UE pro sau contra - opinii

[Tomaso]

[Tomaso]

 

Am meditat mult pentru a-mi da seama ce anume nu a funcţionat.

Teoretic,  unirea ar fi trebuit să aducă prosperitate.  Însă de adus nu a adus.   

Doar a lungit agonia.  

 

Ţările vest europene au avut un boost în urma unificării,  pentru că au avut instant acces la o piaţă imensă pe care au acaparat-o prin mijloace dolosite,  lipsite de orice scrupul în raport cu cetăţenii ţărilor acaparate.     Dar tot nu le-a folosit pentru că extinderea s-a oprit şi toate câştigurile iniţiale au fost pierdute prin consum şi investiţii nebuneşti bazate pe ideologie nesustenabilă dpdv economic. 

 

Prăbuşirea UE se vede în scăderea nivelului de trai pentru toţi europenii.    Evident,  cu marje. 

Dar sărăcia,  lipsa de perspectivă,  imposibilitatea de a cumpăra din muncă o casă,  de a-ţi asigura un nivel de trai decent,  aşa cum era în anii 60-70-80,  au devenit starea de fapt normalitate.    

 

Şi cum acest rău nu ar fi fost suficient,  sectanţii care conduc UE au dat drumul în uniune pentru un puhoi de amărâţi violenţi care doar pun presiune pe sistemele sociale aflate în colaps de foarte mult timp.   Greu de explicat prin argumente raţionale deciziile astea.    

 

 

Dacă ar fi să fac o paralelă  cu ceea ce trăim acum,  cred că putem să o găsim la China şi Japonia în secolul XIX.

Atunci când s-au închis în ei şi au refuzat să vadă viitorul.     Alegere care i-a costat aproape un secol de înapoiere.

Exact aşa suntem noi,  europenii.    Am ales să ne autodistrugem.  

[User Anonim 05]

Slavarii Bruxellezi aia sunt răspunsul. Vezi că nici Germania nu o mai vrea pe Ursula.

[Tomaso]

Muierile trebuie să fie scoase din politică.

 

 

Pizda asta proastă vorbește în numele europenilor?

 

 

[User Anonim 05]

Toiu Mars la Bruxxel in plm

De unde plm slavara asta urata a lui ND, sora aluia geamana sa laude Ucraina?

[Tomaso]

Europații sunt frustrați că pierd puterea, fiindcă sunt convinși că sunt singurii care o merită.
 

Asta îi face o contra-elită care își confundă educația, statutul și adeziunea la UE cu un drept aristocratic de a conduce și când îi respingem, devin frustrați și agresivi.

[User Anonim 05]

mUiE.

Merita AfD, Marie LePen, Georgescu si Simion premier AUR guvern singur.

 

Voi mai tineti mnte cand se vorbea de infiintarea zonei Euro, Schenghen alea alea? O mare gluma/pacaleala.  Au luat banii de la statele membre si atat.

 

Georgescu iese din inchisoare, il face presedinte. Instaureaza dictatura dinainte de 1989, industria calului. Simion premier partidul comunist roman (AUR) pe viata. Mai vrei alegeri daca au luat aia puterea? Vezi sa nu. O sa aducem marfuri de la rusi si le dam la schimb masini Dacia, carcase de porci si vita, mancare.Ca pe timpul lui Ceausescu.

O sa vina iar in piete bulgarii si polonezii cu marfa sa vanda pe la noi.

Iti era dor de magazin Alimentara unde nu gaseai mancare, cozi cand se primea ceva, instaurarea Cartela /ratie ca sa cumperi de mancare Viteza pe drumuri circulatie  redusa la 70km/h cum faceai cu Dacia 1300 daca ai prins 1980

parcarea in zi cu sot si fara sot. AI de plm ce ne asteapta.

Dar vom lua petrol si gaze de la rusi, nationalizam omv , santierele navale si combinatele siderurgice. Se redeschid minele.

Editat Octombrie 7 de user_trust

[User Anonim 05]

Televiziunea poporului,una singura care va vorbi de PCR si de CG.

Ne intoarcem iar la antene cu elementi facute pe la fabrici, care are carti de antene cu scheme din anii 80-90  sa le scoata de la naftalina 

Cu antena dinaia mare te rogi sa prinzi rusii si bulgarii.

Se introduce in scoli limba rusa obligatoriu peste tot. Si limba poloneza in loc de Germana.

Engleza/franceza? Ce-i aia,nu exista.

Militieni ii aduci pe aia de pe timpul lui Ceausescu, se reanfiinteaza Securitatea, armata facuta la termen.

Cravata si pionerii cu uniforma neagra cu camasa alba pantofi de piele negrii , inapoi in scoli, defilari si parade ptr Ceausescu daca te-a dus scoala, vor fi ptr Calin Georgescu.

[Tomaso]

Parlamentul European se ocupă cu treburi serioase.
Pe aici, pe la Strasbourg, se bagă rațional și cu simț de răspundere bățul prin gard. 

 

S-au adoptat până acum vreo 8 rezoluții de susținere neabătută a Ucrainei, până la “victoria finală”. Vine iarna la Kiev și acei oameni au rămas aseară fără curent - jumătatea estică a orașului e în beznă. Oamenii care au unde să plece, pleacă din Kiev. Zelensky susține că are o gaură de 27 de miliarde de euro în buget, deci cerșește și mai mulți bani de la sleita de bani UE. Între timp, Rusia, întărită militar și economic, a ajuns să vadă în UE principalul inamic. Cu SUA se vor înțelege, așa cum au făcut-o mereu. 

 

Cu SUA, UE a “reușit” să se pună în poziție de război comercial și, mai ales, ideologic. 
În plus, politicienii “radical pro-europeni” nu se opresc din provocări prostești la adresa lui Trump. 
Acum câteva săptămâni, Ursula von der Lenin anunța cooptarea Canadei ca membru asociat al UR. Canada a zâmbit jenată, dar Trump a fost foarte iritat. 

Iar acum, pe holurile PE din Strasbourg este expusă o statuie de tot prost gustul din lume, căruia i s-a adăugat și o tușa groasă nazistă: un Trump gras, nud, cu pielea aurită, stând pe umerii unui muncitor slab și sub nutrit. Statuia se numește The Orange Plague (ciuma portocalie). Două trimiteri clare la propaganda nazistă a lui Goebbels. Este ridicol, dar “expoziția” este organizată de un euro-parlamentar danez de extrema stângă, ceea ce denotă că extremele se ating. 

 

În fine, se bagă bățul și prin gardul Chinei. Ieri s-a adoptat o rezoluție care, pe lângă declanșarea unui război comercial cu China (că aveam nevoie de încă unul, nu?), rezoluția anunță susținerea pe față a Taiwan-ului, a opoziției din Tibet și Xinjiang și a organizațiilor care, în China, sunt interzise. Culmea e că azi ar trebui să fie primit la Beijing un comisar european, pentru afaceri comerciale. Mă tem că vizita va fi un eșec. Dar, ce să faci, deviza aici este: vom lupta pentru pace până nu va mai sta piatră pe piatră… 

 

@Piperea

[User Anonim 05]

https://jurnalul.ro/special-jurnalul/comisia-europeana-deschide-o-investigatie-in-romania-care-ne-ar-putea-salva-de-la-plata-a-zeci-de-milioane-de-euro-1046184.html

Comisia Europeană deschide o investigație în România care ne-ar putea salva de la plata a zeci de milioane de euro

Comisia Europeană a anunțat că a lansat o investigație aprofundată pentru a evalua dacă o hotărâre arbitrală prin care România este obligată să plătească despăgubiri unui număr de zece investitori din cauza modificărilor aduse planului de subvenționare pentru energia electrică din surse regenerabile este în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Valoarea despăgubirilor pentru firmele care au intentat proces României a fost stabilită în 2024 de un tribunal de arbitraj de pe lângă Banca Mondială de la Washington la suma de 42,2 milioane de euro, la care se adaugă cheltuielile de judecată și dobânzile. Comisia Europeană consideră, într-o evaluare preliminară, că despăgubirile pe care România a fost condamnată să le plătească investitorilor ar putea constitui un ajutor de stat incompatibil cu piața UE

[Tomaso]

Cataclismic!

Comisia Europeană refuză cu încăpățânare cele 6 noi centrale nucleare franceze EPR2: totul este blocat!

Șantierul nu avansează absolut deloc, și asta de deja 1 an. Cu Germania care face presiune din spate pentru a anihila proiectul și a slăbi la maximum EDF.

 

Les Échos dezvăluie: « Discuțiile purtate de mai mult de un an cu Bruxelles-ul sunt tensionate, conform mai multor surse. « Serviciile de concurență consideră că EDF este prea mare, în timp ce nu este vina noastră că nu există un operator energetic de mărimea noastră în Germania sau în Italia », estimează una dintre ele, apropiată de grupul public. În legătură cu sprijinul Statului francez și eventualele contrepartide acordate de EDF, « se poate argumenta timp de cincisprezece ore... sau timp de cincisprezece ani », continuă sursa! « Comisia Europeană și serviciile sale raționează în termeni de piață comercială, fără a lua în considerare caracterul strategic al politicii energetice franceze », adaugă un alt interlocutor! » (cf : https://lesechos.fr/industrie-services/energie-environnement/nucleaire-letat-et-edf-sous-pression-pour-securiser-le-projet-epr2-avant-la-fin-de-lannee-2256986)

 

Franța trebuie să înceteze să se supună acestei entități europeniste, concepută în întregime pentru a o distruge.

Franța trebuie să iasă din UE și să o distrugă definitiv.

 

 

 

[Tomaso]

Bruxelles

1955: 95% origine belgiană nativă

2025: 21% origine belgiană nativă

 

Londra

1955: 97% origine britanică nativă

2025: 36% origine britanică nativă

 

Amsterdam

1955: 98% origine olandeză nativă

2025: 40% origine olandeză nativă

 

Berlin

1955: 98% origine germană nativă

2025: 57% origine germană nativă

 

Viena

1955: 95% origine austriacă nativă

2025: 51% origine austriacă nativă

 

Stockholm

1955: 97% origine suedeză nativă

2025: 65% origine suedeză nativă

[Tomaso]

Majoritatea democrațiilor occidentale au fost sparte.
Nu cu cod. Cu arhitectura instituțională. Să vă arăt cum funcționează, folosind cel mai avansat exemplu: Uniunea Europeană.

 

Mai întâi, cum funcționează.

O dată la cinci ani, votați un Parlament European care nici măcar nu poate iniția legislație. Organul care propune legi este Comisia: 27 de comisari pe care nimeni nu i-a ales, numiți după negocieri în culise între șefii de stat. Proiectele de lege sunt apoi negociate între Comisie, Parlament și Consiliu în „triloguri”, întâlniri cu ușile închise unde se iau deciziile reale. O lege care se va aplica la 450 de milioane de oameni trece prin coridoare pe care 99,9% dintre ei nu le vor vedea niciodată.

 

Acum, uitați-vă cine se află în acele coridoare. Bruxelles-ul a devenit capitala lobby-ului mondial: aproape 18.000 de organizații în registrul de transparență, zeci de mii de lobby-iști, mai mult de 50 pentru fiecare europarlamentar. Și asta e doar partea declarată. Adăugați ușa rotativă: un fost europarlamentar trebuie doar să aștepte șase luni înainte de a deveni el însuși lobby-ist pentru UE.

 

Problema reală este distanța. Un deputat național care votează o lege care ruinează fermierii din circumscripția sa îi întâlnește la piață sâmbăta. În Bruxelles, decidentul nu întâlnește niciodată oamenii care trăiesc cu deciziile sale. Dar îi întâlnește pe lobby-iști în fiecare zi: la prânz, la cocktail-uri, la conferințe. Așa că sistemul nu optimizează pentru bunăstarea oamenilor. Optimizează pentru interesele celor care sunt în sală. Nu ai nevoie nici măcar de corupție pentru asta, stimulentele sunt suficiente. Deși uneori, așa cum a arătat Qatargate, există și corupție.

 

Rezultatul: sistemul are un stimulent structural să accepte lucruri pentru care oamenii nu ar vota niciodată.

Luați Mercosur. Douăzeci și cinci de ani de negocieri. Franța votează împotriva sa în Consiliu în ianuarie 2026 și este depășită numeric. Pentru a împiedica parlamentele naționale să-l blocheze, Comisia împarte acordul în două texte, inclusiv un acord comercial care necesită doar un vot în Bruxelles. Parlamentul European însuși scrie, cu litere de-o șchioapă, că această împărțire ocolește dreptul parlamentelelor naționale, și trimite acordul la Curtea de Justiție a UE. Răspunsul Comisiei: a aplicat acordul provizoriu din 1 mai 2026, fără să aștepte opinia Curții. Fermierii protestau în fața Parlamentului. Au pierdut oricum.

 

Și amintiți-vă de singura dată când oamenii au fost întrebați direct despre Europa: în 2005, Franța și Olanda au respins Constituția Europeană. Textul s-a întors doi ani mai târziu sub formă de Tratatul de la Lisabona, ratificat de parlamente. Fără alte referendumuri.

 

Dar cel mai rău este imigrația. În 2015, cote de relocare au fost impuse prin majoritate calificată țărilor care votaseră împotriva lor. Din 12 iunie 2026, Pactul privind Migrația și Azilul se aplică în întreaga Uniune, cu mecanismul său de „solidaritate obligatorie”: îi primești pe oameni, sau plătești. Niciun popor european nu a fost consultat vreodată direct în legătură cu asta, deși este problema care ne transformă societățile în mod cel mai profund.

 

Și aici trebuie să vorbim despre cea mai sofisticată piesă a mașinăriei: George Soros.

Soros a înțeles înaintea tuturor că nu trebuie să câștigi alegeri dacă modelezi ecosistemul din jurul celor care iau decizii. Rețeaua sa, Open Society Foundations, se descrie drept cel mai mare finanțator privat al grupurilor de advocacy din lume. În Bruxelles, conduce propriul braț de lobby țintit spre instituțiile UE, Open Society European Policy Institute.

Iată ce știm din documente interne scurse în 2016: un document intitulat „Alianțe de încredere în Parlamentul European” lista mai mult de 200 de europarlamentari. Hârtii de strategie descriau construirea de „grupuri cu acces intern” pentru a coordona „aliații interni” care puteau avansa obiectivele lor în munca zilnică. Sesiuni de training au fost organizate pentru europarlamentari despre cum să contracareze așa-zisele partide populiste.

 

Mecanismul este brutal de elegant.

Think tank-urile produc „expertiza”. ONG-urile produc „cererea din societatea civilă”. ONG-urile legale litigează în instanțe. Mediile finanțate produc narativa. Decidentul din Bruxelles, izolat de populație, aude același mesaj din toate direcțiile și sfârșește prin a crede că asta este ce vor oamenii.

 

Și partea cea mai nebună: instituțiile finanțează bucla ele însele.

Între 2021 și 2023, UE a plătit aproximativ 7,4 miliarde de euro către ONG-uri, iar Curtea Europeană de Conturi a constatat că utilizarea acelor bani este insuficient transparentă. S-a aflat chiar că Comisia finanțase ONG-uri să facă lobby la europarlamentari în favoarea propriei sale legislații Green Deal. Instituția plătește „societatea civilă” să-i ceară să facă ceea ce voia deja să facă.

 

Totul este legal.

Exact asta îl face un hack și nu o crimă.

Sistemul funcționează exact așa cum a fost proiectat, cu excepția faptului că nimeni nu l-a mai proiectat pentru oameni.

Peticeala este simplă de enunțat și greu de impus: aduceți deciziile mai aproape de oamenii care le suportă, organizați referendumuri pe probleme care schimbă o civilizație, creați un registru obligatoriu pentru fiecare actor de influență, inclusiv ONG-urile, cu sursele lor de finanțare, și închideți ușa rotativă. Până când asta se întâmplă, democrația europeană va rămâne ceea ce a devenit: o interfață utilizator așezată deasupra unui sistem care rulează pentru altcineva.

 

 

 

[Tomaso]

"Ieri vorbeam cu un tip care lucra la Comisia Europeană.

 

Mi-a spus că proiectul lor era perfect pe drumul cel bun.

Că imigrația nu e o problemă.

 

Și ceea ce m-a șocat cel mai mult n-a fost propoziția în sine. Ci faptul că el chiar credea asta. Asta e problema reală.

Acești oameni nu vă mint în mod conștient.

 

Sunt atât de deconectați, atât de profund hrăniți de sistemul care i-a format, încât trăiesc într-o lume paralelă.

O lume a rapoartelor, panelurilor, summit-urilor și comunicatelor de presă.

O lume în care realitatea este ceea ce spun instituțiile.

 

Amintește-ți: instituțiile capturate nu mai descriu realitatea.

Ele o prescriu.

Și oameni ca el trăiesc în interiorul prescripției. Nu ies niciodată din ea.

Nu văd niciodată strada, orașul, cartierul care s-a schimbat în zece ani. Și când o fac, au deja cuvintele pregătite să explice de ce ceea ce văd nu există cu adevărat.

 

Asta e o lume falsă.

Nu o minciună spusă de oameni care știu adevărul. Ci o minciună crezută de chiar oamenii care o spun. Și exact de aia o să se prăbușească.

Pentru că poți minți oamenii o perioadă foarte lungă de timp. Nu poți minți realitatea.

 

Hayek a explicat-o.

URSS a demonstrat-o.

Sondajele o confirmă.

 

Un sistem care nu mai poate vedea realitatea nu se mai poate corecta. Și un sistem care nu se mai poate corecta a început deja să moară.

Oamenii din Bruxelles cred că istoria e de partea lor.

 

Trăiesc în aceeași iluzie pe care o avea Politburo în 1985.

Lumea paralelă se termină întotdeauna la fel: în ziua în care se ciocnește de cea reală.

Deci, oprește-te să te întrebi dacă ești nebun că vezi ce vezi.

Nu ești.

Ești doar unul dintre oamenii care încă trăiesc în lumea reală."

 

Sursa textului de mai sus.

 

 

În timp ce citeam am avut o revelaţie.

Am înţeles de ce oameni care îmi păreau a fi raţionali şi echilibraţi în atitudine,  subit au luat-o razna la ultimele alegeri.  

Prima tentaţie este îi crezi rău intenţionaţi.   Că au preferat răul.    Că au fost mereu în tabăra răului şi acum şi-au arătat faţa reală. 

Răul însemnând apetenţa pentru dictatură,  cenzură,  etatism extrem   etc.    Adică tot ceea ce face rău oamenilor,  inclusiv LOR. 

 

Nu.   

Este ceea ce spune autorul articolului de mai sus.   Exact aşa este:

 

"Acești oameni nu vă mint în mod conștient. Sunt atât de deconectați, atât de profund hrăniți de sistemul care i-a format, încât trăiesc într-o lume paralelă."

 

Au votat fără raţiune şi fără a înţelege ceea ce fac.    Aşa deştepţi cum sunt în mod individual,  atunci au avut un downgrade mental,  exact,  dar exact exact cum explică Gustave Le Bon  procesul prin care inteligenţa colectivă nu este altceva decât o medie.     Vârfurile,  oamenii cu o inteligenţă ridicată,  sunt anihilaţi de către mulţime,  sunt făcuţi să gândească la fel ca intelgineţa medie a mulţimii.      Gustave Le Bon explica geneza terorii impusă de către mulţime şi nu de marile spirite era el interesat,  ci de felul în care un băcan non violent,  un notar care în viaţa lui nu a ucis un pui de găină,  un învăţător,  pot să devină ucigaşii nemiloşi ai propriilor vecini,  concetăţeni, semeni.   Oameni cu care anul trecut era în realaţii bune.      Ceva a schimbat omul atât de mult încât dintr-o persoană paşnică a ajuns să fie promotor al terorii şi să ghilotineze mii de oameni nevinovaţi.      

 

Aşa se întâmplă şi acum.    O vedem peste tot,   oameni decenţi în trecut par a se tâmpi subit şi să susţină cu preţul vieţii nişte idei pe care o viaţă le-au combătut.

Sunt bine intenţionaţi şi ei chiar cred în lumea lor paralelă.    

 

Vedem foarte clar exemplul  foştilor colegi de pe softpedia.  

Unii sunt userişti prin ideologie.   

Alţii care nu sunt userişti  au ajuns să îmbrăţişeze cauze useriste prin contagiune mentală.  

Nu pentru că ar fi proşti sau lipsiţi de educaţie.   Nu.   Se adaptează nivelului bulei în care vieţuiesc şi ajung să fie parte din bulă. 

 

În timpul terorii iacobine,  aproape toţi liderii care au impus teroarea,  animaţi de cele mai bune intenţii,  evident,  au sfâşit prin a fi eliminaţi chiar de ceea ce ei au slujit.

Au murit fără să priceapă de ce mor.   

 

Teroarea iacobină  anti monarhie şi cler a dus în scurt timp la revenirea monarhiei.   Urmarea au fost războaiele şi dezastrul care a urmat 

 

După nişte ani în care foştii apologeţi ai ghilotinei au revenit la lumea reală,  niciunul nu a putut explica de ce a susţinut teroarea.   

Majoritatea au spus că au fost atraşi de puterea mulţimilor,  că au fost ca vrăjiţi.     Nici ei nu înţelegeau de ce au făcut ceea ce au făcut.

 

Exact aşa cum cei aflaţi în bula softpedistă sunt mai interesaţi de prigoana lui Gerogescu sau de Ucraina decât de viaţa lor.  

Este trist că ei pot fi bineintenţionaţi în lumea lor,  în bula unde vieţuiesc.     

[Tomaso]

*Drumul către servitute* de Friedrich Hayek.

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/drumul-catre-servitute
 

 

Friedrich Hayek se naște la Viena în 1899, într-un imperiu care se crede etern. La 18 ani, este pe frontul italian.

Când se întoarce, imperiul nu mai există. Vede Austria scufundându-se în hiperinflație, economiile unei vieți șterse în câteva luni. Devine elevul lui Ludwig von Mises, cel care demonstrase că un planificator fără prețuri libere navighează orb. În 1931, pleacă să predea la Londra și devine marele rival intelectual al lui Keynes.
În 1938, vede țara sa natală înghițită de Hitler sub aclamațiile mulțimii. Ia cetățenia britanică.

 

Tocmai atunci, în plin război, între 1940 și 1943, scrie cartea sa.

Nu împotriva naziștilor: toată lumea era deja. Împotriva a ceva mult mai tulburător. Vede elitele engleze, cele mai bune minți, oamenii cu cele mai bune intenții, preluând exact ideile care duseseră Germania la dezastru. Planificare, dirijare a economiei, organizare „științifică” a societății.

 

Dedică cartea „socialiștilor din toate partidele”. 
 

Trei edituri americane o refuză.

Apare în 1944, se epuizează în câteva săptămâni, apoi *Reader's Digest* o condensează pentru milioane de cititori. Însuși Keynes, marele său adversar, îi scrie că aprobă moral și filosofic aproape fiecare rând.

Treizeci de ani mai târziu, Hayek primește Premiul Nobel.

Thatcher recitește cartea în 1974 și schimbă traiectoria Angliei.

Titlul, de altfel, este un omagiu adus unui francez: Tocqueville, care văzuse venind despotismul blând.

 

Acum, ce spune cartea. Clar și simplu:

 

Prima idee: nimeni nu știe destul de mult ca să planifice.
Cunoașterea care face să meargă o economie nu e în niciun birou. E împrăștiată în milioane de capete: fermierul care știe când pământul său e gata, comerciantul care simte cartierul schimbându-se, meșterul care își cunoaște furnizorul. Prețul liber e singurul sistem capabil să adune toate astea într-un semnal. Înlocuiește prețurile cu un plan, și înlocuiești cunoașterea milioanelor de oameni cu ignoranța câtorva.

A doua idee: a controla economia înseamnă a controla viața.
Oamenii cred că economia e un domeniu separat, material, secundar. Fals. Cine controlează mijloacele controlează scopurile. Dacă el decide ce poți produce, cumpăra, încălzi, cultiva, atunci decide felul în care trăiești. Nu există libertate politică fără libertate economică.

 

A treia idee: o democrație nu se poate înțelege asupra unui plan.
Toată lumea vrea „un plan”. Nimeni nu vrea același. Parlamentul dezbate, amână, se dividă. Nerăbdarea crește, și ajungem să spunem: lăsați experții să se ocupe. Delegăm agențiilor, comisiilor, autorităților „independente”. Democrația nu moare printr-o lovitură de stat. Ea se descarcă singură, din oboseală.

A patra idee: statul de drept împotriva arbitrarului.
Într-o țară liberă, statul stabilește reguli generale, cunoscute dinainte, aceleași pentru toți, ca un cod rutier. Știi la ce să te aștepți și îți construiești viața în jurul lor. Într-o țară planificată, statul decide caz cu caz: cine are dreptul la ce, ce sector supraviețuiește, ce regiune e sacrificată. Nu mai e legea cea care guvernează, ci voința cuiva.

 

A cincea idee, cea mai înfricoșătoare: de ce cei mai răi ajung sus.
E capitolul pe care toată lumea ar trebui să-l citească. Când planul eșuează – iar el eșuează întotdeauna –, trebuie constrâns. Trebuie oameni gata să facă ce refuză oamenii onești să facă. Sistemul nu promovează cei mai buni, ci selectează pe cei fără scrupule. Și ca să unească o majoritate în jurul planului, nimic nu merge mai bine decât un dușman comun: bogatul, străinul, recalcitrantul.

A șasea idee: sfârșitul adevărului.
Un plan are nevoie ca toată lumea să creadă în el. Atunci informația devine un instrument. Ce servește planul e adevărat, ce îl încurcă devine „dezinformare”. Propaganda nu e un accident al dirijismului. E o necesitate.

Iar lecția centrală, cea care-ți îngheață sângele: cei care deschid drumul nu sunt monștri. Sunt oameni sinceri, cultivați, cu bune intenții. Vor dreptate, securitate, progres. Nu văd unde duce calea. Monștrii vin după, când terenul e pregătit.
Cartea asta e o sticlă aruncată în mare. Hayek ne-a lăsat manualul pentru a recunoaște panta înainte să devină prăpastie.

 

Și ce face Europa? Rejoacă cartea, capitol cu capitol.
Regulile generale înlocuite cu mii de norme caz cu caz. Decizii care ne apasă viețile luate de o Comisie pe care nimeni n-a ales-o și pe care nimeni n-o poate da afară. Planuri pe douăzeci și cinci de ani pentru energie, agricultură, industrie, automobile, de parcă cineva de la Bruxelles ar ști mai bine decât 450 de milioane de europeni ce va trebui produs în 2050.

 

Și când eșuează, niciodată nu punem planul sub semnul întrebării. Adăugăm un strat: o taxă, o interdicție, un regulator.

 

Cel mai crud e ironia. În 1939, Hayek apăra ideea unei federații europene.

Dar o federație în care nici centrul, nici statele nu puteau dirija economia. O uniune pentru a elibera schimburile, nu pentru a pilota viețile. Europeniștii noștri au păstrat cuvântul „federație” și au aruncat tot restul.

Au construit exact ceea ce ne punea în gardă împotriva lui.

 

În secolul XX, drumul către servitute a dus la ce era mai rău: tirani nebuni, popoare zdrobite, zeci de milioane de morți.
Cei care deschiseseră drumul nu voiseră niciodată asta.

Sper că, pentru prima oară în istorie, vom ști să ne oprim înainte. Că nu vom aștepta tiranul ca să înțelegem unde ducea calea.

Hayek ne-a spus totul acum optzeci de ani!

Sursa

[Tomaso]

Cu ce drept își arogă Comisia Europeană puterea de a decide cum trebuie Polonia să-și numească judecătorii constituționali?

 

Comisia nu este aleasă. Niciun cetățean european nu a votat pentru Michael McGrath sau pentru colegiul de comisari. Totuși, ea afirmă astăzi că „numirea noilor judecători intră în competența Dietei”. Este o auto-sesizare pur și simplu.

 

Numirea judecătorilor Tribunalului Constituțional este reglementată de Constituția poloneză (art. 194). Este o competență suverană a unui stat membru. Tratamentele europene nu acordă Comisiei niciun drept de a interpreta, cu atât mai puțin de a dicta, organizarea constituțională internă a unei țări. Ea nu are mai multă legitimitate să tranșeze un conflict între Sejm și președintele polonez decât are să desemneze judecătorii Curții Constituționale franceze sau ai Curții Constituționale germane.

 

Ipocrizia este totală.

Sub PiS, aceeași Comisie înmulțea procedurile și amenințările pentru „încălcare a statului de drept” în legătură cu numirile de judecători. Astăzi, de îndată ce este Tusk care face aleși judecătorii săi proprii (inclusiv foști miniștri ai guvernului său), ea descoperă brusc că „este puterea Sejm-ului”. Statul de drept nu mai este un principiu: este o armă politică cu geometrie variabilă, branduită sau pusă deoparte în funcție de faptul dacă guvernul în funcție aparține familiei ideologice potrivite.

Se sprijină pe un aviz al Comisiei de la Veneția, organ al Consiliului Europei, pur consultativ, fără nicio forță obligatorie, pentru a justifica interferența sa.

 

Este ilustrarea perfectă a mecanismului: se inventează standarde, li se dau interpretări de către instanțe nealese, apoi li se prezintă ca „drept european” pe care statele trebuie să-l respecte sub amenințarea sancțiunilor.

Iată ce a devenit Uniunea: o mașinărie care își atribuie singură competențe pe care niciun tratat nu i le-a conferit vreodată, în numele unui „stat de drept” pe care îl interpretează după cum îi place, în funcție de interesele sale politice de moment.

Suveranitatea statelor nu mai este un principiu, este o toleranță revocabilă. Și de fiecare dată când Bruxelles-ul se auto-sesizează cu o competență pe care niciun tratat nu i-a dat-o vreodată, nu apără Europa: o dizolvă.

 

 

Spus mai simplu,  cine pizda mă-sii sunt acești comisari care se to bagă în seamă?   
Trebuie puși cu botul pe labe. Trimiși la origine.   Sau desființată UE.     Oricum este un organ parazit.