User marin Postat Septembrie 18 User Postat Septembrie 18 (editat) Acum 3 ore, user_trust a spus: Deci avea dreptate @Tomaso cand spunea ca USR vrea sa ia toata puterea Statului Roman, un pisat de partid al lui ND de 7-8% USR nu are ABSOLUT NIMIC din SRI, SIE, CCR, justiție, poliție, jandarmerie. NU are cum să aibă USR ceva din instituțiile alea că NU are vreo 200.000 de bugetari care sunt în instituțiile alea și care sunt pesediști. Dacă e ministru USR la armată nu înseamnă că 80.000 din armată sunt useriști. Nici nu îi interesează pe ăia din armată cine e homosexualul USR pus ministru. Voi faceți o MARE confuzie la fel ca useriștii - credeți că dacă e pus unul șef undeva se transformă mii sau zeci de mii în ce e șeful ăla. Dacă se pune ministru USR la MI îi doare drept în cur de el pe toți polițiștii, jandarmii și toți care sunt în ministerul ăla. La fel și la SRI și restul instituțiilor în care sunt numai pesediști. SRI a fost condus 8 ani de penelistul Hellvig pus de penelistul Iohanis - NU s-au transformat în peneliști ăia din SRI, sunt tot pesediști. Am văzut pe Softpedia că ăia vor să fie muista Buzoianu la alt minister important. Ăia din minister i-ar spune - Du-te fă în p--- mea de muistă și dispari în p--- mea în biroul tău și nu mai ieși de acolo. ATENȚIE FOARTE MARE - Ați văzut cum îi spune Nicușor Dan lui Pahonțu - DOMNUL Pahonțu. Pahonțu sigur i-a spus lui Nicușor Dan - Bă CĂCATULE, vezi ce faci că mă piș pe tine. Ca fapt divers - Nicușor Dan mai spune cuiva - DOMNUL - cum îi spune lui Pahonțu? Vă imaginați că Nicușor Dan nici măcar nu își permite să se uite spre el. Habar nu aveți voi cum e în instituțiile statului unde sunt numai pesediști și ce fac ăștia cu șefii puși politic și care nu sunt ca ei. Editat Septembrie 18 de marin
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 (editat) @marin de ce toata Softpedia au votat Nicusor Dan, Lasconi si PNL,USR? Acum 11 minute, Tomaso a spus: Mureşan ăsta este un neica nimeni. Nu ia voturile in parlament. Raus vorba ta ! Asteptam guvern PSD - AUR cu premier Psd Grindeanu. Piperea la Justitie si Dungaciu la Externe. La finante l-as pune pe Peiu. Editat Septembrie 18 de user_trust
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 Softpedia a votat cu ND, Lasconi şi PNL USR pentru simplul motiv că nu mai există useri activi care să voteze cu altcineva. Pe mine m-a suspendat Argonaut doar pentru că am spus de ce aş intenţiona să votez cu AUR, înainte de alegeri. 30 de zile. Au suspendat, banat, alungat toţi userii care nu votează sau susţin voma userist progresistă. Pentru că aşa vrea pl lor. Şi atunci cine mai scrie? Pupincuriştii de usere şi de penele. P.S. şi slăvarii, normal. 1
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Ne trebuie o revolutie, resetat tot ca in 1989. Doar Calin Georgescu sa se uneasca cu Simion Aur -Sosoaca SOS si sa scoata in strada oamenii la proteste simultan in mai multe orase
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Bai, Softpedia trebuie inchis forumul. E userist+pnl ! @marin aia din pipera Softnews cu Adm au suficienti bani, de ce mai tin forumul asta de propaganda? E negativ.
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 Eu nu cred în revoluţii şi schimbări de regim cu forţa. Nu atunci când există şanse pentru democraţie. În opinia mea, singura soluţie fiabilă este o schimbare de regim prin mijloace democratice, prin vot liber. Şi aşa cum merg treburile, aşa cum se anunţă frigul care va veni, asta va ajuta din ce în ce mai mulţi oameni să realizeze că AUR este singura opţiune reală de schimbare. DACĂ vom mai avea alegeri libere. DACĂ!! Şi apoi, DACĂ AUR va fi un partid care va putea să reformeze societatea românească aşa cum ar trebui. Garanţii nu avem, dar nici de pierdut nu avem nimic dacă îi votăm. PSD, USR, PNL, UDMR sunt deja consumaţi. Ştim că ei nu pot face nimic în plus în afară de a distruge şi mai mult România. Sunt putrezi. Aşadar, DACĂ cetăţenii român vor înţelege că au puterea de a schimba ceva prin vot şi DACĂ nu vom avea partea de o încetare a democraţiei în România, atunci, cel mai probabil că în primăvară AUR trece de 50%. Şi atunci este mai greu să mai faci baraje şi alte căcaturi pentru că faci baraje contra a mai mult de jumătate din cetăţenii acestei ţări. P.S. Si sunt absolut şi categoric împotriva oricărei cenzuri, închideri de publicaţii, reţele de socializare, forumuri, grupuri şi orice altceva implică muţirea cuiva. Pentru mine, libertatea de a vorbi este valoare supremă, mai presus de viaţă. 1
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 (editat) De acord cu Aur, doar ca Psd pot face guvern cu ei + Sos,Pot, partidul lui Ponta,minoritati Pambuccian. Si au know how despre guvernare, Aur nu au experti e ca la Emil Constantinescu cu 15 mii experti in 1996. Editat Septembrie 18 de user_trust
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 PSD nu este ok pentru reforme. Cum ar putea crede cineva că vor accepta să piardă mii de primării prin desfiinţare atunci când faci o reformă a administraţiei locale? Aşa ceva o poate face doar un partid care nu are mulţi primari şi mulţi consilieri locali. Unor care li se brehăne de organizaţiile locale din judeţ cu membrii de partid salariaţii la primării de prin toate cătunele. Asta înseamnă REFORMĂ. Nu prostiile pe care le cred userişii că ar fi reformă. Şi asta este doar una din multele posibile reforme. Dar pe care niciodată partidele clasice nu le vor accepta. Să luăm UDMR. Cum să accepte ei, vreodată, să piardă mii de posturi cu salarii grase în administraţia locală? Din banii ăştia trăiesc toţi. Sunt primării în localităţi pustii unde primăria este cel mai mare angajator din localitate. Aceste unităţi administrative sunt o gaură neagră pentru orice buget. Trebuie desfiinţate imediat. Dar pentru asta TREBUIE partid din afara sistemului, unii care nu au apucat să-şi plaseze oameni peste tot unde sunt bani de la stat. AUR are acest profil, este în afara sistemului. Dar rămâne întrebarea întrebării. Odată ajunşi la putere oare vor avea voinţă să reformeze? Pentru că dulce ca mierea este banul statului. Nu avem de unde şti, dar, aşa cum am spus, nici nu avem ce pierde. Dacă vor face toate asta, norocul nostru, dacă nu, tot este bine pentru că se mai sparge gaşca celor care au pus tot neamul pe salarii la stat. Aşadar, eu aş prefera ca AUR să stea deoparte, să nu voteze niciun guvern pus de ND. Au dat o lovitură de stat. Ok. Să vedem dacă va urma o dictatură. Şi atunci vom putea să ştim exact cum stăm. Cu o dictatură USR+PNL+PSD+UDMR? Fain. Pentru că atunci când vor cădea, vor dispărea ca partide pe vecie. 1
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Nu vom sti pana nu ajunge AUR la guvernare. Udmr afara cu ei,nu au ce cauta, vorba lui Traian Basescu de zilele trecute https://www.mediafax.ro/politic/traian-basescu-atac-la-udmr-ar-trebui-sa-fie-scosi-afara-din-jocurile-din-romania-23806466/amp Vezi ca Aur acuma nu au suficiente voturi sa guverneze singuri, ca altfel se luau de gat cu ND in luna Mai la Consultari.
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 Chiar acum, user_trust a spus: Nu vom sti pana nu ajunge AUR la guvernare. Da, este foarte clar că nu avem de unde să ştim. Dar ceea ce ştim sigur-sigur-sigur este că partidele actuale, le-am pomenit mai sus, sunt partidele care au distrus această ţară. Cele care ne-au dus la peste 60% nivelul de îndatorare. Sunt partidele care au vândut lucruri din casă pentru a rămâne la putere. Adică orice în afara acestor partide este de preferat.
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Trebuie revolutie ca in 1989, Marin o sa imi dea dreptate. Altfel nu vom avea alegeri libere cu ND Bolojan & Usr la butoane. Asta e partidul comunist.
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 Sorry, nu cred în asemenea scenarii. O revoluţie înseamnă să schimbi un regim politic cu un altul, total diferit. Revoluţia din Decembrie 1989 ESTE o Revoluţie pentru că atunci a fost schimbat regimul dictatorial impus cu forţa de către ocupaţia sovietică. Consecinţele pierderii războiului şi a capitulării necondiţionate în faţa sovieticilor. Acest regim dictatorial a fost schimbat parte prin acţiunea cetăţenilor, parte prin lovitura de stat executată de stratul doi din nomenclatura comunistă. Revoluţia s-a concretizat prin trecerea de la dictatură la democraţie. Acum, presupunând că acceptăm termenul de revoluţie, care ar fi rezultatul acesteia? Un alt partid la putere? Asta se poate face în mod corect doar prin alegeri, nu prin forţă. Dacă acceptăm ideea de schimbare prin forţă, nu prin alegeri, înseamnă că acceptăm să renunţăm la democraţie. Ceea ce, în opinia mea, este de neconceput. Democraţia are mijloacele necesare de corecţie pentru derapajele precum acesta în care suntem. Până nu se va oficializa o dictatură, până nu se va anula dreptul de a alege, nu cred că are rost să luăm în considerare vreo idee revoluţionară. Dimpotrivă.
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Vedem. Intai asteptam votul guvernului SM, sigur 100% va cadea in parlament. Sau poate isi depune mandatul,cum vroia Tomac.
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 Sigfried e un liberal clasic: n-a muncit o secundă în privat, doar joburi la stat, politicos, poate să vorbească ore întregi fără să spună nimic, e supus Înalții Porți etc. E un Andronache Tuzluc perfect. Va face ceea ce i se va spune să facă Reprezintă portetrizarea conceptului de slujire.
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Este Bruxelez, impus de Ursula lui ND. Ai observat ca micusoru in luna Iunie de cand a venit Bolojan cu propunerea, nu l-a vrut.
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Este pus fortat ptr a continua politica Bolojan. Aseara pe SP, ziceau ca face Copy/Paste la programul de guvernare a lui Ilie Saracie.
Tomaso Postat Septembrie 18 Postat Septembrie 18 Prostul până nu-i şi fudul, nu-i prost destul. De exemplu:
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 (editat) Acum 13 minute, Tomaso a spus: Prostul până nu-i şi fudul, nu-i prost destul. De exemplu: Cade la votare in Parlament, vei vedea. Ti-am pus ieri un clip de pe yt si un link ce zicea Basescu ca e cea mai proasta alegere SM, il sfatuia pe ND cu o zi inainte sa il nominalizeze pe Sorin Grindeanu PSD sa faca guvern,ca e cea mai buna optiune. A gafat grav mucusoru olimpic. 4 luni irosite degeaba, exact cum a blocat Bucurestiul 6 ani in plm. Editat Septembrie 18 de user_trust
User LichaelMackson Postat Septembrie 18 User Postat Septembrie 18 Dau 5% șanse acestui guvern să treacă.
User User Anonim 05 Postat Septembrie 18 Autor User Postat Septembrie 18 Acum 22 ore, marin a spus: Acum 3 ore, LichaelMackson a spus:
Postări Recomandate
Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu
Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.
Creează un cont
Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea noastră. Este simplu!
Înregistrează un nou contAutentificare
Ai deja un cont? Autentifică-te aici.
Autentifică-te acum