-
Postări
4.817 -
Înregistrat
Tip conținut
Profiluri
Forumuri
Calendar
Orice postat de Tomaso
-
-
O tumoră gigant începe prin a fi una mică, aparent "nevinovată". Nu doare, nu dă niciun semn de "rău", astfel încât, pentru cine nu are probleme cu partea estetică, aceasta este lăsată în pace, omul trăind în pace cu parazitul. Timpul trece, iar tumora se măreşte încet şi constant. Aglomerarea de carne îşi formează un sistem circulator propriu conectat la sistemul normal din care ia o parte a resurselor de hrană. Pe măsură ce se dezvoltă, necesităţile de alimentare cresc şi începe să consume resurse mai mari decât cele normale, ale unui om sănătos. La un moment dat, tumora devine parazitul suprem. Corpul infestat îi devine ostatic. Majoritatea resurselor sunt drenate către susţinera acestui parazit imposibil de îndepărtat. Se amestecă atât de bine cu organismul încât nu mai poate fi scos fără a ucide organismul. În timpul acesta, indiferentă la neputinţa organismului de a-i susţine existenţa, tumora gigantică va creşte fără oprire până la moartea întregului organism. Asta este imaginea mea despre statul român. A fost infestat şi acum TOTUL a devenit doar o discuţie despre cum această tumoră îşi rezolvă necesităţile energetice, cum să tragă resurse suplimentare din organismul sănătos pentru propria ei existenţă şi creştere. PSD, PNL, UDMR, USR sunt tumora gigantică. Iar papagalul ăsta de Bolojan este omul LOR. Raus în plm de paraziţi!
-
Este sinistru ca autorii situaţiei dezastruoase să fie cei care ar trebui să o repare. Metaforic vorbind, este ca şi când laşi pe unul care a violat o femeie să se ocupe de reparaţia violului şi să se pedepsească singur. Evident că va fi totul sortit eşecului, este clar şi limpede. Aceşti oameni sunt la putere de prea mult timp. Sunt asemenea unei tumori gigantice parazit. S-a întins pe tot corpul statului şi acum consumă toate resursele. TOATE. TOATE. TOATE. Discuţiile se învârt în jurul ideii hrănirii tumorii parazit, nu îndepărtării acesteia. De ce? Pentru că tumora a preluat controlul şi astfel îşi asigură supravieţuirea. Cu orice preţ şi fără scrupule.
-
Mă uit la conferinţa de presă a lui Bolojan. Concluzie: Un papagal penibil. Rămâne cum am stabilit. Actuala putere nelegitimă este puterea bugetarilor paraziţi.
-
Migranți musulmani în Germania: „Când vom deveni majoritari, vom prelua controlul asupra Germaniei prin forță. Legile germane vor fi înlocuite de legea Sharia.” „Dacă cineva ni se va opune, îl vom ataca. Creștinii și evreii vor trebui să se convertească sau să plece.” ymvf-zfYjZrY0u2i.mp4
-
-
În China mă voi duce cu treabă. Şi cred că doar în lunile mai răcoroase, adică sfârşit de octombire, început de noiembrie. Drumul este mult prea lung pentru un concediu. Poate acum 20 de ani aş fi simţit diferit, dar acum mi se pare surmenant. În orice caz, întotdeauna îmi iau câteva zile în plus şi atunci pot îmbina utilul cu plăcutul. Suficient.
-
Impozitul pe cifra de afaceri a microîntreprinderilor crește de la 1% la 3%. Impozitul de 1% pe cifra de afaceri a companiilor mari (50 de mil euro) este eliminat. Ambele chestii sunt considerate ok de captivii actualei coaliții guvernamentele, cei de-și zic pro-europeni.
-
Cenzură şi propagandă în Europa
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
Saliha Raiss, o politiciană din Molenbeek, își dorește o Europă fără europeni: „Oricine nu acceptă femei cu văl, oricine nu acceptă islamul în Belgia, poate pleca!” Pe bune?? Adică această tipă poate spune că europenii ori se convertesc la islam, ori pleacă, dar dacă un european îi replică spunându-i că ar fi mai interesant să plece ei din Europa este arestat şi condamnat pe motiv că are un discurs al urii şi sau ce căcat de terminologii folosesc neomarxiştii bruxelezi? -
Cenzură şi Propagandă în România.
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
Foarte interesantă analiză. -
Cenzură şi propagandă în Europa
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
-
Cenzură şi propagandă în Europa
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
Şeful poliţiei din Marea Britanie, Sir Mark Rowley, a indicat că vor solicita extrădarea prin cooperare internațională pentru incitare online, în conformitate cu legislația britanică, cum ar fi Legea comunicațiilor sau Legea ordinii publice. Cu toate acestea, tratatul dintre SUA și Marea Britanie impune dubla incriminare, iar protecțiile Primului Amendament împiedică adesea aprobarea cazurilor legate de libertatea de exprimare. Nu au avut loc astfel de extrădări. -
Problema pensiilor în România.
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Polemică și dezbateri politice
Anul trecut urmau alegerile şi politicienii sunt darnici înainte de alegeri. Sunt darnici pe banii altora, evident. -
Asteptam laptele si mierea cu Nicusor
Tomaso a răspuns la subiect lui Infinix în Polemică și dezbateri politice
Dar ce-i frumos e frumos!! -
Postez un articol interesant despre China la care adaug câteva linkuri, fără a interveni în articol. Trenduri economice: China - miezul fierbinte al lumii de azi și posibilul salt către lumea de mâine ________________________________________________________________________ "Există în lume un singur producător de telefoane „triple-fold”(al căror ecran de împăturește de 3 ori). Tehnologia e extrem de problematică atunci când vine vorba să oferi un ecran care se împăturește în două locuri. La fel și software-ul care trebuie să gestioneze trei stări(neîmpăturit, împăturit o singură dată, împăturit total) plus numeroase alte situații generate de diversele utilizări. Probabil nu mai e nicio surpriză pentru unii pomenirea numelui firmei: Huawei. Dacă mai țineți minte, Huawei e firma „distrusă” de sancțiunile lui Trump din primul mandat. Ce s-a întâmplat între timp? Firma a prins aripi, în ciuda sancțiunilor. Huawei de acum față de Huawei de acum 9-10 ani, este total de nerecunoscut. Firma s-a dezvoltat atât de mult încât a devenit un colos în adevăratul sens al cuvântului. Noul telefon despre care vă vorbesc are absolut toate componentele(cu foarte mici excepții) dezvoltate de Huawei. De la A la Z! E incredibil. În plus, lucrează cu ... Tiantong. Dar ce e Tiantong? Primul sistem de sateliți capabil să furnizeze legături telefonice fără site-uri de comunicație, adică așa numitul direct-to-cell. Când te gândești la serviciile de comunicație prin satelit, automat îți vine în minte Starlink-ul lui Musk, doar că primii au fost Tiantong. Și istoria e deosebit de interesantă. În 2008, cutremurul din Sichuan a distrus infrastructura terestră de comunicații, motiv pentru care autoritățile s-au confruntat cu probleme grave. Problema de atunci a fost motivația lansării sistemului Tiantong: sateliți pe orbita înaltă, cu o acoperire largă a teritoriului, pentru a suporta servicii de voce fără turnuri de comunicații. Încă din 2018 Huawei a reușit „împachetarea” unei antene speciale într-un telefon de-al său, astfel încât să ofere comunicație direct-to-cell fără alte echipamente. Desigur, diferențele între Starlink-ul lui Elon Musk și Tiantong sunt fundamentale, Musk făcându-și rețeaua pe orbita joasă(LEO), astfel încât să beneficieze de o latență redusă. Dar să nu uităm că, inclusiv în acest domeniu există cel puțin doi concurenți chinezi: Guowang și Qianfan. Ce au însă toți acești jucători chinezi în comun? Compania Huawei care le oferă tehnologie ieftină și bună. Huawei e implicată și în Tiantong și în Guowand și în Qianfan. Și chiar mai mult de atât. În 2023, Huawei și China Mobile au anunțat stabilirea unui record absolut în ceea ce privește lățimea de bandă, reușind o viteză de 1,2 terabiți pe secundă pe o distanță de 3000 km(lățime de bandă care acum e exploatată comercial!). Rămâi efectiv blocat. Iar dacă mai dăm și recordurile obținute de aceeași Huawei la transferurile 6G, înțelegi deplin că nu mai e de joacă cu chinezii. Ceea ce mă blochează pe mine este capacitatea de a se întinde a companiei Huawei. Telefoanele lor deja nu mai folosesc Android(cu excepția celor exportate în Vest), ci un sistem de operare dezvoltat intern: HarmonyOS. E un sistem de operare construit de la zero(deci nu un Linux personalizat, așa cum v-ați gândi) și care funcționează pe orice dispozitiv: de la cele mici(ceasuri și alte device-uri) până la computere, oferind o integrare excepțională. HarmonyOS este deja al doilea sistem mobil de operare în China, unde a depășit iOS. Are acolo o cotă de piață de aproape 20%, iar statul chinez încurajează adoptarea sistemului de operare produs intern, pentru a se proteja de agresiunea Vestului. Practic nu există domeniu în care Huawei să nu-și spună cuvântul. Motiv pentru care inclusiv Time i-a inclus între cele mai influente 100 de companii ale lumii. Cu toate că e un gigant, Huawei e doar unul dintre jucătorii de top ai Chinei. Alibaba, BYD, DeepSeek, Unitree Robotics, Bytedance s.a.m.d. sunt giganți care-și pun amprenta asupra dezvoltării tehnologice a lumii. Giganți apăruți din nimic, având la bază strict dorința statului chinez de a evolua. Mă întreabă mulți despre fascinația mea pentru China, iar răspunsul pe care-l dau e simplu: ai fost acolo? Într-un fel e China pe care propaganda o lasă să se dezvăluie și cu totul altfel e China reală. Cu atât mai mare e perplexitatea dacă te întorci în urmă cu 35 de ani, atunci când China arăta exact ca România. Cum a fost posibilă o asemenea evoluție? Simplu: prin investiții ale statului pe termen lung, în principal în educație. Acum face ravagii paradigma STEM(știință, tehnologie, inginerie, matematică). V-ați întrebat care e programa după care învață copiii noștri? Nici nu trebuie: dați doar un ochi pe declarațiile bulibașei de la învățământ și-o să înțelegeți imediat. Dacă vă mai spun și că respectivul impostor a ajuns academician, nu aveți de ce să vă mai mirați. Mă rog, nu e singurul impostor ajuns în Academie. Dacă mă gândesc că un alt ex-ministru al învățământului, Mircea Dumitru, imbecilul care a statutat că 4% nu reprezintă plagiat, mă apucă nervii. Un alt element prin intermediul căruia China efectiv domină este dat de competența factorilor săi de decizie. Nu există la niciun nivel posibilitatea să se ia decizii altfel decât motivate de date concrete. Și dacă se încalcă această cutumă, cei care au stat la baza deciziei proaste nu doar că zboară din funcție, dar riscă să înfunde și pușcăria. Ați mai văzut vreo persoană competentă prin sistemul politic Vestic în general? De România nu vă mai întreb întrucât simțim pe pielea noastră cum suntem asfixiați de proști. Competența factorilor de decizie a protejat China de dezvoltarea parazitismului, a hoției cu legea în mână care face ravagii în Occident. Chinezii au fost extrem de circumspecți în fața oricărei „deschideri”, analizând temeinic impactul posibil. Și astfel s-au protejat de toate șmecheriile de doi bani prin intermediul cărora societățile Occidentului sunt lăsate în sapă de lemn. De ce am scris articolul de azi? Nu pentru a face publicitate vreunei firme sau vreunui sistem politic, ci pentru a vă avertiza asupra unui fapt care se petrece sub ochii noștri: China abia acum decolează! Și decolează în forță, depășind nu doar paradigma curentă de dezvoltare, de „management” social, ci lăsând în urmă absolut tot. Nu doar din punct de vedere tehnologic, ci mai ales al societății, al organizării și managementului social. Suntem deja la un moment de răscruce, după care nu vom mai înțelege nimic. Nici noi, nici vesticii. În mai puțin de cinci ani veți vedea zdrobindu-se întreaga civilizație Vestică. Va pica din cauza propriei sale irelevanțe. Știu, e greu de crezut, dar timpul va arăta, ca aproape de fiecare dată, că am avut dreptate. Ruptura pe care o produce China e mai mare decât ruptura produsă de intrarea în Epoca Industrială. Iar imitarea ei se va dovedi la fel de futilă, la fel cum au fost tentativele Orientului de a imita capitalismul. Soluția găsită de China e unică și nu poate fi aplicată decât după ce e înțeleasă. Mai mult, nu are aplicabilitate la toate rasele, iar chinezii știu bine asta. " ___________________________________________________________________ https://ts2.tech/ro/fara-semnal-aceste-telefoane-comunica-cu-spatiul-adevarul-despre-sms-urile-prin-satelit-si-telefoanele-prin-satelit/ https://ro.ecomeradio.com/news/is-the-huawei-mate-60-pro-phone-s-satellite-ca-71847049.html https://itmaniatv.com/huawei-lanseaza-seria-pura-80-patru-flagship-uri-cu-camere-inovatoare-si-preturi-premium/
-
Comentarii @ comentarii de pe Softpedia by Repauzatul Tomaso
Tomaso a răspuns la subiect lui Tomaso în Viața Online
-
Este o realitate de o gravitate extremă. Din păcate, dacă are dreptate, atunci România se află în stare de faliment ascuns. Partidele aflate acum la putere, cu excepţia USR, sunt autorii acestui dezastru. Acestea au comis o fraudă la nivel naţional doar pentru interesele lor electorale. Au mărit pensiile mult peste nivelul sustenabilităţii reale. Nivelul datoriei a ajuns la 200 miliarde de dolari şi tot creşte pentru că guvernările sunt corupte şi incapabile. Dacă ACUM este un asemenea dezastru, oare cum va fi peste 7-8 ani, atunci când decreţeii vor ieşi la pensie? Ce se va întâmpla? Va mai exista pensie şi pentru aceştia? Tot aşa? Din bani împrumutaţi în contul generaţiilor viitoare? Pasăm copiilor noştri această povară a stupidităţii guvernărilor netrebnice? Pentru că aşa va fi. Le vom lăsa o ţară supra îndatorată. Este corect?
-
Asta a fost acum 3 ani. România a dat deja tot ceea ce avea disponibil. A donat. Începând cu rezervele de muniţie pe calibru estic. Narativul a fost că oricum trebuie să trecem la calibrele standard NATO. Da, dar asta înseamnă bani, bani, bani, bani. Că doar munţiile astea nu vin din cer şi nu costă nimic. Chiar dacă ar fi să ni le fabricăm în ţară, tot ar costa enorm, ordinul de mărime fiind multe miliarde de euro.
-
Nici vorbă de aşa ceva. ND este prins în bula slăvarilor şi trăieşte efectiv în acea lumea. Nu-l suspectez de a fi ukrainopat, ci doar că lui i se pare că "aşa trebuie". Acum, în momentele în care Rusia face toate jocurile şi câştigă în mod clar, a te asocia cu cei care aberează despre victoria Ucrainei din poziţia de preşedinte al Românie reprezintă o gravă şi impardonabilă lipsă de adecvarea la interesele pe termen lung ale ţării noastre. Dacă ar fi cât de cât inteligent, ar sta într-o expectativă rece, distanţat de narativul dement al tembelilor care susţin cauza războiului. Unii dintre cei care acum perorează contra ruşilor sunt pe ducă în ţările lor, nu vor mai fi la conducere. Dar Rusia va rămâne în apropiere, posibil chiar să fim vecini la Dunăre. Şi ceea ce preşedintele face acum va angaja toată ţara, nu se va putea scuza şi nici disocia de faptele preşedintelui actual. Eu sunt sigur că Nicuşor Dan este incapabil să exercite funcţia de preşedinte al României. Fiecare gest al lui arată că este pe dinafară, că nu înţelege ceea ce face.
-
Discursul asupra servituții voluntare - România anilor 2025+
Tomaso a postat un subiect în Polemică și dezbateri politice
Ideile corecte supravieţuiesc trecerii timpul pentru că natura firii umane rămâne aceeaşi. Mii de ani trecuţi peste ideile clasicilor filosfi greci, romani, chinezi, arabi, le pun în valoare prin verificarea în timp. 472 de ani trecuţi de la scrierea unui eseu despre natura firii oamenilor atunci când se raportează la politică este şi azi la fel de actual. României i se aplică perfect. "Discursul asupra servituții voluntare" (titlul original în franceză: "Discours de la servitude volontaire" este un eseu filosofic scris de Étienne de La Boétie în jurul anilor 1552-1553, publicat postum. Este considerat un text fundamental în gândirea politică, influențând idei despre rezistență la tiranie, libertate și non-violență. La Boétie, un umanist francez și prieten al lui Michel de Montaigne, explorează paradoxul supunerii voluntare a oamenilor față de tirani. Întrebarea centrală este: De ce milioane de oameni se supun unui singur om, chiar dacă acesta este adesea slab sau incompetent? Autorul argumentează că puterea politicienilor (mai mult sau mai puţini tirani) nu vine din forță fizică sau divină, ci din consimțământul tacit al supușilor. Natura Servituții Voluntare: Oamenii sunt născuți liberi și egali, dar aleg să renunțe la libertate din obișnuință, educație greșită sau manipulare. La Boétie compară acest lucru cu un animal domesticit care uită libertatea sălbatică. Tirania se bazează pe o piramidă de dependențe: tiranul este susținut de un cerc restrâns de complici (curteni, funcționari), care la rândul lor profită de beneficii minore (bani, poziții), iar masa populației se supune din frică sau inerție. Exemplu: Dacă un tiran ar fi singur, fără susținători, ar fi neputincios. Puterea lui derivă din "servituții voluntare" – oamenii aleg să-l servească, în loc să-l ignore. Cauze ale Supunerii: Obișnuința: De la naștere, oamenii sunt învățați să accepte autoritatea, făcând servituția să pară naturală. Frica și Beneficiile: Mulți se tem de pedeapsă, iar alții câștigă avantaje minore, creând un sistem de complicitate. Soluția: Refuzul Non-Violent: La Boétie propune o rezistență pasivă: Oamenii nu trebuie să lupte activ împotriva tiranului, ci pur și simplu să înceteze să-l susțină. "Nu este nevoie să-l răsturnați; el se va prăbuși singur dacă țara nu-l mai susține." Libertatea se recâștigă prin conștientizare și refuz colectiv. Autorul invocă exemple istorice din antichitate (cum ar fi tiranii greci sau romani) pentru a ilustra cum popoarele libere rezistă. Eseul a fost interzis în Franța pentru ideile sale radicale și a influențat gânditori precum Thoreau (în "Civil Disobedience"), Gandhi (non-violența) și mișcări moderne de rezistență civilă. Este văzut ca un precursor al teoriilor anarhiste și al liberalismului politic. "În această carte, scrisă de Boetius la vârsta de 18 ani, acesta constata că tiranii n-ar avea atâta putere şi uneori o viaţă atât de lungă dacă n-ar fi înconjuraţi de "servitori voluntari". În esenţă tiranii au doar acea putere care le este conferită de cei care se supun de bunăvoie acestuia. Slugăreala de bună voie sau servilismul anumitor oameni sunt cele care fac ca istoria să repete, iar tirania să invadeze spaţiul public. Este necesar să doesebim servilismul de obedienţa impusă de o anumită autoritate, fie ea legitimă sau ilegitimă. Obedienţa impusă poate fi privită ca un răspuns la o impunere pe cale violentă a autorităţii, în timp ce servilismul se caracterizează prin voluntarism. Servilul este cel care se căciuleşte în faţa simbolului autorităţii din proprie iniţiativă. Fie că este vorba de simpla prostie sau de o strategie bine pusă la punct pentru atingerea scopurilor propuse prin orice mijloace, servilismul reprezintă efectul unei supuneri voluntare. Servilismul este la rândul lui de două tipuri: servilismul din oportunism şi servilismul din vocaţie. Servilismul din vocaţie poate fi văzut la tot pasul în jurul nostru în societatea românească. Unii oameni, pur şi simplu, par a avea o vocaţie de sclav. Aceştia sunt executanţii perfecţi care execută orice fără a comenta sau fără a filtra prin propria gândire utilitatea şi/sau moralitatea ordinului primit. În aşteptarea perpetuă a unei recompense care nu vine niciodată, servilii din vocaţie nu îşi pot depăşi condiţia dată o disponibilitate caracterială. Aceştia sunt oamenii mici pe care îi vedem peste tot, în cadrul partidelor, în cadrul instituţiilor statului şi cam peste tot unde există un sistem al autorităţii ierarhizate. Spre deosebire de aceştia, servilul din oportunism se crede un mare şmecher, care se foloseşte de spinarea înconvoiată în faţa stăpânului pentru a-şi atinge un scop. Aceştia se prefac umili, hrănind orgoliul stăpânului, până îşi ating ţelul. Din rândul acestora se recrutează trădătorii de toate felurile. Servilismul nu este apanajul unei singure categorii de oamenii. Găsim slugărnicie şi la bărbaţi şi la femei, şi la proşti şi la inteligenţi, şi la bogaţi şi la săraci depotrivă. Nici măcar o poziţie avansată pe scara ierarhică nu garantează că o anumită persoană este cu adevărat demnă. Am văzut nu de puţine ori, şefi care erau percepuţi ca adevăraţi zbiri în faţa subordonaţilor, dar care deveneau cele mai umile slugi în faţa unor şefi mai mari. Iar ce este mai grav este faptul că acest servilism este complet voluntar şi nu un răspuns situaţional la condiţii de constrângere. Chiar dacă persoanele animate de acest servilism tâmp îşi găsesc drept scuze constrângerea la care sunt supuse („Nu am ce-i face!”) sau anticiparea unor represalii din partea autorităţii („Dacă nu execut am de pierdut!”), dacă stăm să analizăm atent fiecare caz în parte, aceste pretexte nu au de fapt nici un fundament real. Mai mult de-atât, renunţând la starea autoimpusă de sclav voluntar, individul ar avea chiar de câştigat. Numai că nu se poate sustrage din această stare în care s-a vârât de unul singur. În cartea sa, Boetius ajunge să se întrebe de renunţă oamenii de bunăvoie la libertatea lor pentru a se supune necondiţionat, chiar anulându-şi instinctul de conservare? Şi tot el oferă două răspunsuri diferite care se completează şi se întrepătrund. Primul dintre acestea este că sunt seduşi de putere. Cei care deţine autoritatea şi care ştiu să se facă ascultaţi prin abilitatea de manipulare a discursului, a promisiunilor, a simbolurilor, normelor şi ritualurilor în avantajul său, subjugă, aducând „supuşii” în situaţia de a-şi suspenda facultatea critică. Cel de-al doilea răspuns este pe cât de scurt, pe atât de dezarmant: pentru că le convine acest lucru. Cei care se supun necondiţionat autorităţii aflate în partea superioară a ierarhiei, îşi cesionează libertatea pentru a putea intra în jocul puterii corupte, pentru a nu fi excluşi din piramida puterii. Se întâmplă des ca slugile să aibe mentalitate de răcan: sunt servili cu stăpânii lor şi zbiri cu cei de sub ei. Toată societatea românească este măcinată de această tară, la toate nivelurile. Servilismul face ravagii în instituţiile şi partidele din România, unde cei care execută orice fără crâcnire, cei care pupă inelul (şi nu numai!) stăpânului cât mai des cu putinţă, dintr-un exces de zel demn de o cauză mai bună, sunt cei care sunt recompensaţi şi promovaţi în cadrul ierarhiei. Ceilalţi, care înţeleg să-şi protejeze demnitatea sunt traşi pe dreapta, excluşi sau marginalizaţi. Efectul acestei stări de fapt este o societate condusă anapoda, de oameni care nu posedă calităţile necesare unei administrări eficiente a resurselor de care dispune aceasta sau rezolvării problemelor din ce în ce mai presante şi mai complexe ale contemporaneităţii. Pe termen lung, chiar şi servilul are de pierdut, pentru că resursele risipite ale societăţii sunt pierdute pentru totdeauna, adâncind haosul şi penuria. În plus, servilismul este şi foarte costisitor pentru cel care-l foloseşte, pentru că servilul nu se poate ascunde de ochii celorlalţi, el primind stigmatul slugărniciei, de care nu mai poate scăpa. Lipsa demnităţii atrage întotdeauna dispreţul societăţii şi în acelaşi timp, limitează şi nivelul de acces în piramida puterii. Servilul nu va deveni stăpân (boier) niciodată, el rămânând veşnic la stadiul de arendaş, mereu în slujba unui stăpân mai potent." Sursă. -
Unii au fost speriaţi prin abuz de propagandă. Dar este tardiv, răul a fost comis.
-
Dacă Trump și Justiția americană reușesc să ne scape de Soros, va fi un lucru bun.
-
https://inpolitics.ro/analist-american-george-soros-poate-fi-inchis-trebuia-inca-de-acum-niste-ani_1860088116.html
-
Ceea ce trăim astăzi în România este rezultatul planului lui George Soros, care, după 35 de ani, a fost dus la îndeplinire Timp de 35 de ani, România a trecut prin numeroase tulburări economice și sociale, în spatele multora dintre ele aflându-se oameni susținuți de Soros. Unii dintre aceștia au fost racolați încă dinainte de 1989, jucând roluri importante chiar în lovitura de stat din acel an, atât pe filiera Budapesta, cât și pe cea de la Moscova. Ceea ce trăim astăzi reprezintă planul lui Soros pentru România, materializat odată cu instalarea lui Nicușor Dan și a lui Ilie Bolojan, precum și cu ascensiunea la putere a USR, un partid de extremă stânga și, în opinia unora, succesor direct al fostei Securități. Practic, după 35 de ani de provocări și dificultăți, Soros a reușit să-și impună în România propriul regim și ideologie. Presiunea este menținută cu sprijinul Uniunii Europene, atât prin pârghiile controlului asupra împrumuturilor, cât și prin influența fermă a Franței, care, după victoria lui Donald Trump, a devenit principalul bastion al lui Soros în Europa. Viziunea asupra lumii a lui George Soros, autoproclamatul Mesia care a remodelat era modernă - IceWorld|DeuteriumCore