-
Postări
4.819 -
Înregistrat
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de Tomaso
-
Chiar își doresc ucrainenii sa fie cu NATO și UE?
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Nu cred că o să vină vreodată. Este orgoliul lui exacerbat care îl opreşte. Dar are şi motive reale, pentru că s-ar expune fără armura butoanelor la reproşurile celor pe care i-a executat în trecut. Asta este soarta moderatorilor, în general. Nu toţi sunt ca mine, nu toţi rezistă trecerii. Povesteam cu un fost moderator care acum nu mai scrie pe SP, sau dacă scrie nu l-am mai văzut eu, că nu dorea să iasă de la moderare de teamă că va fi urmărit de cei sancţionaţi în trecut. Şi omul chiar era moderator în adevăratul sens al cuvântului, niciodată nu l-am văzut să abuzeze. Ever!! Pare a fi un drum cu sens unic. Odată ajuns moderator nu mai poţi reveni la condiţia de simplu user. Mă rog, mie mi se pare o situţie uşor comică, dar pentru unii poate fi o adevărată tragedie gândul că le dispare platoşa. -
Chiar își doresc ucrainenii sa fie cu NATO și UE?
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Nu cred că Rusia este interesată de vreun armistiţiu cu Ucraina. O afacere foarte proastă, din punctul meu de vedere. Arată mai mult ca o cumpărare de bună voinţă. Un deal prin care americanii tac, iar ei zburdă voios. -
Comentarii @ comentarii de pe Softpedia by Repauzatul Tomaso
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Viața Online
Generaţia crescută cu Stăpânul Inelelor. Băbăeţ, eu m-am desprins de VOI atunci când aţi început să aplaudaţi abuzurile DNA. Pe unii, la acea vreme, îi stimam, îi credeam asemenea mie. Numai că una este să crezi, alta este să existe. Şi de cele mai multe ori nu suntem atenţi la nuanţe, crezând că o comuniune de idei pe un anumit subiect înseamnă o compatibilitate extinsă la nivel de principii. Am crezut în cinstea unor foşti colegi de forum. Chiar am crezut!! Însă timpul a făcut filtrarea. Iar Adevărul iese întotdeauna la iveală. Te poţi păcăli sau să te laşi păcălit de oameni, dar, dacă ai timp să cunoşti OMUL, îţi dai seama de ceea ce gândeşte acesta cu adevărat. Chiar şi în cazul unora care se feresc să îşi dezvăluie preferinţele şi ideile politice. Timpul reconstituie Adevărul printr-o miriadă de mici fragmente care puse alăturat, potrivit, alcătuiesc imaginea reală. Uneori şi tăcerile vorbesc. Exemplu? Atunci când un personaj oribil precum Coldea este ignorat şi trecut sub tăceri, pentru mine este edificator. Tăcerea asta îmi vorbeşte cu o elocvenţă imposibil de transpus în cuvinte. Îmi devoalează Adevărul. Ştiu care este gândul lui şi la ce să mă aştept. Aşadar, un timp am fost cu voi, într-un fel de îndârjire contra PSD, văzut la acea vreme ca un fel de Satana. La un moment dat au început abuzurile DNA şi ingerinţele securismului în viaţa politică. Mulţi v-aţi dus cu ei. Eu nu am vrut să merg mai departe. Ştiţi de ce? Corupţia nu este atât de periculoasă ca dictatura. Lupta contra corupţiei a început să distrugă pilonii firavi ai democraţiei. Am ştiut asta din primul moment şi viaţa mi-a dat dreptate. Drumul către Iad este pavat cu bune intenţii. Nu? VOI aţi aplaudat abuzurile şi, treptat, v-aţi înregimentat în slujba unui partid pe care eu îl consider a fi mai periculos decât Partidul Comunist Român pentru democraţia românească. V-aţi dus cu aceştia şi acum îi înjuraţi pe cei care au refuzat să facă acest compromis. Eu nu m-am schimbat deloc. Mă rog, am devenit mai înţelept, iar părul uşor grizonat mi-a sporit succesul la femei. Aşa spunea odată Argonaut, zice ceva de o cafenea, de alea alea, rezulta că aş fi plăcut de sexul frumos. Să îţi fie gura AURită, dragă Argo De la mine se vede că VOI v-aţi schimbat. Şi nu în bine. -
Comentarii @ comentarii de pe Softpedia by Repauzatul Tomaso
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Viața Online
Sunt unii care îmi duc dorul pe SP Ar vrea să se "lupte" cu cineva care are argumente şi este un adversar puternic. Să câştige discuţii. Îi înţeleg. Poate fi plictisitor să nu ai cu cine a te contrazice, să scrii într-un loc unde toată lumea spune aceleaşi poveşti. Este cam ca în fotbal, atunci când în lipsă de adversari trebuie să te mulţumeşti cu meciuri amicale sau cu echipa de juniori. Chiar dacă dai goluri, nu-i acelaşi lucru. Aşa şi ei. Aici se tem să vină pentru că li se pare că mediul nu este sub controlul lor. Ar vrea să joace doar "acasă" nu şi în deplasare. Se limitează doar la a citi. De fapt, se tem de discuţiile libere. Naşpa. Dan Pavel? Mă onorează comparaţia. Pentru cei mai tineri postez un fel de CV al acestui domn cu care Andrej mi-a făcut onoarea de a mă compara: Dan Pavel – n. 30 iulie 1958, Cluj. Politolog, profesor de ştiinţă politică la Universitatea Bucureşti, filosof, scriitor, editorialist. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent Filosofie-Istorie, Universitatea Bucureşti, 1982, cu lucrarea de licenţă „Ontologie şi logică în dialogul Parmenide de Platon.”. Redactor al revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru (1986-1989). Redactor-şef adjunct şi fondator al revistelor 22, Sfera Politicii şi Polis. După 1990, a beneficiat de mai multe burse perfecţionare şi de studiu în SUA, în domeniul jurnalismului, politicii externe a Statelor Unite, ştiinţă politică. Din 1994, lector universitar, doctorand, la Facultatea de ştiinţă politică, jurnalism, Facultatea Babeş-Bolyai din Cluj. Din 1997, lector şi conferenţiar universitar doctor la Facultatea de ştiinţe politice, Universitatea Bucureşti, unde a predat şi predă cursuri de teoria partidelor şi coaliţiilor politice, analiză politică, teoria democraţiei şi democratizării, politica externă a SUA, grupuri de interese şi grupuri de presiune, teoria societăţii civile, filosofie politică, gîndire politică românească, radicalismul politic modern, doctrine şi ideologii politice, etc. Doctor în filosofie şi teologie medievală al Universităţii Bucureşti, 1999, cu lucrarea „Teodiceea anselmiană, teodiceea thomistă. O cercetare comparată,” coordonator Academician Gh. Vlăduţescu. A fost research director la Institutul de studii politice de apărare şi istorie militară (ISPAIM), precum şi Director pentru România al fundaţiei americane Project on Ethnic Relations, din Princeton. A fost consultantul electoral și politic al mai multor actori politici individuali și colectivi de la putere și din opoziție. La Facultatea de Ştiinţe Politice predă în prezent cursuri la secţia de limbă engleză („Romanian Political System,” „Political Parties and Ideologies”), precum şi la masteratele de relaţii internaţionale („Politica externă americană”), politică europeană şi românească („Analiza instituţională a postcomunismului). Domenii de interes: partide politice şi coaliţii guvernamentale din România postcomunistă; tranziţie şi consolidare democratică în fostele ţări comuniste – analiză comparată; analiza instituţională a comunismului: PCR şi instituţiile regimului totalitar; analiza instituţională a postcomunismului: Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, puterea juridică; teorii ale societăţii civile, grupuri de interese, grupuri de presiune; radicalismul politic în secolele XX şi XXI: comunism, nazism, fundamentalism; politica externă a SUA în timpul Războiului Rece, după prăbuşirea comunismului şi post-9/11; teorie politică (teoria totalitarismului; teoriile partidelor politice; teoriile democraţiei şi teoriile democratizării; ); filosofia antică (Platon), filosofia medievală (teodiceea), filosofia modernă; Gulagul şi Holocaustul, antisemitismul; security studies, strategic studies, intelligence studies; A publicat analize şi comentarii de politică internă şi internaţională pentru publicaţii precum Ziua, Formula AS, Flacăra, Privirea, Cuvântul, Curentul, România liberă, etc. colaborează în timp cu mai multe posturi de televiziune şi radio. A tradus cărţi de ştiinţă politică, a publicat studii, analize, prefeţe şi studii introductive la mai multe volume de specialitate, precum și contribuții la volume colective. Cărţi publicate: Bibliopolis. Eseu asupra metamorfozelor cărţii (Cartea Românească, 1990); Etica lui Adam. Sau de ce rescriem istoria (DU Style, 1995); Cine, ce şi de ce? Interviuri despre politică şi alte tabuuri (Polirom, 1998); Leviathanul bizantin. Analize, atitudini şi studii politice (Polirom, 1999); „Nu putem reuşi decît împreună.” O istorie analitică a Convenţiei Democratice, 1989-2000 (împreună cu Iulia Huiu) (Polirom, 2003); Democrația bine temperată. Studii instituționale (Polirom, 2010); Grajdurile lui Augias. Rituri de purificare în posttotalitarism (Iași: Polirom, 2017); Războaiele neterminate din era Facebook (Iași: Polirom, 2019); Premiul I pentru eseu al revistei Amfiteatru, 1982; Premiul ”Pro Amicitia” acordat de Uniunea Jurnaliștilor Maghiari din România, 1999; Ordinul Național ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, pentru realizări artistice și promovarea culturii, de Ziua Națională a României, Președintele României, 2000; ------------------------ Dan Pavel este un om care a contribuit la desprinderea României din dictatura comunistă. Aşa că, evident, mi se pare onorantă comparaţia. -
Chiar își doresc ucrainenii sa fie cu NATO și UE?
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Este greu de spus cât suport din partea populaţiei mai are regimul actual de la Kiev. Acum 20 de ani ucrainenii au vrut să se desprindă de sub tutela Rusiei. Spectrul unui parcurs european a fost o năzuinţă şi o speranţă, aşa cum toţi aveam şi avem dorinţa de a trăi mai bine. La acea vreme Rusia era mult mai slabă, venea dintr-o perioadă de schimbări majore şi politicienii tineri, pro occidentali au sperat că o apropiere de UE îi va proteja de Rusia. Până aici cred că nu este nimic anormal, mai ales ţinând cont de trecutul traumatizant ca stat sovietic în fosta URSS. Nu au fost singurii care au încercat o desprindere de trecut. Însă voinţa este una, putinţa este cu totul altceva. Politicienii ucraineni au făcut multe erori în managementul relaţiei cu Rusia. Şi din naivitate şi din neştiinţă. Acum este tardiv, răul a fost făcut. Cred că mulţi ucraineni vor ca războiul să se termine cât mai rapid. -
Cenzură şi Propagandă în România.
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
În opinia mea, generalul eston are dreptate. Militarii sunt mult mai echilibrați decât sunt politicienii, iar modul cum a pus problema arată că armata va păstra echilibrul, nu va acționa la modul imbecil, așa cum își doresc unii politicieni care acționează pe față pt a fi pornit un război între Rusia și NATO. Liste -
Despre cum ne ardem între noi românii -politica de stat
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Cei care pe vremuri se costumau în apostolii luptei anticorupție s-au dovedit că erau promotorii unui tip nou de corupție, mult mai nociv, ridicat la un alt nivel. Recunosc că nu mă așteptam să își dorească readucerea României sub dictatură. Raportat la corupții de acum, cei de atunci mi se par niște amatori. Găinari. -
Procesul lui Georgescu - discuţii despre Călin Georgescu
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
15 secunde pentru a înţelege că nu mă interesează ce are de spus acest necunoscut. -
Despre cum ne ardem între noi românii -politica de stat
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
--------------------------- Mulţi dintre cei care l-au votat şi-au făcut rău şi lor şi nouă şi mie, personal. Unii au crezut că fac bine, sunt sigur de asta. La fel cum au votat şi în trecut. Mereu şi mereu au ales prost şi au făcut rău prin alegerea lor. Şi eu am votat prost odată, nu mă eschivez. Am votat cu Monica Macovei, un om pe care la acel moment îl stimam, dar pe care l-am descoperit a fi un personaj malefic, ulterior. Îmi pare rău pentru acea alegere, chiar dacă nu a făcut rău nimănui, întrucât MM nu a ieşit preşedinte. De aceea pot înţelege gândirea celor care votează greşit. Aşa cum eu am fost animat de cele mai bune intenţii la acel moment, cred, sper, chiar vrea să cred că votul lor a fost unul cu bună credinţă. Chiar dacă răul va rămâne. Ce aş putea să le reproşez? Gândul lor că-i mai bine cu Nicuşor? La ce ar folosi? Răul a fost făcut. Aşa cum au înţeles rolul nefast al lui Iohan, poate, sper, aş vrea să cred că vor înţelege cât de malefic este acest Nicuşor pentru noi toţi, cetăţenii români. -
Despre cum ne ardem între noi românii -politica de stat
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Useriştii sunt neo marxişti. TOTUL în doctrina lor este de stânga, pornind de la stânga social democrată, care "tolerează" capitalul şi vede afacerea ca şi când ar fi o vacă de muls pentru stat, până la stânga extremistă, tip ANTIFA, cea care percepe economia de piaţă ca pe un inamic fascist. Nicuşor este un activist de stânga. Toată viaţa lui a fost angajat la stat, a frecat menta pe banii statului. Mereu s-a luptat cu capitalul, cu afacerile altora. Este un hărţuitor şi un şantajist. Acum multimilionar graţie schemei cu banii de la AEP. Acest om nu a muncit cu adevărat niciodată în viaţa lui. Este o lichea care a învăţat cum să îşi facă avere din munca altora. A ajuns la putere prin fraudarea alegerilor. Un impostor. Ce pretenţii putem avea de la un asemenea individ? -
Asteptam laptele si mierea cu Nicusor
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Serviciile secrete? Câştigă bani şi prăduiesc economia statului român. -
Asteptam laptele si mierea cu Nicusor
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Atât timp cât va fi acolo, acest uzurpator va produce zilnic tâmpenii. Vom avea material cât cuprinde. Niciodată nu a existat un tembel mai mare ca ăsta la conducerea ţărilor române. Nu am vreo referinţă de idiot mai mare ca ăsta în istoria modernă a ţărilor româneşti. Este idiotul bun pentru a fi dat exemplu. -
Rusia nu atacă pe nimeni.
-
Regimul politic Bidenist. Iată ce abominaţii a putut să producă. Mike_Engleman_____-_This_is_pure_evil_This_Mom_convinced_her_2_year_old_son_that_he_wa..._z5Awdu.mp4
-
Sunt opozanții politici persecutați in Romania și Moldova?
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Sunt nişte haimanale plătite cu bani publici să o sugă gevernărilor. Curve de presă. Tonomatele de presă, bagi moneda şi iese lauda -
Asteptam laptele si mierea cu Nicusor
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Doamne!!! -
Cenzură şi propagandă în Europa
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
În cazul că cineva se întreabă cum este construită prozelitismu lgbt cui ţintă pe copii, poate vedea mai jos. -
Sunt opozanții politici persecutați in Romania și Moldova?
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Este un fapt evident că regimul aflat la putere în România este unul nedemocratic. La ora actuală România nu este o ţară democratică. Este o dictatură. -
Tiparul "vin rușii, alegeti-ne pe noi" folosit de securiști și în Moldova
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Aberaţii şordaniste. -
Asteptam laptele si mierea cu Nicusor
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Am întrebat AI să văd în revers dacă i se aplică lui Nicuşor. Cum se Manifestă Tulburarea Delirantă Cronică (TDC) cu Sindrom Catatonic Aceasta este cea mai frecventă asociere dintre cele menționate, deoarece TDC este o tulburare psihotică, iar catatonia este adesea întâlnită în psihoză. Conținutul Delirant: Persoana are o credință falsă, fixă și neclintită (delu), pe care o menține în ciuda dovezilor incontestabile contrarii. Exemple: persecutorie, grandomanie, gelozie, somatic. Manifestări Catatonice care se Leagă de Delu: Stupoarea poate fi o reacție la conținutul delirului. De exemplu, o persoană cu delu de persecuție poate sta nemișcată pentru ore întregi, crezând că astfel nu va fi detectată de "persecuții". Agitația catatonică poate fi direcționată de delu, cum ar fi o agitație haotică pentru a "scăpa" de amenințarea percepută. Negativismul poate fi interpretat ca o rezistență activă împotriva "persecuților" sau a autorității care face parte din sistemul delirant. Automatisme: Acțiuni impulsive sau neobișnuite care pot fi guvernate de vocile sau credințele delirante. În esență: Deluriile oferă "conținutul" psihotic, iar catatonia oferă "expresia" motoră a acelui conținut. Comportamentul motor este alimentat și modelat de sistemul delirant al persoanei. Concluzie TOC/TPOC + Catatonie: Este o prezentare rară, unde simptomele motorii catatonice (imobilitate, rigiditate) blochează, amplifică sau distorsionează obsesiile și comportamentele compulsive sau trăsăturile de personalitate rigidă. TDC + Catatonie: Este o asociere mai comună, în care starea catatonică (stupoare, agitație) este adesea o expresie directă a conținutului psihotic (deluriilor). -
Asteptam laptele si mierea cu Nicusor
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Articolul întreg. Fiecare ieșire de-a lui Nicușor Dan este un spectacol al bizarului. Unii râd, alții spun că nu e bine să râzi de așa ceva. Și, mai nou, i-a ieșit și o porecla: „Biden de România”. Diferența e că, la vârsta lui Nicușor Dan, Biden era verde, afecțiunile sale fiind specifice unei vârste înaintate, adică perfect normale. În cazul bizarului nostru președinte treburile par mult mai grave. Studiindu-i postura excesivă n-ai cum să nu observi catatonia cu formă retrasă(hipokinetică). Pentru cei care nu știu, catatonia este un sindrom neuropshiatric caracterizat prin anomalii ale funcției motorii și comportamentului. Aceasta se regăsește într-o serie de boli precum tulburările de dispoziție(depresie, tulburare bipolară) sau tulburări psihotice precum schizofrenia. Ce mai știm referitor la Nicușor Dan? Că se fixează pe detalii - pe particular în detrimentul generalului - că e incapabil de multitasking și că manifestă fixații bizare, procesomania sa fiind cea mai evidentă dintre acestea. Ajuns primar al Bucureștiului, Nicușor Dan nu s-a apucat - precum revoluționarul care a cucerit reduta - să-și pună ipoteticul său program în aplicare, ci a continuat procesele din partea cealaltă. De altfel, inclusiv la filmările din casa sa, am observat obsesia pentru procese, având toate acele bibliorafturi imense așezate la loc de cinste în bibliotecă. Iar aceeași obsesie l-a făcut să lupte acum împotriva lui Georgescu, instigând la inițierea unor acțiuni profund ilegale, precum lecturarea dosarului trimiterii în judecată, în condițiile în care, în afară de procurorul care l-a întocmit, doar judecătorul alocat mai are acces la el. Coroborate, toate acestea ne arată în mod evident o tulburare psihiatrică subiacentă din spectrul tulburărilor psihotice sau o tulburare de dispoziție cu elemente psihotice, dar cu o componentă obsesiv-compulsivă sau de personalitate rigidă/paranoică puternică. Am putea pune un diagnostic de schizofrenie, însă manifestarea catatoniei, în același timp, ne-ar putea duce cu gândul mai degrabă la o tulburare obsesiv-compulsivă severă. Dar avem celelalte manifestări liber observabile care ne spun povestea completă, fără a lăsa loc de dubii. Oricine l-a văzut pe Nicușor Dan n-a avut cum să nu observe jocul bizar al mâinilor sale. De asemenea, blocajele sale în mijlocul frazei și intervenția mâinilor, venite să compenseze, în disperare, acel blocaj. Cu toate că pentru omul simplu sunt chestiuni care țin de hazliu, din punct de vedere clinic avem de-a face cu niște elemente evidente, descrise pe larg în literatura de specialitate. Astfel, gesturile bizare trădează manierism și stereotipie, ambele fiind definitorii pentru catatonie. Faptul că se manifestă atunci când personajul se află în fața publicului indică o reacție la stres sau o manifestare a tulburării în context de presiune socială. Blocajul gândirii în timpul discursului pare un simptom al tulburării formale de gândire. Mecanismul este unul tipic: blocajul cognitiv provoacă o neputință internă care se traduce imediat într-o reacție fizică motorie vizibilă(jocul ciudat al mânuțelor). Însă, în cadrul tulburării formale de gândire - cea care ne-ar indica indubitabil o formă de schizofrenie - subiectul nu e capabil să-și reia ideea. În cazul lui Nicușor Dan avem un alt pattern: se blochează -> face „jocul cu mâinile” -> revine la idee. Așadar nu-și pierde ideea, deci nu are un „blocaj de gândire” specific schizofreniei. Pauza pe care o face este o formă de ezitare sau de inhibiție motorie/verbală în care mecanismul vorbirii este întrerupt și manierismele cu mâinile devin un ritual motor care ajută la „deblocarea” verbală sau la gestionarea unei anxietăți interne severe. Toate aceste elemente puse cap la cap ne indică limpede că Nicușor Dan suferă ori de Tulburare Obsesiv-Compulsivă/Personalitate Obsesiv-Compulsivă(TOC/TPOC) ori de Tulburare Delirantă Cronică(TDC), ambele cu sindrom catatonic. Nu întâmplător am pus cele două afecțiuni în această ordine deoarece mai avem un amănunt în puzzle-ul mental al lui Nicușor Dan, anume aplecarea sa către matematică. Din acest punct de vedere, Tulburarea Obsesiv-Compulsivă este cea mai compatibilă cu abilitățile pentru științele exacte. Tulburarea Delirantă Cronică este, de asemenea, foarte compatibilă cu apetența pentru științele exacte, însă ceea ce ne indică încadrarea în TOC/TPOC este procesomania sa. Fixația pe acțiuni în Justiție este o compulsie rigidă, bazată pe pe o logică internă distorsionată, dar coerentă cu ideea de control și dreptate absolută. Având toate aceste elemente, ne apropiem de capătul puzzle-ului nostru. Am încadrat personajul, e cazul să facem acum distincție între cele două afecțiuni obsesiv-compulsive deoarece sunt diferențe clare între ele. Așadar, Nicușor Dan suferă de Tulburare Obsesiv-Compulsivă sau de Personalitate Obsesiv-Compulsivă? Pentru efectuarea acestei separații ne vine în ajutor „cartea de vizită” a personajului sau, mai bine spus, ce anume a făcut ca primar al Bucureștiului. După cum bine știți, nu a făcut mai nimic. Conducerea sa a fost un haos absolut, dar câteva elemente ne creionează în mod precis profilul său psihic. Faptul de a fi incapabil să ducă ceva la bun sfârșit(perfecționismul paralizant) se vede limpede în micile detalii care acum se văd cu ochiul liber: este incapabil să semneze hotărâri sau decizii de teama că acestea nu sunt „absolut corecte”, ceea ce duce la o stagnare administrativă totală. Uneori, în ciuda faptului că e obligat de o decizie a instanței, refuză în continuare să semneze deoarece el consideră „că nu e drept așa”. În aceeași categorie intră și obsesia sa pentru detaliu(având ca efect o incapacitate cronică de multi-tasking), care blochează absolut tot. Avem, de asemenea, obsesia verificărilor, a auditului, care a stârnit teroare în Primăria București. Tot timpul avea impresia că nu știe totul, cerea rapoarte, inspecta, paralizând totul în cicluri interminabile de reverificare. Obsesia sa pentru procese nu este doar un delir, ci un ritual de neutralizare. Este obsedat de o „nedreptate” percepută, iar, după cum s-a observat deseori, inițierea unui nou proces nu avea ca scop câștigarea acestuia, deoarece reprezenta o compulsie menită calmării propriei anxietăți. Dacă e să observăm ceva la Nicușor Dan este numărul extrem de mare de procese pe care le-a dus în paralel. De ce s-a întâmplat așa? Deoarece compulsiile nu oferă niciodată o satisfacție permanentă, Nicușor Dan a utilizat sistemul de justiție ca pe o mașinărie prin intermediul căreia căuta să se răzbune. Și asta vrea să facă inclusiv acum, ca președinte, întinzându-și ilegal hățurile asupra Justiției. Toate acestea, puse cap la cap, ne indică fără drept de apel un individ suferind la modul evident de Tulburare Obsesiv-Compulsivă. Este însă interesant modul în care cei din staff-ul său au ascuns manifestările în timpul campaniei electorale. Toate elementele pe care le vedem acum nu au fost vizibile în timpul campaniei. Cel mai probabil Nicușor Dan a fost tratat cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, care reprezintă un tratament medicamentos de primă linie pentru TOC și care maschează destul de bine intensitatea obsesiilor, scăzând nivelul general de anxietate. Însă aceste tratamente nu pot fi recomandate de indivizii anonimi din echipa electorală, ci ele sunt prescrise doar de un psihiatru. Asta ne arată că, în realitate, există o probabilitate mare ca în spatele lui Nicușor Dan să stea un serviciu specializat care are autoritatea asupra sa. Abia de-aici înainte putem înțelege și DE CE a fost ales Nicușor Dan pentru funcția de președinte. Puțini știu cum se comportă un individ cu TOC atunci când se află sub autoritatea cuiva: este marcat de o hiper-conformitate rigidă! Astfel: are o supunere imediată și literală, urmând la literă instrucțiunile primite, fără a pune întrebări sau a devia; ca supus îi iese în evidență perfecționismul exagerat, astfel încât e capabil să depună eforturi monumentale pentru îndeplinirea perfectă a sarcinilor; paralizat de frica de a greși, individul cu TOC dă dovadă de lipsă de inițiativă sau de creativitate; face totul întocmai ca să nu cumva să greșească Pe scurt, frica de autoritate pe care o are ca efect al bolii de care suferă, nu face decât să amplifice obsesiile și compulsiile existente, transformând cerințele externe într-un set de ritualuri de supraviețuire menite a calma anxietatea internă. Iată de ce indivizii de acest tip sunt recrutați de serviciile secrete. Aflându-se într-un raport slugarnic de subordonare, subiectul își exercită atribuțiile trasate fără să comenteze, asumându-și totul, ca efect al unui mecanism complex care trece de la obsesia despre autoritate și frica de aceasta către ruminația mentală - analiza la nesfârșit a interacțiunii cu autoritatea - și, în final, la proiectarea propriilor sale standarde rigide asupra superiorului, bănuind că acesta are aceleași așteptări stricte pe care el le are de la subordonații săi. Știu că a fost o expunere mai rigidă, înțesată cu limbaj de specialitate, dar altfel nu poate fi înțeleasă personalitatea lui Nicușor Dan. Și, mai mult, doar așa înțelegeți de ce România este un candidat la paradire, acțiune în care așa-zisul președinte este o armă letală îndreptată împotriva noastră, a tuturor. Feriți-vă și nu tratați cu ușurință situația! E mai grav decât vă imaginați, mai ales prin prisma faptului că autoritatea care-l coordonează este una externă. P.S. Există un domn, Gabriel Diaconu, care-și spune psihiatru, dar noi știm bine că e expert în eficacitatea vaccinurilor insuficient testate sau în ideologie. Pentru binele pacienților, sper că nu își exercită profesia pe care pretinde că o are. Dacă însă se întâmplă așa, îi rog pe superiorii săi să-l dea afară pentru că n-are habar de carte. Într-un interviu susținea sus și tar că Nicușor Dan e „perfect normal”. Dacă nici chestiunile elementare pe care le-am descris aici nu le cunoaște, oare cum își poate exercita profesia un asemenea individ? Mă rog, eu bănuiesc altceva la el, dar nu mai stau să-i fac și ăstuia portretul psihiatric! -
Cenzură şi propagandă în Europa
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice