cafea neagră ca viaţa Cafeneaua lui Tomaso

[Tomaso]

Acolo unde stau avem apă şi canal de prin anii 30,  dacă reţin corect.    Apa a venit prima,  pe la anii 1900.   

[User anonim]

Povesteste cum a fost in China. Esti plecat acolo?

[Tomaso]

Nu sunt în China,  sunt acasă.   

[Tomaso]

Azi am avut de mers până la Craiova.   La întoarcere, pentru a evita blocajele din Filiaş (unde pe lângă că-i mega gâtuire, se mai şi asfaltează) am ocolit prin Cetate,  pe la Dinescu.   

La dus am stat mai mult de o oră doar ca să trec de Filiaşi.  Aşa că am preferat 20-25km în plus în loc să stau şi să miros eşapamente. 

 

Primăvara este un anotimp minunat.   

Atât de mult verde crud şi flori cât vezi cu ochii mi-au făcut bine sufletului, m-au încărcat cu frumos. 

M-am târâit eu în drumul ăsta cu ţevile prin mine,  dar a meritat. 

 

Am oprit lângă această mare de galben.   Pozele nu pot cuprinde nesfârşitul lanului de rapiţă şi nici senzaţia pe care acel galben intens ţi-o dă.   

Dar,  măcar o părticică să fac parte cu cei care citesc.   

[User anonim]

Frumos campul.

Aveau si ai mei terenuri, dar nu au facut succesiunea dupa parintii lor

Ei aveau niste terenuri dar nu erau trecute la impozit, era imparteala cu frati

Dar bunicii nu le-a lasat acte scrise pe numele lor

Taicamiu a lasat balta ca trebuiau investiti bani. Nu stiu daca a ales bine, ca a luat fratii la bunici terenurile, deh imi pare rau erau vetre de casa, o casa la tara si terenuri in camp. Taicamiu nu era cu tara. Era om cu functie mare ca maicamea, nu le ardeau lor de tara, dar au crescut preturile la terenuri ...

Intre Braila si Ianca erau terenurile la ambii bunici, 2 comune distanta. C'est la vie. Nu stiu de ce bunicu nu a facut acte pe numele lui, era pe vorbe. Fratii bunicului si-au facut acte. Era mult teren, erau bani totusi.

Editat Aprilie 23 de LaRevedere

[Tomaso]

Ernest Hemingway a spus odată:

 

« O pisică posedă o onestitate emoțională absolută. Ființele umane, dintr-un motiv sau altul, pot ascunde ceea ce simt; o pisică, însă, nu face asta. Ea nu cunoaște nici falsitatea, nici prefăcătoria. Ceea ce vezi este ceea ce este: seninătate, dispreț, afecțiune sau distanță. Este un suflet liber, loial doar adevărului său. Poate tocmai de aceea pisicile nu aparțin nimănui și, totuși, spun totul fără cuvinte. »

 

 

 

[Tomaso]

Charles Dickens și-a combătut depresia prin plimbări nocturne prin Londra.

Într-un octombrie, a pornit la drum la ora 2 dimineața și a mers 30 de mile, până la casa sa de la țară din Kent. În 1860, a scris despre motivul pentru care funcționa. A durat încă 150 de ani ca psihologia să prindă din urmă. Dickens își numea episoadele proaste „spectre”. Ele reveneau de fiecare dată când începea un roman nou și uneori persistau timp de luni întregi. Starea sa sufletească se destrăma, somnul i se prăbușea, iar singurul lucru care îl scotea din impas era mersul pe jos. Și-a explicat metoda într-un eseu intitulat „Plimbări nocturne”, publicat pe 21 iulie 1860 în revista sa săptămânală All the Year Round. Încercase să-și combată insomnia din pat și pierduse. Așa că a schimbat planul.

 

Soluția, scria el, era „să te ridici imediat după ce te-ai întins, să ieși afară și să te întorci acasă obosit în zori”.

O minte neliniștită nu se poate vindeca prin îngrijorare suplimentară în pat. Trebuie să te ridici și să te miști. În majoritatea nopților, mergea 12-20 de mile. Un prieten numea asta „mers violent”. Dickens scria că, în aceste plimbări, eul său rătăcitor avea „multe mile de străzi în care putea, și într-adevăr avea, drumul său solitar”. Astăzi, mersul pe jos este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le au doctorii împotriva depresiei.

 

În 2012, o echipă de cercetători a adunat opt studii de calitate superioară despre mersul pe jos ca tratament pentru depresie.

Efectul a fost la fel de puternic precum antidepresivele pe care doctorii le prescriu cu adevărat. Cea mai mare testare a venit de la Universitatea Duke.

 

Studiul SMILE a implicat 202 de adulți cu depresie severă, împărțiți în patru grupuri: exerciții supravegheate, exerciții acasă, medicamentul Zoloft sau o pastilă placebo.

După 16 săptămâni, cei care au făcut exerciții au avut rezultate la fel de bune ca cei care au luat Zoloft.

 

O revizuire din 2024 a 75 de studii care au acoperit 8.636 de pacienți a confirmat acest lucru. Mersul pe jos ar trebui să fie una dintre primele lucruri pe care le încearcă doctorii. Motivul este ceea ce Dickens a descoperit bâjbâind în întuneric. Depresia funcționează pe bază de ruminație, acele gânduri rele care se învârt în buclă și macină oamenii în cele mai grele perioade.

 

În 2015, cercetători de la Stanford au scanat creierele oamenilor înainte și după o plimbare de 90 de minute într-un parc liniștit.

Mersul pe jos a redus activitatea într-o zonă a creierului numită cortexul prefrontal subgenual. Acea zonă, adânc în spatele frunții, este bucla de îngrijorare a creierului. După plimbare, bucla de îngrijorare s-a potolit.

 

Mersul pe jos a făcut ca oamenii să se simtă mai puțin blocați în propriile capete.

Scanările cerebrale au fost de acord. Un corp în mișcare potolește o minte zgomotoasă.

Strada captează atenția, ritmul mersului umple capul, iar episoadele întunecate își pierd strânsoarea.

 

Dickens numea străzile leacul său pentru că îi ofereau creierului său un alt loc unde să fie.

Știința, 150 de ani mai târziu, spune că a avut dreptate. Depresia urăște un creier care se mișcă.

 

[User Anonim 03]

Văd că nu-l suporţi pe argonaut de pe Softpedia. Care-i problema? Sunt curios

Omul poate te-a banat la ordinul lui Naoto, de acolo si sanctiunile lui

[Tomaso]

Cumintenia pamantului

[User anonim]

Tomaso tu esti ala cu masca de crocodil

 

 

[Tomaso]

Oare or fi ieşit căpşunele româneşti?  Vreau să mă duc în acest weekend la o plimbare şi mă gândeam să trec şi pe la Polovragi,  la căpşunari.

 

[Tomaso]

 

Baile Olanesti.  

Sfarsit de luna Mai.  

 

O incantare sa vezi natura la apogeu.

[Tomaso]

„O studentă a întrebat odată pe antropologul Margaret Mead care este primul semn de civilizare cunoscut din istoria omenirii.

 

Studentă se aștepta ca antropologa să vorbească despre cârlige de pescuit, vase de lut sau pietre de ascuțit, dar nu.

Mead a spus că primul semn de civilizare într-o cultură veche este dovada unei persoane cu un femur rupt și vindecat.

 

Mead a explicat că în restul regnului animal, dacă îți rupi piciorul, mori.

Nu poți fugi de pericol, să mergi la râu să bei apă sau să vânezi pentru a te hrăni. Devii carne proaspătă pentru prădători.

Niciun animal nu supraviețuiește unei picioare rupte suficient de mult timp pentru ca osul să se vindece. Un femur rupt care s-a vindecat este dovada că cineva și-a luat timp să stea cu cel care a căzut, să vindece rănile, să pună persoana în siguranță și să aibă grijă de el până când s-a recuperat.

 

„A ajuta pe cineva să treacă prin dificultate este punctul de plecare al civilizației”, a explicat Mead.

 

„Civilizația este un ajutor comunitar.”

 

 

[Tomaso]

Acum exact 20 de ani  am vizitat Barcelona.   

Drum cu treabă,  nu aveam planuri să şi vizitez ceva.  

 

Plecat la drum cu maşina,  cale lungă,  2400km...,  tentaţiile mult prea mari pentru a mă abţine,  am ajuns mai târziu decât plănuisem şi firma unde trebuia să ajung era închisă la ora aceea.  

Mai era şi vineri 

 

De voie, de nevoie, a trebuit să rămân pentru luni.   

Weekend în Barcelona,  neprevăzut. 

Zero planificare.    

 

M-am cazat într-o margine de oraş,  la un Ibis cu parcare şi cu mijloace de transport în comun la uşa hotelului.   

Apropo,  costa 59 Euro camera cu mic dejun inclus,  două persoane.   

Anul 2006,  prima săptămână din Iunie.  Parcarea free & safe. 

 

Am ieşit în oraş,  apoi,  a doua zi,  plecat hai hui prin Barcelona.    

Am ajuns (ca tot turistul necunoscător) în Piaţa Catalunya, cap de linie pentru multe autobuze.   

De acolo am plecat pe jos cu ochii la palmieri,  la clădiri,  la tot acel amalgam de exotic şi frumos care te izbeşte în ochi atunci când mergi pe trotuarele barceloneze.  

 

Prima mea vizită la un obiectiv turistic a fost la Sagrada Familia.   Aşa mi s-a recomandat la recepţia hotelului atunci când am plecat spre centru. 

Impresia a fost de oau la puterea a treia.    Prima mea "iubire" şi amintire de neuitat pe care o am atunci când îmi vine în minte Barcelona.

 

După exact 20 de ani am avut bucuria să văd pe net că Sagrada Familia a fost inaugurată.   

100 de ani a durat construcţia.

 

 

 

 

 

Sagrada Família: Un vis devenit realitate – Inaugurarea Turnului lui Iisus Hristos

 

Pe 10 iunie 2026, Barcelona a trăit un moment istoric.

Papa Leon al XIV-lea a prezidat o slujbă solemnă și a binecuvântat Turnul lui Iisus Hristos, punctul culminant al bazilicii Sagrada Família.

 

La exact 100 de ani de la moartea lui Antoni Gaudí, cea mai emblematică construcție neterminată a lumii a atins o bornă majoră: turnul central, înalt de 172,5 metri, a fost inaugurat, făcând din Sagrada Família cea mai înaltă biserică din lume. Nu e finalul complet – lucrările la fațada Gloriei și alte detalii vor continua până în anii 2030 –, dar sentimentul e de împlinire a unui vis colectiv.

Antoni Gaudí: Geniul care a visat cu forme vii

Antoni Gaudí i Cornet (1852-1926) nu era un arhitect oarecare.

Născut în Reus, într-o familie de fierari, a crescut fascinat de natură – munții, plantele, animalele – și de geometria organică. Studiile la Barcelona l-au format în tradiția gotică și istoricistă, dar el a mers mult mai departe, dezvoltând un stil personal, modernist catalan, inspirat direct din natură: coloane ca trunchiuri de copaci, bolți hiperboloide care imită cerul, fațade pline de simboluri biblice și elemente decorative care par să crească din piatră.

 

Gaudí era profund religios, un mistic care vedea arhitectura ca pe o rugăciune.

A refuzat proiecte comerciale mai târziu în viață, dedicându-se aproape exclusiv Sagrada Família.

Trăia modest, adesea dormind pe șantier, și a murit sărac, lovit de un tramvai în 1926. Astăzi e îngropat în cripta bazilicii – un detaliu care adaugă un strat emoțional oricărui vizitator.

Cum a ajuns Gaudí să proiecteze catedrala

Totul a început în 1882, când Asociația Spirituală a Devoților Sfântului Iosif a cumpărat un teren pentru un templu expiatoriu (dedicat ispășirii păcatelor).

Primul arhitect, Francisco de Paula del Villar, a propus un design neo-gothic clasic. Diferențe de viziune și costuri l-au făcut să renunțe. În 1883, la doar 31 de ani, Gaudí preia proiectul și îl transformă radical.

El a păstrat planul în cruce latină, dar a imaginat 18 turnuri (simbolizând apostolii, evangheliștii, Fecioara Maria și Iisus), trei fațade narative (Nașterea, Patimile, Gloria) și un interior ca o pădure de piatră, unde lumina joacă rolul central. Proiectul era ambițios, finanțat exclusiv din donații private – o decizie care a dus la ritm lent, dar autentic.

Scurt istoric al construcției: De la piatră la simbol global

Piatra de temelie a fost pusă pe 19 martie 1882.

Sub Gaudí s-au ridicat cripta (finalizată 1885) și fațada Nașterii, cu turnurile ei.

 

La moartea sa, în 1926, doar un sfert era gata.

Războiul Civil Spaniol (1936-1939) a adus distrugeri: anarhiștii au ars atelierul, dar planurile salvate (și fotografii) au permis continuarea.

Progresele au fost lente până în anii '50, apoi au accelerat datorită tehnologiei: modelare 3D, CNC, scanări.

 

Repere importante:

• 2010: Consacrarea de către Papa Benedict al XVI-lea ca bazilică minoră.
• 2021: Inaugurarea Turnului Fecioarei Maria.
• 2023: Turnurile Evangheliștilor.
• Februarie 2026: Finalizarea exterioară a Turnului lui Iisus Hristos (cu crucea monumentală).

În iunie 2026, ceremonia cu Papa a marcat centenarul morții lui Gaudí, cu slujbă, iluminare și un spectacol de lumini deasupra Barcelonei.

Construcția completă (inclusiv sculpturi și detalii) e așteptată spre 2034.

Arhitectură și date tehnice: O simfonie de piatră și lumină

Sagrada Família nu e doar o biserică – e o enciclopedie vizuală.

Turnul central ajunge la 172,5 m (depășind Ulm Minster). Interiorul are coloane înclinate care se ramifică precum copacii, bolți hiperboloide care filtrează lumina naturală în culori vii prin vitralii.

Fațadele sunt pline de sculpturi: Nașterea e exuberantă și organică, Patimile - imagine sobră și angulară.

 

Gaudí a folosit suprafețe regulate (paraboloizi, helicoizi) pentru eficiență structurală fără contraforturi exterioare masive.

Astăzi, inginerii folosesc modele digitale pentru a respecta viziunea sa.

 

Capacitatea: mii de vizitatori zilnic. În patrimoniul UNESCO din 2005 (partea construită de Gaudí).

Costuri și finanțare: Un efort colectiv

Finanțat 100% din bilete și donații (fără fonduri publice majore), proiectul a costat zeci de milioane de euro anual. Până în 2025, se vorbea de circa 400 de milioane de euro total. Veniturile din turism (aprox. 5 milioane vizitatori/an) susțin lucrările – un cerc virtuos care ține visul viu.

Implicații politice și culturale de-a lungul timpului

Sagrada Família a traversat turbulențe: catalanismul lui Gaudí (legat de Renaixença), distrugerile din Războiul Civil, regimul Franco (care a permis continuarea, dar cu controverse), tranziția democratică și dezbaterile moderne despre turism vs. locuire (planul fațadei Gloriei implică relocări controversate). Astăzi e simbol al identității catalane, al inovației și al rezilienței culturale – un loc unde credința, arta și comunitatea se întâlnesc dincolo de politică.

 

De ce merită să mergi acum sau în viitor?

 

Vizitând Sagrada Família în 2026 simți istoria vie: schelele care dispar treptat, lumina care joacă pe noile turnuri, detaliile care te invită să privești mai atent.

Nu e doar o atracție turistică – e o lecție despre răbdare, geniu și cum un vis personal poate deveni moștenire colectivă.

Dacă ești pasionat de arhitectură, ia-ți timp să explorezi și Park Güell sau Casa Batlló, tot opere ale lui Gaudí. Semn de respect pentru un geniu al arhitecturii cu mult înaintea epocii sale.

 

Barcelona te adoptă şi te recompensează cu straturi de sens la fiecare colț. Îţi induce bucurie în suflet. Vindecă şi mângâie.

 

 

 

[Tomaso]

Romeo şi Julieta.

 

O pisică intră tacticos pe scenă şi se bagă în joc.

De la plâns la râs în câteva secunde.  

 

 

[Tomaso]

[Tomaso]

Nu te certa cu oamenii de peste cincizeci de ani.
Pur şi simplu nu o face.

Nu e doar o vârstă, este o lecţie magistrală în supravieţuire.

Au crescut fără Google,  fără podcasturi de terapie şi fără un buton de „anulare”.
Dacă ceva se strica, reparau.

 

Când erau copii, ştiau exact în ce stare era mama lor doar după sunetul cu care trântea tigaia pe aragaz.

Ei au fost primii copii cu cheia de casă la gât — mergând pe jos de la şcoala generală acasă, cu o cheie legată la gât, cu ordine stricte să-şi încălzească prânzul şi să nu dea foc la bucătărie. Până la vârsta de zece ani, ştiau să meargă cu bicicleta până la magazinul de la colţ, să cumpere un litru de lapte pentru vecin, să hrănească câinele familiei şi să mai aibă timp să se joace de-a v-aţa până se întuneca în curte.

 

Genunchii lor erau un panou permanent de zgârieturi, vânătăi şi spirt.

Trusa lor universală de prim-ajutor era doar o clătire rapidă sub furtunul de grădină şi un plasture. Dacă nu ieşea un os la suprafaţă, erai în regulă.

 

Beau apă direct din acelaşi furtun, mâncau pâine unsă cu unt şi zahăr, împărţeau o singură sticlă de suc între cinci prieteni şi, cumva, nu mureau din lipsă de igienă.

 

Aceasta este generaţia care ştie să rebobineze o casetă cu un creion obişnuit.

Ştiu suspansul de a aştepta o săptămână întreagă ca un film să fie difuzat la TV, pentru că, dacă îl ratai, dispărea. Îşi amintesc de telefoanele cu disc, de căutarea unei familii într-un mare caiet telefonic de hârtie şi de entuziasmul de a avea un televizor color.

Au supravieţuit liniilor telefonice partajate, panglicilor de maşină de scris, telefoanelor mobile mari ca cărămizile şi telefoanelor cu clapetă — iar azi, ar putea să-ţi trimită din greşeală un mesaj vocal de 7 minute în care primii 6 sunt doar ei respirând şi întrebând: „Alo? Mă auzi?”

 

Şi să nu îndrăzneşti să râzi.

 

Pentru că, fără GPS, oamenii ăştia puteau să conducă jumătate de ţară folosind doar o hartă veche de hârtie, o cutie plină de conserve şi intuiţia că „ieşirea ar trebui să apară pe aici pe undeva”.  Ei sunt maeştrii supremi ai magiei casnice. Pot să coasă, să strângă, să lipească şi să repare aproape orice. 
 

Lăsaţi oamenii de peste cincizeci de ani în pace.
Au văzut lumea înainte de internet şi au navigat lumea după el.

Şi prin tot asta, nu doar s-au descurcat — au înflorit.

[Tomaso]

 

Naşpa.

 

Am fost şi eu la un asemenea târg,  m-am intersectat întâmplător când mă plimbam printr-un parc din Guangzhou.  

 

Situaţie este destul de grea,  chiar dacă sunt atât de mulţi oameni. 

Teoretic,  poţi crede că este simplu să îţi găseşti un partener,  dar,  practic,  este foarte greu pentru o femeie care are  o carieră.  

500.000 de yuani este un salariu foarte bun.   Aproximativ 5300 Euro lunar.      La cum sunt preţurile din China,  ar fi echivalentul unui salariu luna de 10K+ euro/lunar în Europa. 

 

Şi în pofida bunăstării materiale,  această femeie este nu doar singură,  dar are şi soarta pecetluită la doar 38 de ani.    

 

O bună dovadă a faptului că lumea nu este peste tot la fel şi că nu poţi transfera "valori" occidentale unei alte civilizaţii

[Tomaso]

eșecul propagandei feministe afișat în toată splendoarea.

> Femeie profesionistă de 38 de ani în China  
> Câștigă 500.000 de yuan (~70.000 de dolari) pe an  
> Are o slujbă bună, deține o casă și o mașină  
> Se prăbușește în plâns la o piață săptămânală de mirese în timp ce imploră părinții potențialilor gineri  
> Nimeni nu arată interes pentru că este „prea bătrână” la 38 de ani  
> Pune în evidență cultura chineză a „sheng nu” (femeile rămase)  
> Femeile educate și de succes de peste 30 de ani sunt văzute ca indezirabile pentru căsătorie  
> Părinții încă preferă mirese mai tinere, axate pe aspect, tinerețe și roluri tradiționale în detrimentul banilor sau carierei

[Tomaso]

Există doar un singur lucru pe care o femeie îl poate oferi unui bărbat și pe care el nu-l poate obține de niciunde altundeva.

Nu-l poate obține de la prieteni, nu-l poate obține de la familie, nu-l poate obține de la animale și nu-l poate obține de la nicio invenție științifică.

 

Dar, într-un fel, feminismul a convins femeile că prioritizarea acestei valori unice le devalorizează.

Le-a convins să lupte atât de din greu pentru a imita bărbații, ignorând complet faptul că sănătatea lor mintală și liniștea sunt legate de propriul lor design unic, nu de urmărirea masculinității.

 

Acum ea are ceea ce au bărbații, dar în acest proces, ea a pierdut ceea ce vor bărbații.

Pentru că, adevărul gol-goluț, nu poți folosi o monedă pe care bărbații nu o prețuiesc pentru a cumpăra acces pe o piață a căsătoriei pe care ei o controlează.

E dur, dar e pură economie.

 

Feminismul devenit ideologie este o deviaţia de la natura umană.   Este împotriva firii umane.  

Feminismul nu este despre egalitatea între sexe,  despre drepturi şi libertăţi.    Asta era lupta ultimei sute de ani.

Dreptul la vot,  la salarii egale,  la a nu fi discriminat pe criterii de sex.   

 

Ideologia a produs artefacte care treptat s-au transformat în ceva rău.

[Tomaso]

Un film interesant.

 

Fătălăii din Germania l-au şi interzis. 

Ce boi!!

Retific.

Ce vaci!!

 

[Tomaso]

Larry,  pisicu'  are 19 ani.  

Este un senior al regnului pisicesc. 

 

I se deschide uşa de câte ori vrea să intre şi să iasă.  

No,  asta înseamnă să fii şăf!!

 

 

[Tomaso]

Arta este despre orice.  

[User Anonim 05]

E facut cu AI-ul.

[Tomaso]