23 August 1944 - Actul de capitulare necondiţionată a României. Debate.

[Tomaso]

 

A capitula necondiţionat este ruşinos.   

Imediat după 23 August 1944  propaganda a impus un narativ "glorios" despre o Românie care se trezeşte -  în conştiinţă  :))) - şi trece de partea celor buni.

Asta înseamnă politică şi propagandă.

 

Însă, istoria nu ţine cont de interpretări şi de percepţiile celor care nu vor să accepte realitatea.

 

După anii 1990,  dezbaterile au început să pună la îndoială actul de la 23 Aug 1944.   S-au făcut afirmaţii despre cum Mareşalui Ion Antonescu,  susţinut de politicieni apropiaţi,  ar fi negociat o pace condiţionată,  bazată pe o înfrângere,  sau pe oprirea ofensivei armatei sovietice.   În opinia lor,  DACĂ s-ar fi reuşit blocarea înaintării sovieticilor,  atunci s-ar fi ajuns la o pace de compromis. 

 

Din păcate,  aceste opinii sunt naive şi nu au un suport real.   

România nu a avut în niciun moment şansa de a obţine o pace negociată.  

 

 

 

Nu, România nu avea șanse realiste să obțină o pace negociată mai bună continuând războiul pe teritoriul ei după 23 august 1944.

Situația militară, diplomatică și geopolitică făcea imposibil un astfel de scenariu. Hai să descompun argumentele, pe baza faptelor istorice.

1. Situația militară la 23 august 1944: frontul era deja pierdut

• Ofensiva sovietică Iași-Chișinău (20-29 august) distrusese practic forțele Axei din Moldova. Armata a 6-a germană fusese anihilată, iar armata română pierduse zeci de mii de oameni în câteva zile (peste 100.000 de prizonieri doar în primele săptămâni). Frontul se afla deja pe teritoriul României, la est de Siret.
• Armata Română era epuizată: lipsă de combustibil, muniție modernă și moral scăzut. Diviziile românești se dezorganizaseră rapid sub presiunea sovietică (peste 1,3 milioane de soldați sovietici, cu mii de tancuri și avioane).
• O rezistență pe teritoriul României (de exemplu, pe linia Carpaților sau Focșani-Nămoloasa) ar fi fost o iluzie. Germanii se retrăgeau haotic, iar URSS avea superioritate zdrobitoare. Continuarea ar fi transformat întreaga țară în câmp de luptă, ca în Ungaria sau Polonia – cu distrugeri masive, foamete și zeci de mii de morți civili în plus.

Dacă Antonescu ar fi rezistat (cum voia el, "până la capăt"), România ar fi suferit mai mult, nu mai puțin. Surse istorice (inclusiv analize militare postbelice) arată că actul de la 23 august a salvat sute de mii de vieți românești și a scurtat războiul cu cel puțin 6 luni.2. Diplomația: URSS nu negocia, dicta

• Stalin voia capitulare necondiționată din partea României încă din 1943-1944. Negocierile secrete din Cairo, Stockholm sau Ankara (conduse de opoziție sau de Mihai Antonescu) arătau clar:
• Aliații occidentali (SUA, UK) refuzau orice pace separată fără acord sovietic. La Conferința de la Teheran (1943), Churchill și Roosevelt îi dăduseră lui Stalin mână liberă în Europa de Est.
• Chiar și după 23 august, armistițiul din 12 septembrie 1944 a fost dictat de Moscova: cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord, despăgubiri de 300 milioane USD (valoare reală mult mai mare), ocupație militară și interzicerea "fascismului". URSS a tratat România ca teritoriu inamic până la semnarea armistițiului.
• Nicio șansă de "pace negociată". Sovieticii nu aveau interes să lase România să scape cu Ardealul, independență economică sau armată proprie. Orice rezistență prelungită ar fi dus la represalii mai dure: mai multe execuții, deportări și distrugeri (vezi ce s-a întâmplat în Budapesta 1944-1945).

Exemplu comparativ: Finlanda a negociat o pace relativ mai bună în 1944 (Războiul de Continuare), dar pierduse deja teritorii și avea un front stabil. România nu avea așa ceva – era în mijlocul ofensivei sovietice.3. Ce s-ar fi întâmplat dacă se continua războiul?

• Cel mai probabil scenariu: Armata Română se prăbușea în 2-4 săptămâni. Sovieticii ocupau Bucureștiul și restul țării până în septembrie, cu lupte urbane și masacre (cum au fost la Iași sau în Transilvania). Germania nu putea ajuta – era în colaps pe toate fronturile.
• Pierderi estimate: 200.000-300.000 de morți/mutilați români în plus (militari + civili), distrugerea industriei petroliere (Ploiești) și a infrastructurii. Țara devenea un "câmp de luptă total", ca în 1916-1918, dar cu URSS mult mai brutal.
• Rezultat politic: Același sau mai rău. Ocupație sovietică prelungită, instalarea comunismului forțat (fără "iluzia" monarhiei constituționale din 1944-1947), posibil pierderea și a Ardealului de Nord (recuperat doar datorită schimbării de tabără). Occidentul nu intervenea – era prea departe și concentrat pe Vest.

Unele voci (în special din tabăra pro-Antonescu) susțin că Mareșalul ar fi putut "impune" condiții mai bune prin rezistență. Dar dovezile arată contrariul: URSS trata orice stat din Est ca pe un trofeu, indiferent de rezistență (vezi Polonia, Cehoslovacia).4. De ce actul de la 23 august a fost "cea mai puțin rea" opțiune

• A permis întoarcerea armelor împotriva Germaniei, eliberarea Ardealului de Nord și participarea la victorie (cu 500.000 de soldați români pe frontul de Vest).
• A evitat distrugerea totală a țării.
• Comunismul a venit oricum (din cauza acordurilor Aliaților)

Șansele de pace negociată erau zero.

Continuarea războiului pe teritoriul României ar fi fost sinucidere colectivă – mai multe morți, mai multe ruine, același comunism la final.

Regele Mihai și opoziția au ales varianta pragmatică într-o situație imposibilă.

 

Istoria nu e "ce-ar fi dacă", dar în acest caz, alternativele erau clar mai rele.