Timpul revelaţiilor - în pat cu inamicul.

[Tomaso]

Aş putea numi perioada de după anularea alegerilor ca fiind "timpul revelaţiilor"

 

Privesc în jurul meu spre oameni pe care credeam că îi cunosc.

Nu.

Nu îi cunoşteam.

 

Acum este un timp al Adevărului.  

Oamenii nu se mai prefac şi nu se mai feresc. Îşi arată gândurile, chiar şi pe acelea ascunse adânc în ei.

Am descoperit cu oroare şi uimire că mulţi oameni nu vor democraţie.    Vor o democraţie originală.

Atât timp cât i-au avut "pe ai lor" la putere, au tăcut complice, au simulat voinţa pentru democraţie.

Ba chiar îi şi înjură,  îi beştelesc,  îi porcăiesc pe cei votaţi.  

Asta ca să mimeze desprinderea de cei detestaţi,  să se facă plăcuţi prin disocierea fake faţă de cei pe care i-au votat în trecut. 

Dar nu este nimic real.  Este doar o formă de mimetism social.   O prefăcătorie.

 

Momentul adevărului începe în clipa când oamenii pe care ei îi susţin pierd puterea. 

Atunci îşi schimbă atitudinea şi îşi arată adevărata faţă şi ceea ce gândesc ei în mod real.

 

Nu vor democraţie.

Vor doar ca ei să fie în tabăra celor de la putere.  Atât.   Să ştie ei că au un fel de control. 

Vor puterea cu orice preţ, chiar dacă asta înseamnă eludarea democraţiei, călcarea în picioare a constituţiei, cenzura, instituirea delictului de opinie etc.

Îşi găsesc explicaţii şi îşi fabrică motive. 

 

Totuşi, vina nu este doar a lor.

 

Este în firea lor să se prefacă, să fie cameleoni, să spună altora ceea ce vor ăia să audă, totul pentru a se face plăcuţi şi respectaţi.

Cu cât eşti mai prefăcut şi mieros,  cu atât devii mai plăcut celor din jur.   Acest mimetism social poate fi un mod de viaţă.  Te obişnuieşti atât de mult încât devine instinct. 

Poate că este o formă de adaptare la mediu social, plm, realitatea este că aşa sunt ei şi nu vor putea fi schimbaţi.

 

Vina pentru judecata eronată este a celor care nu dau importanţă semnelor.

Un om ascuns nu este perfect în prefăcătorie.  Fără să îşi dea seama, acesta se trădează.  Cu câte o vorbă,  cu câte un gest,  cu câte o răbufnire pe ton jos.  Cu câte o privire.   Ochii trădează.

Micile derapaje pe care nu le luăm în considerare sau nu vrem să le dăm atenţie pot trăda culoarea reală a omului cu care stai de vorbă.

Vina pentru dezamăgirile ulterioare este astfel împărţită.   

 

Eşti de vină pentru iluziile pe care ţi le faci în raport cu unii oameni.  

Eşti de vină pentru că nu îţi laşi instinctele să decidă.   Mereu ne bazăm pe inteligenţă, pe judecată,  pe principii.  

Eşti de vină pentru că prezumi reciprocitate.   Te aştepţi ca cei din jurul tău să se comporte şi să acţioneze la fel ca tine.   Descoperind că, de fapt,  eşti singur şi că aştepţi reciprocitate în van.

Eşti de vină pentru că crezi prea mult în oameni.  

 

Uneori stai în pat cu un om care îţi şopteşte doar ceea ce vrei să auzi,  dar fără să şti că, de fapt, în mod real, stai în pat cu inamicului tău.