cafea neagră ca viaţa Cafeneaua lui Tomaso

[Tomaso]

Duminica Tomii, cunoscută și sub numele de Duminica Sfântului Apostol Toma, este sărbătorită în prima duminică după Paște și marchează încheierea Săptămânii Luminate. Această zi are o profundă semnificație spirituală, fiind dedicată reafirmării credinței și comemorării momentului în care Apostolul Toma a recunoscut divinitatea lui Iisus Hristos.

Semnificația Duminicii Tomii

Duminica Tomii amintește de momentul în care Iisus Hristos s-a arătat apostolilor după Înviere, iar Toma, inițial sceptic, a fost invitat să atingă rănile Sale pentru a crede. Acest act simbolizează trecerea de la îndoială la credință profundă, iar cuvintele lui Toma, „Domnul meu și Dumnezeul meu!”, rămân un testament al recunoașterii divinității lui Hristos.

 

Duminica Tomii. 

Ziua în care nu e bine să te cerți.

 

Cafeneaua e deschisă.

Deocamdată beau de unul singur.  

 

Am scris pe Softpedia.

Iniţal am vrut să-mi deschid un blog.   Să scriu ce-mi trece mie prin minte.  Fără să mă torpileze nimeni.

Apoi am realizat că formatul tip blog nu-mi place.   Am avut şi aşa ceva dar după câteva posturi,  articole,  ce rahat sunt şi cum se numesc,  mi-am dat seama că nu îmi place cum arată.

Şi că până la urmă pot scrie ca pe blog folosind un format tip forum.

 

Oricum ar fi,  acest format este cel mai bun şi cel mai prietenos cu userul,  cu omul care vrea doar să scrie şi atât.

Fără a fi deranjat de reclame şi alte prostii care îi fac viaţa naşpa. 

 

Nu mă interesează banii,  nici reclame, nici nimic.  

Este damblaua mea,  plătesc din banii mei totul,  hosting, licenţe,  întreţinere. 

În fond,  altul, mult mai nebun ca mine,  a plătit 44 miliarde de parai pe o reţea de socializare doar pentru că l-au suspendat ăia.

A cumpărat reţeaua şi i-a dat pe căcaţii ăia afară.   Mişto.   44 miliarde cheltuite cu folos. 

 

Unii oameni nu pricep,  nu au receptorul acordat pe frecvenţa cunoaşterii.   

Au impresia că banii sunt totul pe lume şi că dacă ai bani nu mai discuţi,  nu mai socializezi, nu mai ai păreri, patimi,  enervări, tristeţi,  că banii te scot de pe traiectoria omenescului comun.    Şi toţi aceştia nu pricep că banii sunt o chestie şi că sufletul este o altă chestie.  

 

Aşa şi eu.

Nu am eu banii lui Musk,  dar cât să îmi plătesc o plăcere a vieţii tot găsesc.  

Mă simt om liber şi îmi savurez condiţia de om liber.   

 

O să povestesc aici diverse. 

Este un loc de clevetit.  Nimic mai mult.  

Gânduri în zero şi unu. 

 

 

Editat Aprilie 27, 2025 de Tomaso

[Tomaso]

Am câteva posturi scrise cu ani în urmă pe SP.   Amintiri.  O să le caut, sper să nu mi le fi șters vreun moderator zelos.  
O să mi le aduc aici.  Nu sunt multe, doar câteva care contează și la care țin.  Nimic despre politică.   

[Tomaso]

O să le aduc.  

Dacă le mai găsesc. 

 

Am încercat zilele trecute şi m-am necăjit citind pe acolo,  anii 2016/2017.    

Începutul sfârşitului.   Mă afecteză. 

[Tomaso]

Când eram biban am băgat gardă ca ursu'
Stăteam noapte pe deal, mă uitam la lună, ori la burniță.  Număram secundele.
Aveam un sistem propriu de a nu mă plictisi.   Îmi fixam o temă de meditație și brodam variante fără număr în gând.
Însă uneori eram atât de obosit încât pur și simplu gândurile îmi erau înecate în agomot de fond.   Trebuia să dorm în post.
Dacă eram în foișorul de lângă pădure, acolo unde era marele depozit de munție ascuns în subteran, riscam chestii nasoale în caz că eram prins.
Dar acolo o aveam pe Laika.

O cățea urâtă, diformă și vărgată ca o hienă tăvălită de leu.   Ziua era complet apatică și dormea non stop.  Noaptea suferea o transformare la 180 grade.   

Lătra și mușca pe toată lumea care se apropia de ea.  Făcea excepție doar pentru militarul care era în post.    Comportamentul era straniu, pentru că dacă acel militar ar fi venit pe cărare către post,  Laika îl composta pe la spate, scurt și temeinic, după care fugea și se punea pe urlat.  Însă dacă erai în post, te considera stăpân și asculta orbește.   Foarte ciudată javră.

Dar chestia asta făcea acel post cel mai solicitat, pentru că puteau dormi liniștit, înfășurat în șuba ca-n scutec, iar Laika făcea de pază.   La propriu!
Se pironea sub foișor, la scuteală și supraveghea absolut tot.   Dacă un melc trăgea o beșină, Laika lătra 20 de minute încontinuu.   Dacă simțea mișcare pe o rază de sute de metri, făcea ca toți dracii.   Întrucât compostase pe mulți, nimeni nu îndrăznea să se apropie.    Apropo, procedura de apropiere era comică.  Militarul din post venea în întâmpinare gărzii cu javra printre picioare mârâind.   Îl însoțea pe cel care prelua garda și pleaca ușor pe cărare.   Javra îl prelua în primire pe cel intrat în gardă, se gudura, se dădea cu roatele în sus, chelălăia și apoi se punea pe lătrat înspre cei care se retrăgeau spre cazarmă.  

Toată lumea știa că se doarme în postul cu cățeaua.   

Dar nimeni nu putea face nimic, pentru că nu se putea apropia de post fără să riște a da piept cu Laika.   Au încercat tot.
S-au dus cu oase, cu salam, cu tot ce le-a trecut prin cap sperând să o mituiască și să surpindă militarul dormind în post.   Un maior al dracu a pățit rușinea.   Laika a înfulecat salamul și pe urmă s-a năpustit pe el.   A căutat-o a doua zi să o împuște, numai că n-a găsit-o.  A dracului javră avea instinct și dispărea în pădure de unde apărea când nici nu visai.  De atunci nimeni n-a mai venit pe neve.   Și era boierie să dormi în post, cu cățeaua de pază la depozitul de rachete și muniție.  

Laika a fost un câine al nimănui, aproape sălbatic, care a avut o relație ciudată cu oamenii.   Cred că ea se considera stăpânul locului.  

Mă rog, nimeni nu va ști ce-o fi fost în mintea ei.   M-am reîntâlnit anul trecut cu niște foști colegi de bibănie.  Unul dintre ei a avut nervii suficient de tari pentru organiza o astfel de întâlnire tristă.
Am discutat, ne-am povestit viețile, am spus cuvinte frumoase despre cei care nu mai sunt între noi.  Dar singura amintire comună care ne-a pișat ochii tuturor a fost cea a javrei de sub foișor.   Când cineva a pomenit de Laika, tuturor ni s-a pus nodul în gât și am muțit acolo, pe loc.    Fiecare dintre noi aveam propriul set de amintiri cu Laika și  toți îi purtam acolo, în zona amintirilor greu de povestit pentru că sunt dificil de înțeles.

Am fost prin primăvară să-mi revăd foișorul.   

Unitatea nu mai există.  Clădirile cazarmei sunt la conservat, dar boschetarii au spart ușile și dorm pe acolo.
Sus, pe deal, se mai văd puține urme.  Mai sunt câteva biute,  postul de comandă subteran are ușa zidită,  depozitul de muniții e golit și lăsat în părăsire.   Foișorul a fost demult dus la fiare vechi, presupun.   

Se mai văd doar cele 4 bucăți de beton înfipte în pământ, cu resturi de țeavă tăiată.   Am mișunat pe acolo ca să-mi dau de pomană amintiri.  Mă uitam în toate direcțiile și parcă nu-mi vine nici acum să cred cu câtă rapiditate înghite pământul urmele noastre.   În vreo 10-15 ani va dispare și ce-a mai rămas, acoperit de ciclul vegetal trasnformat în pământ.

Laika a venit de nicăieri.  

Nimeni nu a putut spune ce-i cu câinele acela.  Și într-o zi a dispărut în neant.    Asta a fost după ce eu am plecat de acolo, la câțiva ani.
Era un fel de ritual să ne întrebăm  ”oare ce-o mai face Laika?”  în primii ani, atunci când ne întâlneam.  

”Păzește foișorul” era răspunsul standard.  

Numai că într-un an,  răspunsul leatului a fost  ”care Laika?”    

Nimeni nu a știut să spună ce s-a întâmplat și nici cum a murit.   A dispărut pur și simplu.   Într-o zi Laika nu a mai lătrat de sub foișor.   

Câteva zile toată lumea a umblat pe acolo cu ochii în șaisprezece, ca să nu apară Laika din tufă, pe la spatele lor. 

Însă Laika era dusă și n-a mai venit.

A rămas o nălucă în amintirile și poveștile  noastre de cătănie.
Cât timp a existat acea unitate,  ciclu după ciclu a numit acel post de pază  ”foișorul lui Laika”.  S-au schimbat comandanții, au trecut leaturi după leaturi,  dar numele i-a rămas.

În mintea mea s-au estompat chipurile colegilor de bibănie.   Spre rușinea mea,  am început să-i uit și cum îi cheamă.  Asta este.  Vârsta!
Dar pe Laika o văd și acum cu ochii minții, de parcă ceea ce vă povestesc s-ar fi petrecut acum o săptămână.

 

Posted 12 November 2016 - 03:09  în   Cafeneaua prietenilor din Poiana - topic de offtopic

Au trecut 38 de ani. 

Şi 8 ani şi jumătate de când am scris.

Biet căţel al nimănui,  să fii pomenit.

 

Editat Mai 17, 2025 de Tomaso

[Tomaso]

Şi care ar fi legătură cu cafeneaua?

[Tomaso]

 

Acum 50 de ani, bunicul meu a adus de la Murfatlar câteva corzi de vie.

Nişte beţe de vreo 40cm.

 

Lucra pe Litoral în timpul sezonului turistic, nu se putea obişnui cu condiţia de pensionar. Îl aşteptam ca pe Moş Crăciun pentru că aducea în valize şi acele mici cutiuţe cu gemuri etichetate în germană şi multe alte bunătăţi. În anul acela, 1975 sau 1976, în valize erau şi câteva beţe. Bunica a dat-o în glume, iar eu căscam gura a mirare, nu înţelegeam cum din acele beţe poate răsări ceva. A durat ani de zile până să putem gusta un strugure adevărat din această viţă. A crescut încet şi a rodit la mulţi ani după ce a fost plantată.

 

Bunicul s-a stins în 1989 şi a apucat să se bucure de struguri. Ce rămânea în plus, de nu se mâncau, băga la ţuică.

Am crescut cu această viţă de vie în curte. Care nu doar că trăieşte, fiind doar cu puţin mai tânără ca mine, dar încă rodeşte aceşti struguri din imagine.

Niciodată nu au fost stropiţi. Sunt aşa cum mama natură are grijă de ei. Se coc în legea lor până mai târziu, prin septembrie şi se păstrează în vie atât cât trebuie pentru a lua câţiva ciorchini proaspeţi şi în noiembrie.

 

Habar nu am ce fel de struguri sunt, cum se numesc, ce soi or fi.

Ştiu doar că sunt parfumaţi şi că gustul este dumnezeiesc. În fiecare an, primul bob pe care îl bag în gură este însoţit de imaginea aceea, a beţelor din valiza bunicului meu.

Sufletul să-i fie pomenit!

Şi acelor necunoscuţi care i-au dat bunicului meu această viţă de vie.

 

Murfatlar trăieşte.

[Tomaso]

Sunt struguri de masă.

Am pus şi la vin pe vremea când mai făceam.   Cred că erau vreo 5-6 găleţi de struguri.   Amestecam cu struguri ananas şi scoteam cam 70-80 litri de primă mână.  Uneori mai făceam şi seria doua.  

Cât a trăit mama,  adică până în 2012,  se ocupa ea de pritocit,  mutări şi permutări.    Ultima damigeană ajungea până la Paşte.    Vin roşu, puţin acidulat.   

 

După 2017 nu am mai făcut.   

Vecinele care mă ajutau la alesul boabelor (selectam bob cu bob,  nu puneau ciorchini sau boabe stricate ori mucegăite) au îmbătrânit şi s-au dus una câte una.

Şi nici mie nu-mi mai face bine vinul roşu.     Aşa că mă mulţumesc cu câte un prosecco italian când şi când,  un pahar la masă.    

De dus,  recunosc că duc dorul vremurilor când mă duceam cu carafa de 1 litru la damigenele din curte,  unde stăteau într-o magazie,  îmfofolite cu pături,  să nu li se facă frig.  

[Batranul Sas]

Sa va dea domnu tot ce va doriti  

[Tomaso]

Inspirat de postul lui Parfene

 

[Vizitator Vocea Stangii]

Aveam in facultate un coleg de bani gata, era omu numa prin management angajat, venea la cursuri rar si mai mult la examene cu Nokia Communicator, era caramida.

Omul isi facea fituici acolo scrise pe telefon si copia. Venea profesorii sa vada telefonul, el inchidea ecranul, se plia telefonul si nu s-au prins profesorii ca el copia de pe telefon..Asa a trecut multe examene copiind.

[Tomaso]

Mie nu mi-a plăcut ideea de telefon mobil.

Mi se părea aberant să fiu găsit tot timpul,  să fiu eu la dispoziţia altuia. 

Mi-am luat telefon mobil de nevoie.    Nici pager nu am avut.   Mi s-a oferit,  dar am refuzat

[Tomaso]

Aici este o cafenea. 

Discuţii relaxate pentru cine are chef de aşa ceva.

 

Am şters tot ce însemna discuţie pe teme politice şi adiacente.   

 

Şterg orice postări legate de teme politice şi mai ales despre SP,  indiferent de subiect.   

 

 

[Vizitator bipbip]

Ce cafenea e asta fără clienti?

 

Se supara vacarul pe sat.

Virba vine.

 

Test de inteligenta:

Daca iti zic doi prieteni ca esti beat mergi la culcare.

Ce trebuie sa faci daca 20 de prieteni iti zic ca esti beat?

[Tomaso]

Acum 9 ore, Vizitator bipbip a spus:

Ce cafenea e asta fără clienti?

Este una relaxată. 
Ai văzut ce mișto te simți într-un loc unde poți să-ți savurezi cafeaua fără să te deranjeze unii care nu-ți sunt pe plac?

 

[Vizitator bipbip]

Esti slavar?

[Tomaso]

Încetează să mai poluezi cafeneau cu idioţenii din astea. 

Please!   În plm!

[Tomaso]

 

Gata cu ouălele roşii.    Anul acesta doar 15.

Cele de sus sunt doar de decor,  le-am luat într-o vizită prin Nordul Moldovei.   Prea frumoase ca să le sparg.  

 

 

[Vizitator Urmaritorul userului antic]

Am dat cep la o sticla de vin rosu demisec de 1,5L Perla. @Tomaso ii bun, am luat un pahar cu familia

Ieri seara am baut bere, ce buna e rece de la frigider

[Tomaso]

Aproape gata pregătirile şi pentru friptura de mâine.  Coastă de porc la tavă,  miel nu servim.  

Fiul meu a primit cadoo nişte vin de împărtăşanie din Via Domnului.  

[Tomaso]

Pffffff ...   parcă-l văd iar pe anonimul kakademaka spunând răutăcisme!!  

[Vizitator Prieten]

Pff ce om rau ala, e de pe SP sigur

[Vizitator Urmaritorul userului antic]

A iesit ceafa de porc la cupteor si cartofi la cupteor alaturi @Tomaso

Cu vin rosu alaturi a fost ce trebuie .

 

Ma duc azi dupa 12 la Auchan Mall Afi sa mai cumpar una alta de mancare

[Tomaso]

Acum mă pregătesc să o bag la cuptor.   

Am stat până târziu,  cred că pe la 3-4AM am adormit şi m-am trezit târziu.   

Am ciocănit două ouă roşii pentru micul dejun.  Iar acum,  sătul, parcă nu mă atrage mâncarea.   

Pun pozne când fripturesc 

[Tomaso]

Cat pazesc friptura fac pozne prin gradina.  Vreme superba!

[Vizitator Super gradina :)]

Curatenie, imi place ca intretii gradina.

E super. Ai ceva de munca in curte.

Nu este usor deloc traiul la casa.

Ai fosa si put sau ai canalizare si apa de la retea