva? Aceasta este o continuare a celor șase ani de intimidare de când m-am întors în Norvegia. Întotdeauna să te duci după persoană, niciodată după argument. Să faci viața cât mai dificilă posibil pentru adversarul tău și să o faci public, astfel încât toată lumea să rămână în linie. Marea mea crimă este că susțin că Rusia consideră extinderea NATO o amenințare existențială, ceva ce ar trebui să fie în întregime necontroversat, având în vedere documentația extinsă care susține această poziție. De ce cred că este important să recunoaștem acest lucru? Rusia va folosi forța pentru a împinge NATO înapoi, iar pentru Ucraina, asta înseamnă că fără o soluție diplomatică care să ia în considerare preocupările de securitate ale Rusiei, Rusia va ocupa teritorii strategic importante și va distruge infrastructura rămasă astfel încât Ucraina să nu poată fi folosită de NATO ca linie de front. Dacă am dreptate, politicile NATO vor duce la distrugerea Ucrainei și potențial la un război nuclear între NATO și Rusia. Nu este ușor să determini dacă am dreptate, deoarece dezbaterea în Norvegia a fost criminalizată prin etichetarea vocilor disidente ca „propagandă rusă”. Din păcate, argumentele și dovezile nu mai contează în Norvegia de astăzi, unde ni se permite doar să discutăm despre presupusele intenții malefice ale celor care nu sunt de acord cu noi. Libertatea discursului academic trebuie restricționată deoarece orice disidență este respinsă ca o încercare de a „legitima” inamicul. În trecut, aveam jurnaliști care discutau despre preocupările de securitate ale părții opuse. Astăzi, avem jurnaliști care investighează pe cei care discută despre preocupările de securitate ale părții opuse. Cum putem îmbunătăți securitatea noastră proprie în Norvegia când nici măcar nu ni se permite să discutăm despre preocupările de securitate ale Rusiei, Chinei, Iranului și altor țări de genul acesta? Când dezbaterea acceptabilă este redusă la o narațiune a luptei dintre bine și rău, armele devin calea către pace, în timp ce diplomația și înțelegerea mutuală sunt portretizate ca slăbiciune și trădare. Pedepsirea disidenței academice în Norvegia constă în atacuri personale interminabile și porecle defăimătoare. Jurnaliștii și ONG-urile afiliate statului îmi contactează în mod repetat angajatorul. De fiecare dată când sunt invitat să țin o prelegere, evenimentul este anulat. Jurnaliștii îmi trimit doar e-mailuri pentru a-mi cere să răspund la acuzații fără să ofere vreo justificare serioasă pentru ele. Jurnaliștii care mă investighează în căutarea a ceva ce pot folosi împotriva mea au obținut recent acces la înregistrările universității mele. Singurul lucru pe care l-au avut de folosit împotriva mea a fost că am întrebat despre producerea unor prelegeri online pentru Lozansky pe tema economiei politice. Alte articole recente despre mine s-au concentrat pe cererea mea de a-mi reduce poziția de la universitate la 80% după ce jurnaliștii s-au plâns de activitățile mele externe, precum și pe știri false care susțin că l-am felicitat pe Putin pentru victoria electorală. Nu cred că este o coincidență faptul că „Un dușman al poporului” a fost scris de unul de-al nostru, Henrik Ibsen. În afara Norvegiei, există dezbateri academice în care argumentele opuse sunt prezentate fără atacuri personale vicioase. În afara Norvegiei, există opoziție politică în care fiecare membru al parlamentului nu este obligat să susțină livrările de arme către un război și boicotarea diplomației. În afara Norvegiei, există diplomați care cred în diplomație și jurnaliști care cred în jurnalism. Sfatul meu pentru tinerii academicieni norvegieni în studii de securitate sau economie politică care susțin poziții care nu sunt susținute de bule politice și media este acesta: Ieșiți din țară.

Un băiat pe nume Pavlik Morozov a fost transformat într-un erou național pentru că și-a denunțat tatăl. Generații de copii sovietici au fost crescute pe povestea lui. În august 1966, în timpul “revoluției culturale” maoiste, la o școală de fete din Beijing, elevii și-au bătut până la moarte directoarea adjunctă, Bian Zhongyun. În 1970, un băiat de șaisprezece ani pe nume Zhang Hongbing și-a denunțat propria mamă pentru că îl criticase pe Mao. Ea a fost executată. Copiilor li se insufla convingerea că loialitatea față de Partid primează asupra loialității față de părinți. Azi, la nivelul Uniunii Sovietice Europene, condusă cu o mână de fier într-o mănușă de catifea de Ursula von der Lenin, armate de Paveli Morozovi, redenumiți fact checkers, refac zilnic, pe bani publici, gestul “eroic” al lui Morozov, de fiecare dată când denunță “dez-informarea” sau “discursul urii” ori opiniile “ne-științifice” ale criticilor sistemului; acești fact checkers din complexul industrial al cenzurii, al persecuției și al delațiunii nu sunt altceva decât copii de 12 ani uitați în trupuri de adulți, care n-ar ezita să își denunțe părinții pentru un dram de atenție și popularitate, plus niște bănuți de o merdenea din Piața Amzei; de altfel, guvernul german a lansat recent centre de “consiliere psihologică” a celor care se simt persecutați în familie sau pe stradă de teoreticienii conspirației, de dez-informatori și de practicanții discursului incitator la ură, centre unde se pot și denunța astfel de “crime”, fără teamă de consecințe. Dacă nu vedeți pattern-ul Revoluției Culturale chinezești la noi, vi-l arăt eu: este bine identificat în persoana Dianei Buzoianu sau a lui Miruță. De altfel, la parastasul cu public al finalului său ne-glorios de mandat de primar al Timișoarei, Fritz a proclamat “revoluția continuă”… Gheorghe Piperea

Mulţumesc pentru răspuns!! Revin la guvernarea bolojan. 2cm de apă. Atât a însemnat scufundarea barjelor. Eficienţă redusă este mult spus. În practică, nu a contat deloc, a fost o operaţiune inutilă, care a şi costat mult prea mult. Iar acum trebuie rezolvată problema acelor barje care nu pot fi lăsate în albia Dunării. Alţi bani.

Marin, ce faci dacă soția închide afacerea și tu nu vei mai lua aceeași bani de la stat. Va trebui să muncești. Ți-ai făcut un plan de just in case? Întreb doar din curiozitate.

Îți dai seama, cred, că genul acesta de discurs ridică procentul AUR ..

Un neica nimeni este acest personaj, un om fără nicio meserie, un politruc care toată viața a supt vani de la stat fâcând nimic.

Transcrierea în format .pdf Transcriere_Subversiv_ep36_Dan_Tomozei.pdf

Transcriere: Subversiv cu Oana Eftimie, ep. 36 Cazul Georgescu: contradicții, abuzuri și represiune politică Invitat: Dan Tomozei · Canal: AGORA · Publicat: 14 octombrie 2026 Notă: transcriere curățată după subtitrările YouTube generate automat (diacritice, punctuație, împărțire pe replici). Împărțirea pe vorbitori este dedusă din text, intervențiile suprapuse sunt comprimate, iar pasajele care nu au putut fi reconstituite sunt marcate [neclar]. Marcajele de timp provin din cuprinsul din descrierea videoclipului și sunt orientative. Afirmațiile aparțin vorbitorilor și nu au fost verificate. Fragmente din deschiderea episodului (Citate din discuție, derulate la început; apar integral mai jos.) „Eu am încercat să o caut, la rândul meu. Doamna Georgescu a încercat să mă găsească pentru că a văzut primul nostru dialog.” „Vorbim despre un om care este băgat în arest preventiv după mai bine de cinci ani de la producerea unor fapte, la mai bine de patru ani de la prima sesizare și la mai bine de doi ani de când procurorii DIICOT au dosarul în față. Cum au reușit oamenii ăștia în șapte-opt zile să mai producă încă 13 bibliorafturi de documente? Procurorii și judecătorii au considerat că domnul Georgescu trebuie reținut pe argumente și formule de genul – și mi-am notat – «ar fi», «s-ar putea», «surse credibile». Un judecător a arătat negru pe alb că procurorii se bazează doar pe prezumții și doar pe presupuneri. Din nicio probă administrată de procurori nu reiese că domnul Călin Georgescu ar fi cerut sau primit vreo sumă de bani sau că ar fi făcut promisiuni menite să inducă în eroare.” „În opinia separată, doamna judecător subliniază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune luarea măsurii arestării preventive.” „Absolut nimeni, din punctul meu de vedere, din Parlamentul de la București sau dintre reprezentanții trimiși de România la Parlamentul European nu se bucură de credibilitatea domnului Georgescu. Domnul Georgescu, în mod absolut, trebuia umilit public. Puterea de la București, începând cu președintele și guvernul demis, dar și partidele parlamentare, au absolut tot interesul să caute să-l scoată din spațiul public pe domnul Georgescu. Sistemul generează permanent câte un dușman pentru a capta mințile sărace.” „Dar pentru că ați vorbit de doamna Cristela Georgescu, am spus-o și repet: sunt în legătură constantă cu familia Georgescu de o vreme.” Introducere [00:00:00 – Intro] Oana Eftimie: În urmă cu două săptămâni am filmat împreună cu jurnalistul Dan Tomozei un dialog despre noul dosar deschis împotriva lui Călin Georgescu și despre motivele pentru care, pe baza informațiilor și documentelor pe care le aveam atunci, am considerat că ne aflăm în fața unui dosar cu o puternică miză politică. Între timp, lucrurile au evoluat dramatic, aș putea spune. Dacă la momentul filmării Călin Georgescu se afla sub control judiciar, pe 29 septembrie un complet de divergență al Curții de Apel București a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Ce anume i-a determinat pe judecători să schimbe măsura controlului judiciar cu cea a arestării preventive? De ce privarea de libertate a devenit necesară în cazul unui om care s-a prezentat în fața autorităților și nu s-a sustras cercetărilor, nici în acest dosar, nici în celelalte cauze în care este anchetat? Ce riscuri concrete au identificat judecătorii și pe ce argumente și probe și-au întemeiat decizia? Astăzi continui discuția cu jurnalistul Dan Tomozei. Dacă în primul episod am vorbit despre excesele mediatice și scurgerile de informații din anchetă, astăzi analizăm dosarul, probele invocate și motivarea arestării preventive, aducând argumentele finale pe care se bazează raționamentul nostru privind caracterul politic al acestui dosar. Bun venit din nou, domnule Tomozei. Dan Tomozei: Sărut mâna, doamnă Oana Eftimie. Vă mulțumesc pentru invitație. Oana Eftimie: Și eu vă mulțumesc pentru că avem oportunitatea să mai clarificăm anumite elemente din dosar, acum că avem și motivarea. De la prima noastră discuție până acum am asistat la arestarea preventivă a domnului Călin Georgescu și, în urmă cu câteva zile, așa cum spuneam, a fost publicată această motivare. Care sunt elementele concrete care au stat la baza deciziei de arestare preventivă și cât de solide sunt aceste argumente? Dosarul, motivarea și opinia separată [00:05:28 – Procurorii și 2 din 4 judecători au considerat că domnul Georgescu trebuie reținut pe argumente de genul „ar fi”, „s-ar putea” și „surse credibile”] Dan Tomozei: Stimată Oana Eftimie, aș vrea să începem dialogul de astăzi spunând celor care ne urmăresc – sau eu, cel puțin, doresc să subliniez asta – că nu suntem în dialog pentru că pe mine mă interesează like-urile, vizualizările sau spectacolul mediatic. Sunt aici pentru că, așa cum am făcut de 35 de ani de când fac presă, m-a interesat ca oamenii să nu sufere fără rost. Iar argumentele pentru care procurorii au considerat că un om – de fapt doi – trebuie reținuți, privați de libertate... iar doi judecători din patru – și e foarte important să reținem asta: doi din patru, nu a existat o poziție majoritară – doi, procurorii și judecătorii, au considerat că domnul Georgescu trebuie reținut pe argumente și formule de genul – și mi-am notat – «ar fi», «s-ar putea», «surse credibile». Exact modalitățile și instrumentele cu care prolifera presa din democrație. Eu, atunci când am început în presă, la începutul anilor ’90 – și de asta prefer să repet că sunt gazetar, nu jurnalist – erai responsabil pentru fiecare cuvânt pe care îl puneai în ziar, pe foaie, cu care oricine putea să meargă în instanță. Exista atunci Codul penal, articolele 205 și 206, insulta și calomnia, în timp ce astăzi nu mai avem aceste articole din Codul penal pentru că suntem democrați, putem scrie și spune absolut orice despre absolut oricine. Mai dezvăluie un argument pe care trebuie să-l știe cei care ne urmăresc: noi am pregătit acest dialog. Eu unul am citit peste 200 de pagini de documente din cazul Georgescu. Am stabilit mai mult de 15 puncte de dialog, motiv pentru care cei care ne urmăresc trebuie să știe că discutăm argumentat, pe probe, nu jurnalistic. O facem gazetărește. Repet, suntem în situația în care discutăm despre un om privat de libertate, un om împotriva căruia nu a fost adus absolut niciun argument juridic. Și, mai mult decât atât, vorbim despre un om care este băgat în arest preventiv după mai bine de cinci ani de la producerea unor fapte, la mai bine de patru ani de la prima sesizare și la mai bine de doi ani de când procurorii DIICOT au dosarul în față. Practic, suntem în fața unui spectacol politic și, așa cum am afirmat din prima clipă, suntem în fața unui dosar și a unui proces politic intentat domnului Georgescu. Pe mine, în special, mă interesează aspectul și argumentul, nu neapărat domnul Călin Georgescu, pentru că vorbim despre orice om, orice român aflat în aceeași situație. Oana Eftimie: Ați spus – și am spus împreună în ediția trecută – că este vorba de un dosar politic. Cred că dumneavoastră aveți cele mai corecte argumente ca să susțineți acest caz și aș vrea să vă las să le expuneți fără să vă întrerup. Și, ulterior, aș vrea să vedem de ce nu a fost prezentată în presa mainstream opinia separată a doamnei judecător Cristina Grecu. [00:08:36 – Presa „mainstream” nu este decât presa plătită din subvențiile de partid de către toate partidele parlamentare de la București, o presă înregimentată politic] Dan Tomozei: Pentru că nu era împotriva domnului Georgescu. Or, presa mainstream, cum o numiți dumneavoastră, nu este alta decât presa plătită din subvențiile de partid de către absolut toate partidele politice parlamentare de la București. Este o presă înregimentată politic, cu foarte mici excepții. Am văzut și puncte de vedere ale avocaților domnului Georgescu, ale membrilor familiei domnului Georgescu, fapt care mă face să cred că trăim realmente într-un scenariu, dar un scenariu care ne demonstrează că lucrurile se întorc pe dos, nu așa cum și-au propus scenariștii și regizorii. Eu mi-am notat șase argumente pentru care dosarul în care este implicat domnul Călin Georgescu este unul cu evidentă conotație politică. Primul și cel mai puternic argument al meu este acela că, în absolut toată presa, deși se vorbește de un grup infracțional organizat, de un grup format din persoane extrem de periculoase la adresa societății, singurul subiect al dezbaterilor, singurul subiect al acuzațiilor lansate de presă, singurul vizat este domnul Călin Georgescu. Este singurul portretizat negativ, deși nu a fost făcută absolut nici până astăzi proba că domnul Călin Georgescu a cerut sau a primit vreun ban. După aceea, susțin că este un dosar cu miză politică pentru că în acest dosar, deși aveau obligația de reținere, s-au exprimat și politicieni, dar – mai mult și mult mai grav – s-au exprimat președintele României, premierul demis al României, liderul celui mai mare partid din Parlamentul României, oameni având calitate politică, direct implicați în anularea alegerilor și câștigători ai procesului de anulare a alegerilor din 2024. Vorbesc de președintele Nicușor Dan, de premierul Ilie Bolojan, de președintele PSD, Sorin Grindeanu. Oamenii ăștia trebuiau să se abțină măcar din bun-simț, dacă nu dintr-o decență de poziție publică. Or, oamenii ăștia n-au niciun fel de jenă să se exprime, deși la rândul lor ei sunt cei care oricând pot fi acuzați, de această dată cu probe, probe pe care le avem toți la îndemână. Vorbim de finanțările și de conturile făcute din bani publici pentru campania electorală. Oamenii ăștia n-au niciun fel de reținere. [00:11:20 – Cei care dețin frâiele puterii sunt șantajabili de către cei care i-au construit dosarul lui Călin Georgescu] De ce cred că nu au nici cea mai mică reținere? Pentru că ei sunt cei care au frâiele puterii și, mai mult decât atât, la rândul lor sunt șantajabili de către cei care au făcut dosarul domnului Georgescu. Apoi, suntem în fața unui dosar politic pentru că acest dosar are evident miză politică, dar, așa cum am spus, această miză politică se sparge exact în fața celor care au instrumentat cazul, pentru că s-a sperat că, dacă domnul Georgescu este reținut și este îngropat cu un alt dosar, românii vor renunța la susținere. Uite că oamenii sunt în stradă – și sunt unul dintre cei care apreciază în mod deosebit românii care au ieșit la București, în țară sau în Europa. Pentru că au fost oameni care au înțeles un singur lucru: nu că domnul Călin Georgescu are sau nu are vreo vinovăție, ci ce înseamnă democrația. Dacă respecți drepturile și libertățile, ești obligat să nu faci acuzații fără probe și, mai mult decât atât, să nu reții înainte de a prezenta o probă. Subliniez: la dosar, în momentul reținerii inițiale de 24 de ore, în momentul spargerii casei domnului Georgescu, a familiei Georgescu, în momentul în care a fost dispusă reținerea pentru 30 de zile, procurorii nu au avut la dosar absolut niciun motiv, niciun argument juridic, argumente care nu au fost probate. Mai mult decât atât, un judecător a arătat negru pe alb că procurorii se bazează doar pe prezumții și doar pe presupuneri. [00:13:40 – Care e argumentul pentru care ceilalți din „grupul infracțional periculos” nu sunt luați în seamă de către presă?] Un al patrulea argument: atâta vreme cât organele de cercetare, politicienii și mass-media controlată, subvenționată politic de la bugetul de stat, evită să discute despre cei direct implicați în dosar – vorbim de cei care au luat în mod real bani, cei care au negociat, cei care au fost implicați de la bun început în dosar – oamenii aceștia sunt absolut invizibili pentru presă. Singurul vinovat și singurul tocat mărunt este domnul Georgescu. Care e argumentul pentru care ceilalți din grupul infracțional periculos nu sunt luați în seamă de presă? Despre ei nu știm nimic. Mai mult decât atât, vorbim despre scurgeri din dosar în faza de cercetare penală, în faza perchezițiilor, date și informații scurse și după momentul reținerii pentru 30 de zile. Oricine avea acces la aceste informații. Până la un moment dat, doar procurorii – și am făcut, în discuția anterioară, demonstrația că de pe un cont de WhatsApp al procurorilor au fost încărcate imaginile și pe site-ul DIICOT, în comunicatul de presă, și tot de pe WhatsApp, sigur, au plecat către presă documentele și imaginile neblurate, nemascate. Apoi, totul este canalizat pe domnul Georgescu. Și un alt capăt pentru care spun că este un dosar politic: este vorba de un dosar cu mizări politice, dosar în care domnul Georgescu, în mod absolut, trebuia umilit public. Și iar nu înțeleg cum se face jurnalism – nu gazetărie – în România și în lumea democrată. Câtă vreme avem – și ieri am văzut imagini din curtea DIICOT – eu înțeleg că jurnalistul are acces pe spațiul public, pe domeniul public. Curtea DIICOT nu mai este domeniul public. Am văzut camere pe trepied, camere video de la televiziuni care îl filmau pe domnul Georgescu încătușat. Aceasta este o formă de tortură și de represiune nedreaptă la adresa domnului Georgescu. Câtă vreme, repet, doar el este vizat și totul, repet, este o suspiciune a procurorilor. Absolut nicio probă. Și încă un argument și o să mă opresc, pentru că sunt nenumărate: eu am notat 14 pagini de neconcordanțe și de probleme urmărind încheierile de ședință în urma cărora inițial a fost pus în libertate, după aceea a fost reținut, după aceea reținut la 30 de zile de arest preventiv. [00:16:04 – Este evident un dosar politic câtă vreme, ne place sau nu, Călin Georgescu este liderul opoziției] Este evident că este un dosar politic. Câtă vreme domnul Georgescu, ne place, nu ne place, este liderul opoziției, este liderul politic din România care nu s-a temut încă din 2024 – dar mai devreme, chiar după 2022 – să spună că în Europa e nevoie de pace, că este nevoie de dialog cu absolut toate țările, indiferent de direcție, că vorbim de vest sau de est, și este principalul lider politic credibil din România de la ora actuală. Absolut nimeni, din punctul meu de vedere, din Parlamentul de la București sau dintre reprezentanții trimiși de România la Parlamentul European nu se bucură de credibilitatea domnului Georgescu. În aceste condiții, puterea de la București, începând cu președintele și guvernul demis, dar și partidele parlamentare, au absolut tot interesul să caute să-l scoată din spațiul public pe domnul Georgescu. Dacă nu se poate să-l scoată din atenția publică, măcar să-i blocheze accesul la o viitoare posibilă candidatură pentru o funcție înaltă sau o altă poziție în stat. Oana Eftimie: Domnule Tomozei, așa cum ați subliniat mai devreme, din nicio probă administrată de procurori nu reiese că domnul Călin Georgescu ar fi cerut sau primit vreo sumă de bani sau că ar fi făcut promisiuni menite să inducă în eroare. Mai mult, numele său nu apare în plângerea inițială, ci este introdus ulterior, după câțiva ani, în urma unei declarații făcute de un inculpat care devine în modul ăsta martor denunțător. În aceste condiții, pe ce se sprijină de fapt acuzațiile? Doar pe suspiciuni ale procurorilor? [00:18:16 – Este inacceptabil ca un procuror să-și argumenteze acuzarea pe surse din presă] Dan Tomozei: În lipsa unor fapte – suspiciuni rezonabile. Și ce le face rezonabile? Suspiciunile devin rezonabile prin următoarele formulări, așa cum am arătat: «ar fi», «s-ar putea», «surse credibile». Și ceea ce este absolut inacceptabil pentru mine, în calitate de gazetar, este ca un procuror să-și argumenteze acuzarea pe surse din presă. Este absolut inacceptabil. De ce spun asta? Pentru că în argumentația lor procurorii – și nu o să menționez instituțiile de presă – fac trimitere la trei site-uri de presă, două din România și unul din Italia, pentru a argumenta nimic. Pentru că, în mod real, domnul Georgescu, deocamdată, cel puțin până în momentul reținerii preventive pe 30 de zile, nu a putut fi agățat – ca să vorbim în jargon – cu absolut nimic, lucru subliniat inclusiv de doi judecători de drepturi și libertăți. Prin urmare, procurorii se joacă, procurorii fac politică, și eu nu îmi doresc decât ca, fie vorba de domnul Georgescu, fie vorba de Tomozei, fie vorba de Eftimie, fie vorba de absolut oricine, să nu avem parte de astfel de procurori și judecători care se joacă cu viața și cu sănătatea nu doar a unor oameni, ci a unei familii, cu liniștea unor copii minori, și mai ales să se joace cu democrația. [00:19:59 – Nu mai avem democrație. Suntem într-o formă de dictatură a puterii deținute efemer de cei de la putere] Pentru că ceea ce avem astăzi în România, revelat prin acest proces, prin acest dosar, este că nu mai avem democrație. Suntem într-o formă de dictatură a puterii deținute efemer de cei care astăzi sunt la putere: președinte, premier demis, formulă parlamentară, grupări mai mult sau mai puțin majoritare politic. Repet, sunt doar suspiciuni, nici măcar aparențe rezonabile. Oana Eftimie: Mi se pare foarte important să revenim la opinia separată a judecătoarei Cristina Grecu, pentru că, dincolo de faptul că s-a opus arestării preventive, a pus sub semnul întrebării însăși consistența acuzațiilor și lipsa elementelor care să ducă la ideea de grup infracțional organizat. Cu alte cuvinte, nu a contestat doar necesitatea măsurii preventive, ci întregul caz, întreaga construcție a procurorilor. Consider că ar fi trebuit ca opinia ei separată să ocupe mai mult spațiu în mass-media mainstream, așa cum am spus mai devreme. Dar, pe lângă chestia asta, ar trebui să o luăm de la început și să discutăm cum am ajuns în punctul ăsta, care sunt elementele. Pentru că avem, după cinci ani de la producerea faptelor, abia în 2026 încep să se judece – să se judece această plângere, până la urmă, că e vorba de o plângere. Aș vrea să explicăm un pic oamenilor ce s-a întâmplat de fapt, ca să nu mai existe niciun fel de neclarități, pentru că, în lipsa acestor argumente, spațiul public este complet ocupat doar de vocea celor care acuză, în isteria lor, tot felul de înșelăciune, scrocherii, fără să aibă habar de cum a fost construit acest caz. [00:22:22 – Judecătoarea care face opinie separată spune că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru arestarea preventivă] Dan Tomozei: Insist. Doamna Eftimie, să arăt că sunt doi judecători care s-au exprimat, așa cum ați... Oana Eftimie: Este vorba și de cel care a luat măsura controlului judiciar, primul judecător. Dan Tomozei: Da, primul judecător și opinia separată a celui de-al doilea judecător, care nu face decât să egaleze, dacă vreți, scorul pentru care două persoane sunt private de libertate. Și am să citesc din motivare: «În opinia separată, doamna judecător subliniază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune luarea măsurii arestării preventive.» Mai mult decât atât, judecătorul arată că acuzația referitoare la constituirea unui grup infracțional organizat nu evidențiază existența unei structuri organizate. Prin urmare, procurorii se hazardează în afirmații. Pentru că, mai mult decât atât, procurorul nu stabilește o ierarhie. Dacă tot ai o grupare cu o structură, nu spui «Georgescu este principalul criminal» pentru că așa a apărut, după mulți ani de la producerea faptei, o declarație formulată de partea vătămată, iar procurorul nu face decât să preia o acuzație fără să o controleze, fără să o probeze. După aceea, existența și activitatea grupului infracțional organizat a fost – până când, și tot judecătorul de drepturi și libertăți ne spune – până probabil în 2023. Prin urmare, nu pot fi deduse exclusiv din pretinsa persistență a stării de eroare a părții vătămate. Adică, doar pentru că domnul Leu face o afirmație, procurorul nu poate deduce că într-adevăr a existat un grup organizat. Mai mult decât atât, repet, în 2021 s-a întâmplat treaba. În 2022 a fost făcută prima plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Nu s-a întâmplat nimic. În 2023 dosarul a ajuns din nou la procuror, pentru că a fost făcută o nouă plângere. Oana Eftimie: Vă întrerup puțin. În 2022, în prima plângere... Dan Tomozei: În 2021 a fost făcută prima pl... în 2020... Da, de fapt... nu, aveți dreptate. 24 octombrie 2022. Oana Eftimie: Bun. Persoana vătămată pe cine a indicat ca autori ai înșelăciunii? Apare numele lui Călin Georgescu atunci? Dan Tomozei: Nu, nu. De asta spun: fapta s-a produs în 2021, iar domnul Călin Georgescu nu apare succesiv în două declarații, una olografă, una transcrisă oficial de poliție, semnate de partea vătămată. Domnul Georgescu apare în dosar abia în 2024, la trei ani de la producerea – ca să formulăm în termenii procurorilor – presupuselor fapte, aflate sub o suspiciune rezonabilă. Este clar că la dosar există proba transferului celor 1,1 milioane de euro, dar absolut sub nicio formă – deocamdată, până la momentul percheziției, până la momentul spargerii casei familiei Georgescu, până la momentul reținerii, până la momentul arestului preventiv de 30 de zile – nu a fost făcută, până astăzi, absolut nici cea mai mică dovadă că domnul Călin Georgescu a primit sau a cerut vreun ban. Or, asta repetă și judecătorul de drepturi și libertăți: că abia la 12 februarie 2024, la trei ani după producerea faptelor, după ce vătămatul Leu a făcut transferul de bani, după ce a făcut două plângeri oficiale, abia în februarie 2024 își aduce aminte și de Călin Georgescu. Nu vă supărați, eu, atunci când cineva mă înșeală sau mă fură, nu uit nici măcar o zi. Nu. Oana Eftimie: Mai ales când această persoană este acum prezentată ca liderul grupului infracțional. Adică nu văd cum ar fi putut să-l uite patru ani de zile pe liderul grupării infracționale. Dan Tomozei: Iar aspectele acestea sunt reținute de judecătorii de drepturi și libertăți, nu de oricine. Nu spun eu. Repet, discutăm pe documente. [suprapunere de voci] Oana Eftimie: Da, vă rog. Vă las să continuați și apoi aș vrea să discutăm puțin despre acel transfer cu titlul de împrumut făcut de socrul domnului Călin Georgescu, de tatăl Cristelei Georgescu, pentru că este unul dintre argumentele care sunt folosite acum pentru a întări toate aceste acuzații. Dan Tomozei: Vreau să mai subliniez un singur aspect. Judecătorul susține că se constată existența unor neconcordanțe între versiunile prezentate succesiv cu privire la locul și participanții la întâlniri, cât și în ceea ce privește rolul persoanelor implicate, destinația urmărită a fondurilor și explicațiile oferite pentru efectuarea transferurilor bancare. Asta ne spun judecătorii ca replică la acuzațiile formulate de procuror. Nu vă supărați, ce fel de procurori, mai slabi decât jurnaliștii? Pentru că eu, în calitate de gazetar, neavând clare faptele și probele, nu îmi pot permite să formulez absolut niciun fel de acuzație împotriva nimănui, împotriva tuturor aparențelor sau suspiciunilor rezonabile. Pentru că ați întrebat de împrumut: în data de 6 octombrie 2023 – vorbim după doi ani de la producerea faptelor prezentate de procurori, așa cum am mai spus – socrul domnului Călin Georgescu a făcut un transfer către Leu Răzvan Liviu, un transfer bancar, prin urmare transparent, public, în valoare de 118.000 de lei. Procurorii au evaluat, probabil la cursul zilei, la data respectivă, 20.000 de euro. Însă dumneavoastră, fiind un om cu implicare directă în mediul de afaceri, știți mai bine decât mine că, atunci când faci un transfer bancar, trebuie să menționezi motivația, motivul transferului. Or, la detaliile tranzacției, în momentul în care domnul Moldoveanu Vasile, socrul domnului Georgescu, menționează «împrumut», iar în momentul primirii celor 118.000 de lei Leu Răzvan Liviu consemnează – lucru reținut inclusiv de procurori – «ajutor pe care îl oferă Călin Georgescu». Eu nu am acces la domnul Călin Georgescu ca să-l întreb ce s-a întâmplat în acel moment, dar acest argument al procurorilor este dinamitat sau autodinamitat. De ce procurorii nu au pus o întrebare simplă domnului Leu? Să ne explice încă o dată și să pună la dosar încă o dată: dacă a fost împrumut și a fost acceptat ca atare, ce s-a întâmplat și de ce a venit împrumutul ăsta după doi ani? Iar, așa cum am avut eu discuții cu cei [neclar] – ca să folosesc termeni jurnalistici apropiați, sau îmi este atât de greu să fac jurnalism, prefer gazetăria – acomodați cu dosarul, eu am toate suspiciunile rezonabile și, ca să citez, «ar fi», «aș fi îndreptățit să cred» sau «aș putea să susțin, pe surse credibile» că domnul Călin Georgescu a fost subiectul unui șantaj și, pentru că voia să se elibereze de acest șantaj, a cedat șantajului și a făcut acest transfer. Sper... este singura explicație cu argumente rezonabile până în momentul în care o să pot să am o discuție cu domnul Călin Georgescu. Repet, este un împrumut acceptat ca atare, reținut inclusiv de procurori sub această formă; repet: «ajutor pe care îl oferă Călin Georgescu». Oana Eftimie: În discuția noastră de acum două săptămâni ați menționat că, în cursul anchetei, au fost încălcate drepturile și libertățile familiei Georgescu. În cazul ăsta, informațiile nepublice au ajuns în presă înainte să fie comunicate persoanelor vizate și avocaților acestora. Imaginile au fost difuzate din timpul percheziției și, evident, prezentarea publică a unor informații a exagerat gravitatea faptelor cercetate. Cum justificați acum aceste practici din punct de vedere juridic și chiar și mediatic? Și cum de nu se autosesizează nimeni ca să ancheteze cum au ajuns imaginile în presă și dacă măsurile luate la percheziție nu au fost exagerate pentru cineva care nu se sustrăgea de la anchetă? [00:32:28 – Am ajuns înapoi în perioada Băsescu–Iohannis, când trinomul DNA–SRI–presă distrugea destine] Dan Tomozei: Doamna Eftimie, suntem înapoi în perioada Băsescu–Iohannis, din primul mandat al lui Iohannis, când trinomul DNA–SRI–presă distrugea destine. Am scris despre zeci de cazuri în care DNA a intrat cu șenilele în viața unor oameni, oameni care au fost mulți dintre ei reținuți, trimiși preventiv la pușcărie, după care, după ani de zile, instanțele din România au constatat nu doar că sunt nevinovați, ci că fapta nu există. Am toate suspiciunile rezonabile să cred că suntem într-o astfel de situație și că adevărul îl vom afla după ani de zile, când cei care astăzi fac spectacolul grotesc mediatic și politic nu vor plăti. Pentru că n-am auzit ca doamna Kövesi să fie trasă la răspundere pentru distrugerea vreunei vieți, a unui destin, a unei cariere. N-am auzit ca doamna Kövesi sau procurorii DNA de la vremea respectivă să răspundă pentru moartea fostului judecător Ion Mustață, arestat din ședință, din instanță, târât de la un penitenciar la altul, privat de tratament medical, așa încât a ajuns să moară între două spații de detenție din România. N-am auzit ca cineva să răspundă sub nicio formă. Ba mai mult, am toate argumentele, nu doar suspiciunile, să spun că președintele Nicușor Dan, fostul premier Ciolacu, fostul președinte PSD, actualul președinte PSD, actualul și fostul lider PNL, Ilie... [neclar] – sunt prea supărat. Nicolae Ciucă, fostul... Oana Eftimie: ...fostul președinte al PNL, dar actualul premier, Ilie Bolojan. Dan Tomozei: Ilie Bolojan. Aveam în cap doar „Ilie Sărăcie” [sic] și încercam să nu spun „Ilie Bolojan”. Ei sunt implicați în spălarea de bani publici. Câtă vreme Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă din România au drenat zeci de milioane de euro din banii publici pentru campanii electorale anulate și ulterior reluate. Și astăzi suntem în situația în care să vedem că, pe declarațiile de avere ale președintelui, ale partidelor și ale liderilor politici, ale declarațiile publice ale partidelor politice, avem acoperită sursa financiară [neclar]. Prin urmare, ei sunt cei care au folosit bani negri, ei sunt cei care au folosit surse netransparente de finanțare pentru alegerile parlamentare și prezidențiale. Ei sunt cei care astăzi sunt complici la acest dosar politic. Dacă ei erau cu adevărat transparenți și doreau să facă dovada că sunt altfel decât Călin Georgescu, trebuiau să fie primii care să ne arate că sunt altfel. Nu. Ce știm foarte clar este că domnul Călin Georgescu nu a folosit bani publici, nu a solicitat deconturi din bani publici, motiv pentru care, nevrând să fie în mafia politică de la București, iată-l că este în arestul politicii de la București. Oana Eftimie: Avem o situație pe care țin să o menționez acum, pentru că ea nu s-a mai întâmplat niciodată după ce alegerile prezidențiale au fost anulate în 2024. Absolut toți candidații, nu doar cei care au luat peste 3%, așa cum specifică legea electorală, au primit banii folosiți în campanie înapoi. Înapoi de la noi, din bani publici, evident, dar a fost ca un fel de premiere, ca să nu existe mai multe voci care să conteste măsura anulării alegerilor și să stea toată lumea cuminte. Altfel nu pot interpreta. Dan Tomozei: Singurii care au vorbit, în 2024, în decembrie, au fost cei care au fost în jurul lui Călin Georgescu; a mai fost doamna Diana Șoșoacă și Elena Lasconi... Oana Eftimie: ...și George Simion, cu AUR [neclar]. Sunt... Dan Tomozei: Da. Cei care au fost în jurul domnului Georgescu. Da. Oana Eftimie: Dar Elena Lasconi, în calitate de persoană publică, privată [neclar], pentru că în calitate de președinte al USR, USR-ul nu s-a deranjat. Și, cu toate astea, doamna Lasconi inițial nu a comentat absolut nimic legat de anularea alegerilor. Ea abia în momentul în care a realizat că nu va fi susținută în noua campanie electorală din 2025 de partidul ei, abia atunci a început să vorbească despre abuzul anulării alegerilor. Deci nici ea nu a avut nimic de comentat în acel moment, și în niciun caz electoratul ei. Să nu uităm de acel „ne-a trecut glonțul pe la ureche”, pe care îl spuneau toți. Aș vrea să insist, pentru că, dacă avem doi judecători care au menționat că nu se justifică arestul preventiv, mi se pare interesant să discutăm despre motivul pe care îl invocau procurorii, mai exact că cercetarea inculpaților în stare de libertate ar crea o stare de temere asupra persoanelor audiate. Deși chiar judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că procurorii n-au făcut dovada, în ultimii ani, sub nicio formă, că domnul Călin Georgescu a influențat sau a încercat să influențeze mersul anchetei în acest caz. Și mai avem o situație: domnul Călin Georgescu a fost sub control judiciar timp de aproape un an de zile. Controlul judiciar pentru dosarul deschis de procurorul Alexandru Florența s-a încheiat, cred, acum șase luni. Dacă el nu s-a sustras în această perioadă de la anchetă, dacă după ridicarea controlului judiciar nu a încercat să plece din țară, așa cum pretind procurorii, ce ar justifica în momentul ăsta, mai mult decât dorința de a pune presiune și de a da o lecție, măsura arestului preventiv? [00:40:52 – Sistemul generează în permanență câte un dușman pentru a capta mințile sărace] Dan Tomozei: Este doar spectacolul mediatic și, spre nerușinarea celor care sunt în presă la București, în România... Din punctul meu de vedere, oamenii ăștia și-au pierdut calitatea de om. Nu mai vorbesc de procurori, nu mai vorbesc de cei care au fost implicați în acest dosar, pentru că în mod cert este un dosar real, dar absolut deloc nu sunt vizați cei care au luat, cei care au cerut, cei care au semnat, cei care au produs transferul de bani și cei care au fost implicați direct în discuții. Or, în momentul în care îți pierzi limitele și, la fel ca în vremea, repet, [ceaușistă?], la fel ca în perioada stalinistă, la fel ca în perioada Inchiziției, singurul lucru care te interesează este să vezi sânge pe asfalt, să vezi oameni suferind, să ai o minimă satisfacție împotriva unui dușman inventat de sistem. Pentru că dușmanul public astăzi, numărul unu, dușmanul poporului este Călin Georgescu, pentru că așa vrea sistemul, așa cum a fost într-o perioadă fostul premier Adrian Năstase, așa cum a fost fostul premier Victor Ponta, așa cum a fost Liviu Dragnea, așa cum a fost Viorica Dăncilă [în subtitrare: „Gheorica”]. Sistemul generează permanent câte un dușman pentru a capta mințile sărace, sufletele sterpe de minimă umanitate, fără să se înțeleagă că după primul spectacol urmează și al doilea, iar acest spectacol este din bani publici. Până la momentul în care domnul Călin Georgescu a fost arestat – reținut pe domeniul public, da, într-o parcare a unui spațiu de sport – până la acel moment procurorii nu aveau nimic la dosar, aveau doar 12 bibliorafturi de informații adunate de partea vătămată, de domnul Leu. Și am mai subliniat, am mai spus: ce fel de calitate avea domnul Leu ca să facă interceptări, stenograme, să adune probe care oricum nu dovedesc nimic? Mai mult decât atât, de ce procurorii, plătiți din bani publici, plătiți bine din bani publici, nu se sesizează ani de zile cu privire la existența unui grup infracțional organizat și periculos, și așteaptă ani de zile să nu se întâmple nimic, timp în care țin la păstrare un dosar? Vorbim de dosarul în care este astăzi reținut domnul Călin Georgescu. De ce procurorii primesc leafă pentru dosare pe care le țin în nelucrare, pentru ca brusc să devină foarte harnici, dar pe materialul altuia, material colectat în mod ilegal și care nu poate reprezenta o probă? Repet: 12 bibliorafturi, pentru ca până la data de septembrie, când a fost emis mandatul de reținere pentru 30 de zile, dosarul să ajungă la 25 de bibliorafturi. Cum au reușit oamenii ăștia în șapte-opt zile să mai producă încă 13 bibliorafturi de documente? Vă spun cum. După ce au declanșat supravegherea tehnică, după ce a fost dată spargerea imobiliară oficială [sic] – este probabil prima spargere imobiliară oficială transmisă în direct în România, agreată de procurori și de judecători, adică de magistrați – ei au pus toată informația asta în sisteme software de citire a textelor, a tot ce au înregistrat, și uite așa au apărut mii de pagini pe care, repet, am mai spus-o, avocații apărării au avut la dispoziție câteva ore să le parcurgă pentru a formula apărarea. Încă o dată sunt încălcate drepturile și libertățile, dreptul la apărare, libertatea la imagine, și încă o dată subliniez: Călin Georgescu și cei implicați sunt supuși unei represiuni [nedrepte?]. Or, asta pentru că suntem în democrație, pentru că suntem stat european, NATO, și noi ne batem cu absolut oricine, mai ales cu cei pe care nu avem cum să-i dovedim vinovați, și mai ales fără să aducem nicio probă. Oana Eftimie: Am și o veste bună. Călin Georgescu va fi scos din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu. Judecătorul Vlad Andriescu, același magistrat care respinsese inițial solicitarea procurorilor și a dispus doar controlul judiciar, a luat această decizie astăzi. E o mică victorie. Este probabil, mă scuzați, o primă decizie, care poate fi atacată. Va trebui să așteptăm încă 24 de ore, pentru că sunt convinsă că procurorii vor ataca. Da, da, da. Adică n-o să iasă imediat. [00:45:12 – Avem deja un lanț uriaș de abuzuri și de răsturnări de situație fără nicio probă] Dan Tomozei: Da, nu poate ieși imediat, dar nu m-ar mira să fie din nou [neclar] și domnul Georgescu să rămână în arestul preventiv. Repet, nu m-ar mira. Aș spera să nu fie cazul. Prefer să fiu rezervat în acest caz, pentru că deja avem un lanț mare, un lanț uriaș de abuzuri și de răsturnări de situație, repet, fără nicio probă. Dacă este așa cum spuneți dumneavoastră, înseamnă că nici astăzi – noi înregistrăm pe data de 13... Oana Eftimie: 13 octombrie. Dan Tomozei: Da, suntem la câteva săptămâni bune după data de 21 septembrie. Nici astăzi procurorii, după toate audierile, după toate ascultările, după toate probele prezentate, n-au reușit să facă dovada implicării domnului Georgescu. Și aș vrea să subliniez un lucru, pentru că am văzut la colegii mei jurnaliști din România un neadevăr: doamna Cristela Georgescu nu este martor în dosar. Doamna Cristela Georgescu și nici tatăl dânsei nu sunt parte în acest dosar. Doamna Cristela Georgescu a fost chemată zilele trecute la DIICOT pentru a asista la percheziția tehnică [în subtitrare: „supravegherea la percheziția tehnică”]. Prin urmare, încă o dată, jurnaliștii din România sunt nu doar prost pregătiți și dezinteresați în fața realității, ci sunt și impostori. Pentru că am văzut nenumărate declarații ale doamnei Georgescu, făcute pe scările DIICOT, în care încerca să clarifice realitatea, lucrurile, pentru ca imediat după ce pleca, jurnaliștii pregătiți să combată exact realitatea să facă din nou afirmații sau să strige după domnul Călin Georgescu: „Ce ați făcut cu milionul de euro?” – câtă vreme este dovedit deja, unu, că domnul Georgescu nu a luat niciun ban de la partea vătămată, de la domnul Leu, și doi, că domnul Georgescu nu a cerut. Prin urmare, tu, ca jurnalist, dacă ești responsabil și cu mintea la tine acasă, cum poți să strigi „Ce ați făcut cu banii?”, câtă vreme n-au luat banii? Mai mult decât atât, legat de bani, pentru că îmi vin nenumărate idei în cap pe care încerc să le clarific – repet, fără să fiu avocatul familiei Georgescu, fără să fiu implicat altfel decât uman în această cauză – toată lumea grijulie și marii colegi valoroși din presa de la București au întrebat din ce trăiește domnul Călin Georgescu. Oana Eftimie: Da, dar... Dan Tomozei: Nu e treaba mea să reglementez problema comunicării familiei Georgescu și mai ales a avocaților domnului Georgescu. Oana Eftimie: E problema lor. Domnul Călin Georgescu, în momentul în care a intrat în alegerile din 2024, avea un cont în care avea peste 200.000 de euro. Iar astăzi procurorii ne spun că a fost pus sechestru pe casa familiei Georgescu și, doi, pe conturile domnului Georgescu, conturi în care mai are 100.000 de euro. Iată din ce trăiește domnul Călin Georgescu: din banii acumulați înainte să revină în țară, pentru un proiect – „Neamul strămoșesc” sau nu știu cum l-a numit – proiectul inițial, și după aceea proiectul politic. Din asta a trăit domnul Georgescu. Dan Tomozei: Domnul Georgescu... Repet, avocații domnului Georgescu ar trebui să iasă, să devină mai activi în comunicarea și combaterea mizeriilor pe care le promovează presa de la București. Oana Eftimie: Da, cred că ar fi trebuit să fie clarificat acest lucru mult mai devreme, pentru că a generat toată isteria asta a presei legată de sursa de venit a familiei. Lucrurile erau foarte clare. Într-adevăr, în noiembrie 2024, în declarația de avere a domnului Călin Georgescu, cred că apar peste 2.600, chiar 2.800 [sic] de euro în cont. Și mie mi se pare normal ca un om care a deținut pozițiile pe care domnul Georgescu le-a deținut în tot felul de organisme internaționale să aibă această sumă pusă deoparte. Îmi aduc aminte că la un moment dat a și precizat că a vândut casa pe care au avut-o în Austria la un preț mult mai mare decât cel la care au cumpărat-o și așa mai departe. Asta le-a permis să revină în țară, să-și achiziționeze o casă în țară și să înceapă o viață nouă aici, în România. Mi se pare normal ca un om de vârsta lui, care a deținut funcțiile pe care el le-a deținut, să aibă această sumă pusă deoparte și să-și permită, în condițiile astea în care ei au fost persecutați, în care el a fost dat afară de la Universitatea din Pitești, unde lucra, să se întrețină pe această perioadă. Sunt de acord cu dumneavoastră că ar fi trebuit ca familia sau un comunicator din partea familiei, avocații, să lămurească acest aspect mult mai devreme, ca să nu ajungem în punctul ăsta. [00:51:48 – De ce nu se duc jurnaliștii curajoși la Nicușor Dan să-l întrebe despre sursele de finanțare din campanie sau la Grindeanu să-l întrebe despre dosarul Nordis?] Dan Tomozei: Doamna Oana Eftimie, aș vrea să fac o subliniere pentru distinșii colegi jurnaliști din România, care habar n-au despre ce e vorba în acest dosar, fac doar suspiciuni rezonabile, își dau cu părerea și hăituiesc o familie. Dar aș vrea să fac o subliniere de bun-simț: domnul Călin Georgescu este o persoană privată. Eu sunt o persoană privată. Dumneavoastră sunteți o persoană privată. În aceste condiții, nu accept din capul locului să văd că jurnaliștii din România își pun întrebarea, extrem de nervos: „Domnule, din ce trăiește domnul Călin Georgescu?” Este problema lui, este problema mea, este problema dumneavoastră. De ce nu merg acești curajoși jurnaliști la Cotroceni să întrebe din banii cui... O doamnă care n-are nicio calitate oficială consumă bani publici? E vorba de soția domnului președinte Nicușor Dan. De ce domnul Nicușor Dan nu ne spune care a fost sursa de finanțare? Pentru că el a încasat bani de la bugetul public. De ce nu se duc jurnaliștii curajoși peste domnul Grindeanu să clarifice o dată dosarul Nordis? De ce nu se duc la Ciolacu, la Ciucă, la toți cei care au candidat și au luat bani în 2024, bani publici, să ne spună ce s-a întâmplat cu banii ăia, ce s-a întâmplat la alegeri? Prin urmare, ceea ce încerc să subliniez este că o persoană privată nu este supusă acelorași rigori ca o persoană plătită din bani publici, care este obligată la transparență pentru a nu fi supusă suspiciunilor rezonabile de corupție. [00:53:07 – Gruparea „Getica”, susținută deschis de USR, este în palierul firesc al celor care coordonează Europa de azi și România] Oana Eftimie: Domnule Tomozei, în intervenția pe care ați avut-o împreună cu Cristela Georgescu la Marius Tucă, aceasta a povestit că, la momentul percheziției, când s-a trezit cu mascații în casă, a crezut în primă instanță că este vorba de gruparea de mercenari care i-a tot amenințat în această perioadă. Bine, ei au primit amenințări din multe locuri, însă vorbim despre această grupare pentru că ei au reușit să scape complet de sub radarul autorităților, deși sunt sute de plângeri împotriva lor. De ce nu intervin autoritățile și în cazurile astea? Pentru că doamna Cristela chiar a subliniat o problemă foarte importantă: gruparea „Getica”, susținută în mod deschis de cei de la USR, este în palierul firesc al celor care coordonează Europa de azi și România. Dan Tomozei: Da. Doamna Cristela Georgescu și domnul Georgescu, familia Georgescu, a fost amenințată nu doar de cei de la Getica; dumneavoastră sunteți în listă, cu poză, și nu numai dumneavoastră, prieteni comuni sunt în lista celor de la Getica. Iar autoritățile se fac că nu observă aceste amenințări aproape bezmetice, demente, pentru o idee de democrație. Inclusiv existența acestei organizații ne arată că nu suntem în democrație. Dacă eram în democrație, autoritățile ar fi intervenit, mai ales atunci când membrii Getica s-au filmat având arme de foc și amenințând. Mai mult decât atât, atunci când cei de la Getica au anunțat că organizează cursuri și traininguri de asalt cu drone și tot felul de arme... Or, vedem că cei de la Getica sunt de partea bună a situației. [ironic] Dar, pentru că ați vorbit de doamna Cristela Georgescu, am spus-o și repet: sunt în legătură constantă cu familia Georgescu de o vreme. Am mesaj și citesc: „S-a decis arest la domiciliu, însă așteptăm să vedem ce face DIICOT și dacă ajungem la Curtea de Apel pentru controlul judiciar. Nu ne entuziasmăm.” Încă o dată, doamna Georgescu îmi face demonstrația unei adevărate doamne, extrem de rațională, deși situația este una tragică: să te trezești cu oameni înarmați în casă la 6:00 dimineața, să ai copilul minor – dar nu contează că e minor – să ai tatăl, să ai copilul păzit de mascați înarmați, cu arme de foc, cu mitraliere. Cine poate să treacă peste un asemenea șoc emoțional? Cine dă înapoi familiei Georgescu aceste zeci de zile, orele de teroare la care au fost supuși? Cine dă înapoi românilor, în general, toată această perioadă în care am asistat și asistăm la un spectacol produs de autoritățile publice? Ce face Getica nu este decât o mică parte din spectacol. [00:57:48 – Au mai existat măsuri abuzive ale statului și împotriva altor lideri politici, dar oamenii au ieșit în stradă doar pentru Călin Georgescu] Oana Eftimie: Mă bucur. Eu aș spera totuși că, după toată tentativa asta de inflamare acolo unde nu era de fapt nimic, autoritățile nu vor îndrăzni să meargă mai departe și măcar să avem această mică victorie a arestului la domiciliu, chiar dacă și acesta este nedrept. Este o măsură pe care, acum două-trei săptămâni, am fi considerat-o... nu știu, deja ne-am adaptat cu inacceptabilul, pentru că acum două-trei săptămâni această măsură ar fi fost inacceptabilă, iar acum este răul cel mai mic. Printre lucrurile foarte frumoase care s-au întâmplat în ultimele două săptămâni a fost că, zi de zi, sute, în anumite seri mii – spre 5.000, aș putea spune, pentru că am fost și eu în câteva seri, și ce am estimat eu în urmă cu o săptămână, în weekend, acolo erau 5.000 de oameni – acești oameni au ieșit seară de seară în sprijinul domnului Călin Georgescu. Au fost niște momente foarte frumoase acolo, intonarea imnului. Și cred că ce se strigă cel mai des este acest mesaj: „Căline, Căline, suntem aici cu tine.” Cred că a fost important sprijinul ăsta oferit și faptul că domnul Călin Georgescu a auzit tot timpul că nu a fost abandonat acolo. Au mai existat măsuri abuzive ale statului, de arestare preventivă, și împotriva altor lideri politici simpatizați, dar niciodată n-au ieșit oamenii în stradă pentru nimeni altcineva decât pentru Călin Georgescu. Sper ca... Dan Tomozei: Dacă îmi dați voie... [neclar] demonstrată lovitura de stat din decembrie 2024. Cine i-a plătit pe oamenii ăștia să iasă în stradă? Cine i-a plătit – habar n-am – pe sutele de mii, pe milioanele de români care au făcut postări în rețelele de socializare favorabile domnului Călin Georgescu? Cine i-a organizat pe oamenii din fața arestului central din București, pe cei care au adus ceai, apă, sandvișuri? Asta să-mi demonstreze procurorii, ca să-i cred pe toți cei care au dat lovitura din decembrie 2024 – vorbim de fostul președinte Iohannis, vorbim de fostul premier Ciolacu, de fostul premier Ciucă, vorbim de cei de la USR, de toți cei care au fost implicați în mizeria din 6 decembrie 2024 – să-mi demonstreze și astăzi că sunt rușii, că rușii sunt în stradă, că rușii cer minimă decență și minime probe. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni este o reacție naturală și firească, nesperată, din punctul meu de vedere, a românilor – a celor de acasă și a celor din țările europene – de a nu mai accepta să fie tratați în bătaie de joc [în subtitrare: „în bătaie de batjocuri”]. Doamna Oana Eftimie, oamenii care au ieșit în stradă sunt parte din România vie. Or, lucrul ăsta, chiar dacă sună ușor ridicol, iată că domnul Georgescu a reușit să-l producă: acea trezire în conștiință. Să nu mai taci în fața unui abuz este un gest de minimă demnitate. Iar faptul că domnul Călin Georgescu și familia domnului Georgescu se bucură de o asemenea simpatie, evident că îi pune în problemă gravă pe toți cei care produc aceste abuzuri și pe cei care au produs lovitura de stat din decembrie 2024, pentru că ei nu au acest sprijin moral și, dacă vreți, psihic. Dacă domnul Georgescu mâine reușește să părăsească Arestul Central, este un lucru util și necesar, dar nu este finalul de drum. La fel cum, pentru toți cei care au ieșit în stradă, nu, acesta nu este finalul de drum. Noi trebuie să încercăm să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat în decembrie 2024, pentru că în ultimele zile avem mai multe coincidențe. Deci îl arestăm pe Călin Georgescu – da, omul rușilor, omul care el a dat lovitura de stat ca să nu se aleagă – dar tocmai acum autoritățile de la București au găsit de cuviință să trimită instituțiilor europene dosarul cu manipularea TikTok din decembrie 2024. Până acum n-au avut timp, brusc acum. Și, mai mult decât atât, să-l trimită în judecată pe Bogdan Peșchir, pentru că el și-a permis, în calitate de persoană privată – subliniez, privată – să aibă opinie și opțiune politică. Oana Eftimie: Da. Dan Tomozei: Iată că se aglomerează abuzurile și ei, în lipsă de argumente, își dau singuri autogol. [01:03:26 – Kensington a lucrat cu bani publici, de la PNL, deturnați către campania altui candidat, și a fost desființată după izbucnirea scandalului] Oana Eftimie: Aș vrea să discutăm puțin despre asta, mai ales când ne apropiem de final. Bogdan Peșchir, care s-a implicat voluntar în campania domnului Călin Georgescu, a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorului, însă n-am auzit nicio clipă ca rușii – pentru că știm cine sunt rușii, rușii din raportul CSAT erau agenția de casă a PNL-ului, Kensington, care, pe platforma TikTok, împreună cu o agenție de plasare de influenceri, Fame Up, începuse o campanie care se numea „Echilibru și verticalitate”, pe care autoritățile statului român o asociau cu o campanie derulată înaintea începerii războiului din Ucraina de Rusia în Ucraina, spuneau ei. Deci cam ăla a fost primul moment în care am auzit de interferență rusă și a fost conectată de această campanie „Echilibru și verticalitate”. Până în acest moment nu avem nicio informație că cei de la agenția Kensington ar fi fost invitați la audieri măcar. Știm că ei au fost deranjați cu telefoane doar de presă în acel moment, și de o mică parte din presă, mai exact de Snoop, dacă îmi aduc aminte. Dan Tomozei: Da, dar, doamna Eftimie, trebuie subliniat că această companie a lucrat cu bani publici, cu bani de la buget, cu bani de la PNL. Oana Eftimie: Evident, cu banii PNL-ului deturnați către campania unui alt candidat. Da. Dan Tomozei: Mai mult decât atât, după ce a izbucnit scandalul, compania Kensington din București a fost desființată tocmai pentru a șterge urmele. Oana Eftimie: Eu nu am această informație. Sunteți sigur? Este publică informația asta? Sunteți siguri de asta? Pentru că... Dan Tomozei: ...compania, firma Kensington avea mai multe bucățele; a fost constituită din mai multe mici afaceri. Afacerea care s-a ocupat exclusiv de alegerile din decembrie 2024 a fost desființată. Dați o căutare pe internet. Oana Eftimie: O să precizez un lucru. Agenția Kensington, care este condusă de Răzvan Săndulescu, soțul doamnei Simona Gherghe de la Antena 1, a lucrat ulterior la campania lui Crin Antonescu, în primăvara anului trecut, în 2025, și apoi la campania lui Nicușor în turul 2. Domnul Răzvan Săndulescu este printre cei care au fost prezenți la împărțirea de sarmale, adică la inaugurarea noului președinte. Nu, eu una nu știu de închiderea agenției. A, ba da. În momentul ăsta, la o căutare simplă pe Google, vedem că biroul din București este închis pe perioadă nedeterminată. Cam asta ne spune Google-ul. Interesant. Dan Tomozei: Prin urmare, ca să încheiem: rușii sunt în stradă de câteva săptămâni, pe ploaie, pe frig, în noapte. Rușii sunt cei care nu cer absolvirea domnului Georgescu pentru fapte făcute. Rușii sunt cei care cer un lucru simplu: „Domnule, dacă a făcut ceva, să plătească; dacă nu, nu vă bateți joc de viața unor oameni, de viața unui om și de viața unei familii.” Care, până la urmă, ce a făcut? Nu a vrut să intre în horă. Asta e singura mea explicație. Nu a vrut să intre în hora serviciilor, în hora mafiei europene. Nu a vrut decât ceva decent, domnule: România să aibă minimă demnitate și atitudine ca stat. Asta nu e permis – nici de la Bruxelles, nici de la Washington. Și atunci noi suntem într-o perioadă de maximă umilință națională, așa cum am fost de nenumărate ori în istorie, așa cum s-a întâmplat și în decembrie 1989, când instituțiile statului au fost cele care au dat lovitura de stat – instituțiile statului și oamenii în uniformă au dat lovitura de stat și au omorât, și nimeni nu plătește. Sunt convins că nici acum nu vom avea o clarificare deplină. Dar de ce nu vom avea o clarificare deplină? Pentru că așa funcționează Uniunea Europeană: Rusia trebuie să fie dușmanul. Și am selectat, dacă îmi dați voie încă două-trei minute, două afirmații. Noi ne uităm spre Occident, spre Uniunea Europeană, spre America, spre Marea Britanie, ca la o lumină. Or, noul premier al Marii Britanii... Uitați ce scrie presa liberă de la București [în subtitrare: „Am aici presa liberă de la București”]: „Andy Burnham numește Rusia dușman și declară că a exercitat o interferență clară în referendumul privind Brexit din 2016.” Ăsta e titlul. Dar ce declară de fapt premierul, actualul premier britanic? „Când am ajuns la Downing Street, la reședință, am întrebat dacă a existat o interferență a Rusiei în referendumul din 2016 și mi s-a dat un răspuns clar că da, a existat.” Deci omul ăsta [neclar] i s-a spus pe gură exact ceea ce fac procurorii noștri. Același premier britanic declară că este aproape sigur că iranienii, Gărzile Revoluționare Iraniene, au orchestrat un incident la o bază aeriană britanică. Și din nou aceeași presă liberă de la București spune că premierul britanic Andy Burnham a declarat în fața Parlamentului britanic că incidentul de la sfârșitul lunii septembrie, petrecut în apropierea bazei aeriene britanice Fairford, a fost aproape sigur orchestrat de iranieni. Cum vine treaba asta cu „aproape sigur”? „Pot confirma că, potrivit evaluărilor noastre, este foarte probabil ca acest incident să fi fost coordonat din Iran și aproape cu certitudine orchestrat de Corpul Gărzii Revoluționare Iraniene.” Domnule, parcă sunt procurorii români. Ăștia sunt procurorii români. Ăștia sunt politicienii europeni. Asta este lumea în care dumneavoastră trăiți în fiecare zi. Și vă mai dau un exemplu, pentru că suntem în China. Știrea asta pe mine m-a făcut praf: „UE nu renunță la măsurile comerciale împotriva Chinei.” Zilele trecute a fost o nouă negociere între China și Uniunea Europeană la Beijing, în care reprezentanții Comisiei Europene și reprezentanții guvernului chinez au ajuns la un consens. Au semnat consensul. Vorbim ca Leu din dosarul lui Georgescu, în care ăla semnează și nu știe ce scrie. Da. Și după ce au ajuns la Bruxelles, reprezentanții Comisiei Europene au prins curaj. Citez: „Uniunea Europeană nu intenționează să renunțe la instrumentele de apărare comercială împotriva Chinei” – și, atenție – „în pofida acordului recent stabilit privind limitarea exporturilor de vehicule hibride chinezești.” Ce încredere să ai în Uniunea Europeană, în Occident, câtă vreme tu stai la masă, ajungi la un acord, semnezi, pui pe hârtie, și după aia spui: „Nu e suficient, nu mai sunt de acord. Eu cu mine nu mai sunt de acord. Dialogul nu este suficient.” De ce nu este suficient dialogul în Uniunea Europeană, în Europa? Pentru că moartea produce bani. Tragedia unui om, a unei țări – vorbesc de Ucraina, de altă țară, Iran, alte țări, Liban – tragedia fiecăruia dintre noi produce bani, foarte mulți bani. [01:12:20 – Occidentul nu dă bani să finanțeze libertatea de exprimare, ci proiecte care vin să astupe orice gură de aer liber] Oana Eftimie: Cum se vede ce s-a întâmplat în România? Cum s-a văzut arestarea preventivă a lui Călin Georgescu în presa internațională? Ultima dată când am vorbit ați spus că nu prea au fost informații în presa din China legată de... Dan Tomozei: În China, nici astăzi nu este abordat subiectul. Presa chineză este de stat, motiv pentru care am argumente să spun că este o presă responsabilă, dar nici pe rețelele de socializare nu a fost abordat subiectul, unde este spațiul liber. Or, dacă ne uităm în presa internațională, vedem că România, așa cum am mai spus, nu face decât să producă mari deservicii de imagine. Pentru că dacă la început a fost preluat spectacolul produs de instituțiile statului împotriva imaginii statului român, în presa internațională au apărut mai multe informații echilibrate decât în presa de la București. Mai mult decât atât, în presa internațională, atunci când cineva și-a permis – cum e cazul domnului Jones [neclar] – să ia atitudine, în presa de la București a fost atacată acea voce. Mai mult decât atât, a fost atacată cu finanțare de la Fundația Konrad Adenauer. Prin urmare, Occidentul are bani, nu ca să finanțeze libertatea de exprimare, ci să finanțeze orice proiect care vine să astupe o gură de aer liber, orice proiect care vine să prezinte și altfel decât așa cum e ordin: presa la ordin. Or, câtă vreme în România fundațiile internaționale, instituțiile publice de forță, ministerul public, președintele României, oamenii politici își permit să calce în picioare dreptul la imagine și viața, libertatea unui om, toți suntem în pericol. Asta trebuie să se înțeleagă la București. Astăzi e domnul Georgescu, mâine poate fi oricare dintre noi. Or, pentru asta, dacă suntem în democrație și încă avem mintea limpede, nu trebuie să trecem. Încheiere Oana Eftimie: Domnule Dan Tomozei, vă mulțumesc încă o dată pentru bunăvoința de a relua acest dialog, pentru a sublinia tot ce n-am reușit în urmă cu două săptămâni. Dacă mai aveți un mesaj la final, v-aș ruga să-l dați, sau poate concluzii. Dan Tomozei: Aș vrea să repet că nu sunt avocatul familiei Georgescu, nici măcar prietenul familiei Georgescu. Pe domnul Georgescu l-am întâlnit o singură dată, în toamna anului 2025, iar cu doamna Cristela Georgescu sunt în dialog după data de 24 sau 25 septembrie... Oana Eftimie: După data arestării. Dan Tomozei: După data arestării preventive eu am încercat să o caut, la rândul meu [în subtitrare: „să i caut la rândul ei”]. Doamna Georgescu a încercat să mă găsească pentru că a văzut primul nostru dialog și a rămas cumva surprinsă că cineva vorbește pe argumente și pe dosar. Dar altfel eu nu am o implicare alta decât a unui român care este nemulțumit să vadă că statul român își bate joc de cetățenii României. Și mai repet un lucru: eu asta fac din 1992. N-au cum să mă schimbe sau n-au cum să mă oprească. Toți avem o viață și o trăim așa cum vrem. Eu vă mulțumesc pentru invitație și încă o notă: de când am apărut la dumneavoastră, brusc jurnaliștii din România, din toate mediile, m-au descoperit sau m-au redescoperit [cu Marius Tucă]. Sunt foarte buni prieteni. Noi am lucrat împreună mulți ani la Jurnalul Național. Noi ne cunoaștem și ăsta e argumentul pentru care am acceptat să apar la dumneavoastră și la Marius Tucă. Nu mai mult și atât cât este necesar. Repet, vă mulțumesc pentru invitație. Oana Eftimie: Și eu vă mulțumesc. La final aș vrea să precizez că este posibil să apară anumite blocaje, pentru că conversația noastră a fost întreruptă de vreo două ori și semnalul domnului Tomozei n-a fost chiar cel mai bun în ultima parte. Dacă cumva apar, ne cerem scuze; cred că audio, totul a fost fluent. Vă mulțumesc încă o dată, domnule Tomozei. Sperăm să auzim numai de bine. Asta a fost tot pentru astăzi. Sperăm ca în zilele următoare domnul Georgescu să ajungă acasă. Până data viitoare, nu uitați: adevărul este forma supremă de rezistență.