Război şi Pace. v.2.25

[Tomaso]

Nu pot să ajungă nici în 3 luni.  

 

Războiul clasic,  cel tip WWII,   nu se poate desfăşura în viteză.

Mă rog,  din punctul meu de vedere,  discuţiile despre război cu ruşii nu sunt decât o fantezie hrănită de propaganda oficială care are interesul de a menţine populaţia isterizată. 

[Sigfried]

Acum 14 ore, cristi1980 a spus:

@Tomaso

La Nato le trebuie 45 zile sa ne apere de rusi, noua lor scuza cica nu avem drumuri.

Rusii in 3 ore daca iti aduci aminte, cand il amenintase Putin pe Traian Basescu in functie de presedinte, zicea ca ajunge la Bucuresti cu armata lor.

Rusii in 3 zile cica luau Ucraina. Hahahahaha.

[Tomaso]

 

[Tomaso]

 

[Tomaso]

La 17.02.2025 la 16:13, Tomaso a spus:

Război şi Pace. v.2.25

(...)

În opinia mea,  ruşii nu vor accepta să oprească ostilităţile până nu vor obţine ceea ce îşi doresc. 

(...)

Vor afirma că vor accepta doar o pace în care Ucraina capitulează şi va trece sub controlul lor politic şi militar. 

Vor informa că acesta va fi parcursul şi că vor menţine starea de război atât timp cât va fi necesar indeplinirii obiectivelor propuse.

(..)

Cu o pace convenită acum,  sau fără o pace,  mai devreme sau mai târziu oricum îşi vor îndeplini obiectivul declarat.

 

Ce ar putea să facă americanii?

Aproape nimic în mod concret.   

(...)   

 

Ce vor face americanii?

(...)

Vor încerca să iasă din acest conflict fără să pară că ar fi o  înfrângere iar asta depinde mult de ruşi.    

Negocierile vor fi axate pe o ieşire lină din Ucraina, făcută în aşa fel încât să nu fie percepută ca umilitoare,  pe modelul din Afganistan.

(...)

Vor lăsa UE în offside,  pasând cartoful fierbinte guvernărilor fidele fostei administraţii Biden.     

Vor încerca să tempereze ofensiva rusească,  astfel încât aceştia să nu treacă dincolo de graniţele unor state NATO.  Mă refer la statele baltice. 

 

 

Au trecut nişte luni de când am scris postul din care citez.    

Aş fi vrut să mă înşel.   

Se pare că înţeleg mai bine felul cum gândesc ruşii.   Până acum este exact cam cum am estimat.

[Tomaso]

https://www.moscowtimes.ru/2025/11/22/vgosdume-zayavili-chto-mirnii-plan-trampa-neotvechaet-interesam-rossii-a180747

 

 

Traducerea articolului:

 

"Rusia nu ar trebui să fie de acord cu o nouă propunere a SUA de a obţine pacea cu Ucraina, deoarece aceasta este o "provocare" care nu va duce la un adevărat sfârşit al războiului, a declarat prim-vicepreşedintele Comitetului Duma de Stat pentru Apărare, Alexei Zhuravlev.

 

"Conflictul poate fi rezolvat numai în cazul victoriei noastre fără echivoc pe front și al capitulării ucrainene ... Cu orice alt rezultat, confruntarea va fi doar amânată", a scris el.

 

Din punctul de vedere al lui Zhuravlev, „ideea americană este de a lăsa Ucraina ca un factor de descurajare pentru Rusia”.

Încurajat atât în sens teritorial, cât și militar, va reprezenta în continuare o amenințare semnificativă pentru noi, iar armata va trebui să fie ținută la granițele de vest.

 

Statele Unite vor fi astfel mâinile dezlegate pentru confruntarea iminentă cu China. Sper că partea rusă nu va fi de acord cu astfel de provocări”, a spus deputatul.

 

Pe 21 noiembrie, președintele rus Vladimir Putin a declarat că a primit textul unui document de 28 de puncte din Statele Unite.

Șeful statului a recunoscut că planul va deveni baza unei soluționări finale, dar a menționat că nu a existat încă o discuție de fond cu Rusia din cauza lipsei de acord din partea Ucrainei.

Putin a precizat, de asemenea, că este pregătit să continue războiul, deoarece era „mulțumit de dinamica actuală” a ostilităților.

 

O sursă apropiată Kremlinului, The Guardian a рассказал a declarat că președintelui "i-a plăcut" contururile generale ale propunerii americane.

În același timp, Putin a fost nemulțumit că, în termeni, nu există nicio mențiune despre o garanție obligatorie din punct de vedere juridic de „neextindere a NATO la est”, precum și pentru consolidarea statutului neutru al Ucrainei în Constituția sa.

 

În ceea ce priveşte aderarea ţării vecine la UE, Rusia va fi de acord cu acest lucru doar cu excluderea componentei militare, a adăugat sursa citată, citând exemplul modelului austriac de neutralitate.

Planul propus de Statele Unite conține o serie de concesii serioase Moscovei, care au fost respinse anterior în mod repetat la Kiev. Printre acestea, transferul Rusiei către întregul Donbass, inclusiv teritorii pe care nu le-a putut captura de aproape patru ani, și o reducere a numărului de APU la 600 de mii de luptători. Documentul sugerează, de asemenea, că Ucraina nu va putea deveni membră a NATO, nu va putea găzdui trupe străine și nu va obține arme nucleare.

 

În același timp, Statele Unite propun înghețarea regiunilor Kherson și Zaporizhzhia prin contact, deși Putin le-a declarat ruse și le-a inclus în Constituție, precum și crearea unei zone demilitarizate în acea parte a regiunii Donețk, care este acum controlată de APU. În plus, Casa Albă vrea să trimită 100 de miliarde de dolari din activele rusești blocate în Europa pentru a reconstrui Ucraina și pentru a-i oferi garanții de securitate pe modelul NATO timp de 10 ani."

 

Traducere din rusă în limba română cu un tool automat.   

Nu-i perfect,  dar pentru a citi articolul sursă,  funcţionează.

 

 

 

 

[Tomaso]

Da, probabil.  

[Vizitator Puferiu]

Esti in lumea ta. N-o sa iti mai revii niciodata userule antic

[Tomaso]

În Ucraina este o dictatură.  Nu cred că vor mai exista alegeri libere.  

Indiferent că va capitula şi ruşii vor deveni tătici,  ori nu va capitula şi atunci vor menţine un regim politic care va rămâne inamic al ruşilor,  democraţie nu va mai exista pentru Ucraina pentru mulţi ani de acum înainte.   

 

În clipa aceasta,  susţinerea Ucrainei este doar o pierdere de timp şi de bani.

Continuarea războiului duce  la avansul ruşilor şi la pierderea de noi teritorii de către ucraineni.   Nu mai spun de oamenii care sunt trimişi să moară fără rost.

 

[Tomaso]

31.10.2022

 

Cum arăta propaganda în primul an de război.

Ruşii mai aveau umpik şi se predau ucrainenilor,  bunicuţele AA ocheau dronele cu borcanul de murături,  Moscova tremura la gândul ocupaţiei în timp ce scoteau chipuri din pompele de alăptare şi maşinile de spălat. 

 

Ce vremuri!!  

 

 

 

 

[Tomaso]

Amanda Sloat, oficială a lui Biden, recunoaște că Ucraina ar fi putut preveni războiul cu Rusia pur și simplu ajungând la un acord prin care să fie de acord să își anuleze ambițiile de a adera la NATO. Administrația Biden i-a împiedicat să încheie orice fel de acorduri cu Rusia, deoarece nu a vrut să facă compromisuri cu Rusia și a continuat să-i încurajeze să insiste pentru aderarea la NATO.

Sloat a jucat un rol central în coordonarea răspunsului SUA și al Occidentului la invazia Rusiei în Ucraina din 2022, inclusiv avertismentele pre-invazie adresate oficialilor ucraineni cu privire la atacul iminent, alinierea sprijinului transatlantic și mobilizarea de miliarde de dolari în ajutor militar și economic către Kiev.

Trump are dreptate când a spus că războiul nu ar fi avut loc niciodată dacă el ar fi fost la conducere la momentul respectiv.

 

[Sigfried]

Spune-le asta si Suediei si Finlandei. Cata propaganda mizera din partea administratiei Trump, daca rahatul ala de Putin nu dorea teritorii, nu intra in Ucraina. Daca il futea grija de NATO, ce sa vezi, acum are si granita cu ea. Nu e greu sa gandesti, in loc sa inghiti pe nemestecate ceva ce iti convine pentru ca urasti Ucraina.

Daca rahatul ala de Trump cedeaza pretentiilor rusiei, ne vom invecina cu ea, ca ce se vezi, vor Novorosiia, dar un pic mai mult, ca asa e rusul, cu tupeu. Si atunci as vrea sa vad rusofilii si prietenii lui Putin cand rahatul va intra cu pretentii in apele noastre teritoriale....asa un cap in gura le-as fute, desi nu sunt violent.

[Legolas]

Are dreptate Sigfried:
- N-au vrut rusii Ucraina in NATO, dar acum au Finlanda, care isi trecuse in linia politica externa termenul "finlandizare", adica nimic care sa supere vecinul din est.
E... Uite ce suparare le-au tras acum!
Granita fino-rusa e chiar mai lunga decat cea cu Ucraina.

[Tomaso]

Eu cred că ruşii vor ajunge la Dunăre şi că ne vom învecina cu ei.  

Judecând la rece mie doar aşa mi se pare că se va termina.   Şi asta nu o spun acum,  ci de mai bine de doi ani de zile.

 

 

Acum 11 ore, Legolas a spus:

Are dreptate Sigfried:
- N-au vrut rusii Ucraina in NATO, dar acum au Finlanda, care isi trecuse in linia politica externa termenul "finlandizare", adica nimic care sa supere vecinul din est.
E... Uite ce suparare le-au tras acum!
Granita fino-rusa e chiar mai lunga decat cea cu Ucraina.

 

Cred că pentru ruşi este prea puţin importantă intrarea Finlandei în NATO.

Aveau o graniţă stabilită după WWII şi acum nimic nu s-a schimbat pentru ei.  

 

În schimb,  alta este discuţia despre Ucraina. 

O cu totul altă poveste. 

 

 

[Sigfried]

Nu e vorba aici doar de importanta, e vorba de narativul pe care il clameaza. Incearca macar odata sa nu fii ipocrit, daca observi cum se minte in politica romaneasca, cu toate rahaturile useriste, de ce te-ai face ca nu observi minciuna rusa, care ne poate afecta chiar mai mult? 

Rusul minte cum respira, daca il asculti pe Lavrov, jigodia aia cu falcile atarnande, reuseste performanta de a minti 99% din fraze. Si cei ca tine stau si-i asculta povestile la fel cum poporul prostit asculta la useristi si actioneaza ca atare.

Putin vrea din nou URSS. De aceea a si inceput, cu pasi mici, intai Crimeea, apoi a vazut ca Europa nu a reactionat cum trebuie si a plusat. Va plusa pana la a cuceri Ucraina si a-si reface apoi imperiul. O sa te rogi sa crape cat mai repede, poti sa ma crezi sau nu.

[Tomaso]

Stai puţin.

 

Tu ai impresia că eu nu ştiu că Putin vrea să refacă măcar o parte din URSS?

Păi asta am spus tot timpul,  de dinainte de 2014.   

 

Mie mi s-a părut logic ca toată lumea să accepte acest dat.

Da,  ruşii vor asta şi probabil că vor reuşi parţial.     Nu văd niciun motiv de debate. 

 

Deci, DA,  asta este situaţia.

O acceptăm aşa cum este sau ne tăvălim în spume de nervi?  

 

Credea cineva că ruşii vor accepta expansiunea NATO la infinit?   

Eu unul nu am crezut asta şi de aceea nici nu m-am mirat atunci când au intrat peste ucraineni.   Era previzibil. 

Mă rog,  postez  un articol scrius de Jaques Baud care explică la rece despre război,  cum a evoluat conflictul înainte de primele acţiuni militare.

[Tomaso]

Este vorba despre articolul „The Military Situation In The Ukraine” (Situația militară din Ucraina), al cărui autor este Jacques Baud, fost colonel în armata elvețiană, analist strategic. Articolul a apărut în revista „The Postil Magazine” din 1 aprilie 2023 și își păstrează perfect actualitatea.

Articolul este însoțit și de o fișă sintetică despre autor:

„Jacques Baud este un fost colonel al Statului Major General, fost membru al informațiilor strategice elvețiene, specialist în țările din Est. A fost instruit în serviciile de informații americane și britanice. El a fost șef de politici pentru operațiunile de pace ale Națiunilor Unite. În calitate de expert ONU în statul de drept și instituțiile de securitate, el a proiectat și a condus prima unitate de informații multidimensională a ONU din Sudan. A lucrat pentru Uniunea Africană și a fost timp de 5 ani responsabil pentru lupta, la NATO, împotriva proliferării armelor de calibru mic. El a fost implicat în discuții cu cei mai înalți oficiali ai armatei și a informațiilor ruse imediat după căderea URSS. În cadrul NATO, a urmărit criza ucraineană din 2014 și, ulterior, a participat la programe de asistare a Ucrainei. Este autorul mai multor cărți despre informații, război și terorism, în special „Le Détournement” publicat de SIGEST, „Gouverner par les fake news”, „L’affaire Navalny”. Cea mai recentă carte a lui este „Poutine, maître du jeu?” publicat de Max Milo”.

 

 

 

 

„SITUAȚIA MILITARĂ DIN UCRAINA"

 

 

Prima parte: Drumul către război

 

Să examinăm rădăcinile conflictului ucrainean.

Se începe cu cei care în ultimii opt ani vorbesc despre „separațiști” sau „independenți” din Donbass. Aceasta este o denumire greșită. Referendumurile desfășurate de cele două republici autoproclamate Donețk și Lugansk în mai 2014, nu au fost referendumuri de „independență” (независимость), așa cum au susținut unii jurnaliști fără scrupule, ci referendumuri de „autodeterminare” sau „autonomie” (самсолстьня ).  Calificativul „pro-rus” sugerează că Rusia a fost parte la conflict, ceea ce nu a fost cazul, iar termenul „vorbitori de rusă” ar fi fost mai sincer. Mai mult, aceste referendumuri au fost făcute împotriva sfaturilor lui Vladimir Putin.

 

De fapt, aceste republici nu căutau să se separe de Ucraina, ci să aibă un statut de autonomie, garantându-le folosirea limbii ruse ca limbă oficială — deoarece primul act legislativ al noului guvern rezultat în urma răsturnării susținute de americani. a președintelui [alesul democratic] Ianukovici, a fost abolirea, la 23 februarie 2014, a legii Kivalov-Kolesnichenko din 2012 care a făcut din limba rusă limba oficială în Ucraina. Un pic cam cum ar fi ca putschiști germani elvețieni să decidă că franceza și italiana nu vor mai fi limbi oficiale în Elveția.

 

Această decizie a provocat o furtună în populația de limbă rusă.

Rezultatul a fost o represiune acerbă împotriva regiunilor de limbă rusă (Odesa, Dnepropetrovsk, Harkov, Lugansk și Donețk), care a fost efectuată începând cu februarie 2014 și a dus la o militarizare a situației și la unele masacre oribile ale populației ruse (la Odesa și Mariupol, cel mai notabil).

În acest stadiu, prea rigid și absorbit într-o abordare doctrinară a operațiunilor, statul major ucrainean a supus inamicul, dar fără a reuși să învingă efectiv. Războiul purtat de autonomiști a constat în operațiuni extrem de mobile, desfășurate cu mijloace ușoare. Cu o abordare mai flexibilă și mai puțin doctrinară, rebelii au reușit să exploateze inerția forțelor ucrainene pentru a-i „prinde” în mod repetat.

 

În 2014, când eram la NATO, eram responsabil pentru lupta împotriva proliferării armelor de calibru mic, iar noi încercam să detectăm livrările de arme rusești către rebeli, să vedem dacă Moscova este implicată. Informațiile pe care le-am primit atunci proveneau aproape în întregime de la serviciile de informații poloneze și nu „se potriveau” cu informațiile venite de la OSCE [Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa] – și, în ciuda acuzațiilor destul de grosolane, nu au existat livrări de arme și echipament militar din Rusia.

 

Rebelii au fost înarmați datorită dezertării unităților ucrainene de limbă rusă care au trecut de partea rebelă.

Pe măsură ce eșecurile ucrainene au continuat, batalioanele de tancuri, artilerie și antiaeriene au crescut rândurile autonomiștilor. Acesta este motivul care i-a împins pe ucraineni să se angajeze în Acordurile de la Minsk.

 

Dar imediat după semnarea Acordurilor de la Minsk 1, președintele ucrainean Petro Poroșenko a lansat o nouă „operațiune antiteroristă” masivă (ATO/Антитерористична операція) împotriva Donbasului. Prost sfătuiți de ofițerii NATO, ucrainenii au suferit o înfrângere zdrobitoare la Debaltsevo, ceea ce i-a forțat să se angajeze în Acordurile Minsk 2.

 

Este esențial să reamintim aici că Acordurile Minsk 1 (septembrie 2014) și Minsk 2 (februarie 2015) nu prevedeau separarea sau independența republicilor, ci autonomia acestora în cadrul Ucrainei. Cei care au citit Acordurile (sunt foarte puțini care au citit defapt) vor observa că este scris că statutul Republicilor urma să fie negociat între Kiev și reprezentanții Republicilor, pentru o soluție internă în cadrul Ucrainei.

 

De aceea, din 2014, Rusia a cerut sistematic implementarea Acordurilor de la Minsk, refuzând în același timp să fie parte la negocieri, deoarece era o chestiune internă a Ucrainei. Pe de altă parte, Occidentul – condus de Franța – a încercat sistematic să înlocuiască Acordurile de la Minsk cu „formatul Normandiei”, care i-a pus față în față pe ruși și ucraineni. Cu toate acestea, să ne amintim că nu au existat niciodată trupe rusești în Donbass înainte de 23-24 februarie 2022. În plus, observatorii OSCE nu au observat niciodată nici cea mai mică urmă de unități rusești care să opereze în Donbass, până atunci. De exemplu, harta serviciilor de informații americane publicată de Washington Post pe 3 decembrie 2021 nu arată trupe rusești în Donbass.

 

În octombrie 2015, Vasyl Hrytsak, directorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), a mărturisit că doar 56 de luptători ruși au fost observați în Donbass.

Acest lucru este exact comparabil cu elvețienii care mergeau să lupte în Bosnia în weekend, în anii 1990, sau cu francezii care merg astăzi să lupte în Ucraina.

Armata ucraineană se afla atunci într-o stare deplorabilă. În octombrie 2018, după patru ani de război, procurorul-șef militar ucrainean, Anatoly Matios, a declarat că Ucraina a pierdut 2.700 de bărbați în Donbass: 891 din cauza bolilor, 318 din accidente rutiere, 177 din alte accidente, 175 din otrăviri (alcool, droguri), 172 din manipularea neglijentă a armelor, 101 din încălcarea reglementărilor de securitate, 228 din crime și 615 din sinucideri.

 

De altfel, armata ucraineană a fost subminată de corupția cadrelor sale și nu se mai bucura de sprijinul populației.

Potrivit unui raport al Ministerului de Interne britanic, în rechemarea din martie/aprilie 2014 a rezerviștilor, 70% nu s-au prezentat la prima sesiune, 80% la a doua, 90% la a treia și 95% la a patra. În octombrie/noiembrie 2017, 70% dintre recruți nu s-au prezentat la campania de rechemare „Toamna 2017”. Aici nu se iau în calcul sinuciderile și dezertările (adesea peste autonomiști), care au ajuns la 30 la sută din forța de muncă din zona ATO. Tinerii ucraineni au refuzat să meargă să lupte în Donbass și au preferat emigrarea, ceea ce explică și, cel puțin parțial, deficitul demografic al țării.

 

Ministerul ucrainean al Apărării a apelat apoi la NATO pentru a-și face forțele armate mai „atractive”. După ce am lucrat deja la proiecte similare în cadrul Națiunilor Unite, am fost solicitat de NATO să particip la un program de restabilire a imaginii forțelor armate ucrainene. Dar acesta este un proces pe termen lung și ucrainenii au vrut să se miște rapid.

 

Așadar, pentru a compensa lipsa de soldați, guvernul ucrainean a apelat la milițiile paramilitare.

În 2020, ei reprezentau aproximativ 40% din forțele ucrainene și numărau aproximativ 102.000 de oameni, potrivit Reuters.

Au fost înarmați, finanțați și antrenați de Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Franța. Au fost peste 19 naționalități.

Aceste miliții operau în Donbass din 2014, cu sprijin occidental.

 

Chiar dacă se poate argumenta cu privire la termenul „nazist”, rămâne faptul că aceste miliții sunt violente, transmit o ideologie greațoasă, sunt virulent antisemite…[și] sunt compuse din indivizi fanatici și brutali. Cel mai cunoscut dintre aceste miliții este Regimentul Azov, a cărui emblemă amintește de Divizia a 2-a SS Das Reich Panzer, care este venerată în Ucraina pentru eliberarea Harkovului de sub sovietici în 1943, înainte de a efectua masacrul de la Oradour-sur-Glane din 1944, din Franţa.

 

Caracterizarea paramilitarilor ucraineni drept „nazi” sau „neonazişti” este considerată propagandă rusă.

Dar aceasta nu este punctul de vedere al Times of Israel sau al Centrului de luptă împotriva terorismului al Academiei West Point.

În 2014, revista Newsweek părea că îi asociază mai mult cu… Statul Islamic.  Așadar, Occidentul a sprijinit și a continuat să înarmeze milițiile care s-au făcut vinovate de numeroase crime împotriva populațiilor civile din 2014: viol, tortură și masacre…  Integrarea acestor forțe paramilitare în Garda Națională a Ucrainei nu a fost deloc însoțită de un „denazificare”, după cum susțin unii.

 

În 2022, foarte schematic, forțele armate ucrainene care luptau în ofensiva rusă au fost organizate astfel:

* Armata, aflată în subordinea Ministerului Apărării. Este formată din 3 corpuri de armată și compusă din formațiuni de manevră (tancuri, artilerie grea, rachete etc.).

 

* Garda Națională, care depinde de Ministerul de Interne și este organizată în 5 comenzi teritoriale.

 

* Garda Națională este așadar o forță de apărare teritorială care nu face parte din armata ucraineană. Include miliții paramilitare, numite „batalioane de voluntari” (добровольчі батальйоні), cunoscute și sub numele evocator de „batalioane de represalii” și compuse din infanterie. Antrenați în primul rând pentru luptă urbană, pentru apărarea unor orașe ca Harkov, Mariupol, Odesa, Kiev etc.

 

Partea a doua: Războiul

În calitate de fost șef de analiză al forțelor Pactului de la Varșovia în serviciul de informații strategice elvețiene, observ cu tristețe – dar nu este uimire — că serviciile noastre nu mai sunt capabile să înțeleagă situația militară din Ucraina. „Experții” autoproclamați care defilează pe ecranele noastre TV transmit neobosit aceleași informații modulate de afirmația că Rusia – și Vladimir Putin – sunt iraționale.

1. Izbucnirea războiului

Din noiembrie 2021, americanii amenință în mod constant cu o invazie rusă a Ucrainei.

Cu toate acestea, ucrainenii la început nu păreau să fie de acord. De ce?

 

Trebuie să ne întoarcem la 24 martie 2021.

În acea zi, Volodymyr Zelensky a emis un decret pentru recucerirea Crimeei și a început să-și desfășoare forțele în sudul țării.

În același timp, între Marea Neagră și Marea Baltică s-au desfășurat mai multe exerciții NATO, însoțite de o creștere semnificativă a zborurilor de recunoaștere de-a lungul graniței cu Rusia. Rusia a efectuat apoi mai multe exerciții pentru a testa pregătirea operațională a trupelor sale și pentru a arăta că urmărește evoluția situației.

 

Lucrurile s-au calmat până în octombrie-noiembrie odată cu încheierea exercițiilor ZAPAD 21, ale căror mișcări de trupe au fost interpretate ca o întărire pentru o ofensivă împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, chiar și autoritățile ucrainene au respins ideea pregătirilor rusești pentru un război, iar Oleksiy Reznikov, ministrul ucrainean al apărării, afirmă că nu a avut loc nicio schimbare la granița sa din primăvară.

 

Cu încălcarea Acordurilor de la Minsk, Ucraina desfășura operațiuni aeriene în Donbass folosind drone, inclusiv cel puțin o lovitură împotriva unui depozit de combustibil din Donețk în octombrie 2021. Presa americană a remarcat acest lucru, dar nu și europenii; și nimeni nu a condamnat aceste încălcări.

 

În februarie 2022, evenimentele au ajuns la un capăt.

Pe 7 februarie, în timpul vizitei sale la Moscova, Emmanuel Macron i-a reafirmat lui Vladimir Putin angajamentul său față de Acordurile de la Minsk, angajament pe care îl va repeta după întâlnirea cu Volodymyr Zelensky a doua zi. Dar pe 11 februarie, la Berlin, după nouă ore de muncă, întâlnirea consilierilor politici ai liderilor „formatului Normandia” s-a încheiat fără niciun rezultat concret: ucrainenii au refuzat în continuare să aplice Acordurile de la Minsk, aparent sub presiunea SUA.

 

Vladimir Putin a remarcat că Macron a făcut promisiuni goale și că Occidentul nu este pregătit să pună în aplicare acordurile, aceeași opoziție față de o înțelegere pe care o manifestase timp de opt ani.

 

Pregătirile ucrainene în zona de contact au continuat.

Parlamentul rus s-a alarmat; iar pe 15 februarie i-a cerut lui Vladimir Putin să recunoască independența republicilor, ceea ce a refuzat inițial să o facă.

 

La 17 februarie, președintele Joe Biden a anunțat că Rusia va ataca Ucraina în următoarele zile.

De unde știa el asta? Este un mister. Dar din 16 februarie, bombardamentele de artilerie asupra populației din Donbass au crescut dramatic, așa cum arată rapoartele zilnice ale observatorilor OSCE. Desigur, nici mass-media, nici Uniunea Europeană, nici NATO, nici vreun guvern occidental nu a reacţionat sau intervenit. Se spunea mai târziu că aceasta a fost o dezinformare rusă. De altfel, se pare că Uniunea Europeană și unele țări au păstrat în mod deliberat tăcerea cu privire la masacrul populației din Donbass, știind că acest lucru ar provoca o intervenție rusă.

 

În același timp, au existat rapoarte de sabotaj în Donbass.

Pe 18 ianuarie, luptătorii din Donbass au interceptat sabotori, care vorbeau poloneză și erau echipați cu echipamente occidentale și care încercau să creeze incidente chimice în Gorlivka. Ar fi putut fi mercenari CIA, conduși sau „sfătuiți” de americani și alcătuiți din luptători ucraineni sau europeni, pentru a desfășura acțiuni de sabotaj în Republicile Donbass.

 

De fapt, încă din 16 februarie, Joe Biden știa că ucrainenii au început să bombardeze intens populația civilă din Donbass, forțându-l pe Vladimir Putin să facă o alegere dificilă: să ajute Donbass-ul din punct de vedere militar și să creeze o problemă internațională sau să stea deoparte și să privească cum poporul rusofon din Donbass este zdrobit.

Dacă ar decide să intervină, Putin ar putea invoca obligația internațională de „responsabilitate de a proteja” (R2P). Dar știa că, indiferent de natura sau amploarea ei, intervenția va declanșa o furtună de sancțiuni.

 

Prin urmare, indiferent dacă intervenția rusă s-a limitat la Donbass sau a mers mai departe pentru a pune presiune asupra Occidentului și asupra statutului Ucrainei, prețul de plătit ar fi fost același. Așa a explicat în discursul său din 21 februarie. În acea zi, a fost de acord cu cererea Dumei și a recunoscut independența celor două Republici Donbass și, în același timp, a semnat cu acestea tratate de prietenie și asistență.

 

Bombardamentul de artilerie ucrainean asupra populației Donbass a continuat și, la 23 februarie, cele două republici au cerut asistență militară Rusiei.

La 24 februarie, Vladimir Putin a invocat articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, care prevede asistență militară reciprocă în cadrul unei alianțe defensive.

 

Pentru a face ca intervenția rusă să pară total ilegală în ochii publicului, puterile occidentale au ascuns în mod deliberat faptul că războiul a început efectiv pe 16 februarie. Armata ucraineană se pregătea să atace Donbasul încă din 2021, întrucât unii ruși și serviciile europene de informații erau conștiente.

În discursul său din 24 februarie, Vladimir Putin a afirmat cele două obiective ale operațiunii sale: „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei.

Deci, nu era vorba de preluarea Ucrainei, nici măcar, probabil, de ocuparea ei; și cu siguranță nu de a o distruge.

De atunci, cunoștințele noastre despre cursul operațiunii sunt limitate: rușii au o securitate excelentă pentru operațiunile lor (OPSEC) și detaliile planificării lor nu sunt cunoscute. Însă, cursul operațiunii ne permite să înțelegem cum s-au transpus obiectivele strategice la nivel operațional.

 

Demilitarizare:

* distrugerea la sol a aviației ucrainene, a sistemelor de apărare aeriană și a mijloacelor de recunoaștere;

* neutralizarea structurilor de comandă și informații (C3I), precum și a principalelor rute logistice din adâncimea teritoriului;

încercuirea majorității armatei ucrainene în masa în sud-estul țării.

Denazificare:

* distrugerea sau neutralizarea batalioanelor de voluntari care operează în orașele Odesa, Harkov și Mariupol, precum și în diferite instalații din teritoriu.

2. Demilitarizarea

Ofensiva rusă s-a desfășurat într-o manieră foarte „clasică”.

Inițial – așa cum făcuseră israelienii în 1967 – cu distrugerea la sol a forțelor aeriene în primele ore.

Apoi, am asistat la o progresie simultană de-a lungul mai multor axe după principiul „apă curgătoare”: înaintați peste tot unde rezistența a fost slabă și lăsați orașele (foarte solicitante în ceea ce privește trupele regulate) pentru mai târziu. În nord, centrala de la Cernobîl a fost ocupată imediat pentru a preveni actele de sabotaj. Imaginile soldaților ucraineni și ruși care păzesc împreună fabrica nu sunt, desigur, afișate.

 

Ideea că Rusia încearcă să preia Kievul, capitala, pentru a-l elimina pe Zelensky, vine din Occident.

Dar Vladimir Putin nu a intenționat niciodată să-l împuște sau să-l răstoarne pe Zelensky. În schimb, Rusia a căutat să-l mențină la putere, împingându-l să negocieze, înconjurând Kievul. Rușii vor să obțină neutralitatea Ucrainei.

 

Mulți comentatori occidentali au fost surprinși de faptul că rușii au continuat să caute o soluție negociată în timp ce desfășurau operațiuni militare.

Explicația constă în perspectiva strategică a Rusiei încă din epoca sovietică. Pentru Occident, războiul începe când politica se termină. Totuși, abordarea rusă urmează o inspirație clauusewitziană: războiul este continuitatea politicii și se poate trece fluid de la unul la altul, chiar și în timpul luptei. Acest lucru permite să creeze presiune asupra adversarului și să-l împingă să negocieze.

 

Din punct de vedere operațional, ofensiva rusă a fost un exemplu de acțiune și planificare militară anterioară: în șase zile, rușii au ocupat un teritoriu la fel de mare precum Regatul Unit, cu o viteză de înaintare mai mare decât cea realizată Wehrmacht-ul în 1940. Cea mai mare parte a armatei ucrainene a fost desfășurată în sudul țării în pregătirea unei operațiuni majore împotriva Donbasului. Acesta este motivul pentru care forțele ruse au reușit să încercuiască de la începutul lunii martie în „căldarea” dintre Slaviansk, Kramatorsk și Severodonetsk, cu o orientare dinspre Est prin Harkov și alta dinspre Sud din Crimeea. Trupele din Republicile Donețk (DPR) și Lugansk (LPR) completează forțele ruse cu o direcție și dinspre Est.

 

În această etapă, forțele ruse strâng încet lațul, dar nu mai sunt sub nicio presiune de timp sau program.

Scopul lor de demilitarizare este aproape atins, iar forțele ucrainene rămase nu mai au o structură de comandă operațională și strategică.

 

„Încetinirea” pe care „experții” noștri o atribuie unei logisticii proaste este doar consecința faptului că și-au atins obiectivele.

Rusia nu vrea să se angajeze într-o ocupare a întregului teritoriu ucrainean. De fapt, se pare că Rusia încearcă să-și limiteze avansul la granița lingvistică a țării.

Presa noastră vorbește despre bombardamentele fără discernământ împotriva populației civile, în special în Harkov, iar imaginile îngrozitoare sunt difuzate pe scară largă. Cu toate acestea, Gonzalo Lira, un corespondent latino-american care locuiește acolo, ne prezintă un oraș liniștit pe 10 și 11 martie. Este adevărat că este un oraș mare și nu vedem totul — dar asta pare să indice că suntem nu în razboiul total cu care suntem serviți continuu pe ecranele noastre TV. Cât despre Republicile Donbass, acestea și-au „eliberat” propriile teritorii și luptă în orașul Mariupol.

3. Denazificarea

În orașe precum Harkov, Mariupol și Odesa, apărarea Ucrainei este asigurată de milițiile paramilitare.

Ei știu că obiectivul „denazificării” îi vizează în primul rând. Pentru un atacator dintr-o zonă urbanizată, civilii sunt o problemă. Acesta este motivul pentru care Rusia caută să creeze coridoare umanitare pentru a goli orașele de civili și a lăsa doar milițiile, pentru a lupta mai ușor.

 

În schimb, aceste miliții caută să împiedice evacuarea civililor din orașe pentru a descuraja armata rusă să lupte acolo.

Acesta este motivul pentru care sunt reticenți în a implementa aceste coridoare și fac totul pentru a se asigura că eforturile ruse nu au succes – folosesc populația civilă ca „scuturi umane”. Videoclipurile care prezintă civili care încearcă să părăsească Mariupol și sunt bătuți de luptătorii regimentului Azov sunt, desigur, cenzurate cu atenție de presa occidentală.

 

Pe Facebook, grupul Azov a fost considerat în aceeași categorie cu Statul Islamic [ISIS] și supus „politicii platformei privind indivizii și organizațiile periculoase”.

Prin urmare, era interzisă glorificarea activităților sale, iar „posturile” care îi erau favorabile erau interzise sistematic. Dar pe 24 februarie, Facebook și-a schimbat politica și a permis postări favorabile miliției. În același spirit, în martie, platforma a autorizat, în fostele țări din Est, solicitări pentru uciderea soldaților și liderilor ruși. Atât despre valorile care ne inspiră liderii.

 

Mass-media noastră propagă o imagine romantică a rezistenței populare a poporului ucrainean.

Această imagine a determinat Uniunea Europeană să finanțeze distribuirea de arme către populația civilă. În calitatea mea de șef al menținerii păcii la ONU, am lucrat la problema protecției civile. Am constatat că violența împotriva civililor a avut loc în contexte foarte specifice. În special, atunci când armele sunt abundente și nu există structuri de comandă.

 

Aceste structuri de comandă sunt esența armatelor: funcția lor este de a canaliza folosirea forței către un obiectiv.

Înarmând cetățenii într-o manieră întâmplătoare, așa cum se întâmplă în prezent, UE îi transformă în combatanți, cu efectul în consecință de a-i transforma în potențiale ținte. Mai mult decât atât, fără comandă, fără scopuri operaționale, distribuirea armelor duce inevitabil la aranjarea de scoruri, banditism și acțiuni mai mult mortale decât eficiente. Războiul devine o chestiune de emoții. Forța devine violență. Așa s-a întâmplat în Tawarga (Libia) în perioada 11-13 august 2011, unde 30.000 de africani de culoare au fost masacrați cu arme parașutate (ilegal) de Franța. Apropo, Institutul Regal Britanic pentru Studii Strategice (RUSI) nu vede nicio valoare adăugată în aceste livrări de arme.

Mai mult, livrând arme unei țări aflate în război, cineva se expune la a fi considerat un beligerant. Grevele rusești din 13 martie 2022 împotriva bazei aeriene Mykolayev urmează avertismentelor rusești că transporturile de arme vor fi tratate ca ținte ostile.

 

UE repetă experiența dezastruoasă a celui de-al Treilea Reich în ultimele ore ale bătăliei de la Berlin.

Războiul trebuie lăsat în sarcina armatei și atunci când o parte a pierdut, trebuie admis. Iar dacă trebuie să existe rezistență, aceasta trebuie condusă și structurată. Dar facem exact invers – împingem cetățenii să meargă să lupte și, în același timp, Facebook autorizează apeluri pentru uciderea soldaților și liderilor ruși. Atât despre valorile care ne inspiră.

 

Unele servicii de informații văd această decizie iresponsabilă ca pe o modalitate de a folosi populația ucraineană drept carne de tun pentru a lupta împotriva Rusiei lui Vladimir Putin. Ar fi fost mai bine să se angajeze în negocieri și să obțină astfel garanții pentru populația civilă decât să se pună combustibil în foc. Este ușor să fii combativ cu sângele altora.

4. Maternitatea de la Mariupol

Este important să înțelegem dinainte că nu armata ucraineană a apărat Mariupol, ci miliția Azov, formată din mercenari străini.

 

În rezumatul situației din 7 martie 2022, misiunea rusă a ONU din New York a declarat că „Rezidenții raportează că forțele armate ucrainene au expulzat personalul din spitalul de nașteri nr. 1 din Mariupol și au înființat un post de tragere în interiorul unității”. Pe 8 martie, presa independentă rusă Lenta.ru , a publicat mărturia unor civili din Mariupol care au povestit că maternitatea a fost preluată de miliția regimentului Azov, și care i-au alungat pe ocupanții civili amenințăndu-i cu armele. Aceștia au confirmat declarațiile ambasadorului rus cu câteva ore mai devreme.

 

Spitalul din Mariupol ocupă o poziţie dominantă, perfect potrivit pentru instalarea de arme antitanc şi pentru observare.

Pe 9 martie, forțele ruse au lovit clădirea. Potrivit CNN, 17 persoane au fost rănite, însă imaginile nu arată nicio victimă în clădire și nu există dovezi că victimele menționate ar fi legate de aceast atac. Se vorbește despre copii, dar, în realitate, nu există nimic. Acest lucru nu îi împiedică pe liderii UE să vadă asta ca pe o crimă de război. Și acest lucru îi permite lui Zelensky să solicite o zonă interzisă de zbor deasupra Ucrainei.

 

În realitate, nu știm exact ce s-a întâmplat.

Dar succesiunea evenimentelor tinde să confirme că forțele ruse au lovit o poziție a regimentului Azov și că maternitatea era atunci liberă de civili.

Problema este că milițiile paramilitare care apără orașele sunt încurajate de comunitatea internațională să nu respecte regulile războiului.

Se pare că ucrainenii au reluat scenariul maternității din Kuweit City în 1990, care a fost pus în scenă total de firma Hill & Knowlton pentru 10,7 milioane de dolari pentru a convinge Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite să intervină în Irak pentru operațiunea Desert Shield/Storm.

Politicienii occidentali au acceptat atacurile asupra civililor în Donbass timp de opt ani fără a adopta nicio sancțiune împotriva guvernului ucrainean.

Am intrat de mult într-o dinamică în care politicienii occidentali au fost de acord să sacrifice dreptul internațional pentru scopul lor de a slăbi Rusia.

 

Partea a treia: Concluzii

Ca fost profesionist de informații, primul lucru care mă frapează este absența totală a serviciilor de informații occidentale în a reprezenta cu exactitate situația din ultimul an. De fapt, se pare că în întreaga lume occidentală serviciile de informații au fost copleșite de politicieni.

Problema este că politicienii sunt cei care decid — cel mai bun serviciu de informații din lume este inutil dacă decidentul nu ascultă. Iată ce s-a întâmplat în această criză.

 

Acestea fiind spuse, în timp ce câteva servicii de informații aveau o imagine foarte precisă și rațională a situației, altele aveau în mod clar aceeași imagine ca cea propagată de media noastră. Problema este că, din experiență, le-am găsit extrem de proaste la nivel analitic — doctrinar, le lipsește independența intelectuală și politică necesară pentru a evalua o situație cu specific militar.

 

În al doilea rând, se pare că în unele țări europene, politicienii au răspuns în mod deliberat ideologic la situație.

De aceea această criză a fost irațională de la început. De menționat că toate documentele care au fost prezentate publicului în această criză au fost prezentate de politicieni pe baza unor surse comerciale.

 

Unii politicieni occidentali au vrut, evident, să existe un conflict.

În Statele Unite, scenariile de atac prezentate de Anthony Blinken Consiliului de Securitate al ONU au fost doar produsul imaginației unei echipe Tiger care lucra pentru el – el a făcut exact așa cum a făcut Donald Rumsfeld în 2002, care a „ocolit” CIA și alte serviciile de informații care erau mult mai puțin aservite cu privire la armele chimice irakiene.

 

Evoluțiile dramatice la care asistăm astăzi au cauze despre care știam, dar am refuzat să le vedem:

* la nivel strategic, extinderea NATO (de care nu ne-am ocupat aici);

* la nivel politic, refuzul occidental de a implementa Acordurile de la Minsk;

* și operațional, atacurile continue și repetate asupra populației civile din Donbass în ultimii ani și creșterea dramatică la sfârșitul lunii februarie 2022.

 

Cu alte cuvinte, putem deplora și condamna în mod firesc atacul rusesc.

Dar NOI (adică Statele Unite, Franța și Uniunea Europeană în frunte) am creat condițiile pentru izbucnirea unui conflict.

 

Arătăm compasiune pentru poporul ucrainean și pentru cele două milioane de refugiați. Asta este bine.

Dar dacă am fi avut un pic de compasiune pentru același număr de refugiați din populațiile ucrainene din Donbass masacrate de propriul guvern și care au căutat refugiu în Rusia timp de opt ani, probabil că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

 

Dacă termenul „genocid” se aplică abuzurilor suferite de oamenii din Donbass este o întrebare deschisă. Termenul este în general rezervat cazurilor de amploare mai mare (Holocaust etc.). Dar definiția dată de Convenția privind genocidul este probabil suficient de largă pentru a se aplica și acestui caz.

 

În mod clar, acest conflict ne-a condus în isterie.

Sancțiunile par să fi devenit instrumentul preferat al politicii noastre externe.

Dacă am fi insistat ca Ucraina să respecte Acordurile de la Minsk, pe care le-am negociat și aprobat, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Condamnarea lui Vladimir Putin este și a noastră. Nu are rost să ne plângem după – ar fi trebuit să acționăm mai devreme. Totuși, nici Emmanuel Macron (în calitate de garant și membru al Consiliului de Securitate al ONU), nici Olaf Scholz, nici Volodymyr Zelensky nu și-au respectat angajamentele. Până la urmă, adevărata înfrângere este cea a celor care nu au voce.

 

Uniunea Europeană nu a fost în măsură să promoveze punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk – dimpotrivă, nu a reacționat atunci când Ucraina își bombarda propria populație în Donbass. Dacă ar fi făcut-o, Vladimir Putin nu ar fi trebuit să reacționeze. Absentă din faza diplomatică, UE s-a remarcat prin alimentarea conflictului.

 

Pe 27 februarie, guvernul ucrainean a fost de acord să intre în negocieri cu Rusia.

Dar câteva ore mai târziu, Uniunea Europeană a votat un buget de 450 de milioane de euro pentru a furniza arme Ucrainei, adăugând combustibil incendiului.

De atunci, ucrainenii au simțit că nu trebuie să ajungă la o înțelegere. Rezistența miliției Azov de la Mariupol a dus chiar și la un spor de 500 de milioane de euro pentru arme.

 

În Ucraina, cu binecuvântarea țărilor occidentale, cei care sunt în favoarea unei negocieri au fost eliminați.

Este cazul lui Denis Kireyev, unul dintre negociatorii ucraineni, asasinat pe 5 martie de serviciile secrete ucrainene (SBU) pentru că era prea favorabil Rusiei și era considerat un trădător. Aceeași soartă a avut-o și Dmitri Demyanenko, fostul șef adjunct al direcției principale a SBU pentru Kiev și regiunea sa, care a fost asasinat pe 10 martie pentru că era prea favorabil unui acord cu Rusia — a fost împușcat de miliția Mirotvorets („Făcător de pace”). .

 

Această miliție este asociată cu site-ul Mirotvorets, care listează „dușmanii Ucrainei”, cu datele lor personale, adresele și numerele de telefon, astfel încât să poată fi hărțuiți sau chiar eliminați; o practică care este pedepsită în multe țări, dar nu în Ucraina. ONU și unele țări europene au cerut închiderea acestui site, dar această cerere a fost refuzată de Rada [parlamentul ucrainean].

 

În cele din urmă, prețul va fi mare, dar Vladimir Putin va atinge probabil obiectivele pe care și le-a propus.

 

L-am împins în brațele Chinei. Legăturile lui cu Beijingul s-au consolidat. China devine un mediator în conflict.

 

Americanii trebuie să le ceară petrol Venezuelei și Iranului pentru a ieși din impasul energetic în care s-au băgat – iar Statele Unite ale Americii trebuie să se întoarcă cu jale la sancțiunile impuse inamicilor săi.

 

Miniștrii occidentali care încearcă să prăbușească economia rusă și să facă poporul rus să sufere, sau chiar cheamă la asasinarea lui Putin, arată (chiar dacă și-au inversat parțial forma cuvintelor, dar nu și substanța!) că liderii noștri nu sunt mai bine decât cei pe care îi urâm — sancționarea sportivilor ruși la Jocurile Paraolimpice sau a artiștilor ruși nu are nimic de-a face cu lupta cu Putin.

 

Ce face conflictul din Ucraina mai blamabil decât războaiele noastre din Irak, Afganistan sau Libia?

Ce sancțiuni am adoptat împotriva celor care au mințit în mod deliberat comunitatea internațională pentru a duce războaie nedrepte, nejustificate și criminale?

Am adoptat o singură sancțiune împotriva țărilor, companiilor sau politicienilor care furnizează arme pentru conflictul din Yemen, considerat a fi „cel mai mare dezastru umanitar din lume?”

 

A pune întrebarea înseamnă a-i răspunde… și răspunsul nu este frumos."

 

 

[Tomaso]

La 17.02.2025 la 16:13, Tomaso a spus:

Ce vor ruşii să împiedice?   Intrarea Ucrainei în sfera de influenţă a NATO şi UE.      

 

Dacă pacea s-ar concretiza prin nişte teritorii,  din punctul meu de vedere,  pentru ruşi ar fi o înfrângere fără drept de apel,  pentru că obiectivul declarat (împiedicarea Ucrainei să intre în zona de influenţă NATO/UE) nu va fi fost îndeplinit.    Nişte teritorii ar fi mult prea puţin pentru ei.    Dacă ar accepta doar teritorii contra pace,  atunci ar însemna că se mulţumesc cu foarte puţin şi că în pofida celor 3 ani de răboi,  nu au reuşit să bifeze ceea ce şi-au propus.     Eu nu cred că pacea se va concretiza în acest mod.

 

 

Mda.  

 

 

Nu era clar de la bun început?

 

[Masturbeta]

Informatie neverificata.

Maduro ar fi fost capturat de trupe de comando americane dupa atacul din aceasta dimineata.

[Masturbeta]

[Anonimizat la cerere]

La 21.12.2025 la 11:49, Tomaso a spus:

Mda.  

 

 

Nu era clar de la bun început?

 

Mda

https://tvrinfo.ro/avertisment-al-serviciilor-de-informatii-americane-rusia-vrea-sa-ocupe-toata-ucraina/

[Tomaso]

Acum aproape 10 ani scriam pe Softpedia despre Venezuela:

 

https://forum.softpedia.com/topic/1057178-venezuela-visul-socialismului-transformat-in-comar/page__st__162#entry19254497

 

Pun cu copy/paste şi aici pentru că acolo se şterg posturi,  doar aşa,  pentru că unii au puterea butoanelor şi aşa se răcoresc ei,  ştergând. 

====================================================================================================

 

 

"Așa cum am promis, revin cu o scurtă analiză.   Voi încerca să punctez principalele teme aduse în discuție și să încerc niște explicații.

Venezuela este o țară aflată pe primul loc în lume la trei indicatori economici.
Are cele mai mari rezerve de petrol din zona americilor, are cea mai mare cădere economică din lume (10% într-un singur an) și cea mai rapidă inflație din lume (720%), tot pe un an.






În clipa de față această țară se află în faliment - de facto.
Ucraina aflată în plin război cu Rusia a avut în anul respectiv o cădere de 9%.   Adică o țară sub asediu, în plin război, cu economia devastată, are o cădere mai mică decât o țară care deține cele mai mari rezerve de petrol din zona celor două Americi?  Cum este posibil așa ceva?   Răspunsul este simplu:   Socialismul este o calamitate mai rea decât războiul.  Dar hai să vedem de la început cum au involuat lucrurile.

Să vedem cum au ajuns în această situație.
Hugo Chavez a câștigat alegerile acum mai bine de 10 ani, promițând că va face dreptate socială, că va ajuta săracii și că va îmbunătăți viața acestora, folosind vastele lor resurse de petrol.   Săracii l-au crezut și l-au votat.  

După ce a ajuns la putere, Chavez a trecut la fapte.  Primele acțiuni ale lor au fost direcționate către săraci.   A început să  le vândă benzina cu 2 (doi) cenți și să le construiască locuințe sociale gratuite. Ideea în sine nu este condamnabilă, atât timp cât există banii necesari pentru a suporta aceste cheltuieli sociale.   Însă Venezuela nu avea acești bani și nici nu se putea baza pe niște surse sigure de finanțare.  

Petrolul era extras de către firme publice (practic erau de stat).   Chavez a înlocuit conducerea acestor intreprinderi care funcționau și produceau venituri consistente, cu oameni obedienți regimului său. Aceștia au transformat intreprinderile respective în bancomatul guvernului Chavez.   Banii tot ieșeau din companii, dar de intrat înapoi nu intra nimic, pentru că lui Chavez nu-i ajungeau banii pentru ceea ce dorea să facă.

Petrolul din Venezuela este unul vâscos.  În limbaj de specialitate se numește ”extra heavy crude oil”. Acest petrol de proastă calitate nu se pretează exportului direct, precum cel al țărilor arabe și rafinăriile normale nu îl preferă.   Este extrem de dens și nu poate fi manevrat, nu prea curge pe conducte și de aceea necesită un fel de prelucrare primară, pentru a putea fi transportat. Această caracteristică implică niște costuri adiacente și întreținerea unui sistem de transport, rafinare, prelucrare, pe tot parcursul până la export.

Chavez a tot scos bani din companiile petroliere, dar nu a mai adus bani înapoi.  Iar acest lanț tehnic nu avea cum să funcționeze fără bani, iar îndemnurile la patriotism nu țin loc de reactivi și costuri de exploatare. Prelucrarea pre-vânzare nu a putut să facă față penuriei de fonduri și astfel producția s-a redus  cu 25%  între 1999 și 2013.

Problema este că exporturile Venezuelei constau doar în petrol (95%).   Iar bugetul federal era alcătuit în procent de 45% doar din veniturile provenite din exportul de petrol.
Această cădere a exportului datorată prostulul management a fost o dificultate uriașă pentru Chavez, întrucât el era setat pe a împărți bani săracilor și nu înțelegea că acești bani nu aveau de unde veni decât din exporturile de petrol.  

Pe de altă parte, Venezuela era orientată către exportul de petrol destinat SUA. Acolo, în zona Golfului Mexic,  erau rafinării special construite pentru prelucrarea acestui tip de petrol. Chavez și-a stricat relația cu americanii și s-a apucat de nebun să nu-și respecte contractele, motivând tot felul de prostii ideologice.  Drept urmare, rafinăriile americane s-au reorientat către prelucrarea petrolului greu provenit din Canada. De la un 1,7 milioane de barili pe zi, exporturile către SUA au scăzut până la 1 milion pe zi în doar câțiva ani.
Declinul exportului către SUA a fost imens, ajungând în 2014 să fie de 60-70.000 de barili pe zi.   Adică o fracțiune de ceea ce fusese înainte de Chavez.

Ghinionul lui Cahvez a fost acela că petrolul lor nu prea poate fi exportat în alte părți ale lumii la un cost rezonabil, pentru că rafinăriile nu se îngrămădesc să cumpere acest tip de petrol dificil de prelucrat, atât timp cât au petrolul arab, incomparabil mai bun și mai ieftin de prelucrat.   Chavez s-a împușcat singur în picior atunci când a încercat să ”pedepsească”  SUA,  reușind să-și strice relația cu singurul client  solvabil.   Pus în fața căderii exporturilor către SUA,  s-a trezit că potențialii clienți din Asia, Africa și America centrală solicitau termene de plată mari, de ordinul lunilor, uneori chiar și peste o jumătate de an între recepția petrolului și plata acestuia, motivând dificultățile de prelucrare. De voie, de nevoie, a acceptat să vândă cu plata la termen, iar asta a incapacitat și mai mult industria petrolieră din Venezuela, care nu era dimensionată pentru a lucra pe banii lor, luni de zile.

So, urmarea implicării politicului în industrie a dus la griparea acesteia, urmată firesc de reducerea exporturilor și de o reducere a veniturilor.


Acum hai să vedem pe ce a cheltuit banii din petrol.

După cum spuneam Chavez s-a lansat în niște programe sociale faraonice.   Adică sute de mii de apartamente începute, construite în stil comunist, tip cartiere dormitor.
Ținta era să facă 2,7 milioane de locuințe, adică atât cât estimase că ar fi trebuit pentru necesitățile locative ale clasei sărace. O asemenea țintă implică un efort financiar cifrat la multe zeci de miliarde de dolari, bani pe care Chavez nu îi avea. Ca să reducă din costuri, a construit prost, folosind materiale de cea mai slabă calitate.   Construcția cartierelor dormitor a fost prost calculată și după ce le-au ridicat, s-au trezit că infrastructura inițială nu făcea față.   Așa că au trecut la raționalizarea apei, livrată câte 3 ore pe zi.   Fiind o climă caldă,  cartierele dormitor s-au tranformat imediat într-o cloacă puturoasă, cu canalizări în care fecalele se adunau și se revărsau la orice ploaie torențială.   Extinderea necontrolată a unor cartiere nu a fost însoțită și de o creștere a serviciilor vitale, precum curățenia, eliminarea gunoiului, ordinea publică. Foarte rapid acele cartiere au devenit de nelocuit,  la cheremul bandelor și crimei organizate.   Oamenii au fost nevoiți să plece de acolo.  Sunt zeci de clădiri părăsite și distruse, adăpost pentru drogați și prostituate.  

După moartea lui Chavez,  Venezuela a intrat pe o spirală a dezastrului economic și social.
Distrugerea economiei private din timpul lui Chavez,  regresul economic și lipsa perspectivelor, au dus la o neîncredere față de moneda națională.  Programele sociale demente au necisitat din ce în ce mai mulți bani, în timp ce statul încasa din ce în ce mai puțini bani. Căderea exporturilor de petrol a dus la creșterea importurilor de combustibili prelucrați.  Adică Venezuela este nevoită să importe benzină și motorină din afară pe bani cash,  în timp ce exporturile lor se fac cu plata la termen.

În felul acesta, datorită inflației galopante, a lipsei banilor pentru importurile de materii prime și materiale, produsele din magazine au început să dispară.  Lucruri vitale precum alimentele, hârtia igienică, săpunul, detergenții, nu se mai găsesc. Nimeni nu importă pentru că prețurile sunt controlate de stat și a introduce produse de import pe piață înseamnă să pierzi bani, să încasezi mai puțin decât ai plătit. În lipsa produselor și a banilor pentru cumpărături, magazinele au început să închidă.   Cele care au rămas sunt jefuite de către bandele lăsate libere.  

Guvernarea nu pare a realiza ce se petrece și dă vina pe ”burghezie”. O acuză de sabotaj și în loc să facă ceva pentru a ieși din rahat, amenință cu pușcăria, de parcă ar mai conta.   Ceea ce fac ei este ca și când ar amenința cu bătaia un cal mort.

Eu cred că va fi interesant să urmărim ce se va întâmpla de acum înainte, pentru că climatul este unul revoluționar.
Sincer să fiu, aș prefera ca populația să îi extermine brutal pe socialiști.   Astfel,  orice alt socialist va avea mereu spectrul exterminării ori de câte ori se va gândi să dea bani săracilor. Și poate că (dar nu cred) săracii vor înțelege că statul nu este și nu va fi niciodată un furnizor de bunăstare materială."

 

by tomaso, 16 May 2016 - 21:23

Revoluţie nu a fost şi socialiştii au rămas la putere.  

Venezuela a rămas un stat eşuat  până acum.

 

 

[Anonimizat la cerere]

Interesant. Au atacat Venezuela ptr resurse, gen cum Putin a invadat Ucraina.

[Tomaso]

Hai să spun cum gândesc în problema asta cu acţiunea americană în Venezuela.

K?

 

 

[Tomaso]

Echilibrul global s-a stricat atunci când CIA şi alte servicii s-au implicat în alegerile din Ucraina.   

Administraţia americană a făcut ceea ce a mai făcut de multe ori în trecut.    Numai că jocul acesta l-au făcut cu state slabe,  care nu puteau rezista.

 

Războiul din februarie 2022 este doar sfârşitul unui lung lanţ de erori de apreciere.

De orbire.

 

Intervenţia americană în Ucraina,  zgândărirea şi agitarea ucrainenilor contra vecinului lor de la răsărit,  a fost o eroare catastrofală. 

Toată lumea este afectată în rău.    Americanii  aflaţi sub spectrul rău al administraţiei progresiste Biden a prezumat că Rusia este slabă şi că totul se va termina repede.

 

Atunci,  scriam pe SP  că totul depinde de voinţa de luptă a ucrainenilor şi că cel mai mare risc este declanşarea unui război clasic,  gen WWII.   Adică un război pe care ruşii îl stăpânesc şi că dacă se ajunge la aşa ceva atunci ei îl vor câştiga.    Pentru asta mi se spune că sunt un "îngrijorat".      

 

Da, nu am protestat,  chiar dacă sintagma avea o conotaţie peiorativă,  pentru că chiar am fost îngrijorat la modul serios.

Mi-am dat seama de ce va urma.   Adică ruşii la graniţă cu România.     Şi nu asta mi se pare cel mai rău lucru,  ci transformarea României într-o ţară avanpost al NATO,  în genul Koreii de Sud.   Adică o ţară condusă printr-o semi-dictatură pe motivul că nu se poate permite ajungerea la putere în mod democratic a unui guvern pacifist,  neinteresat în menţinerea unui conflict păgubos şi cu consecinţe greu de estimat în viitor.   

 

La vremea aceea  exaltaţii perorau pe tema spargerii Rusiei şi se bucurau anticipat de victoria Ucrainei.

No, ce spuneţi acum?    S-a adeverit vreo predicţie optimistă?     Nu.

Aveam dreptate să fiu îngrijorat. 

 

O altă îngrijorare a fost aceea a schimbării lumii. 

Parcă îmi aduc aminte că am scris şi despre asta.    Schimbarea lumii este în acord cu ceea ce susţin încă din 1991.   

Singurul drept real în politica internaţională este dreptul forţei.   Toate celelalte sunt cuvinte scrise şi vorbite,  fără nicio valoare.

 

Rusia şi China s-au întărit,  iar acest conflict regional a dus la schimbări ireversibile.

 

Trump este un pragmatic care a decis să taie coada pisicii.

De ce?

 

Pentru că lumea s-a schimbat mult şi războiul din Ucraina a fost finalul unei stări de fapt numite pe vremuri  "Pax Americana".

Asistăm la o recunoaştere de facto a eşecului dreptului internaţional şi o revenire la politica timp Yalta.

 

Adică,  China poate oricând să unească Taiwan-ul cu ţara mumă.   Şi asta se va întâmpla - presupun - în mod paşnic.   Va exista o schimbare de regim politic,  Taiwan devenind un fel de HK  mai mare care va consolida poziţia Chinei Mari ca stat dominant şi stăpâna Asiei.     Trump o ştie,  toată lumea înţelege că este inevitabil.

 

În aceste condiţii,  cu o Chină în creştere,  cu o economie mondială dependentă de ei,  Trump a procedat asemenea lui Alexandru cel Mare atunci când a fost pus în faţa nodului gordian.   Eu nu cred în teoria că americanii se duc acolo după petrol.   Chiar dacă Trump o plasează servită presei.   Nu este despre petrol,  este despre conservarea puterii  SUA.     Despre un joc global care o ţine într-o poziţie dominantă,  chiar dacă va fi parte într-o lume multipolară,  nu unipolară, aşa cum a fost până acum.

 

Este un fel de "hai să nu ne mai prefacem şi să facem ceea ce trebuie făcut, indiferent de costurile de imagine".

SUA - în viziunea lui Trump -  va controla americile.   Din Ţara de Foc până în Nordul Groenlandei.  

Venezuela,  ca stat eşuat,  a fost cel mai simplu de preluat.   Însă este doar începutul.  Măştile au căzut şi acum urmează ceea ce mă îngrijora cel mai mult. 

 

Intervenţia SUA este o abandonare şi o nerecunoaştere a dreptului internaţional.  Acesta nu există în ecuaţie. 

Pur şi simplu.   

 

Eu nu mă înscriu în nicio tabără.  Nu sunt nici pro, nici contra.  

Spun doar atât.   "V-am spus eu!"    Adică  "dreptul forţei este singurul care contează".

Chiar nu-mi doream să am dreptate.    Dar,  asta este.   

 

Cât despre "voi" şi pretenţiile voastre de apărători ai moralei momentului,  vă citesc,  uneori mă enervez, alterori  îmi pare rău de "voi". 

Atunci când spun "voi"  mă adresez foştilor colegi softpedişti.  Unii deveniţi duşmani.