Tomaso

Gruparea Soroş este de departe cea mai nocivă formă de criminalitate organizată din istoria omenirii. Adunătură de psihopaţi. Donald Trump anunta sanctiuni uriase impotriva tarilor care vor aplica taxe digitale, legislație, reguli sau reglementări, in cazul UE vorbim de infamul DSA(Digital Service Act) "Ca Președinte al Statelor Unite, voi lua atitudine împotriva țărilor care atacă incredibilele noastre companii tehnologice americane. Taxele digitale, legislația privind serviciile digitale și reglementările pieței digitale sunt toate concepute pentru a afecta sau a discrimina tehnologia americană. De asemenea, în mod scandalos, oferă o trecere completă celor mai mari companii tehnologice din China. Acest lucru trebuie să înceteze și să înceteze ACUM! Cu acest ADEVĂR, avertizez toate țările cu taxe digitale, legislație, reguli sau reglementări, că, dacă aceste acțiuni discriminatorii nu sunt eliminate, eu, ca Președinte al Statelor Unite, voi impune tarife suplimentare substanțiale asupra exporturilor acelei țări către SUA și voi institui restricții de export asupra tehnologiei și cipurilor noastre extrem de protejate. America și companiile tehnologice americane nu mai sunt nici „pușculița”, nici „preșul” lumii. Arătați respect Americii și minunatelor noastre companii tehnologice sau luați în considerare consecințele! Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme. DONALD J. TRUMP, PREȘEDINTE AL STATELOR UNITE ALE AMERICII" Sper să pună şi restricţii de călătorie viermilor cu cenzura în suflet.

Prin aceste făcături vor să murdărească. Atât. Cine nu votează cu Aur, oricum nu votează, pe cel care votează Aur asemenea făcături îl îndârjesc și mai mult. Este doar propagandă, operațiuni speciale.

Nutreț pentru propaganda tefelistă.

Un fake news jegos este distribuit pe net de oștirea useristă. https://fb.watch/BL9-KBaiI5/ O manipulare grosieră, probabil cu regizori de prin pădure.

Eu sper să se încadreze în termen. Dacă vom avea parte de o toamnă calmă, poate şi de un decembrie cu temperaturi pozitive şi fără zăpezi, sper să fie posibilă darea în funcţiune a tronsonului.

Cel mai social stat a fost Suedia. Ion Iliescu se declara un admirator al modelului suedez şi îl propunea ca alternativă la capitalismul clasic. Au trecut 35 de ani de atunci. Mai este Suedia un model? Se pare că da, este un model, dar unul negativ. De tipul "cine face ca ei, ca ei să o păţească" Sweden’s Migration Dilemma: From Humanitarian Superpower to Integration Challenges - REST O analiză a "modelului suedez" Dilema migrației în Suedia: de la superputerea umanitară la provocările integrării Transformarea catastrofală a Suediei dintr-o celebră "superputere umanitară" într-o națiune aflată în pragul unei crize profunde a migrației reprezintă unul dintre cele mai devastatoare eșecuri politice din istoria europeană contemporană. Domeniul de aplicare al acestei crize cuprinde perioada 2013-2025, cu momentul decisiv din 2015 ca punct fără întoarcere, când sistemul politic suedez a deschis în mod nechibzuit porțile pentru un număr fără precedent de 162 877 de cereri de azil - echivalentul a 1,6 % din populația țării. Acest aflux masiv, în principal din Siria, Irak și Afganistan, ar fi proporțional echivalent cu peste cinci milioane de persoane care au solicitat azil în Statele Unite, care au primit doar aproximativ 83 000 de cereri de azil în același an. Amploarea acestui eșec guvernamental nu poate fi supraestimată. Situația actuală din Suedia ilustrează eșecul sistematic al instituțiilor suedeze de a-și proteja proprii cetățeni, în timp ce urmăresc o politică de imigrație sinucigașă care a subminat fundamental fundamentele societății suedeze. Ignoranța deliberată a guvernului suedez cu privire la provocările legate de integrare, crizele legate de locuințe și amenințările la adresa securității au creat o furtună perfectă de probleme sociale care amenință acum însăși existența Suediei ca stat-națiune coeziv. Iluzia ideologică: Identitatea umanitară greșită a Suediei Imaginea de sine a Suediei ca "superputere umanitară" reprezintă un prim exemplu de depășire ideologică în politica europeană modernă. Înrădăcinată în narațiunile de după al Doilea Război Mondial și umflată de decenii de postură morală, această identitate a orbit factorii de decizie suedezi față de consecințele dezastruoase ale imigrației în masă. Ceea ce a început ca o primire gestionabilă a refugiaților a evoluat într-o politică de migrație necontrolată, care a copleșit instituțiile țării și i-a fracturat țesutul social. Bazele politicii suedeze privind refugiații, puse în anii 1970 și 1980 de o elită politică detașată, au ignorat limitele integrării. Avertismentele lansate de valurile anterioare de refugiați - cum ar fi cele 100 000 de refugiați din Balcani acceptați în anii 1990 - au fost ignorate, iar Suedia, în schimb, a dublat ideologia frontierelor deschise, consolidând o doctrină a "excepționalismului suedez" care a pus mai presus aclamarea internațională decât stabilitatea internă. În timp ce alte națiuni europene introduceau restricții, liderii suedezi - de toate partidele - au aderat la o viziune a virtuții multiculturale. Acest consens s-a destrămat doar sub povara crizei refugiaților din 2015, care a expus întreaga amploare a eșecului guvernamental. Cele 162 877 de cereri de azil din acel an au copleșit sistemele de locuințe, juridice și sociale. Refuzul guvernului de a aplica controale la frontieră sau de a pregăti municipalitățile a creat haos instituțional. Până la începutul anului 2017, peste 90 000 de cazuri erau încă în așteptare la Agenția Suedeză pentru Migrație, lăsând zeci de mii de persoane în așteptare și împovărând serviciile locale. Acest colaps a forțat o recunoaștere politică rară a eșecului. În noiembrie 2015, prim-ministrul Stefan Löfven a recunoscut: "Pur și simplu nu mai putem face nimic" - o revenire uimitoare după decenii de negare. Cercetătorii se referă acum la acest moment ca la "sfârșitul excepționalismului suedez", deși daunele erau deja ireversibile. După criză, Suedia a adoptat reforme care au marcat o trecere de la umanitarism la o politică de azil bazată pe securitate. Până în 2017, cererile siriene și afgane au scăzut sub 5 000 pe an. În 2022, Suedia găzduia încă aproximativ 278 000 de refugiați, însă în 2023 au fost acordate doar 6 250 de permise de ședere legate de azil - un record negativ. Pentru prima dată în ultimele cinci decenii, Suedia a înregistrat o emigrație netă în 2025. În ciuda scăderii fluxurilor de intrare, impactul pe termen lung al valului din 2015-2016 persistă. La începutul anului 2025, în Suedia trăiesc aproximativ 197 200 de persoane născute în Siria și 58 800 de persoane născute în Afganistan. Prezența din ce în ce mai mare a acestei a doua generații navighează acum într-o națiune care se confruntă cu identitatea, integrarea și consecințele unei doctrine de imigrație eșuate, considerată cândva un lider moral. Apariția a ceea ce prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a fost în cele din urmă forțată să recunoască drept "societăți paralele" reprezintă eșecul complet al modelului de integrare al Suediei și reprezintă o amenințare existențială la adresa democrației și ordinii sociale suedeze. În aprilie 2022, în urma unor revolte violente care au demonstrat disprețul acestor comunități față de autoritatea suedeză, Andersson a recunoscut că "segregarea a fost lăsată să meargă atât de departe încât avem societăți paralele în Suedia", unde oamenii "trăiesc în aceeași țară, dar în realități complet diferite". Această recunoaștere a venit cu zeci de ani prea târziu și a subestimat gravitatea crizei. Aceste societăți paralele se caracterizează prin ostilitate activă față de instituțiile și valorile suedeze: izolare lingvistică, în care învățarea limbii suedeze este evitată în mod deliberat, separare culturală, care respinge normele seculare suedeze în favoarea practicilor religioase și culturale importate, și parazitism economic, care creează o dependență permanentă de sistemele de asistență socială suedeze, fără a contribui cu nimic la societatea suedeză. Dimensiunea lingvistică este deosebit de dăunătoare, deoarece refuzul de a învăța limba suedeză reprezintă o respingere deliberată a integrării și creează bariere permanente în calea oricărei participări semnificative în societatea suedeză. Terminologia referitoare la aceste zone segregate a evoluat pentru a reflecta recunoașterea crescândă a faptului că Suedia a pierdut controlul asupra unor porțiuni semnificative din propriul teritoriu. Autoritățile suedeze au dezvoltat un sistem de clasificare a "zonelor vulnerabile", cele mai problematice fiind desemnate drept "zone deosebit de vulnerabile", unde poliția descrie condițiile ca fiind "dificile, la limita imposibilului" pentru operațiunile de aplicare a legii. Până în 2021, poliția suedeză a identificat 61 de cartiere vulnerabile, dintre care 19 au fost clasificate ca fiind deosebit de vulnerabile, ceea ce reprezintă o extindere masivă a teritoriilor fără lege din Suedia. Apariția a ceea ce prim-ministrul suedez Magdalena Andersson a fost în cele din urmă forțată să recunoască drept "societăți paralele" reprezintă eșecul complet al modelului de integrare al Suediei și reprezintă o amenințare existențială la adresa democrației și ordinii sociale suedeze. În aprilie 2022, în urma unor revolte violente care au demonstrat disprețul acestor comunități față de autoritatea suedeză, Andersson a recunoscut că "segregarea a fost lăsată să meargă atât de departe încât avem societăți paralele în Suedia", unde oamenii "trăiesc în aceeași țară, dar în realități complet diferite". Această recunoaștere a venit cu zeci de ani prea târziu și a subestimat gravitatea crizei. Aceste societăți paralele se caracterizează prin ostilitate activă față de instituțiile și valorile suedeze: izolare lingvistică, în care învățarea limbii suedeze este evitată în mod deliberat, separare culturală, care respinge normele seculare suedeze în favoarea practicilor religioase și culturale importate, și parazitism economic, care creează o dependență permanentă de sistemele de asistență socială suedeze, fără a contribui cu nimic la societatea suedeză. Dimensiunea lingvistică este deosebit de dăunătoare, deoarece refuzul de a învăța limba suedeză reprezintă o respingere deliberată a integrării și creează bariere permanente în calea oricărei participări semnificative în societatea suedeză. Terminologia referitoare la aceste zone segregate a evoluat pentru a reflecta recunoașterea crescândă a faptului că Suedia a pierdut controlul asupra unor porțiuni semnificative din propriul teritoriu. Autoritățile suedeze au dezvoltat un sistem de clasificare a "zonelor vulnerabile", cele mai problematice fiind desemnate drept "zone deosebit de vulnerabile", unde poliția descrie condițiile ca fiind "dificile, la limita imposibilului" pentru operațiunile de aplicare a legii. Până în 2021, poliția suedeză a identificat 61 de cartiere vulnerabile, dintre care 19 au fost clasificate ca fiind deosebit de vulnerabile, ceea ce reprezintă o extindere masivă a teritoriilor fără lege din Suedia. Sistemul educațional suedez a devenit o victimă a crizei migrației, școlile transformându-se din instituții de învățământ în centre de asistență socială pentru migranți, în timp ce copiii suedezi sunt dezavantajați în mod sistematic, iar oportunitățile lor educaționale sunt distruse. Provocarea integrării educaționale a scos la iveală imposibilitatea fundamentală de a menține standardele educaționale suedeze, găzduind în același timp un număr masiv de copii migranți care sosesc cu o educație limitată, un trecut traumatizant și atitudini adesea ostile față de valorile și autoritatea suedeză. Dimensiunea perturbării educației a devenit catastrofală în timpul crizei refugiaților din 2015, când peste 70 000 de copii migranți au fost aruncați în sistemul școlar suedez, jumătate dintre aceștia sosind ca minori neînsoțiți, ale căror declarații de vârstă erau adesea frauduloase. Obligația impusă de legislația suedeză, conform căreia copiilor migranți trebuie să li se ofere plasament școlar în termen de o lună de la sosire, a creat o povară imposibilă pentru școli, în timp ce copiii suedezi sunt obligați să accepte medii educaționale degradate. Cercetările arată că doar 4% din școlile suedeze au fost forțate să absoarbă o treime din elevii nou sosiți, creând un apartheid educațional care a distrus calitatea educației în școlile afectate. Segregarea educațională a apărut ca o caracteristică permanentă a societății suedeze, unele școli dezvoltând concentrații copleșitoare de elevi migranți, în timp ce familiile suedeze sunt forțate să caute alternative sau să accepte o educație inferioară pentru copiii lor. Această segregare reflectă nu numai modelele rezidențiale, ci și eșecul sistematic al politicilor de alegere a școlii care au permis familiilor suedeze să fugă de școlile distruse de imigrația masivă. Concentrarea copiilor migranți în anumite școli a creat ghetouri educaționale în care standardele educaționale suedeze sunt imposibil de menținut. Parazitismul pe piața muncii și dependența economică Rezultatele integrării pe piața muncii a Suediei pentru migranți au dus la unul dintre cele mai costisitoare eșecuri economice din istoria modernă a țării, creând o subclasă permanentă dependentă de asistență socială și contribuind minim la productivitatea națională. În ciuda unei economii puternice și a unui șomaj general scăzut, comunitățile de migranți se confruntă cu un șomaj persistent, ceea ce reprezintă un transfer masiv de bogăție de la contribuabilii suedezi activi către noii veniți inactivi din punct de vedere economic. Programul suedez pentru imigranți (SFI) exemplifică această disfuncționalitate. În ciuda finanțării vaste, acesta nu reușește în mod constant să le ofere participanților competențele lingvistice necesare pentru ocuparea unui loc de muncă. Calitatea variază foarte mult în funcție de municipalitate, iar majoritatea cursurilor oferă o formare superficială care creează iluzia integrării, fără a oferi rezultate reale. Deși discriminarea la angajare este adesea citată drept o barieră, aceasta nu poate explica eșecul sistemic al integrării forței de muncă. Deși studiile confirmă existența unor prejudecăți limitate împotriva numelor străine, mult mai importante sunt nepotrivirile de competențe, incompatibilitatea culturală și atitudinile diferite față de muncă - factori care fac ca mulți migranți să nu poată fi angajați în economia suedeză bazată pe cunoaștere. Sistemul de recunoaștere a acreditărilor scoate în evidență și mai mult frauda generalizată și inflația de acreditări. Declarațiile privind diplomele și experiența profesională se prăbușesc frecvent în urma examinării, dezvăluind lacune majore în materie de cunoștințe sau competențe. Autoritățile suedeze au înăsprit aceste proceduri tocmai pentru că multe calificări străine nu îndeplinesc standardele suedeze. Între timp, programele de formare pe piața forței de muncă au devenit un carusel birocratic - cicluri costisitoare de recalificare cu rezultate slabe sau inexistente în ceea ce privește ocuparea forței de muncă. Deseori, aceste inițiative funcționează mai puțin ca o cale serioasă de angajare și mai mult ca un model de așteptare subvenționat de stat, susținând o mare birocrație a integrării care profită de pe urma eșecului continuu al sistemului. Trecerea Suediei de la una dintre cele mai sigure națiuni din Europa la o societate afectată de violența bandelor și de criminalitatea dezlănțuită marchează una dintre cele mai dramatice prăbușiri în materie de securitate din istoria europeană modernă - direct legată de politicile nesăbuite privind imigrația. Suedia are acum a doua cea mai mare rată a omuciderilor cu arme de foc din Europa în rândul țărilor cu peste un milion de locuitori, depășită doar de Albania, un indicator sumbru al gradului de deteriorare a siguranței publice. Dimensiunea crizei este dramatică. Din 2013, numărul împușcăturilor mortale a crescut de peste două ori, în timp ce infracțiunile legate de droguri și arme de foc au crescut de la începutul anilor 2000, în strânsă legătură cu traiectoria imigrației masive din Suedia. În 2022, rata crimelor comise cu arme de foc în Stockholm a fost de aproximativ 30 de ori mai mare decât cea a Londrei pe cap de locuitor. Autoritățile suedeze au eșuat cu desăvârșire în a-și proteja proprii cetățeni de violența importată prin migrația necontrolată. Criminalitatea este concentrată în mod covârșitor în "zonele vulnerabile" dominate de migranți, care adăpostesc doar 5% din populație, dar sunt responsabile de majoritatea infracțiunilor violente grave. Aceste zone au devenit efectiv zone interzise în care forțele de ordine suedeze au pierdut controlul în favoarea bandelor criminale, în timp ce oficialii guvernamentali refuză să recunoască legătura dintre imigrație și creșterea insecurității. Violența bandelor a devenit semnul distinctiv al noului peisaj criminal al Suediei. Organizațiile criminale dominate de imigranți și de descendenții acestora terorizează acum cartierele și recrutează copii în rețelele de violență. Potrivit Consiliului Național Suedez pentru Prevenirea Criminalității, proporția de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani suspectați de infracțiuni legate de bande a crescut de la 16,9 % în 2012 la 29,7 % în 2022. În ceea ce privește crimele comise cu arme de foc și omorurile prin imprudență, ponderea acestora a crescut de la 23,6 % la 45,1 %, confirmând astfel apariția unei subclase criminale născută din politicile eșuate de imigrație și integrare. Acest val de violență este determinat în mare măsură de comerțul cu droguri, pe care criminologul Ardavan Khoshnood îl identifică drept principala sursă de conflict între bandele din Suedia: "Poate că cele mai importante conflicte din cadrul crimei organizate din Suedia sunt legate de comerțul cu narcotice: cine vinde unde și ce". Combinația de infracțiuni comise cu arme de foc, atentate cu bombă și infracțiuni legate de narcotice s-a normalizat în orașele suedeze - reprezentând o amenințare existențială la adresa legii, ordinii și siguranței publice. Experimentul suedez cu multiculturalismul reprezintă una dintre cele mai dezastruoase politici sociale din istoria modernă a Europei - un asalt asupra identității suedeze condus de ideologie, care a împins națiunea în pragul colapsului. Ceea ce a început în anii 1970 și 1980 ca un model utopic de promovare a egalității, a autonomiei culturale și a accesului la asistență socială pentru migranți a fracturat în schimb fundamentele societății suedeze. Modelul inițial presupunea că culturi extrem de diferite pot coexista pașnic în cadrul unor drepturi și instituții comune. În practică, acesta a permis formarea unor societăți paralele care resping normele suedeze, supun la presiune serviciile publice și subminează coeziunea națională. Accesul deplin la asistență socială, combinat cu păstrarea practicilor culturale non-occidentale, a făcut integrarea aproape imposibilă, erodând totodată contractul social. Schimbarea actuală către integrarea civică - care pune accentul pe autosuficiență, limbă și conformitate culturală - reflectă un răspuns tardiv și insuficient la decenii de eșec politic. Deși cerințele privind cetățenia și reședința au devenit mai stricte, acestea rămân prea slabe și prea târziu pentru a repara daunele. Cazul Suediei relevă incompatibilitatea inerentă dintre imigrația în masă din societăți cultural divergente și menținerea unei democrații laice și coezive. Opinia publică suedeză cu privire la imigrație s-a schimbat dramatic în ultimii ani, reflectând o recunoaștere tot mai mare în rândul cetățenilor obișnuiți a faptului că imigrația în masă reprezintă o amenințare gravă la adresa siguranței, identității culturale și viitorului lor. Această evoluție dezvăluie un decalaj din ce în ce mai mare între experiențele trăite de populație - care se confruntă cu creșterea criminalității, dependența de ajutoare sociale și fragmentarea socială - și o elită politică care rămâne angajată ideologic față de politicile de deschidere a frontierelor, dar izolată de consecințele acestora. De la criza refugiaților din 2015, sondajele de opinie au arătat o creștere constantă a scepticismului publicului, mulți suedezi considerând că politicile generoase de azil ale țării sunt exploatate de migranți economici și infractori care nu au intenția de a se integra. Refuzul clasei politice de a se adapta a alimentat deziluzia, în timp ce ascensiunea fulminantă a Democraților Suedezi reflectă respingerea de către public a status quo-ului și o nouă afirmare a responsabilității democratice. Acoperirea mediatică a devenit elementul central al acestei diviziuni. Principalele canale sunt acuzate pe scară largă că ascund efectele negative ale imigrației - în special legătura acesteia cu criminalitatea și abuzul de ajutoare sociale - lăsând un vid umplut de sursele media alternative. Aceste platforme au câștigat credibilitate prin abordarea a ceea ce mulți consideră a fi realități ignorate sau minimalizate de mass-media tradiționale, adâncind neîncrederea publicului și modificând peisajul informațional. Din punct de vedere geografic, polarizarea opiniilor reflectă realitățile trăite: locuitorii din orașele rurale și din orașele mici - adesea obligați să primească migranți în ciuda lipsei de influență politică - exprimă cea mai puternică opoziție față de imigrația în masă. În schimb, elitele urbane susțin în mare măsură imigrația, fiind ferite de efectele acesteia, în timp ce suedezii urbani din clasa muncitoare se aliniază din ce în ce mai mult opiniilor restricționiste datorită expunerii lor directe la consecințe. Concluzie Criza migrației din Suedia este o ilustrare clară a rapidității cu care o națiune stabilă și prosperă poate fi dezmembrată de politici de imigrație eronate și de complaceri politice. Ceea ce a fost odată celebrată ca o superputere umanitară s-a transformat într-o societate fracturată, afectată de enclave etnice, infracțiuni violente, dependență de ajutoare sociale și instituții în colaps - toate consecințele plasării ideologiei deasupra responsabilității. Colapsul Suediei nu este un eșec al eforturilor de integrare, ci o consecință a importului de populații fundamental incompatibile cu societatea suedeză. Nici o sumă de cheltuieli, acțiuni de sensibilizare sau reforme nu poate rezolva o problemă care își are rădăcinile în imigrația în masă din culturi care nu împărtășesc - și adesea resping - valorile, legile și normele Suediei. Timpul se scurge. Suedia nu are nevoie acum de corecții minore, ci de o inversare completă a cursului: oprirea imigrației masive, deportări pe scară largă și desființarea magnetului asistenței sociale care continuă să atragă dependența și disfuncționalitatea. Orice altceva mai puțin asigură continuarea declinului național. Experiența Suediei oferă un ultim avertisment Occidentului: o națiune care refuză să își apere identitatea, frontierele și integritatea culturală nu va supraviețui. Dacă Suedia vrea să rămână un stat funcțional, trebuie să acționeze decisiv acum - sau să accepte disoluția națională permanentă.

Creatura asta este de o prostie rară. Nu cred că România a avut vreodată (anii de comunism incluşi) un ministru de externe atât de prost.

Propaganda actuală oare a ratat vreun punct din cele de mai sus? Pentru slăvari: Lordul ăsta e putinist.

Cred că ar fi mai eficientă arestarea cu cătuşe a celor care comit asemenea fapte de corupere sexuală a copiilor. Judecaţi şi condamnaţi pentru corupere de minori. Apoi lăsaţi pe mâna ocnaşilor.

Președintele Donald Trump a declarat că va opri acordarea fondurile federale școlilor din California care continuă să promoveze ideologia transgender împotriva directivelor administrației sale. "Orice district școlar din California care nu aderă la politicile noastre privind transgenderii, nu va fi finanțat", a promis Trump joi dimineață într-o postare pe Truth Social.

Sistemul securist a vrut şi a reuşit să îşi impună un personaj de caricatură. În spatele lui îşi pot continua nestingheriţie manevrele şi afacerile onoroase. Doar dacă idioţii din UE vor să trimită trupe în spaţiul sovietic.

Poți să-l inviți aici dacă crezi că vrea să vină. Îți mulțumesc! Nu vreau ca acest loc liber să devină un loc în care se insultă moderatori de pe SP. A critica este una, a insulta este altă chestiune cu care eu nu mă împac.

Cum poți să devii dictator pe viață / How to Become a Dictator for Life Curtea Constituțională a României ne oferă un capitol din manualul pentru subminarea democrației https://www.silviauscov.ro/p/cum-poti-sa-devii-dictator-pe-viata?utm_campaign=post&utm_medium=web ————————— Scenariul I: Judecătorul care are doar rolul de a valida premisa procurorului Să ne imaginăm un judecător care primește un dosar penal în care procurorul susține că inculpatul este vinovat de o anumită faptă. În loc să examineze obiectiv toate probele pentru a ajunge la o concluzie, judecătorul decide dinainte că procurorul are dreptate și începe să administreze probe exclusiv în sensul confirmării acestei convingeri prealabile. Astfel, judecătorul va admite doar martorii care depun mărturie în sensul acuzării, va respinge expertizele care ar putea disculpa inculpatul invocând motive formale discutabile, va interpreta orice dubiu în defavoarea acestuia și va căuta activ noi mijloace de probă care să întărească poziția procurorului. În esență, rolul judecătorului de arbitru imparțial se transformă într-unul de colaborator al acuzării. Eroarea fundamentală de logică constă în inversarea procesului de gândire juridică. În loc să pornească de la analizarea probelor pentru a ajunge la o concluzie, judecătorul pornește de la concluzia dorită și apoi caută să o justifice prin selectarea și interpretarea tendențioasă a probelor. În cazul CCR nu era vorba despre o interpretare tendențioasă a probelor, ci doar despre găsirea justificării potrivite plecând de la considerentul că acele rapoarte ar putea fi considerate „probe”. Scenariul II: Un președinte democratic devine un dictator pe viață Să ne gândim la un președinte în exercițiu care se confruntă cu un competitor electoral puternic în alegerile viitoare. Realizând că cel mai probabil va pierde, președintele decide să folosească pârghiile puterii pentru a elimina această amenințare. Președintele îi instruiește pe șefii serviciilor secrete să producă rapoarte care să demonstreze că adversarul său politic a beneficiat de interferențe externe ilegale sau finanțare neautorizată în procesul electoral. Serviciile produc rapoartele solicitate, conținând acuzații grave împotriva competitorului electoral. Președintele numise și sefii serviciilor, și câțiva judecători constituționali. Pe baza acestor rapoarte, instanța constituțională decide anularea întregului proces electoral, permițând președintelui să își continue mandatul prin eliminarea competiției. După care decide și anularea candidaturii adversarului pentru un viitor proces electoral. Iar acest ciclu continuă la nesfârșit. Mecanismul relevă o eroare de logică fundamentală prin crearea unui circuit închis de putere, exact lucrul de care judecătorii constituționali ar fi trebuit să fie conștienți. Pentru că hotărârile lor devin jurisprudență, în principiu obligatorie (în principiu, pentru că, iată, aceștia au încălcat jurisprudența anterioară a CCR). Odată acceptat principiul că instituțiile pot fi folosite pentru a valida decizii luate din motive politice, sub pretextul unor interpretări juridice creative, orice rezultat electoral viitor poate fi contestat și anulat pe baze similare. Concluzie: Acceptarea unor astfel de practici deschide calea către erodarea sistemică a democrației. Când regulile jocului democratic pot fi modificate retroactiv pentru a produce rezultatul dorit de cei aflați la putere, încrederea cetățenilor în sistem se prăbușește. Exact asta s-a întâmplat cu jumătate din România, iar acest joc extrem de periculos poate să conducă la regimuri similare vremurilor de acum un secol (pentru cine știe istorie). Democrația nu poate funcționa fără predictibilitatea regulilor și fără garanția că toți vor fi tratați conform acelorași standarde. Pe mine nu mă interesează dacă este vorba despre personajul Georgescu, ci mă interesează ca indiferent despre cine este la conducere, să nu depind de bunăvoința acelui om în a-mi respecta drepturile și libertățile, pentru că întregul sistem democratic mă protejează. Altfel, o mai putem numi democrație? La intrarea în profesia de avocat am depus jurământ să apăr Constituția României și acesta este singurul meu obiectiv.

Ericmario este unul dintre cei care juisau când eu eram sancţionat. Dădea like, era fericit. Acum "gustă" şi el din ceea ce înainte îl făcea fericit.

Să se plimbe

https://www.g4media.ro/chongqing-orasul-cyberpunk-din-china-care-te-lasa-cu-gura-cascata-se-afla-pe-mai-multe-niveluri-si-este-vedeta-in-online.html

Cea mai mare gară de pasageri din lume. Şi cea mai modernă.