User Tomaso Posted March 16 User Posted March 16 (edited) Înfiinţate în timpul războiului (1942) şi continuate pe parcursul războiului rece, VoA şi E.L au fost pentru sute de milioane de oameni o fereastră deschisă către libertate. Toată lumea a ştiut că sunt parte a războiului rece, parte a propagandei de război contra blocului comunist. Dar conta mult prea puţin. Pentru mulţi a fost un refugiu. Bunicul meu dinspre tată a murit în 1989, în vară. Ritualul lui era precis, asemenea unui ceas de ceferist. Om care a prins războiul, care a trecut prin toate, inclusiv prin închisoare, naţionalizare, stabilizare monetară. A muncit până când a murit, la 82 de ani. Seara nu privea la televizor. Lumea lui era radioul. Un Stassfurt pe lămpi. În ultimii ani nu mai auzea bine şi dădea cam tare. O auzeam perfect pe Ioana Măgură Bernard, cu vocea ei inconfundabilă, de la mine din cameră, în partea cealaltă a casei. Bunica îl certa, se temea că cineva de pe stradă o să audă că la noi în casă se ascultă Europa Liberă. Aşa că bunicul dădea mai încet şi stătea cu capul lipit de radio. Avea şi pernuţă specială pentru asta. A murit într-o zi de vară din 89. Şi nu a mai prins căderea comunismului. Ce mult s-ar fi bucurat!!!!! Este unul din marile mele regrete. Faptul că bunicul s-a dus prea devreme şi nu a putut să asiste la căderea LOR. Aşa este viaţa. Uneori vine prea târziu ceea ce aştepţi cu jind. Aceste radiouri îmi sunt şi mie o parte din tinereţe. Să spun de Metronom? Nu mai este cazul. Au trecut 40 de ani şi doar cine a trăit ceea ce am trăit şi eu poate să înţeleagă. Poveşti de demult. Nu acum. Terminarea războiului rece a lăsat EL şi VoA cam fără obiectul muncii. Internetul le-a pus capac şi treptat, în ani de zile, generaţii noi de jurnalişti au preluat aceste instrumente de propagandă. Şi le-au însuşit, apoi au început să le folosească pentru a face propagandă în favoarea unui partid politic, a democraţilor. Treptat a preluat agenda politică şi temele pe care democraţii şi le doreau promovate în lume. Au devenit altceva. Inevitabilul s-a produs. Se vor închide. Li s-a tăiat finanţarea. Angajaţii au fost trimişi în concediu plătit şi va urma un proces de închidere. Nimeni nu ştie cum anume şi care va fi calendarul. Mai jos este traducerea comunicatului de pe site-ul preşedinţiei SUA. " Ordinul executiv emis vineri (14 martie 2025) de președintele Donald J. Trump va garanta că contribuabilii nu vor mai plăti pentru propagandă. Dan Robinson, un veteran de 34 de ani al Voice of America și fost corespondent al acesteia la Casa Albă, a scris anul trecut: "Am monitorizat birocrația agenției împreună cu mulți dintre reporterii săi și am ajuns la concluzia că aceasta a devenit, în esență, o operațiune necinstită plină de aroganță, reflectând adesea o prejudecată de stânga aliniată cu mass-media naționale partizane. Aceasta a încercat să evite răspunderea pentru încălcări ale standardelor jurnalistice și pentru proasta gestionare". Conducerea Voice of America a spus personalului să nu numească Hamas și membrii săi teroriști, "cu excepția cazului în care citează declarații". Daily Caller: "Mai mulți reporteri Voice Of America au postat conținut anti-Trump pe rețelele sociale" ◦ "Mai mulți reporteri Voice of America (VOA) au postat în mod repetat comentarii anti-Trump pe conturile lor profesionale de Twitter, în ciuda unei politici privind rețelele sociale care impune imparțialitatea angajaților pe platformele de social media." Rep. Scott Perry a scris într-o scrisoare 2022 că Voice of America "a devenit extrem de partizană în ultimii ani". ◦ Un raport din 2016 al Biroului de gestionare a personalului, citat de Rep. Perry, a arătat că angajații Voice of America Persian au declarat că postul de televiziune a tolerat "constrângerea în scopuri politice partizane". ◦ The Washington Free Beacon: "VOA alocă greșit fondurile și suprimă poveștile negative despre Iran. Acest deputat dorește să investigheze". Voice of America: "Ce este "privilegiul alb" și pe cine ajută?" ◦ "Astăzi, sintagma este folosită cu pasiune și pe scară largă în contextul profilării rasiale - tratarea de către poliție a oamenilor ca suspecți de infracțiuni pe baza rasei lor." - Un proces din 2022 susținea că Voice of America "a fost infiltrată de interese antiamericane, pro-stat islamic, și că mesajul VOA a fost compromis într-un mod părtinitor față de facțiunile statului islamic din Iran". În octombrie 2020, Vocea Americii a scris că "acuzațiile potrivit cărora Rusia a jucat un rol în perpetuarea scandalului în beneficiul lui Trump ar putea submina credibilitatea e-mailurilor", minimalizând validitatea poveștii cu laptopul lui Hunter Biden. - În iulie 2020, Voice of America s-a confruntat cu critici pentru că "a împărtășit o poveste și un videoclip care păreau prea favorabile prezumtivului candidat democrat Joe Biden". - În septembrie 2019, Daily Caller a raportat că Voice of America a angajat un propagandist rus anti-SUA. - În mai 2019, Voice of America a concediat reporteri pentru rolul lor în anularea unei emisiuni la jumătatea drumului în urma presiunilor din partea guvernului chinez. În martie 2019, Voice of America a difuzat un segment despre migranții transsexuali care solicită azil în Statele Unite. Etc https://www.whitehouse.gov/articles/2025/03/the-voice-of-radical-america/ Edited March 16 by Tomaso
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now