Tomaso Postat Februarie 14 Autor Postat Februarie 14 Nope. Termenul tehnic acceptat este "capitulare necondiţionată". În România a fost colorat în aşa fel încât să pară că nu ne-am predat. Dar adevărul curat este acesta, România a capitulat necondiţionat. Sovieticii au acceptat actul de capitulare numai cu condiţii. Aceste condiţii au fost traduse prin isurecţie & shit. Eufemisme menite să dea iluzia unei onorabilităţi. Aflat în închisoare, undeva prin URSS, Ion Antonescu aude clopotele trase şi îşi întreabă temnicierii despre ce este vorba. Aceştia îi răspund că România a capitulat şi că armatele sovietice înaintează prin România fără opoziţie. Revenind la subiect. După anii 90 au apărut exaltaţi care susţineau că ar fi fost mai bine să continuăm războiul alături de nemţi. Ar fi fost un dezastru. Apropo, Polonia nu se compară cu România pentru că polonezii nu au invadat URSS. Aşa cum a făcut România, declarând război şi intrând pe teritoriul sovietic nedisputat. Act clar de agresiune. De aceea nu exista nicio şansă de a face o pace cu sovieticii. Zero. Ceea ce nu ştiau la acel moment românii era faptul că la Teheran, la conferinţa din 1943, marile puteri participante la WWII contra Germaniei au decis că doar capitularea necondiţionată va fi acceptată atât faţă de nemţi, cât şi faţă de aliaţi. Japonia a fost bombardată atomic până când a semnat capitularea necondiţionată. Dacă nu făcea asta, oricât de dureros şi umilitor ar fi fost, România ar fi fost nimicită. Actul de capitulare a fost cea mai bună decizie la acel moment. Cea mai înţeleaptă.
User Sigfried Postat Februarie 14 User Postat Februarie 14 Daca ai dori sa refaci un imperiu, ai avea putinta si mijloacele, ai proceda la fel ca Putin. Argumentele lui ca nu ii lasa pe rusi sa aiba limba lor si altele de gen, nu reprezinta altceva decat o scuza bleaga ca putza lui, pe care o pot sau nu inghiti oamenii, depinde de cat vor fi de interesati. Istoria pe care o citezi cu osardie, ar trebui sa te faca atent la rusi, la ceea ce ne-au luat si nu ne-au mai dat inapoi, la felul barbaric in care s-au comportat si se comporta inca cu toata lumea, dusmana sau nu. Nicidecum nu poate constitui, pentru mine cel putin, o scuza si un indemn la pacifism. Pentru ca ne-a aratat de atatea ori ca nu conteaza niciodata bunele intentii, ci dimensiunea batei.
User Legolas Postat Februarie 14 User Postat Februarie 14 6 hours ago, Tomaso said: La 23 august 1944 România a capitulat necondiționat, predându-se URSS. ...si n-ar fi fost de preferat o intelegere semnata intre Maresal si rusi? Memorabila replica a lui Molotov catre delegatia romana care ii reprosa ca li se impun conditii mai drastice decat cele avansate lui Antonescu: "Maresalul reprezenta o tara, voi nu reprezentati pe nimeni!"
Tomaso Postat Februarie 14 Autor Postat Februarie 14 Ar fi fost de preferat, evident. Numai că în acel moment sovieticii controlau totul. Cei care decid viaţa altor oameni trebuie să ia deciziile potrivite, în interesul acestora. Nu ajută cu nimic să visăm atunci când suntem obligaţi să decidem.
Tomaso Postat Februarie 14 Autor Postat Februarie 14 Acum 5 ore, Sigfried a spus: Daca ai dori sa refaci un imperiu, ai avea putinta si mijloacele, ai proceda la fel ca Putin. Argumentele lui ca nu ii lasa pe rusi sa aiba limba lor si altele de gen, nu reprezinta altceva decat o scuza bleaga ca putza lui, pe care o pot sau nu inghiti oamenii, depinde de cat vor fi de interesati. Istoria pe care o citezi cu osardie, ar trebui sa te faca atent la rusi, la ceea ce ne-au luat si nu ne-au mai dat inapoi, la felul barbaric in care s-au comportat si se comporta inca cu toata lumea, dusmana sau nu. Nicidecum nu poate constitui, pentru mine cel putin, o scuza si un indemn la pacifism. Pentru ca ne-a aratat de atatea ori ca nu conteaza niciodata bunele intentii, ci dimensiunea batei. Ai reprodus din propaganda pro război. Rusia nu are interes să atace Europa. Iar Europa şi SUA nu aveau niciun motiv să se amestece în treburile INTERNE ale fostei URSS. Pe noi ne afectează enorm şi acest război inutil ne sărăceşte. TOŢI plătim pentru asta. Chestiile astea cu ura contra ruşilor se pot discuta cât cuprinde. Pentru mine, ca om, contează să se termine acest război. Deja sunt 4 ani şi pe măsură ce trece timpul, ruşii sunt din ce în ce mai aproape. Asta s-a obţinut. Nu ar fi fost mai bine să nu se ajungă aici? Dacă îi lăsau în pace pe ruşi, dacă nu se amestecau peste Ucraina în 2014 şi dacă îi lăsau să-şi rezolve problemele LOR interne (nu ale noastre), nu ar fi fost mult mai bine pentru toată lumea? Putin se înţelegea bine cu europenii, era vedetă mondenă, dansa muierile, recita & shit. Era mult mai bine aşa.
User Sigfried Postat Februarie 15 User Postat Februarie 15 Tomaso, nu am niciun interes sa reproduc o propaganda. Eu gandesc si analizez. Rusii sunt de 4 ani in Ucraina, au avut pierderi semnificative de oameni, isi transforma economia intr-una de razboi si pentru ce? Explica tu daca vezi vreun sens in afara faptului ca Putin vrea sa refaca un imperiu. Pana la urma, ucrainienii nu sunt oameni, nu au familii, case, nu vor si ei sa fie pace? Putin s-a pus cu ei, asculta-ma, caci am prieteni ucrainieni. Nu va iesi bine niciodata, mereu va fi un focar de ura, indiferent ca rusul pune talpa pe o bucata sau pe toata Ucraina. Si, in cati ani se va intampla asta daca pentru un sfert de teritoriu se chinuie de 4 ani? Acum te intreb eu, oare Putin e prost sau doar prost? El nu a auzit de cedare si intelepciune? N-are rost sa ne contram, am invatat ca fiecare isi vede bucatica lui si nu poti sa-l scoti de acolo cu argumente. Si, sincer, chiar nu ai niciun argument pentru atacarea unei tari vecine. Poti sa o invarti pana la nemurire, daca iti intra cineva in casa, faci ca la americani: il ciuruiesti, macar sa fie invatatura de minte si pentru altii. Astept cu interes urmatorii ani in care Putin va cuceri Ucraina...asta exceptand cazul in care Trump il ameninta pe Zelenski si il lasa fara arme. Atunci vom sti de o treaba. 1
Tomaso Postat Februarie 19 Autor Postat Februarie 19 "A cere „nume reale” este sfârșitul libertății de exprimare. Anonimatul permite denunțătorilor, disidenților și persoanelor vulnerabile să vorbească fără teama de a fi ruinate. Dacă Starmer impune identificarea digitală a rețelelor de socializare, nu „curățăm” internetul, ci construim un panopticon digital." Asistăm la o instaurare a dictaturii în Europa. Celor care au impresia că a renunţa le democraţie este spre binele lor, well, le spun sigur-sigur că sunt nişte idioţi.
Tomaso Postat Februarie 19 Autor Postat Februarie 19 „Libertatea de exprimare” în UE înseamnă să ai poliție care îți dărâmă ușa la 3 dimineața pentru că ai criticat o politică de pe internet. Articole din Carta Drepturilor Fundamentale a UE abrogate până acum.
Tomaso Postat Februarie 25 Autor Postat Februarie 25 https://www.stiripesurse.ro/armand-gosu-avertisment-dur-suntem-niste-parliti-daca-romania-scapa-cu-viata-fara-mari-pierderi-teritoriale-e-o-mare-victorie_3862297?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery Eu mereu l-am bănuit pe acest individ că este securist sub acoperire. După ce l-am citit ce băzneşte, mi se confirmă ideile. Omul ăsta manipulează grosier şi o face în interesul unei puteri străine. Spus pe scurt. Dacă ar fi doar unul care îşi spune opinia, ar fi cum ar fi, dar el o face din postura de mare cunoscător al spaţiului ex sovietic. De exemplu: Ucrainopat militant.
Vizitator titoo Postat Februarie 25 Postat Februarie 25 (editat) Banii 50 mil euro au fost donati de Nicusor Dan cu japca de la Primaria Bucuresti, dupa ce l-a numit primar pe Ciucu https://m.facebook.com/Digi24HD/photos/volodimir-zelenski-mulțumește-româniei-după-ce-bucureștiul-a-alocat-50-de-milioa/1383324513833179/?set=a.681260374039600 https://m.activenews.ro/stiri/AUR-Bucuresti-Primarul-Ciucu-blocheaza-tot-proiecte-sedinte-informatii-catre-consilierii-generali.-Realitatea-din-oras-ramane-aceeasi-mii-de-oameni-fara-apa-calda-infrastructura-degradata-administratie-paralizata-203159 Dacă ai nemulţumiri faţă de moderare, eşti liber să discuţi pe tema asta aici: https://www.epolitic.eu/forum/49-comentarea-moderării/ Editat Februarie 25 de Admin Offtopic - indicată aria corectă.
User Legolas Postat Februarie 26 User Postat Februarie 26 Ba baiatule, aia 50 de milioane n-au iesit din bugetul Capitalei, nu Nicusor Dan si nici Ciucu nu i-au dat ucrainenilor, sunt din bugetul de stat, dati de catre Guvern. "Bucurestiul" e numit generic.
User Legolas Postat Februarie 28 User Postat Februarie 28 Codruta Corches, deputata POT, cere interzicerea concertelor formatiei TROOPER programate la Palatul National al Copiilor pe motiv de "protectia mintilor tinere", "sfidarea valorilor crestine", Postul Pastelui" si locatia aleasa. O treaba ar fi ca numele ales, "Palatul Copiilor" e lipsit de relevanta, cata vreme altele precum "Palatul Betivilor", "Casa Curvelor" sau " Ogeacul Bagabontilor" fusesera deja antamate. Alta e ca stau si ma minunez cum exista oameni care i-au ales p-astia, suveranisti si vajnici aparatori ai lumii crestine - oarba dupa ei!
Tomaso Postat Februarie 28 Autor Postat Februarie 28 Dacă vei înțelege că oricine este mai bun decât haita actuală, atunci găsești mai multe explicații. Românii sunt sătui și scârbiți de ăștia. Haita scârboasă a psd, pnl, usr, udmr. Cei care guvernează de 35 de ani. Și vor alți oameni la putere. Alții, din afară.
User Legolas Postat Februarie 28 User Postat Februarie 28 Nu, clar ca nu "oricine" e mai bun. Uite-te la asta, la Sosoaca, la ala care e absolvent "Academy Single"... La naiba! Zici ca a tunat si i-a adunat. La drept vorbind am o multime de prieteni si cunostinte cu simpatii suveraniste, majoritatea cu mult peste tot ce a carat valul alegerilor in fotoliile parlamentare, oameni cu valori morale bine definite, profesionisti apreciati, dar tot mai greu de abordat amical, adusi in pragul talibanismului, imposibil de dialogat cu ei cand temele ating politica. Daca pana deunazi imparteam marul si sticla de vin, astazi nici gaura de la covrig. Asa o prapastie s-a creat intre noi.
Tomaso Postat Februarie 28 Autor Postat Februarie 28 Gândește cum se simte un om căruia i s-a furat dreptul de vot atunci când cineva îi spune că a fost bine să se anuleze. Cea mai simplă acțiune este întreruperea comunicării cu cel care susține tâlharii. Evident că orice prietenie se termină.
Tomaso Postat Martie 13 Autor Postat Martie 13 Moamă, ce propagandist jegos!!! Limbi în cur la greu. Sper că o face pe bani, măcar aşa ar exista o explicaţie logică pentru a linge
User Anonimizat la cerere 02 Postat Martie 17 User Postat Martie 17 E un pupincurist jegos notoriu al lui Nicusor. Atata teatru a jucat libidinosul sa faca circ in parlament ptr Sua, el vrand sa ascunda intalnirea cu Zelenski de a 2-a zi si ce avea sa urmeze. Ma refer la acordul semnat cu Ucraina.
Tomaso Postat Martie 21 Autor Postat Martie 21 Fostul şef al AEP o spune cu subiect şi predicat. Comisia Europeană a cerut AEP să îl cenzureze pe Călin Georgescu. Este un amestec clar în alegerile româneşti de partea unui alt candidat. Ok, avem un punt de referinţă. Un precedent. De acum înainte, cine este la putere poate să lovească în candidaţii celorlalţi folosind instituţiile statului paralel sau perpendicular. Ok? Unii s-au bucurat, dar oare se vor bucura atunci când candidatul lor va fi executat cu aceleaşi unelte. Pentru mine a fost un şoc să descopăr oameni pentru care nutream respect, prinşi în hora cenzurii şi care au susţinut lovitura de stat. M-a bulversat mai mult decât aş fi vrut şi am început să îmi pun întrebări, să îmi fac o retrospectivă şi să-mi dau seama dacă oamenii aceştia au căzut în mocirlă, sau dacă ei au fost tot timpul acolo şi nu am observat eu realitatea. Naşpa.
User Anonimizat la cerere 02 Postat Martie 21 User Postat Martie 21 A fost incendiat o fabrica ceha care producea drone ptr Ucraina @Tomaso https://epochtimes-romania.com/news/un-centru-ceh-de-productie-de-drone-care-fabrica-arme-pentru-ucraina-incendiat---384829 Zdai seama ca va urma si in Ro la fel, daca vom produce noi in tara drone ptr Ucraina, dupa acordul Mucusorului semnat ptr Ucraina (lepra face exact ca Klaus Joha) vinde tara in afara ! Dam tot la altii https://www.g4media.ro/document-ce-prevede-acordul-in-domeniul-militar-semnat-de-zelenski-si-nicusor-dan-primul-obiectiv-productie-de-drone-in-romania-printr-un-proiect-de-200-de-milioane-de-euro-prin-mecanismul-safe.html
Tomaso Postat Aprilie 1 Autor Postat Aprilie 1 Digi 24 anunţă că s-a ieftinit motorina cu 40 de bani. La mine în urbe ieri era tot atât ca şi azi. Oficină de propagandă.
User User anonim Postat Aprilie 14 User Postat Aprilie 14 https://www.instagram.com/reel/DXEVe-ECGcM/?l=1 Cat de prost sa fii
User User anonim Postat Aprilie 19 User Postat Aprilie 19 La 14.04.2026 la 17:29, Infinix a spus: Legea spalarii pe creier a romanilor: Ciucu foloseste metoda nicusorista din ianuarie 2025 cand ala scumpise cu japca biletu la stb, a vazut ca i-a mers cu metroul din luna Mai, ce a zis hai sa bage pe gat si 5 lei biletul la Stb. iesi in strada sa protestezi pe Calea Victoriei in greva foamei contra celor 2 scumpiri
User User anonim Postat Aprilie 23 User Postat Aprilie 23 https://buletin.de/bucuresti/dezbatere-publica-mimata-pentru-eliminarea-parcarii-gratuite-cum-a-incercat-pmb-sa-musamalizeze-situatia/ @Tomaso e ptr tine. Deci ati vazut cine e Ciucu instaurat de ND in locul lui la Primarie, da?
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea noastră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum