User Sigfried Postat Iulie 12, 2025 User Postat Iulie 12, 2025 Da-o dracului de poiana, daca si aici tot despre ea discutati, mai bine ramaneti acolo, cuminti. Bolojan a luat masuri tampite, iar voi, cu toate ca va arde la buzunare, sunteti preocupati de ce se vorbeste pe alte forumuri. Ce se intampla daca era un premier pesedist, la fel era discutia despre taieri, concedieri, cresteri de TVA si alte impozite? Eu de asta sunt curios, cum ar fi gestionat pesedeul deficitul?? 1
Tomaso Postat Iulie 13, 2025 Autor Postat Iulie 13, 2025 PSD alături de PNL au adus ţara în situaţia actuală. Este imposibil ca aceşti oameni să facă orice s-ar numi reformă. Comic îmi pare pretenţia optimiştilor de a le acorda credibilitate. Sunt definiţia prostiei. Nu învaţă din greşeli, doar le repetă la nesfârşit. Cum să ai aşteptări de la partidele care au băgat ţara în această datorie imensă, cei care au mărit aparatul bugetar, cei care distrug afaceri şi vieţi? Cum? Adică cât de prost poate fi un om care să creadă în buna credinţă a tâlharilor ăştia?
User Sigfried Postat Iulie 14, 2025 User Postat Iulie 14, 2025 Acum 16 ore, Tomaso a spus: PSD alături de PNL au adus ţara în situaţia actuală. Este imposibil ca aceşti oameni să facă orice s-ar numi reformă. Comic îmi pare pretenţia optimiştilor de a le acorda credibilitate. Sunt definiţia prostiei. Nu învaţă din greşeli, doar le repetă la nesfârşit. Cum să ai aşteptări de la partidele care au băgat ţara în această datorie imensă, cei care au mărit aparatul bugetar, cei care distrug afaceri şi vieţi? Cum? Adică cât de prost poate fi un om care să creadă în buna credinţă a tâlharilor ăştia? Ai varianta de a nu crede si sa faci, ce? Vointa a fost la vot, acum e tardiv. Nu putem decat sa vedem cum se rostogoleste bulgarele, cu binecuvantarea partidelor de la guvernare. Ma reintorc in perioada taierilor lui Basescu. Acum 16 ore, cristi1980 a spus: da,clar Usr e pus de forma sa manance ciolan de catre mucusor spagarul de la primarie Ma amuza cum s-au pus pe treaba si si-au suflecat manecile, sa ne demonstreze ei cat sunt e capabili. Vai de steaua lor de tradatori.
User Sigfried Postat Iulie 22, 2025 User Postat Iulie 22, 2025 Noi ne simtim datori sa plusam, daca unul da un mar, noi, din saracia noastra dam 10, ca asa suntem invatati. Sa aratam slugarnicie fata de oricine. Si eu vreau ca Ucraina sa castige, doar ca e utopic, si in nici un caz nu o poate face cu ajutorul nostru. Ministra este de o prostie feroce si un servilism greu de inghitit.
User Infinix Postat Iulie 27, 2025 User Postat Iulie 27, 2025 Chiar nu are rost sa ne agitam și să ne facem nervi. Știam încă de la alegeri că trăim într-o dictatura securista sinistra in care se arată prin propaganda că negrul e alb și albul e negru.
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 Ştim bine că securiştii au dat o lovitură de stat, că au fraudat alegerile, că au impus un regim al LOR. De aceea, eu nu pot să recunosc legitimitatea actualei puteri. Este pentru prima dată în istoria ultimilor 35 de ani când am certitudinea sentimentului că s-a terminat cu democraţia în România. Am acceptat TOATE alegerile de până la acestea, ultimele. Am strâns din dinţi atunci când nu mi-a convenit, dar fidel principiilor după care îmi trăiesc viaţa am gândit că voinţa alegătorului este sfântă şi asta este. Sincer, chiar nu m-am aştaptat să asist la o asemenea cădere. După 35 de ani intrăm iar într-un timp al dictaturii. Naşpa. Şi ştiu sigur DE CE nu vom mai avea alegeri libere. Complicitatea între partidele sistemului este atât de profundă, sunt atât de înrobiţi de securism încât pentru ei a devenit o condiţie existenţială să nu permită ajungerea unei alte forţe politice la putere. Pentru ei nu mai contează democraţia, îi încurcă. Şi profită de contextul politic european care duce spre o dictatură de tip sovietic la nivel de continent.
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 (editat) Acest "guvern" este cel mai securist care a existat până acum. Se afişează cu cele mai scârboase otrepe pe care securismul le-a putut produce. Nu le este ruşine pentru că se simt validaţi. Vedem scandalul recent cu dubiosul ajuns pe post de vicepremier. Oricine vrea să înţeleagă şi să ştie poate găsi date. Dar ce te faci cu complicii securiştilor, a celor care ţin cu ei? Ăştia sunt cei care menţin România în dictatură. Votanţii lui Nicuşor au votat pentru dictatură. Oricât mi-ar părea de rău pentru că au făcut asta, realitatea este că au făcut-o. Şi acum ne afectează pe toţi. O să-i afecteze şi pe ei, dar nu mai contează, răul a fost înfăptuit. Ne-au adus securiştii la putere aşa cum niciodată nu au mai fost. Atenţie, nici pe timpul comunismului securiştii nu au avut puterea pe care o deţin acum. Papagalul ăsta din mijlocul scandalului este un acoperit, în opinia mea. (opine, plm). Faptul că securiştii se bat între ei ne arată cât de nemernic este acest regim ilegitim. Nişte hoţi şi nişte tâlhari sunt la putere. Cea mai mizerabilă guvernare posibilă. Editat Iulie 27, 2025 de Tomaso
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 FANTOMELE ies la iveală: Partenera lui Dragoș Anastasiu, Hildegard Brandl, zeci de contracte publice, de milioane de euro, inclusiv cu primăria lui Ilie Bolojan | ActiveNews
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 Austeritatea este doar pentru pulime, nu pentru ei, nu pentru bugetari, nu pentru oamenii sistemului. Aceştia nu suferă NICIODATĂ. Mă uitam cum în pandemie firmele micilor intreprinzători români se sufocau, în timp ce bugetarii prosperau fără nicio reducere. Şi mai şi aveau nesimţierea şi tupeul să ne ţină lecţii de moralitate. Nouă! Apoi le-au fost crescute salariile. Tot pe spinarea noastră şi tot prin îndatoararea ţării. Şi acum, again, din nou greul este dus se mica intreprindere cu proprietari români. În timpul ăsta firmele străineze fac profituri incredibile, au monopoluri pe tot ce mişcă şi ne tratează pe noi, românii, ca pe nişte resurse, suntem vaca lor de muls. Nimeni nu se atinge de profiturile acestora. NIMENI. Ce ar mai fi de adăugat pentru a sublinia că actualul regim este unul odios şi rapace? Un guvern al trădătorilor, un guvern corupt şi cel mai mare inamic al democraţiei.
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 Am tăcut pentru că îmi este silă de ceea ce a devenit acel forum. Nu-mi mai face nicio plăcere să scriu ceva pe acolo. Aşa că, dacă nu scriu, este exact la fel cu a fi banat. Efectul este acelaşi. Ce aş putea eu să am în comun cu votanţii lui Nicuşor? Ce idei să dezbat cu ei? Şi cu cine? Majoritatea celor care au mai rămas sunt propagandişti şi militanţi ai usere, fanii securismului. Înţelegi? Nu îmi este teamă de nimeni şi de nimic în relaţia cu softpedia. Sunt un om LIBER. P.S. Libertatea este pentru mine valoarea supremă. Este o chestiune serioasă. Dacă aş mai scrie acolo m-aş simţi îngrădit, aş simţi că nu sunt liber, că nu mă pot exprima aşa cum consider eu.
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 Aceste gunoaie de oameni care alcătuiesc guvernarea bolojan are un singur scop. Să transforme România într-o gubernie sovietică în noua dictatură a UE. Să fim sclavii degeneraţilor. Să muncim pentru ăia. Guvernul trădătorilor.
User Infinix Postat Iulie 27, 2025 User Postat Iulie 27, 2025 Atanasiu: "Există șpăgi bune de supraviețuire și șpăgi rele de îmbogățire" Doamne fereste in ce tara traim 1
Tomaso Postat Iulie 27, 2025 Autor Postat Iulie 27, 2025 Statul a fost şi este direct responsabil pentru legile proaste care au permis şi care permit corupţia.
Tomaso Postat August 10, 2025 Autor Postat August 10, 2025 Rămâne cum am stabilit. Hoții, borfașii, tâlharii. Asta sunt actualii guvernanți. Gunoiul ăsta de bolojan. Marș, mă! Raus!
User Infinix Postat August 10, 2025 User Postat August 10, 2025 (editat) Dupa guvernele Ciuca si Ciolacu am zis ca nu se poate nimic mai rau. Dar uute ca Bolovan maface sa ma insel. Bolovan are o placere sadica sa-i faca pe romani sa sufere, mai ales pe categoriile sociale defavorizate. Daca ar avea putere, psihopatul asta i-ar eutanasia pe romanii ceva mai vulnerabili. Bolovan si gasca lui de psihopati sunt adevaratii extremisti ai Romaniei, nu AUR. Binainteles ca aceasta politica ii va ajuta pe unii bogati sa ajunga putred de bogati. Editat August 10, 2025 de Infinix
Tomaso Postat August 10, 2025 Autor Postat August 10, 2025 (editat) Sunt iluzii. Repet. Ăştia au venit la putere prin fraudă, au defecat pe Costituţie şi pe democraţie. Crezi că vor mai funcţiona vreodată alegerile libere în România? Cu ăştia la putere? Eu cred că ăştia nu vor mai permite nici alegeri, nici nimic. O să facă un regim doar cu o aparenţă de democraţie, dar poporul român nu îşi va mai putea exprima liber voinţa politică. Au executat o lovitură de stat pentru a rămâne la putere veşnic. Şi sunt în stare să ucidă pentru asta, să comită crime şi orice obominaţii posibile. Sper să mă înşel. Editat August 10, 2025 de Tomaso
User Infinix Postat August 10, 2025 User Postat August 10, 2025 4 hours ago, cristi1980 said: multi zice ca nu apuca Septembrie Bolojan, ca iese lumea in strada. Astia au fost in stare sa anuleze alegeri. Crezi ca se sperie ei de plebe?
Tomaso Postat August 11, 2025 Autor Postat August 11, 2025 Actuala guvernare va rămâne stabilă pentru că în spatele interesului politic stau marile ţepe date în trecut. TOATĂ LUMEA ştie. Adică şi poliţia şi fiscul şi sri şi plm, toată lumea. De ce tac şi nu fac nimic? Simplu. Dacă ar reacţiona, nu i-ar mai avea la mână pe hoţi. Acum, toţi aceşti hoţi se simt cu musca pe căciulă şi fac ceea ce li se spune ştiind că oricând pot fi ridicaţi de acasă. Aşa se face politică în România. MARELE JAF ELECTRIC: microbuze electrice de 90.000 euro au fost vândute cu 200.000 de euro. Firma care a umflat 135 milioane de euro / EXCLUSIV - ReporterIS Aşadar, aceştia sunt peneliştii. Ce pretenţii să ai la un bolojan? Ştie şi el de afaceri din astea. Logic.
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea noastră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum