Disoluţia statului social în Europa - A.D. 2026

[Tomaso]

Căutând nişte posturi mai vechi de pe Softpedia am regăsit un topic de care nu-mi mai aduceam aminte. 

 

 

https://forum.softpedia.com/topic/842586-schimbarea-codului-muncii-si-in-spania/#entry11095281

 

Acest topic a provocat revolta unor foşti colegi de la acea vreme.   Atât de mult  încât cineva a sărit să reclame abuz.   Susţinea că jignesc poporul. 

 

 

https://forum.softpedia.com/topic/843287-abuz-tomaso-sau-softpedia-denigreaza-romanii/#entry11108129

 

Am recitit topicul de la cap la coadă. 

Senzaţia pe care o am este că aş fi vrut să mă fi înşelat, să nu fi avut dreptate.   

Însă,  din păcate,  acum trăim în plină prăbuşire a ceea ce a mai rămas din ruinele "statului social".

 

Citeam o ştire de zilele astea în care se spunea că platforma chinezească Shein este principala sursă de haine din UK.    Oamenii preferă ieftin şi au conştientizat faptul că produsele scumpe din Europa şi din Occident nu sunt scumpe pentru că ar fi mai bune,  ci pentru că în preţ sunt incluse costurile finanţării statului social.     

 

Mai precis, statul social a distrus economia până la cele mai mic nivel.   

Topicul citat mai sus este din anul 2012.    Adică atunci când era prea târziu. 

Dar, recunosc că nici eu nu mă aşteptam ca îndârjirea de a păstra "statul social" în putrefacţie să otrăvească economia într-un asemenea hal încât să se ajungă la această adevărată apocalipsă economică.

 

Discuţiile erau pe vremea când se putea discuta liber pe Softpedia.   Atunci când delicutul de opinie nu era motiv de banare sau prigoană a userilor.  

S-a dus.

 

Însă ideile sunt la fel de actuale.   Unele sunt validate de viaţă. 

Iar soluţia chinezească  "o ţară, două sisteme"  a adus supremaţia economică a Chinei.    A fost un model de succes care a dus la propulsarea Chinei acolo unde este acum. 

 

Privind în urmă,  îmi dau seama că ceea ce spuneam atunci era corect.

 

 

 

 

 

[Tomaso]

Cel mai social stat a fost Suedia.

Ion Iliescu se declara un admirator al modelului suedez şi îl propunea ca alternativă la capitalismul clasic.

 

Au trecut 35 de ani de atunci.

Mai este Suedia un model?    Se pare că da,  este un model,  dar unul negativ. 

De tipul  "cine face ca ei,  ca ei să o păţească"

 

Sweden’s Migration Dilemma: From Humanitarian Superpower to Integration Challenges - REST

 

 

 

 

O analiză a "modelului suedez"

 

Dilema migrației în Suedia: de la superputerea umanitară la provocările integrării

 

Transformarea catastrofală a Suediei dintr-o celebră "superputere umanitară" într-o națiune aflată în pragul unei crize profunde a migrației reprezintă unul dintre cele mai devastatoare eșecuri politice din istoria europeană contemporană.  Domeniul de aplicare al acestei crize cuprinde perioada 2013-2025, cu momentul decisiv din 2015 ca punct fără întoarcere, când sistemul politic suedez a deschis în mod nechibzuit porțile pentru un număr fără precedent de 162 877 de cereri de azil - echivalentul a 1,6 % din populația țării.

 

Acest aflux masiv, în principal din Siria, Irak și Afganistan, ar fi proporțional echivalent cu peste cinci milioane de persoane care au solicitat azil în Statele Unite, care au primit doar aproximativ 83 000 de cereri de azil în același an. Amploarea acestui eșec guvernamental nu poate fi supraestimată.

Situația actuală din Suedia ilustrează eșecul sistematic al instituțiilor suedeze de a-și proteja proprii cetățeni, în timp ce urmăresc o politică de imigrație sinucigașă care a subminat fundamental fundamentele societății suedeze. Ignoranța deliberată a guvernului suedez cu privire la provocările legate de integrare, crizele legate de locuințe și amenințările la adresa securității au creat o furtună perfectă de probleme sociale care amenință acum însăși existența Suediei ca stat-națiune coeziv.

 

Iluzia ideologică: Identitatea umanitară greșită a Suediei

Imaginea de sine a Suediei ca "superputere umanitară" reprezintă un prim exemplu de depășire ideologică în politica europeană modernă.

Înrădăcinată în narațiunile de după al Doilea Război Mondial și umflată de decenii de postură morală, această identitate a orbit factorii de decizie suedezi față de consecințele dezastruoase ale imigrației în masă.

Ceea ce a început ca o primire gestionabilă a refugiaților a evoluat într-o politică de migrație necontrolată, care a copleșit instituțiile țării și i-a fracturat țesutul social.

Bazele politicii suedeze privind refugiații, puse în anii 1970 și 1980 de o elită politică detașată, au ignorat limitele integrării. Avertismentele lansate de valurile anterioare de refugiați - cum ar fi cele 100 000 de refugiați din Balcani acceptați în anii 1990 - au fost ignorate, iar Suedia, în schimb, a dublat ideologia frontierelor deschise, consolidând o doctrină a "excepționalismului suedez" care a pus mai presus aclamarea internațională decât stabilitatea internă.

În timp ce alte națiuni europene introduceau restricții, liderii suedezi - de toate partidele - au aderat la o viziune a virtuții multiculturale.

Acest consens s-a destrămat doar sub povara crizei refugiaților din 2015, care a expus întreaga amploare a eșecului guvernamental.

Cele 162 877 de cereri de azil din acel an au copleșit sistemele de locuințe, juridice și sociale. Refuzul guvernului de a aplica controale la frontieră sau de a pregăti municipalitățile a creat haos instituțional.

Până la începutul anului 2017, peste 90 000 de cazuri erau încă în așteptare la Agenția Suedeză pentru Migrație, lăsând zeci de mii de persoane în așteptare și împovărând serviciile locale.

Acest colaps a forțat o recunoaștere politică rară a eșecului.

În noiembrie 2015, prim-ministrul Stefan Löfven a recunoscut: "Pur și simplu nu mai putem face nimic" - o revenire uimitoare după decenii de negare.

Cercetătorii se referă acum la acest moment ca la "sfârșitul excepționalismului suedez", deși daunele erau deja ireversibile.

După criză, Suedia a adoptat reforme care au marcat o trecere de la umanitarism la o politică de azil bazată pe securitate.

Până în 2017, cererile siriene și afgane au scăzut sub 5 000 pe an. În 2022, Suedia găzduia încă aproximativ 278 000 de refugiați, însă în 2023 au fost acordate doar 6 250 de permise de ședere legate de azil - un record negativ. Pentru prima dată în ultimele cinci decenii, Suedia a înregistrat o emigrație netă în 2025.
În ciuda scăderii fluxurilor de intrare, impactul pe termen lung al valului din 2015-2016 persistă. La începutul anului 2025, în Suedia trăiesc aproximativ 197 200 de persoane născute în Siria și 58 800 de persoane născute în Afganistan. Prezența din ce în ce mai mare a acestei a doua generații navighează acum într-o națiune care se confruntă cu identitatea, integrarea și consecințele unei doctrine de imigrație eșuate, considerată cândva un lider moral.

 

Apariția a ceea ce prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a fost în cele din urmă forțată să recunoască drept "societăți paralele" reprezintă eșecul complet al modelului de integrare al Suediei și reprezintă o amenințare existențială la adresa democrației și ordinii sociale suedeze. În aprilie 2022, în urma unor revolte violente care au demonstrat disprețul acestor comunități față de autoritatea suedeză, Andersson a recunoscut că "segregarea a fost lăsată să meargă atât de departe încât avem societăți paralele în Suedia", unde oamenii "trăiesc în aceeași țară, dar în realități complet diferite". Această recunoaștere a venit cu zeci de ani prea târziu și a subestimat gravitatea crizei.

Aceste societăți paralele se caracterizează prin ostilitate activă față de instituțiile și valorile suedeze: izolare lingvistică, în care învățarea limbii suedeze este evitată în mod deliberat, separare culturală, care respinge normele seculare suedeze în favoarea practicilor religioase și culturale importate, și parazitism economic, care creează o dependență permanentă de sistemele de asistență socială suedeze, fără a contribui cu nimic la societatea suedeză. Dimensiunea lingvistică este deosebit de dăunătoare, deoarece refuzul de a învăța limba suedeză reprezintă o respingere deliberată a integrării și creează bariere permanente în calea oricărei participări semnificative în societatea suedeză.

Terminologia referitoare la aceste zone segregate a evoluat pentru a reflecta recunoașterea crescândă a faptului că Suedia a pierdut controlul asupra unor porțiuni semnificative din propriul teritoriu. Autoritățile suedeze au dezvoltat un sistem de clasificare a "zonelor vulnerabile", cele mai problematice fiind desemnate drept "zone deosebit de vulnerabile", unde poliția descrie condițiile ca fiind "dificile, la limita imposibilului" pentru operațiunile de aplicare a legii. Până în 2021, poliția suedeză a identificat 61 de cartiere vulnerabile, dintre care 19 au fost clasificate ca fiind deosebit de vulnerabile, ceea ce reprezintă o extindere masivă a teritoriilor fără lege din Suedia.

 

Apariția a ceea ce prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a fost în cele din urmă forțată să recunoască drept "societăți paralele" reprezintă eșecul complet al modelului de integrare al Suediei și reprezintă o amenințare existențială la adresa democrației și ordinii sociale suedeze.

 

În aprilie 2022, în urma unor revolte violente care au demonstrat disprețul acestor comunități față de autoritatea suedeză, Andersson a recunoscut că "segregarea a fost lăsată să meargă atât de departe încât avem societăți paralele în Suedia", unde oamenii "trăiesc în aceeași țară, dar în realități complet diferite".   Această recunoaștere a venit cu zeci de ani prea târziu și a subestimat gravitatea crizei.

Aceste societăți paralele se caracterizează prin ostilitate activă față de instituțiile și valorile suedeze: izolare lingvistică, în care învățarea limbii suedeze este evitată în mod deliberat, separare culturală, care respinge normele seculare suedeze în favoarea practicilor religioase și culturale importate, și parazitism economic, care creează o dependență permanentă de sistemele de asistență socială suedeze, fără a contribui cu nimic la societatea suedeză. Dimensiunea lingvistică este deosebit de dăunătoare, deoarece refuzul de a învăța limba suedeză reprezintă o respingere deliberată a integrării și creează bariere permanente în calea oricărei participări semnificative în societatea suedeză.

Terminologia referitoare la aceste zone segregate a evoluat pentru a reflecta recunoașterea crescândă a faptului că Suedia a pierdut controlul asupra unor porțiuni semnificative din propriul teritoriu.

Autoritățile suedeze au dezvoltat un sistem de clasificare a "zonelor vulnerabile", cele mai problematice fiind desemnate drept "zone deosebit de vulnerabile", unde poliția descrie condițiile ca fiind "dificile, la limita imposibilului" pentru operațiunile de aplicare a legii.

 

Până în 2021, poliția suedeză a identificat 61 de cartiere vulnerabile, dintre care 19 au fost clasificate ca fiind deosebit de vulnerabile, ceea ce reprezintă o extindere masivă a teritoriilor fără lege din Suedia.

 

Sistemul educațional suedez a devenit o victimă a crizei migrației, școlile transformându-se din instituții de învățământ în centre de asistență socială pentru migranți, în timp ce copiii suedezi sunt dezavantajați în mod sistematic, iar oportunitățile lor educaționale sunt distruse. Provocarea integrării educaționale a scos la iveală imposibilitatea fundamentală de a menține standardele educaționale suedeze, găzduind în același timp un număr masiv de copii migranți care sosesc cu o educație limitată, un trecut traumatizant și atitudini adesea ostile față de valorile și autoritatea suedeză.

Dimensiunea perturbării educației a devenit catastrofală în timpul crizei refugiaților din 2015, când peste 70 000 de copii migranți au fost aruncați în sistemul școlar suedez, jumătate dintre aceștia sosind ca minori neînsoțiți, ale căror declarații de vârstă erau adesea frauduloase. Obligația impusă de legislația suedeză, conform căreia copiilor migranți trebuie să li se ofere plasament școlar în termen de o lună de la sosire, a creat o povară imposibilă pentru școli, în timp ce copiii suedezi sunt obligați să accepte medii educaționale degradate. Cercetările arată că doar 4% din școlile suedeze au fost forțate să absoarbă o treime din elevii nou sosiți, creând un apartheid educațional care a distrus calitatea educației în școlile afectate.

Segregarea educațională a apărut ca o caracteristică permanentă a societății suedeze, unele școli dezvoltând concentrații copleșitoare de elevi migranți, în timp ce familiile suedeze sunt forțate să caute alternative sau să accepte o educație inferioară pentru copiii lor. Această segregare reflectă nu numai modelele rezidențiale, ci și eșecul sistematic al politicilor de alegere a școlii care au permis familiilor suedeze să fugă de școlile distruse de imigrația masivă. Concentrarea copiilor migranți în anumite școli a creat ghetouri educaționale în care standardele educaționale suedeze sunt imposibil de menținut.
Parazitismul pe piața muncii și dependența economică

Rezultatele integrării pe piața muncii a Suediei pentru migranți au dus la unul dintre cele mai costisitoare eșecuri economice din istoria modernă a țării, creând o subclasă permanentă dependentă de asistență socială și contribuind minim la productivitatea națională. În ciuda unei economii puternice și a unui șomaj general scăzut, comunitățile de migranți se confruntă cu un șomaj persistent, ceea ce reprezintă un transfer masiv de bogăție de la contribuabilii suedezi activi către noii veniți inactivi din punct de vedere economic.

Programul suedez pentru imigranți (SFI) exemplifică această disfuncționalitate.

În ciuda finanțării vaste, acesta nu reușește în mod constant să le ofere participanților competențele lingvistice necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. Calitatea variază foarte mult în funcție de municipalitate, iar majoritatea cursurilor oferă o formare superficială care creează iluzia integrării, fără a oferi rezultate reale.

Deși discriminarea la angajare este adesea citată drept o barieră, aceasta nu poate explica eșecul sistemic al integrării forței de muncă. Deși studiile confirmă existența unor prejudecăți limitate împotriva numelor străine, mult mai importante sunt nepotrivirile de competențe, incompatibilitatea culturală și atitudinile diferite față de muncă - factori care fac ca mulți migranți să nu poată fi angajați în economia suedeză bazată pe cunoaștere.

 

Sistemul de recunoaștere a acreditărilor scoate în evidență și mai mult frauda generalizată și inflația de acreditări. Declarațiile privind diplomele și experiența profesională se prăbușesc frecvent în urma examinării, dezvăluind lacune majore în materie de cunoștințe sau competențe. Autoritățile suedeze au înăsprit aceste proceduri tocmai pentru că multe calificări străine nu îndeplinesc standardele suedeze.

Între timp, programele de formare pe piața forței de muncă au devenit un carusel birocratic - cicluri costisitoare de recalificare cu rezultate slabe sau inexistente în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Deseori, aceste inițiative funcționează mai puțin ca o cale serioasă de angajare și mai mult ca un model de așteptare subvenționat de stat, susținând o mare birocrație a integrării care profită de pe urma eșecului continuu al sistemului.

 

Trecerea Suediei de la una dintre cele mai sigure națiuni din Europa la o societate afectată de violența bandelor și de criminalitatea dezlănțuită marchează una dintre cele mai dramatice prăbușiri în materie de securitate din istoria europeană modernă - direct legată de politicile nesăbuite privind imigrația. Suedia are acum a doua cea mai mare rată a omuciderilor cu arme de foc din Europa în rândul țărilor cu peste un milion de locuitori, depășită doar de Albania, un indicator sumbru al gradului de deteriorare a siguranței publice.

Dimensiunea crizei este dramatică.

Din 2013, numărul împușcăturilor mortale a crescut de peste două ori, în timp ce infracțiunile legate de droguri și arme de foc au crescut de la începutul anilor 2000, în strânsă legătură cu traiectoria imigrației masive din Suedia. În 2022, rata crimelor comise cu arme de foc în Stockholm a fost de aproximativ 30 de ori mai mare decât cea a Londrei pe cap de locuitor. Autoritățile suedeze au eșuat cu desăvârșire în a-și proteja proprii cetățeni de violența importată prin migrația necontrolată.

Criminalitatea este concentrată în mod covârșitor în "zonele vulnerabile" dominate de migranți, care adăpostesc doar 5% din populație, dar sunt responsabile de majoritatea infracțiunilor violente grave. Aceste zone au devenit efectiv zone interzise în care forțele de ordine suedeze au pierdut controlul în favoarea bandelor criminale, în timp ce oficialii guvernamentali refuză să recunoască legătura dintre imigrație și creșterea insecurității.

Violența bandelor a devenit semnul distinctiv al noului peisaj criminal al Suediei. Organizațiile criminale dominate de imigranți și de descendenții acestora terorizează acum cartierele și recrutează copii în rețelele de violență. Potrivit Consiliului Național Suedez pentru Prevenirea Criminalității, proporția de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani suspectați de infracțiuni legate de bande a crescut de la 16,9 % în 2012 la 29,7 % în 2022. În ceea ce privește crimele comise cu arme de foc și omorurile prin imprudență, ponderea acestora a crescut de la 23,6 % la 45,1 %, confirmând astfel apariția unei subclase criminale născută din politicile eșuate de imigrație și integrare.

Acest val de violență este determinat în mare măsură de comerțul cu droguri, pe care criminologul Ardavan Khoshnood îl identifică drept principala sursă de conflict între bandele din Suedia: "Poate că cele mai importante conflicte din cadrul crimei organizate din Suedia sunt legate de comerțul cu narcotice: cine vinde unde și ce". Combinația de infracțiuni comise cu arme de foc, atentate cu bombă și infracțiuni legate de narcotice s-a normalizat în orașele suedeze - reprezentând o amenințare existențială la adresa legii, ordinii și siguranței publice.

 

Experimentul suedez cu multiculturalismul reprezintă una dintre cele mai dezastruoase politici sociale din istoria modernă a Europei - un asalt asupra identității suedeze condus de ideologie, care a împins națiunea în pragul colapsului.

 

Ceea ce a început în anii 1970 și 1980 ca un model utopic de promovare a egalității, a autonomiei culturale și a accesului la asistență socială pentru migranți a fracturat în schimb fundamentele societății suedeze.
Modelul inițial presupunea că culturi extrem de diferite pot coexista pașnic în cadrul unor drepturi și instituții comune. În practică, acesta a permis formarea unor societăți paralele care resping normele suedeze, supun la presiune serviciile publice și subminează coeziunea națională. Accesul deplin la asistență socială, combinat cu păstrarea practicilor culturale non-occidentale, a făcut integrarea aproape imposibilă, erodând totodată contractul social.
Schimbarea actuală către integrarea civică - care pune accentul pe autosuficiență, limbă și conformitate culturală - reflectă un răspuns tardiv și insuficient la decenii de eșec politic. Deși cerințele privind cetățenia și reședința au devenit mai stricte, acestea rămân prea slabe și prea târziu pentru a repara daunele. Cazul Suediei relevă incompatibilitatea inerentă dintre imigrația în masă din societăți cultural divergente și menținerea unei democrații laice și coezive.

Opinia publică suedeză cu privire la imigrație s-a schimbat dramatic în ultimii ani, reflectând o recunoaștere tot mai mare în rândul cetățenilor obișnuiți a faptului că imigrația în masă reprezintă o amenințare gravă la adresa siguranței, identității culturale și viitorului lor. Această evoluție dezvăluie un decalaj din ce în ce mai mare între experiențele trăite de populație - care se confruntă cu creșterea criminalității, dependența de ajutoare sociale și fragmentarea socială - și o elită politică care rămâne angajată ideologic față de politicile de deschidere a frontierelor, dar izolată de consecințele acestora.
De la criza refugiaților din 2015, sondajele de opinie au arătat o creștere constantă a scepticismului publicului, mulți suedezi considerând că politicile generoase de azil ale țării sunt exploatate de migranți economici și infractori care nu au intenția de a se integra. Refuzul clasei politice de a se adapta a alimentat deziluzia, în timp ce ascensiunea fulminantă a Democraților Suedezi reflectă respingerea de către public a status quo-ului și o nouă afirmare a responsabilității democratice.

 

Acoperirea mediatică a devenit elementul central al acestei diviziuni. Principalele canale sunt acuzate pe scară largă că ascund efectele negative ale imigrației - în special legătura acesteia cu criminalitatea și abuzul de ajutoare sociale - lăsând un vid umplut de sursele media alternative. Aceste platforme au câștigat credibilitate prin abordarea a ceea ce mulți consideră a fi realități ignorate sau minimalizate de mass-media tradiționale, adâncind neîncrederea publicului și modificând peisajul informațional.
Din punct de vedere geografic, polarizarea opiniilor reflectă realitățile trăite: locuitorii din orașele rurale și din orașele mici - adesea obligați să primească migranți în ciuda lipsei de influență politică - exprimă cea mai puternică opoziție față de imigrația în masă. În schimb, elitele urbane susțin în mare măsură imigrația, fiind ferite de efectele acesteia, în timp ce suedezii urbani din clasa muncitoare se aliniază din ce în ce mai mult opiniilor restricționiste datorită expunerii lor directe la consecințe.

Concluzie

Criza migrației din Suedia este o ilustrare clară a rapidității cu care o națiune stabilă și prosperă poate fi dezmembrată de politici de imigrație eronate și de complaceri politice.

Ceea ce a fost odată celebrată ca o superputere umanitară s-a transformat într-o societate fracturată, afectată de enclave etnice, infracțiuni violente, dependență de ajutoare sociale și instituții în colaps - toate consecințele plasării ideologiei deasupra responsabilității.

Colapsul Suediei nu este un eșec al eforturilor de integrare, ci o consecință a importului de populații fundamental incompatibile cu societatea suedeză.

Nici o sumă de cheltuieli, acțiuni de sensibilizare sau reforme nu poate rezolva o problemă care își are rădăcinile în imigrația în masă din culturi care nu împărtășesc - și adesea resping - valorile, legile și normele Suediei.
Timpul se scurge. Suedia nu are nevoie acum de corecții minore, ci de o inversare completă a cursului: oprirea imigrației masive, deportări pe scară largă și desființarea magnetului asistenței sociale care continuă să atragă dependența și disfuncționalitatea. Orice altceva mai puțin asigură continuarea declinului național.

Experiența Suediei oferă un ultim avertisment Occidentului: o națiune care refuză să își apere identitatea, frontierele și integritatea culturală nu va supraviețui.

Dacă Suedia vrea să rămână un stat funcțional, trebuie să acționeze decisiv acum - sau să accepte disoluția națională permanentă.

Editat August 22, 2025 de Tomaso

[Tomaso]

2026

[Tomaso]

Germania a investit o jumătate de trilion de euro și acum produce cu 20% mai puțină energie electrică la un preț de 3 ori mai mare”

 

* Producția industrială a scăzut brusc Aceleași bunuri sunt produse acum în Asia, dar cu emisii mai mari Germania generează în continuare de 5 ori mai multe emisii pe kWh decât Franța.

 

 

Nu este logic de ce continuă disoluţia statului social?

Ce drac să mai împartă acest stat social?  

 

De unde să mai împarţi dacă nu produci şi nu ai profit?

Producţia industrială face implozie pentru că alţii produc mai ieftin,  mai de calitate,  mai repede şi mai bine.     

Ceea ce produce industria statului social este scump şi prost pentru că politicienii sunt nişte idioţi care nu pot înţelege ideea de a te adapta la piaţă.

 

Ei îşi fac iluzii că vor face garduri şi că îşi vor menţine captivă populaţia într-o zonă cu preţuri uriaşe,  cu monopoluri teribile.  

Sunt prea proşti şi nici nu cunosc istorie.   Monopolurile şi barierele comerciale pot funcţiona doar limitat în timp şi fac doar rău, distrugând economia.

 

Dacă vor ca Europa să aibă o economie viabilă,  atunci trebuie să taie taxele,  să arunce la gunoi tot ceea ce împiedică performanţa economică.

Nu există "nu se poate".   Există doar "nu vreau".   Distrugerea economiei va fi un drum fără întoarcere.   Iar asta va determina accelerarea disoluţiei statului social în forma actuală.

 

[Tomaso]

În timp ce europenii lucrează mult prea puțin, chinezii lucrează puțin prea mult. Ar trebui să existe o cale de mijloc sănătoasă.

Merz are dreptate când spune că statele sociale din UE se prăbușesc.
 

 

 

S-a speriat Merz

 

 

[Tomaso]

 

Absurditatea sistemului de asistență socială german, vizualizată grafic.

Oamenii cu copii sunt semnificativ mai bine situați pe ajutor social decât atunci când lucrează.

Nu e de mirare că atât de mulți decid să nu lucreze.

 

Este cineva surprins că atât de mulți migranți aleg Germania în detrimentul altor țări?

 

 

[User anonim]

Nu sunt cainii cu covrigi in coada in DE.

Au fost si conationali de-ai nostri acolo. S-au reantors in Ro, altii au plecat in Spania,Belgia,Franta,Uk,Italia

[Tomaso]

 

Germania nu are destui copii pentru a plăti pensiile și serviciile medicale în viitor, iar aproape o treime dintre copiii pe care îi are sunt pe un drum drept către un ajutor social permanent.

[User anonim]

Germania are o chestie desteapta tare: Somajul la ei iti permite sa iti plateasca statul sa iei permise de conducere C+E,D cu obligatia sa te angajezi lao firma dupa luarea permisului.

Pe timpul scolii de soferi cursantii erau trimisi sa faca practica cateva ore pe zi pe camion/autobuz la firme.

 

Multi romani au facut scoala de soferi gratis in Germania,au profitat de bresa asta.

Au salarii 2500-2900eur net in mana pe camion

[Tomaso]

Ursula von der Leyen a spus că va ridica explicit problema „influxului masiv de produse chinezești excedentare în Europa”.

Între timp, aparatele de aer condiționat chinezești înregistrează o frenezie a cererii pe piața europeană, cererea depășind cu mult oferta.

Răspunsul Chinei a fost simplu:
comerțul este un schimb voluntar,
iar consumatorii sunt capabili să-și facă propriile judecăți.
Europa ar trebui să renunțe la mentalitatea sa de tip zero-sum.

În acest moment, declinul Europei nu este un mister.

A tăiat ieftina energie rusă în numele ideologiei.
Și-a slăbit propria autonomie energetică.
A privit cum subvențiile lui Biden au atras industria spre America.
A fost lovită de războiul tarifar al lui Trump.
A trăit zeci de ani din vechea prestigiu industrial, refuzând să se actualizeze, să concureze sau să scaleze.

Și acum se întoarce și latră la China:
De ce produceți atât de multe bunuri accesibile și de calitate?
De ce cumpără europenii aceste produse?
De ce fac bani companiile chinezești?

Nimeni nu i-a forțat pe consumatorii europeni să cumpere aparate de aer condiționat chinezești, ventilatoare, vehicule electrice, panouri solare, baterii, electrocasnice sau electronice.
Le-au cumpărat pentru că bunurile sunt utile, accesibile și competitive.

Asta se numește piață.

Dacă Europa vrea să câștige, poate produce produse mai bune la prețuri mai bune și să le vândă în China.

Europa a încercat înainte.

A țipat China despre supracapacitatea europeană de producție auto?
A numit China dominația Nokia pe piața telecom din China o amenințare existențială?
A considerat China Siemens un monopol pe piață?
A acuzat China fiecare brand vestic de succes că „inunde” piața?

Nu.

Pentru că China a concurat.

Europa nu mai vrea concurență.
Vrea protecție morală pentru eșecul industrial.

China nu a forțat Europa să devină scumpă, lentă, dependentă și complacentă.
Europa a făcut asta singură.

Acum, fabricile chinezești produc ceea ce au nevoie europenii, iar Bruxelles-ul numește asta o criză.

Dar capacitatea de producție a Chinei nu este problema Europei.

Problema Europei este că nu mai poate construi ceea ce au nevoie propriii săi oameni la prețuri pe care și le pot permite.

https://x.com/OopsGuess/status/2074262800135078343/video/1?s=61

[LichaelMackson]

Europa are de ales. Ori construiești fabrici și produci local și nu mai ai nevoie de China, ori stai trântor și ai nevoie de China. Cale de mijloc nu există. Eu sunt pentru prima. 

[Tomaso]

Prea târziu.

 

Un punct de vedere:

 

Globalismul a fost vândut cu promisiunea prosperității. În realitate, a fost cea mai mare redistribuire a averii din istoria omenirii.

Globalismul a însemnat închiderea fabricilor din Vest, deschiderea frontierelor și mutarea locurilor de muncă acolo unde era mai ieftin și mai convenabil. Muncitorul industrial din Viena, regiunea Ruhr sau Ohio a rămas șomer sau a fost împins în muncă slab plătită din sectorul serviciilor.

În același timp, profiturile au explodat pentru intermediarii care nu produc nimic. Conglomeratele financiare, importatorii, giganții logistici, platformele tehnologice și consultanții au încasat marja dintre producția ieftină din Asia și vânzările scumpe din Vest.

 

Rezultatul este o elită globală super-bogată și un proletariat abandonat, îndatorat. Clasa de mijloc – coloana vertebrală a oricărei societăți libere – a fost zdrobită. Aceasta reprezintă cea mai mare creștere a inegalității din ultimul secol. Fără globalism, China nu ar fi ridicat niciodată.

Vestul i-a dat Chinei totul, inclusiv admiterea sa în OMC în 2001, deși China nu avea o economie de piață adevărată sau un sistem al statului de drept. A fost un transfer voluntar de tehnologie: oricine dorea să producă în China era forțat să-și predea proprietatea intelectuală.

 

Vestul a închis ochii la munca forțată, subvențiile de stat, manipularea monedei și furtul de tehnologie. Capital în valoare de trilioane de dolari a fost pompat direct în China.

Vestul și-a dezasamblat propria bază industrială și a reconstruit-o în China. Vestul a finanțat un stat totalitar de supraveghere care acum folosește banii occidentali pentru a se reînarma, a cumpăra porturi strategice, a monopoliza materiile prime și a exercita pârghii asupra noastră.

 

China nu s-a ridicat în ciuda Vestului, ci pentru că Vestul globalist a construit-o așa.

Profitul pe termen scurt a fost prioritizat în fața securității naționale, suveranității industriale și stabilității forței de muncă locale.

 

O elită fără rădăcini, apatridă, din New York, Bruxelles, Berlin și Shanghai se simte acasă peste tot și nu-și asumă responsabilitatea nicăieri.

În urma ei rămân comunități abandonate, deposedate de industrie și de mobilitate socială ascendentă, complet dependente de lanțuri de aprovizionare controlate de o putere străină. Aceasta nu a fost o greșeală. Este modul în care sistemul a fost proiectat să funcționeze.

 

 

[Legolas]

14 minutes ago, Tomaso said:

O elită fără rădăcini, apatridă, din New York, Bruxelles, Berlin și Shanghai se simte acasă peste tot și nu-și asumă responsabilitatea nicăieri.

Da, aici ai dreptate.
Cu cat banii sunt mai multi, cu atat puterea e mai mare si asta, in epoca globalismului, sterge nationalitatea, sentimentul apartenentei si ultima ramasita de patriotism. 
"Tara mea e depozitul bancar, lupta mea e pretul actiunilor" - nu mai stiu cine a zis-o , un miliardar in orice caz.
Ceva asemanator spunea si Tiriac intr-un interviu.
China... 
Despre ea tin minte tot spusele unuia dintre oligarhii planetei:
"Criza alimentara va incepe atunci cand fiecare chinez o sa-si dea seama ca poate trai cu mai mult de un castron de orez pe zi"

Editat Septembrie 20 de Legolas

[D.D]

Deficitul comercial al Germaniei cu China s-a mărit la 100 de miliarde de dolari, dar este chiar mai rău de atât, China câștigă cotă de piață în alte piețe pe care Germania obișnuia să exporte.

Produsele chinezești nu sunt doar mai ieftine, în multe cazuri sunt și mai bune.

 

Modelul de afaceri german s-a bazat pe:

1. Exporturi în creștere către China și alte piețe emergente

2. Producție cu energie ieftină nucleară și rusească

3. Producție utilizând subcontractanți ieftini în Europa de Est

 

Acum toate trei au dispărut.

Reglementări haotice, birocrație și supraimpozitare dau lovitura finală economiei Germaniei.

 

 

Acest grafic arată ceva interesant.

Creşterea din perioada 2000-2020 a fost una bazată pe un export de tehnologie în China şi folosirea mâinii de lucru ieftine,  apoi de importul produselor finite înapoi în Germania.   De aceea există o evoluţia paralelă.

2021 este momentul de frângere.     Este momentul în care motorul economiei chinezeşti nu mai este alimentat de economia tip lohn.     Trendul se inversează rapid pentru că Germania nu mai are ce exporta în China,  în timp ce Germania este dependentă de produsele chinezeşti.    Acestea înlocuind treptat şi sigur produse germane.      

 

 

 

Germania este locul de naștere al asigurărilor sociale moderne, iar modelul actual este sub o presiune structurală reală.

Nu e o prăbușire bruscă, ci o erodare lentă, recunoscută deja de guvern și de consiliul experților economici.

 

Bismarck a introdus în anii 1880 primele asigurări sociale obligatorii pe scară largă: sănătate (1883), accidente (1884) și pensie/invaliditate (1889). Statul social postbelic (Sozialstaat) a extins mult acel nucleu.

Ideea de bază a rămas contributivă: cine muncește și plătește contribuții este protejat împotriva riscurilor majore de viață.

 

Socialbudget-ul german a ajuns în 2025 la circa 1,43 trilioane de euro, adică aproximativ 32 % din PIB, față de circa 26 % în 1992. În termeni reali, bugetul social a crescut cu aproximativ 70 % între 1992 și 2025.

Institutul IFO arată că pensia și sănătatea reprezintă împreună cam 70 % din total, iar peste 80 % din creșterea reală de după 1992 vine din îmbătrânire și boală, nu din ajutorul social de bază.

 

Contribuțiile sociale cumulate sunt acum în jur de 42–42,5 % din salariul brut. Consiliul german al experților economici estimează că, fără reforme, rata totală urcă spre 45 % în 2030 și aproape 50 % în 2040.

Asigurarea de îngrijire pe termen lung are deja un deficit de miliarde și o gaură proiectată de peste 17 miliarde de euro până în 2030.

 

Germania a stagnat ani la rând: contracție în 2023, creștere aproape nulă în 2024–2025, revenire modestă abia spre 2026, estimată de institute între 0,5 % și 1,3 %, în funcție de scenariu.

Producția industrială este cu mult sub vârful de dinainte de 2018.  Costurile energiei, birocrația, subinvestiția și concurența chineză apasă pe industrie. Raportul de dependență al vârstnicilor crește rapid, iar populația de vârstă activă scade. Creșterea potențială este în scădere structurală.

 

Cheltuielile federale legate de azil și refugiați au fost de circa 29,7 miliarde de euro în 2023 și de circa 24,8 miliarde în 2025.

Beneficiile directe după Asylbewerberleistungsgesetz au fost de aproximativ 6–7 miliarde pe an. Sunt sume mari, dar mai mici decât pensia și sănătatea.

Problema nu este doar factura anuală. Studiile de sustenabilitate fiscală (inclusiv calcule ale lui Bernd Raffelhüschen, Freiburg) arată că imigrația cu calificare scăzută și integrare lentă pe piața muncii mărește, nu reduce, decalajul dintre contribuțiile viitoare și prestațiile promise. Mulți solicitanți de azil ajung contribuabili net abia după ani, iar ratele de ocupare și câștigurile rămân, pentru mai multe grupuri de origine, sub media nativilor.

Imigrația de înaltă calificare poate ajuta demografia; valurile de azil de după 2015 nu au rezolvat problema pensiilor.

 

Conceptul bismarckian, în forma lui actuală de prestații generoase și contribuții ridicate, nu se mai susține de la sine într-o economie cu creștere slabă, industrie sub presiune și populație care îmbătrânește.

Motorul principal al facturii este demografia (pensie, sănătate, îngrijire), nu refugiații. Aceștia sunt o povară suplimentară reală, nu „salvarea” sistemului.

 

Cancelarul Friedrich Merz spunea în august 2025 că statul social „nu mai este sustenabil economic cu ceea ce producem ca economie națională” și a cerut o „toamnă a reformelor”.

Fără reforme — vârstă de pensionare mai mare, frânarea cheltuielilor medicale, o componentă capitalizată mai solidă, selectivitate la imigrație — contribuțiile spre 50 % vor tăia din competitivitate și din venitul net, exact când economia are nevoie de ambele. Guvernul și institutele economice germane spun deja, în termeni proprii, același lucru.

 

[User Anonim 05]

La 20.09.2026 la 21:09, Tomaso a spus:

Prea târziu.

https://www.g4media.ro/afd-la-un-nou-maxim-istoric-in-preferintele-alegatorilor-din-germania-partidul-cancelarului-merz-in-cadere-libera.html

 

[Tomaso]

Pentru mulţi oameni este greu să facă legătura dintre scăderea nivelului de trai şi partidele de la putere.

Dar,  până al urmă,  oamenii înţeleg că dacă nu îşi schimbă alegerile,  nimic bun nu li se poate întâmpla.    

AfD este partid din afara sistemului  care este responsabil pentru căderea Germaniei.       Cine este inteligent nu va mai alege iar şi iar şi iar  între social democraţi şi creştin democraţi.     Practic acelaşi partid cu nume diferite.

Exact cum sunt la noi PSD şi PNL.   Acelaşi partid.   Indiferent pe cine votezi este tot aia.    

 

Aşa că cel mai smart lucru este să le dau un şut în curul ăla plat şi să-i pui pe alţii în locul lor.   

 

[User Anonim 05]

Afd este că Aur în Ro. Nu vad care e problema.

Ar face bine o schimbare începând cu Germania,continuând cu Franța la anul vezi Marie Le Pen.

Editat Octombrie 5 de user_trust

[Tomaso]

Globalismul a însemnat închiderea fabricilor occidentale, deschiderea granițelor și relocarea locurilor de muncă oriunde era mai ieftin și mai convenabil.

Muncitorul industrial din Viena, regiunea Ruhr sau Ohio a devenit șomer sau a fost împins în muncă slab plătită în sectorul serviciilor.

 

Totuși, profiturile au explodat pentru intermediarii corporativi, care nu produc nimic.

Conglomeratele financiare, importatorii, giganții logisticii, platformele tehnologice și consultanții au încasat marja dintre producția ieftină din Asia (China) și vânzările scumpe din Vest.

 

Rezultatul este o elită globală super-bogată și un proletariat abandonat, îndatorat.

Clasa de mijloc – coloana vertebrală a fiecărei societăți libere – a fost zdrobită. Aceasta reprezintă cea mai mare creștere a inegalității din ultimul secol. Fără globalism, China nu s-ar fi ridicat niciodată.

 

Vestul i-a dat Chinei totul, inclusiv admiterea sa în OMC în 2001, deși China nu avea o economie de piață adevărată, democrație sau un sistem de stat de drept. A fost un transfer voluntar de tehnologie: oricine dorea să producă în China era forțat să predea proprietatea sa intelectuală. Totuși, acum pare că chinezii au avut dreptate tot timpul.

 

Capital în valoare de trilioane de dolari a fost pompat direct în China. Oare asta nu se numește antreprenoriat?

 

Vestul și-a dezmembrat propria bază industrială și a reconstruit-o în China.

Vestul a finanțat ceea ce pretinde că este un stat totalitar, care folosește banii occidentali pentru a se reînarma, a cumpăra porturi strategice, a monopoliza materiile prime și a exercita pârghii asupra noastră.

 

Oare noi nu am face exact la fel?

 

China nu s-a ridicat în ciuda Vestului, ci pentru că Vestul globalist a construit-o așa.

Profitul pe termen scurt a fost prioritizat în detrimentul securității naționale, suveranității industriale și stabilității forței de muncă locale.

 

O elită fără rădăcini, apatridă, din New York, Bruxelles, Berlin și Shanghai se simte ca acasă peste tot și nu-și asumă responsabilitatea nicăieri.

În urma ei rămân comunități abandonate, deposedate de industrie și de mobilitate socială ascendentă, complet dependente de lanțuri de aprovizionare controlate de o putere străină.

 

Globalismul a fost vândut cu promisiunea prosperității.

În realitate, a fost cea mai mare – dar și cea mai absurdă – redistribuire a averii din istoria omenirii.

 

Statul social înseamnă o redistribuire a averii.

Dacă nu ai ce redistribui, cu ce să susții statul social?    Cu vorbe?

Sau faci împrumuturi din care achiți  ceea ce ar trebui finanțat prin redistribuirea unei părți din profiturile unei economii prospere.

Adică rețeta sigură a dezastrului.

[Tomaso]

Sursa:

Deprecierea economică a Vestului a fost doar prima etapă a experimentului globalismului.

Ceea ce se desfășoară acum este prăbușirea mai amplă a încrederii instituționale occidentale — o societate dezmembrată simultan de iluzia energetică și de abandonarea granițelor sale suverane.

 

Presiunea pentru o tranziție către eolian și solar a fost vândută ca un salt tehnologic înainte.

În realitate, ignoră legile fundamentale ale densității energetice. Generarea dependentă de vreme poate produce electricitate pentru iluminatul locuințelor, dar nu poate furniza energia termică continuă, ultra-înaltă necesară pentru industria grea, producția de oțel în cuptoare cu arc electric, fabricarea chimică, transportul maritim sau aviația comercială.

 

Prin sabotarea propriei rețele energetice interne cu generare costisitoare și intermitentă, Vestul nu a eliminat combustibilii fosili — pur și simplu și-a externalizat emisiile industriale și producția grea către Asia.

 

Ironia este izbitoare: pentru a construi o rețea verde, Vestul trebuie să importe componente intensivo-energetice fabricate în străinătate folosind energie pe cărbune, creând o nouă amprentă industrială extrem de distructivă în timp ce subminează securitatea energetică internă.

Acest recul industrial este agravat de o paralizie totală în privința integrității frontierelor și coeziunii sociale. Elitele politice occidentale, hipnotizate de doctrinele multiculturalismului, au permis fluxuri migratoare necontrolate și neverificate să copleșească infrastructura publică, să dilueze identitatea civică și să erodeze statul de drept.

 

Devine un stat al crimei periculoase.

 

Ceea ce ar trebui să fie o datorie de bază a statului-națiune — protejarea granițelor sale suverane — a fost abandonat în favoarea unei posturi globaliste servile.

Când dezmembrezi industria internă, impui energie artificial de scumpă și dizolvi frontierele naționale, nu creezi o utopie globalistă. Distrugi capital real.

 

Fără capital și industrie suverană productivă, pilonii fundamentali ai vieții occidentale se vor prăbuși (și se prăbușesc deja).

Răsplata muncii grele dispare, mobilitatea ascendentă stagnează, iar scopul unei cariere pe termen lung este înlocuit de gestionarea declinului.

O societate care își abandonează baza industrială și își predă frontierele sfârșește prin a-și preda viitorul.

[marin]

Să spun de nepotul meu și copilul meu plecați definitiv la Londra.

 

Nepotul a făcut facultate la noi și a lucrat inginer la fabrica Găești de frigidere după facultate.

 

A plecat la Londra și a fost angajat la o fabrică cu patron evreu ca manager general cu salariu peste 10.000 de lire. 

 

A cumpărat casă, nu apartament așa - o parte credit pe numele lui și restul sumei foarte mare cash din România de la mama lui.

 

S-a însurat și nevasta e și ea angajată la fabrica aia.

 

Copilul meu - a plecat la Londra și e angajat tot la fabrica aia și are 6000 lire și stă la nepot fără să plătească chirie.

 

Când va avea și el salariu peste 10.000 de lire va cumpăra o casă tot la fel credit și cash.

 

ÎN ROMÂNIA CE PUTEAU FI EI

 

- nepotul inginer la Găești cu maxim 1500 de euro dar după vreo 10 ani și să stea într-un ghetou de apartament din Găești că nu putea să facă naveta zilnic 80 km dus și 80 km întors București - Găești.

 

- copilul meu să pună marfă în raft la magazinul unde mă-sa e patroană și să primească 1000 de euro și sigur nici nu venea la muncă sau se bătea cu mă-sa în magazin când îl punea să facă ceva.

 

TOMASO - ROMÂNIA E STAT DIN CARE SĂ PLECE ABSOLUT TOȚI CARE POT AVEA O VIAȚĂ MAI BUNĂ ÎN VEST.

Editat Octombrie 7 de marin

[marin]

La stat copilul meu era prea PROST pentru orice instituție a statului chiar dacă nu trebuia absolut nimic să știe el și era doar - ăsta e băiatul lui ăla care a lucrat aici. Nepotul cu ce studii avea nu erau locuri bune la stat în instituții bune. Deci - doar plecarea definitivă a fost soluția pentru amândoi.

 

 

Acum 1 oră, Tomaso a spus:

Muncitorul industrial din Viena, regiunea Ruhr sau Ohio a devenit șomer sau a fost împins în muncă slab plătită în sectorul serviciilor.

 

Ce NU știi tu - patronul evreu din Anglia NU angajează englezi. Doar de-ai lui și pot fi de oriunde, România sau alte țări. Nu vrea englezi sau români sau alte nații chiar dacă e în Anglia fabrica lui.

 

Eu și nevasta și cumnata, mama nepotului, dacă vrem să mergem la fabrica aia și să lucrăm în birouri sau unde e bine, nu în producție - plecăm azi și luni suntem angajați cu salarii de mii de lire.

 

EUROPA așa va ajunge sau a ajuns - patronii străini să angajeze de-ai lor și localnici să fie șomeri.

 

Mai e ceva - cu cât va crește numărul de străini în Europa vor trebui europenii să se dea la o parte că așa e normal. Nu pot fi interziși milioane sau zeci de milioane care vor tot veni în Europa.

Editat Octombrie 7 de marin

[User Anonim 05]

TOMASO ce afaceri face firma ta cu China? Ce domeniu

Ai importat serios marfa de la ei sa o aduci in Ro?

Acum 18 ore, Tomaso a spus:

 

Anul acesta pana de Revelion, te mai duci in China?

Editat Octombrie 8 de user_trust

[Tomaso]

La 08.10.2026 la 5:04, user_trust a spus:

TOMASO ce afaceri face firma ta cu China? Ce domeniu

Ai importat serios marfa de la ei sa o aduci in Ro?

Anul acesta pana de Revelion, te mai duci in China?

 

Electronice.

Import de componente,  materiale şi subansamble destinate asamblării în UE,   producţie la comandă de subansamble pentru producţia unor echipamente în UE. 

Acum ar fi trebuit să fiu pe drum către Budapesta,  mâine să fiu în avion către Guangzhou.     Am anulat călătoria pentru că încă nu pot să merg suficient de bine pentru a putea să fac ceea ce aş avea de făcut acolo.

Acum mai puţin de două săptămâni încă mă duceam cu cadrul până la baie.   Acum merg,  dar pe distanţe mici.    Azi am fost cu căţeaua prin parc şi după 3km (5444 de paşi) am simţit înţepături în genunchiul operat.    

Pentru o călătorie în China nu sunt pregătit.      Mă rog,  mă duc la anul,  odată în luna mai şi pe urmă în luna octombrie.   

[Tomaso]

 

 

Apropo de China vs. Germania în relaţie cu subiectul topicului de faţă.

 

 

Statistică recentă din care observăm clar de ce statul social nu mai are cum să fie sustenabil nici măcare pentru o economie puternică,  precum cea germană.

Acelaşi producător cunoscut de maşini are cheltuieli exagerat de mari dacă produce în Europa  raportat la China.  

Şi toate astea sunt cauzate de legislaţia tipică pentru ceea ce înseamnă "stat social".

 

În condiţii de monopol,  lipsa concurenţei,  poţi face stat social.   

Dar dacă apare concurenţa atunci economiile statelor sociale sunt distruse rapid de către concurenţa fabricilor localizate în state unde legile sunt mult mai puţin pervertite de ideologie.

După cum se vedem mai sus,  TOTUL este clar şi limpede.    A produce în Germania înseamnă pierderi.

[User Anonim 05]

Acum 9 minute, Tomaso a spus:

 

Electronice.

Import de componente,  materiale şi subansamble destinate asamblării în UE,   producţie la comandă de subansamble pentru producţie unor echipamente în UE. 

Acum ar fi trebuit să fiu pe drum către Budapesta,  mâine să fiu în avion către Guangzhou.     Am anulat călătoria pentru că încă nu pot să merg suficient de bine pentru a putea să fac ceea ce aş avea de făcut acolo.

Acum mai puţin de două săptămâni încă mă duceam cu cadrul până la baie.   Acum merg,  dar pe distanţe mici.    Azi am fost cu căţeaua prin parc şi după 3km (5444 de paşi) am simţit înţepături în genunchi.    

Pentru o călătorie în China nu sunt pregătit.      Mă rog,  mă duc la anul,  odată în luna mai şi pe urmă în luna octombrie.   

Multa sanatate,sa te recuperezi bine..Nu te forta